KorAP: Find »[drukola/base=pic & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...510 511 512 ...574 >

14,344 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231

eu aș fi cea care ar avea grijă de copil. Așa cum fac și cu Milly. Viața ta nu s-ar schimba. În continuare te-ai duce la serviciu în fiecare zi. Doar că te-ai întoarce la o familie un pic mai mare. Asta ar fi tot. Și cu slujba ta ce-ai face? — Aș renunța la ea. E un post de recepționeră cu jumătate de normă, nu e o carieră. Susan începuse să se mai calmeze. Îndrăznea să spere că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
nu apar pe cale naturală, atunci asta se întâmplă dintr-un motiv. Alison părea nefericită. — Da, dintr-un motiv. Cum ar fi o nenorocită de endometrioză sau motilitatea scăzută a spermei, a izbucnit Fiona. Și ambele probleme se rezolvă cu un pic de ajutor. Știu, știu. Dar nu cred că e vorba de motilitate scăzută, nu? Paolo și Giorgio sunt dovada vie că lucrurile stau bine la capitolul ăsta. Alison a mai adăugat o linguriță de zahăr în ceai. Avea nevoie de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
-ului zâmbind. O călătorie cu bicicleta în scop caritabil! Susan era plină de surprize. Trecându-și mâinile pe sub jetul de apă rece, Fiona și-a privit imaginea reflectată în oglindă. Nu era deloc machiată, iar fața îi era încă un pic roșie din cauza efortului fizic. Cu toate astea, yoga era mai bună decât joggingul. Fiona încercase varianta asta o singură dată, dar când realizase că, de fapt, nu-i place să alerge, era deja departe de casă. După ce și-a uscat

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
femeia voia s-o implice în tot ceea ce însemnau pregătirile de dinainte de naștere. Ca toate femeile gravide pentru prima dată, Susan era nerăbdătoare să iasă în oraș ca să cumpere una și alta. Dar avea de gând să mai aștepte un pic, astfel încât să poată merge la cumpărături de hăinuțe pentru bebeluș împreună cu Milly. Atunci a început să sune telefonul, iar sunetul ăla a trezit-o pe Susan din reverie. De obicei, Nick se repezea ca vântul și ca gândul ca să ridice

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
din cap până-n picioare. — Da, știu ce-i aia o salopetă, a remarcat James luând o felie de șuncă cu mâna și aruncând-o în gură. — M-am gândit să-i duc cadoul la spital... sau crezi că e un pic cam prea mult? —Să-l duci la spital? Expresia lui James era ușor batjocoritoare. —De ce-ai face asta? Nici pe Deborah n-o placi, iar copiii, cu siguranță, nu-ți plac. Ai fost extrem de limpede pe acest subiect. Las

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
a remarcat Susan aruncând o privire la bluza ei de trening uzată, care stătea să-i plesnească la cusături. Apoi femeia a zâmbit tristă. —Deci, chiar s-a terminat? A, da. Să faci un copil cu fosta soție e un pic cam prea mult, nu crezi? i-a răspuns Julia veselă. Fiona a clătinat din cap. Păi, pentru mine, ăsta ar fi sfârșitul. În fond, până și biata Jerry Hall n-a reușit să înghită chestia asta, a continuat Julia. După

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1906_a_3231]
Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311

mare. Agață tinerei rătăcitori ca tine, deși tu nu ești chiar atât de tânăr pe cât pari. Și acum te-a prins în gheare și-o să te stoarcă, o să te strângă și o să te gâtuie până n-o să mai rămână nici un pic de suflu în trupul tău. Livia Cramm, spaima călătorilor! Păi, gândește-te numai. Te-a învățat să iubești marea ca să-i fie mai ușor să te domine! Sărmane marinar! Sărman matelot drăgălaș ce ești! Nu ești decât un cadavru ambulant

