14,936 matches
-
pe treptele capelei și ne arătam unul altuia mormintele din care tocmai își lua zborul câte un suflet. Nu scoteam o vorbă ca să nu-l speriem. O dată am văzut zburând un suflet dintr-un mormânt gol. La fel ca fiul bunicii mele, mortul căzuse în război undeva departe de aici. Sufletul lui era o găină slabă. Pe piatra de pe mormântul lui scria: Odihnește în pace în pământ străin. Abia pe drumul de întoarcere vorbeam despre suflete. Cădeam totdeauna de acord asupra
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
carte în cartea de rugăciuni? Cum încape moartea într-o fotografie maroniu-albă nu mai mare decât o cutie de chibrituri? Cum reușește să se facă atât de mică, pe deasupra mai lăsând de jur-împrejur și o margine goală pentru iarbă? Fiul bunicii, sfârtecat în război de o mină, seamănă, întins pe batista din iarbă, cu o grămăjoară de frunze putrezite adunate de vânt. Cum de cutează o fotografie de pe front, trimisă ca veste de moarte, să confunde între ele lințoliul cu batista
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
o grămăjoară de frunze putrezite adunate de vânt. Cum de cutează o fotografie de pe front, trimisă ca veste de moarte, să confunde între ele lințoliul cu batista, omul cu o mână de frunziș? Nimeni n-a putut lua de pe umerii bunicii povara pierderii fiului ei. Așa cum mie caișii îmi aduceau aminte de tatăl meu mort, la fel și ei un acordeon îi amintea de fiul mort. Acordeonul era obiectul rămas în urma sa care trebuia să-l suplinească. În ciuda ghebului, acordeonul aducea
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Acordeonul era obiectul rămas în urma sa care trebuia să-l suplinească. În ciuda ghebului, acordeonul aducea a sicriu. Așa sfârtecat cum l-au înmormântat pe fiu într-o groapă comună, probabil c-ar fi încăput de două ori în acest cufăr. Bunica venera acordeonul-sicriu ghebos ce stătea în odaia de oaspeți între soba de teracotă și pat. De cum intrai pe ușă, privirea îți cădea pe el. Uneori, când cei din casă se aflau suficient de departe în grădină, deschideam geamantanul acordeonului și
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pe el. Uneori, când cei din casă se aflau suficient de departe în grădină, deschideam geamantanul acordeonului și priveam instrumentul. Clapele albe și negre semănau cu lințoliul alb și iarba neagră din fotografie. Geamantanul acordeonului era obiectul de cult al bunicii mele. Intra zilnic nu în camera locuită de noi, ci de geamantanul acestui acordeon. Îl privea mută așa cum într-o biserică te uiți la sfinți rugându-i să te ajute. Îl avea pe fiul ei cu ea în casă, uita
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
și nici unul n-a rămas nevătămat când a fost destituit din istorie. Tatăl meu își îneca în beție amintirea perioadeicât fusese soldat în SS. Mama se lupta cu fata hămesită și rasă în cap ce fusese ea însăși în timpul deportării, bunica venera geamantanul acordeonului, bunicul nu renunța în ruptul capului la chitanțierele lui. În capul fiecăruia se ciocneau lucruri ce n-ar trebui niciodată să se nimerească laolaltă. N-am înțeles cu adevărat cât de tare se luptau cei din familia
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Să crească cum poftea“2. și mai departe în text scrie: „Azi ascultă iarba când vorbesc despre iubire. Am senzația că acest cuvânt nu este sincer nici față de sine“3. Capul ras chilug al mamei, beția unui tată, sicriul-acordeon al bunicii, chitanțierele bunicului, fețele daliei, trădarea unei prietene, frumusețea cu două tăișuri a buruienilor de cimitir - la urma urmei, pe toate le-ai putea înlocui și cu alte exemple când vorbești despre viață. Dar și în acele altele ar continua să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Primul lucru ce mi-a reținut privirea după ce m-am așezat la geam cu fața în direcția de mers a trenului a fost tocmai cămașa ei albă de noapte. Una cu bretele late de trei degete, așa cum mi-o cususe bunica în iarna când mă pregăteam să plec la oraș, ca să învăț la liceul de-acolo. Astfel, pe drumul din casa de la sat spre lumea largă, am luat cu mine în geanta de vinilin cămașa de noapte a Ingăi Wenzel. Îmi
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fost croită și cusută, ca și de toate artificiile bunicii care-au dus la acest model: materialul era insuficient și cămașa de noapte ar fi ieșit necuviincios de scurtă dacă ar fi fost cusută la umeri. Ca să iasă mai lungă, bunica s-a gândit să-i pună bretele. Acestea au lungit cămașa cu douăzeci de centimetri. Dar umerii goi ar fi arătat la fel de necuviincios. Prin urmare, bunica a hotărât ca bretelele să aibă o lățime cam de trei degete, așa încât să
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
necuviincios de scurtă dacă ar fi fost cusută la umeri. Ca să iasă mai lungă, bunica s-a gândit să-i pună bretele. Acestea au lungit cămașa cu douăzeci de centimetri. Dar umerii goi ar fi arătat la fel de necuviincios. Prin urmare, bunica a hotărât ca bretelele să aibă o lățime cam de trei degete, așa încât să dea impresia unei răscroieli pătrate decente. Dar materialul n-a ajuns decât pentru bretele de-un deget lățime. Păi astea-s chiar mai frumoase, a zis
