15,319 matches
-
început să-i învețe să folosească ferestrăul, rindeaua și ciocanul. Unele lucrări efectuate în acea perioadă au rezistat în timp și au atras atenția vizitatorilor, datorită solidității lor și a bunei facturi artistice. Un exemplu este dulapul monumental pentru obiectele sacre care se află în actuala sacristie de la San Zeno in Monte. După domnul Trivellin, au fost angajați ca maeștri de artă doi muncitori specializați ai renumitei întreprinderi Savani. Au început opere de o anumită valoare pentru desen, perfecțiune de încastrări
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
spre Roma. În gara Porta Nuova din Verona un grup numeros de confrați împreună cu don Calabria își luau rămas bun de la noii misionari. Pentru acești preoți, care trăiseră în satele mărunte și sărace ale teritoriului venețian și crescuseră în curtea sacră a Institutului, a merge la Roma era ca și cum s-ar fi dus la capătul lumii. Don Luigi Pedrollo scria în jurnalul său: «4 martie 1932. Pleacă spre Roma primii religioși. Au plecat „sine pera et sine sacculo“ (fără traistă și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
lui Cristos până la moarte, Col 1,24]». În duminica de 8 septembrie 1935, la terminarea exercițiilor spirituale ținute la Nazareth, abatele Caronti celebrează Sfânta Liturghie și primește profesiunea voturilor din partea lui don Calabria. Apoi, îl îmbracă pe el în paramentele sacre pentru a primi profesiunea voturilor din partea celorlalți Slujitori Săraci. Un semn exterior pentru a semnifica exercițiul deplin al autorității sale de Superior și confirmarea demnității sale de fondator. La terminarea celui de-al doilea curs de exerciții spirituale, ținute între
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
Învățătorul divin, înălțând mâinile spre cer le-a spus: - Rugați-vă așa... Și Tatăl nostru a răsunat pentru prima oară pe pământ. Și voi, ridicați mâinile, și spuneți împreună cu mine marea rugăciune. Ea va împrăștia orice profanare hulitoare din acest loc sacru al durerii“. Toți l-au imitat pe don Calabria și au rostit rugăciunea lui Isus. Ni se părea că ne aflăm într-adevăr în jurul lui Isus și că ne rugăm cu El. După câteva zile, am scris sub Răstignit: „Aici
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
de învățăturile Sfintei Evanghelii... Cred că ar fi nevoie de un plan de reformă, aș spune aproape general... Trebuie revăzute multe dintre atitudinile noastre: problema vocațiilor sacerdotale și religioase, studiile și formarea în seminarii, anul de noviciat, pregătirea la ordinele sacre, studiile teologice, primii ani de sacerdoțiu, onorariile, tarifele, beneficiile, fără a exclude țintirea tot mai sus, după cum dumneavoastră mi-ați vorbit în treacăt în scrisoarea trimisă. Totul cu scopul de a-i facilita preotului calea sfințeniei». La 1 iunie 1948
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
și entuziasm în slujirii parohiale și a promovat devoțiunea la Preasfânta Inimă și la Sfânta Euharistie. În 1912 a avut inspirația să fondeze un Institut care avea ca scop principal cinstirea preoției lui Isus, rugându-se și muncind pentru ca miniștrii sacri să fie sfinți după dorința Inimii lui Isus. Congregația masculină a fost instituită în 1926, iar cea feminină în 1929. Părintele Venturini și-a dedicat întreaga viață preoților, cărora le-a fost animator și prieten. Primea cu disponibilitate băieți și
Sfântul Ioan Calabria : Biografia oficială by Mario Gadili () [Corola-publishinghouse/Memoirs/100980_a_102272]
-
faeton tras de trapași negri, făcîndu-și plimbarea la Pincio. Cum avea gustul fastului, se bucura de o bună popularitate. Desigur, la așa mică distanță de vremea Papei-Rege, mulțimea păstra amintirea și nostalgia defilărilor pompoase în calești de aur, încadrînd persoana sacră a Suveranului Pontif, a procesiunilor care făceau să sclipească în soare ornamentele odăjdiilor, aurul toiegelor și al raclelor cu relicve sfinte, însoțite de distribuirea de monede aruncate din belșug de servitorii pontificali. Dar așa cum se prezenta ținuta de paradă, poporul
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
și devotat, ca și Ali, turc albanez. Pentru ceilalți doi, fie-mi permis să mă îndoiesc... Clerul grec era deosebit de fanatic în manifestările sale politice împotriva noastră. Arhiepiscopul de Salonic murise. Episcopul din Monastir (Bitolia) îl înlocuia în fruntea cohortelor sacre. Într-o alocuțiune ținută în biserică spunea deschis că uciderea unui cuțovalah și chiar a unui consul român ar duce în rai, adăugînd că, imediat după moarte, cadavrele și-ar relua adevărata formă cornută de ființe vîndute Satanei. Acest gen
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
domnului Antonio Salandra, a cărui faimă prietenii voiau s-o înalțe pînă la a face el un "Cavour redivivus"... [În momentul neutralității, urmată de intrarea în război în 1915, președintele consiliului, Salandra, a fost omul lui "Sacro egoismo" al egoismului sacru formulă supărătoare care, împreună cu calificativul restrîns de "la nostra guerra" trebuia să diminueze în ochii lumii avîntul sincer și participarea Italiei la apărarea și triumful cauzei comune.] Bătrînii de după 1848 încă mai aveau un reprezentant foarte vivace, Marcora (care ocupa