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
e că în ultimul timp numărul partenerilor de conversație a fost destul de limitat, iar ocazia de față este pur și simplu irezistibilă. Problema rochiei este un fleac. Realitatea e că atunci când te-am pescuit din mare, veșmintele dumitale erau un pic jilave, ca să nu zic ude - ca să nu zic de-a dreptul fleașcă. Și adevărul e că propria mea garderobă pare a fi oarecum limitată. Așa că, una peste alta, ne-am gândit că soluția cea mai bună ar fi, dacă mă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
să alunece pe piesele de puzzle împrăștiate, apoi se așeză din nou lângă Vultur-în-Zbor. Ce ciudat, se gândi Vultur-în-Zbor, ca o încăpere sărăcăcioasă ca aceasta să creeze o atmosferă atât de confortabilă, de prietenoasă. Camera în care stătea era un pic mai arătoasă decât interiorul unei cocioabe. Două rogojini de papură plasate la o oarecare distanță, dintre care una purta în prezent povara trupului său slăbit, erau așezate pe o podea de pământ - dar o podea măturată meticulos. Mătura, un mănunchi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
la bun sfârșit, spuse Vultur-în-Zbor. — Să fiu sincer, spuse Virgil Jones pe un ton de scuză, mă tem că am încetat să mai văd vreun merit în realizări și eroism. Fiecare încearcă, prin viața și acțiunile sale să dai un pic de sens acestui univers nebun. Să încerci mai mult de-atât înseamnă să fii înghițit de vârtej. Vultur-în-Zbor se gândi: par foarte nerăbdători să mă vadă renunțând la intențiile mele. Dar i se păru că auzise o notă suplimentară în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
și spuse grav: — Nu, nu, m-am înșelat. Nu s-a întâmplat nimic. Nu s-a schimbat nimic. — Doamna O’Toole se simte bine? întrebă Vultur-în-Zbor. — Da, da, răspunse domnul Jones, împingând-o pe femeie în cameră. E doar un pic agitată, îi spuse într-un aparteu lui Vultur-în-Zbor. îi trebuie odihnă, atâta tot. îți propun ca noi doi să ne plimbăm. Să mai pălăvrăgim nițel. S-o lăsăm să se odihnească. Ești de acord? Sigur că da, spuse Vultur-în-Zbor. Așa că

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
un lucru interesant: un om e zdravăn la cap doar în măsura în care subscrie unei structuri dinainte stabilite a realității. — Mmă făcu Vultur-în-Zbor. — „Du-te, du-te, zise pasărea“, cântă Virgil Jones. — Ce? — O referință literară, explică Virgil Jones. Un moft. Un pic de răsfăț personal. Hai să continuămă și te rog să mă scuzi pentru digresiune. Probabil că aș putea face o analogie cu totul inexactă pentru a-mi demonstra teza. Iată-ne pe toți, o lume a ființelor vii, a obiectelor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
sale. O, ce minunat că era atât de sigur, că-i păstra amintirile atât de bine. Deschide-l acum și lasă-le să o inunde, curățind-o cu certitudinea zilelor și a suferințelor care nu se mai puteau schimba nici un pic. Degetul nevăzut scrie și, după ce a scris, trece mai departe. Toate lacrimile tale nu pot șterge nici unul din cuvintele scrise acolo. Nici lacrimile, nici stafia vreunui vultur. Sigur, sigur, sigur, la fel de stabil în fluidul anilor ca și trupul ei nemuritor

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
ca un tentacul lung, șerpuitor. Vultur-în-Zbor se feri instinctiv și căzu. Simți un fior în oase. Fruntea îi era acum de gheață. Vuietul îl lăsă practic surd la vocea tunătoare a domnului Jones. — Nu-ți face griji! striga Virgil. Un pic de febră a Dimensiunii, atâta tot. O să te însănătoșim repede... Cuvintele răsunară ca un ecou, apoi se pierdură. Febra Dimensiunii: ce mai era și asta? Vultur-în-Zbor se înfurie fiindcă nu i se spusese nimic despre asta, iar ochii părură să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
un lucru care era în întregime el însuși și totuși nu era el însuși și care prelua comanda facultăților sale și scrâșnea din dinți în locul lui. Era o simplă, dar copleșitoare comandă dată sieși să supraviețuiască. Era uimit și un pic încântat de puterea voinței lui. In extremis veritas. ACOLO UNDE ESTE VOINȚĂ. Conștientizarea propriei voințe, a sensului celor spuse de Virgil, îi deveni limpede. Iată calea și scăparea lui dacă voința îi era destul de puternică. începu să exerseze. La prima

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
prin Dimensiunile Interioare, identice cu infernul interior care-l înghițise acum pe Vultur-în-Zbor și care-l lăsase pustiit, neputincios și norocos că scăpase cu viață. Și mai exista și un al treilea fel. Puntea dintre primele două feluri. Cu un pic de imaginație, cum descoperise Virgil Jones, puteai crea lumi, lumi fizice exterioare, care să nu fie nici reflecții ale tale, nici un univers-palimpsest. Ficțiuni în care un om ar putea trăi. La vremea aceea domnul Jones fusese un om cu foarte

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
Nu era atât solid, cât ne-lichid - o chestie vâscoasă și lipicioasă. într-un moment părea imaterial ca aerul, într-altul dobândea consistența melasei, iar mai apoi se întindea lucios ca sticla. Părea că fumegă sau că scoate aburi un pic. Virgil Jones știa unde se aflau. Era locul cel mai apropiat de cel de unde puteau scăpa și, totodată, cea mai periculoasă din Dimensiunile Interioare. Se aflau chiar la marginea conștiinței lui Vultur-în-Zbor, aproape de punctul în care simțurile lui se contopeau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
o știa foarte bine. Probabil că nu intra în aceeași clasă vizuală ca unele din fete, dar, în mod cert, era o doamnă de înaltă clasă. Trăsăturile sale erau la fel de grecești ca și numele și chiar dacă sânii îi erau un pic prea plini, încetase de foarte mult timp să-și mai facă probleme din cauza asta. Arătau destul de bine așa, umflându-se prin cămașa de noapte din dantelă albă, lungă până-n pământ, și luminați de lumânarea pe care o ducea în mână

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
arătându-se nopții. — închide fereastra, Media. E ceață. O să te îmbolnăvești. Media o ascultă fără să comenteze. Madame știa mai bine. Dacă tot avem puțin timp liber la îndemână, sugeră ea, mă întreb dacă nu ați avea chef de un pic de exercițiu, madame. — Așa-mi place, Media, spuse madame Iocasta, lăsând cămașa de noapte să-i cadă pe podea. Devoțiune. — E o plăcere, madame, a răspuns Media, venind către ea. Stop. Domnul Norbert Page era un ins micuț. Purta ochelari

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
o schimbare înspăimântătoare. Cei doi puteau la fel de bine nici să nu mai existe, pentru că ocupanții cârciumii explodară în efuziuni verbale. Vânătorul îl privea pe Cale-Bătută Peckenpaw cu un interes disperat. — Povestește-mi despre tehnicile tale de vânătoare, spuse el, un pic cam prea serios. Peckenpaw se lansă într-un discurs volubil despre instalarea capcanelor, urmărire, împușcare și supraviețuirea în sălbăticie. Orice urmă de plictiseală dispăru de pe chipul Puștiului De-două-ori, fiind înlocuită de o pasiune proaspăt apărută pentru vânătoare. Chiar și Cale-Bătută

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
spre insula Calf, ea a insistat să luăm cu noi toate bunurile necesare unei gospodării civilizate. Așa că avem o pivniță mică, înțelegi, cât s-o folosim la ocazii rare, ca aceasta. De obicei bem vinul locului. Probabil că-i un pic cam prea slab, dar mai bine așa decât obez. Vultur-în-Zbor își stăpâni râsul. Domnul Gribb părea încântat de propriile comentarii. După cum spuneam, continuă filozoful, am descoperit că putem să determinăm durata și natura experienței unui om judecându-l după ochi

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
normal și apoi izbucni: Prea mulți martiri au vărsat sânge, prea mult sânge! Cotropitorii vor avea de înfruntat o răzbunare groaznică! Este ajunul, vă zic eu. Ajunul distrugerii! Irina îi șopti lui Vultur-în-Zbor: — Durează de câteva secole. Apoi continuă, un pic cam prea tare: — Mai alaltăieri am citit o poveste fascinantă. Vreți s-o ascultați? Elfrida spuse: — O, te rugăm. Irina își strânse buzele și-și împreună vârfurile degetelor de la ambele mâini, adoptând o poză de mare concentrare. — E mai degrabă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
îți distruge propria părere despre viață. Ce groaznic ar fi să fii obligat să vezi un înțeles sau un lucru important în tot ce te-nconjoară, în tot ce faci, în tot ce ți se-ntâmplă! Se opri, părând un pic rușinată de discursul ei - care era, în definitiv, o antiteză clară a vieții ei ordonate. Irina îi răspunse cu un zâmbet răutăcios: — Draga mea, vezi prea multe în povestea mea. E doar o poveste, atâta tot. Poveștile sunt niște chestii

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
să fi existat. Arăta plin de sine și satisfăcut de demonstrația sa. Vultur-în-Zbor hotărî să nu mai insiste. Gribb nu era omul cu care să poți discuta. Elfrida păru să-i accepte și ea raționamentul, dar probabil că era un pic descumpănită. Irina își lansă privirea ei gri către Vultur-în-Zbor și spuse: — Scuzați-mă cu toții. Mă duc o clipă în grădină. Azi după-amiază am uitat acolo ceva la care nu vreau să ajungă ceața și roua. Apoi plecă. Peste o clipă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]
își înghiți încă o dată vorbele și schimbă tonul: — Trebuie să intrăm. Apoi dispăru. Vultur-în-Zbor mai zăbovi un moment înainte de a se întoarce la ferestra de pe partea laterală a casei. Frazele neterminate ale Irinei îl îngrijorau. Tot astfel îl îngrijora un pic și ușurința cu care fusese acceptat. După ostilitatea de la început, din Elbaroom, nu se așteptase la așa ceva: Cerkasov și Ignatius păreau în mod clar nerăbdători să-l primească în compania lor. înălță din umeri ca pentru sine. Poate că era

[Corola-publishinghouse/Imaginative/1986_a_3311]