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
lui Giolitti, care declara că ofertele de cedări teritoriale erau "consecvente"133 (faimosul "parecchio", intraductibil...), contribuia la întărirea acestei linii a ministrului Afacerilor Externe, la care veneau să se adaoge ca un refren declarațiile președintelui de Consiliu, Salandra, despre "egoismul sacru", pentru care un război nu era acceptabil decît pentru stricta satisfacere a unor aspirații naționale. N-am avea cuvinte destule pentru a condamna cum merită formulele pe care guvernul Salandra, prin vocea șefului său, le-a folosit, pe timpul neutralității Italiei
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
mai convingătoare, era inutilă, întrucît avea cîștig de cauză încă de la început. Laval, personal, se declara foarte dornic să meargă să-l vadă pe Mussolini pentru a repune pe picior de cordialitate, relațiile deteriorate. Dreptul de azil era un lucru sacru, dar nu era admisibil ca beneficiarii lui să se prevaleze de el pentru a conspira, pe pămînt francez, împotriva guvernului unui stat cu care Franța întreținea relații normale. "N-am tolerat niciodată ca republicanii spanioli să organizeze la Biaritz și
by DIMITRIE GHYKA [Corola-publishinghouse/Memoirs/1001_a_2509]
-
că își sorb cântările din unda izvoarelor de miere care curg în anume grădini și vâlcele ale Muzelor și ni le aduc nouă, întocmai ca albinele, plutind și ei la fel în zbor? Poetul e o făptură ușoară, înaripată și sacră, în stare să creeze ceva doar după ce-l pătrunde harul divin și își iese din sine, părăsit de judecată. Cât își păstrează judecata, nici un om nu are puterea să creeze poezie sau să dea glas, în vers, unei preziceri. Așadar
Paranoia: diacronie, sincronie, metodă by Remus Bejan, Bogdan C. S. Pîrvu () [Corola-publishinghouse/Science/84973_a_85758]
-
unele marcate profund de reminiscențele credințelor păgâne. Pentru a-i sprijini pe muritorii acum penitenți să înțeleagă mesajul creștin și dogma treimii (subiectul marilor controverse teologice), propovăduitorii au adaptat structurile mitologice și schema narativă a mitului la lumea de personaje sacre sau sacralizate ale noii religii (Fecioara, apostolii, apoi martirii, sfinții etc.). Grija instituțiilor puterii pentru păstrarea caracterului universalist al creștinismului a impus, după cum atestă istoria practicilor religioase, modificarea vechilor credințe evreiești (deci particulare), dar și primordialitatea spiritualului în raport cu ritualul − susținută
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de organizare și de gândire ale "păgânismului" (Dubois 31). Cultura occidentală s-a dezvoltat ulterior în jurul acestei oscilații, controlate atent de biserică, dinspre pilonul central (și unic) al credinței creștine, constituit de dogma întrupării și de teoria corespondentă a imaginii sacrului și a corpului divin, înspre păgânism (reamintit parțial de renașterile târzii, care exaltau trupul și natura christică "umană") sau înspre iudaism (prin reformele iconoclaste, după cum comentează pe larg, în binecunoscuta sa lucrare dedicată subiectului, Alain Besançon). Spre diferență de imaginarul
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
anumite lucruri sunt lăsate deoparte, ca "martori", în favoarea dezvăluirii altora. Pentru studiul de față, nu urmăresc atât evoluția structurilor globale ale imaginarului, antropologice sau istorice, cât mai curând relația unor noțiuni specifice, dar învecinate semantic, cu referințele lor (din registrul sacrului și al profanului, unele fiind simbolice, altele politice) și cu instanțele care le-au generat și le-au integrat în discursul lor public. Nu abordarea semiologică interesează aici, ci imaginea, simbolul și semantismul unor rețele conceptuale care au acționat ca
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
de a gândi politicul. Revenirea dinspre lumea greacă înspre secolul IV (sfârșitul principatului augustean și începutul imperiului creștin) ne duce către modul în care au fost integrate în teocrația basileică viziunile anterioare asupra practicării puterii, asupra ceremonialului și asupra imaginii sacre - aceasta, nod al unora dintre marile dispute teologice bizantine, dublate de înfruntări instituționale, religioase și laice, decisive în planul civilizației europene. Urmăresc aici nu numai evoluția istorică a unui concept, imaginarul, ci și o probare a unei strategii de căutare
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
spiritului. Vom regăsi la romanii din perioada principatului − formă de guvernare marcată de gândirea stoică −, o interpretare asemănătoare a relației cu divinul, fie că vorbim despre zeități, fie despre augustul împărat. Posibilitatea de a (re)integra în "prezent" relația cu sacrul, prin intermediul procesului de purificare (prin cremație) a corpului imperial, conferă comunității dreptul de a-și lega în mod indestructibil viața individuală și pe cea cotidiană de zeitatea care îi personifică profilul absolut 8. Teza stoicilor despre senzație ajunge, ca și
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
cercetarea arheologică a imaginarului: memoria. În cazul obiectelor care imitau un model real (legea romană ius imaginum avea să acorde aristocraților dreptul de a deține și a expune în atrium-ul casei imagini sau busturi ale strămoșilor, considerate a fi sacre), era vorba despre memorarea a ceva vizibil, perceput anterior și reintegrat în regimul vizualului, fie ca aparență (pe care grecii o numeau phántasma, apariție imaginară), fie ca o copie (eikōn, imago în latină), provocate de phantasía
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sale structuri. (90) Important pentru fundamentul argumentativ al cercetării de față este și faptul că la Plotin se regăsește una din rădăcinile gândirii creștine reflectate fidel de oíkonomía bizantină (gestiunea umanității convertite și a distribuirii imaginii sacre), precum și de imaginarul medieval în ansamblu: finalitatea tuturor lucrurilor trebuie să fie regăsirea unității primare, condiția perfecțiunii originare. Acțiunea de a imagina, imaginația și implicit imaginarul pot fi socotite modalități de recuperare a stării de beatitudine (la creștini, în urma obținerii
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
sufletul lui se mențin în registre de existență diferite de cel material, dar nu rupte de acesta. Cufundarea în trecut și "prezența" figurală a trecutului printre cei vii mențin deschise registrele comunicării, în special în situații de comuniune cu strămoșul sacru - stări trăite individual sau în contexte ritualice colective (revenirea spiritului defunctului în cadrul unui ceremonial sau călătoria inițiatică sau oraculară în lumea morților a eroului delegat de comunitate). Rememorarea presupune însă un sacrificiu parțial: "uitarea" prezentului, ieșirea pentru moment dintr-o
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
și spiritual comunitatea ("preluau" mortul și-l conduceau în lumea lor), de a gira memorarea colectivă a evenimentului și a destinului măreț al împăratului (ca martori necesari, superiori substanțial celor prezenți), de a semnala legătura puternică cu trecutul și cu sacrul. În perioada respectivă, termenului i s-au alocat seme și simboleme precise, care i-au limitat însă utilizarea lingvistică. Forma substantivală este atestată abia în latina clasică și în cea imperială târzie, în secolele IV-V d.Ch. (la Flavius Vegetus
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
împăratul a exploatat nu doar spațiul urban și ceremonialul, ci și trecutul roman, pe care cortegiul său funerar avea dreptul suprem (și unic) să-l pună în scenă (Benoist 108). Valoarea edilului, prin ritualizarea puterii sale și prin proiectarea figurii sacre în rândul înaintașilor glorioși, era astfel definitiv integrată în memoria Romei eterne, martorul direct al apoteozei sale. Mișcarea de translatio din planul existenței terestre în cel divin era consfințită politic, printr-un decret dat de senat pentru organizarea ceremoniei speciale
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
După Ravenna, în mozaicurile căreia regăsim totuși personaje reale din suita imperială (dat fiind, poate, spiritul mai deschis al cuplului basileic, provenit din cele mai joase clase sociale), Italia se va feri să-l introducă pe omul obișnuit în imaginea sacră, până târziu, în secolul XIV, după Giotto și frescele sale de la Assisi; la fel, Bizanțul creștin, cu diferența majoră că aici nici măcar renașterea paleologă nu va schimba ceva din canonul iconografic ortodox; și așa va rămâne el până în prezent. Organizarea
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
Prin aplicarea ca atare a concepției grecești despre mímēsis, s-ar fi dorit ca basileul Constantin I să imite modelul lui Iisus, iar mausoleul lui, de împărat militar roman, să amintească de Biserica Anastasis (a Sfintei Învieri), mormântul sacru din Ierusalim. Dacă nu a fost așa, iar Eusebiu din Cesareea exagerează (cum a făcut de multe ori), se poate spune că, în mod legitim, moștenitorul a urmărit doar glorificarea tatălui. În absența unui funus imaginarium (oricum legătura cu Roma
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]
-
strânsă legătură cu simbologia puterii și va fi destul de bine reprezentată și în teocrația bizantină. Împăratul, pentru că întrupează virtuțile prin excelență, poate nu doar să guverneze just, ci și să triumfe, pentru că are capacitatea să extindă perimetrul primar, pomœrium, teritoriul sacru al cetății și al imperiului. În acest fel, augustul devine un întemeietor de noi orașe și de civilizații, indiferent de sacrificiu, al lui sau al unui rege barbar învins, precum Decebalus - din nou cazul lui Traian, a cărui poveste în
Uitarea Romei: studii de arheologie a imaginarului by Laura Mesina () [Corola-publishinghouse/Science/84997_a_85782]