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
a hotărât ca bretelele să aibă o lățime cam de trei degete, așa încât să dea impresia unei răscroieli pătrate decente. Dar materialul n-a ajuns decât pentru bretele de-un deget lățime. Păi astea-s chiar mai frumoase, a zis bunica, ce-i drept cam incomode când dormi, dar la oraș în casele de beton nu-i atât de frig ca în odaia din sat. Cât despre aspectul lor necuviincios, ba chiar de-a dreptul ordinar, e cum nu se poate
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pentru oraș“. Dar după câteva zile a scos-o iarăși de-acolo. S-a apucat să croșeteze la bretele un tiv, un model cu găurele ovale. Tivurile croșetate au făcut cămașa să arate și mai „ordinar“. Nu-mi închipui că bunica n-a observat asta. și n-am să știu niciodată dacă intenția ei a fost să mai sporească sau, totuși, să tempereze aspectul indecent al cămășii atunci când a croșetat tivul tot mai lat și mai „filigranat“. Sau poate că adăuga
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
perspectiva de azi, purtată de Inge Wenzel, ea este o cămașă rural-citadină - ca un somn hibernal într-un amărât de cătun, ademenită să ajungă, din lipsă de material și din prejudecată împotriva orășencelor, un decolteu croșetat. Orice-ar fi cusut bunica, avea totdeauna grijă să fie „comod“ la purtat. Adică de două ori mai larg decât necesar. Bineînțeles că și această cămașă de noapte prea scurtă îi ieșise atât de largă, încât am bănuiala că materialul ar fi ajuns cu prisosință
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
totdeauna grijă să fie „comod“ la purtat. Adică de două ori mai larg decât necesar. Bineînțeles că și această cămașă de noapte prea scurtă îi ieșise atât de largă, încât am bănuiala că materialul ar fi ajuns cu prisosință dacă bunica, croindu-l, ar fi luat lățimea drept lungime. Inge Wenzel cutreiera așadar gările orașelorgermane în cămașa ei de noapte șvăbesc-bănățeană. La oraș n-am purtat niciodată această cămașă de noapte, ci am vârât-o în raftul cel mai de jos
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
Măcar că fața și spatele erau cusute sus, materialul ajunsese totuși și pentru două mânecuțe croite în formă de clopot. Cămășuța de nylon a blănarului arăta cam așa cum își închipuia Estul depravarea capitalismului. Comparată cu cămașa cu zimți de zăpadă a bunicii, efectul ei erotic era un eșec, cămășuța era o imitație cochetând cu vulgaritatea. La fel de ordinară ca și complexele ce răzbăteau din securistul care mă interoga, atunci când începea să-mi vorbească despre Occidentul desfrânat. Cămășuța asta era ca un soi de
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
pentru ea. și nici despre viața din lagăr nu mi-a spus decât prea puține. Că mi-au pus numele de Herta fiindcă așa o chema pe cea mai bună prietenă a ei din lagăr, moartă de inaniție - asta de la bunica am aflat-o, nu de la mama. N-am întrebat-o niciodată pe mama dacă nu cumva vedea în mine două persoane. Tot ce știu despre lagăr știu de la alții și din cărți. Cred că mama își amintește de lagăr doar
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
fusese deportată cinci ani într-un lagăr de muncă forțată din Uniunea Sovietică, unde văzuse moartea cu ochii sub chipul înfometării și degerării. Tatăl meu supraviețuise războiului. Da, bunicul tot murmura vorbe în barbă la orice treabă făcută prin casă. Bunica își îngăima rugăciunile pentru sine. Mama s-a pus pe robotit până la epuizarea fizică totală. Iar tata pe băut, până ce i se muiau picioarele și limba i se-mpleticea. Iar eu nu deslușeam noima lucrurilor, dar pricepeam afectiv totul din
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
astmă, hernii, glaucomuri, apoplexii sau cancer. Deoarece Cheia cerului spânzura în camera de trecere, neatenția era riscantă nu numai în prezența altora, ci chiar și când eram singură acasă. „Nu te mai uita atât de des în oglindă“, îmi spunea bunica, „nu te mai îngâmfa atât, că uite, colo atârnă Cheia cerului“. Pesemne că avea dreptate, căci toate oglinzile din casă erau pătate, în ele pluteau nori de mărimea nucii. Cerul cobora în oglindă să-mi muște din față de fiecare dată
Regele se-nclină și ucide by Herta Muller () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2149_a_3474]
-
într-un interval foarte scurt de timp ("Timpul" n-a avut deloc răbdare) cele mai dragi ființe: un bunic de nouăzeci și doi de ani, topit realmente de foame, surioara cea mai iubită răpusă de meningită și, în aceeași zi, bunica moartă într-un accident stupid, fugind după nepotul înnebunit de durere. Cu o justificată indignare retrospectivă (există răni sufletești care nu se închid niciodată), autorul, care crede că destinul este executorul unor scenarii implacabile, alcătuite de Dumnezeu însuși, "îl trage
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
vreau să-mi apăr pricina înaintea lui Dumnezeu" (Iov,13.3). Un "Iov" contemporan însă, care are la îndemână sute de citate, nu doar din Scripturi, ci și din literatura clasică sau modernă. Așadar, la o vârstă când cei mai mulți dintre bunici își plimbă nepoțeii prin parc, le inventează jocuri și jucărioare sau le povestesc seara câte un basm plăsmuit de alții, Victor Aciocîrlănoaiei nu pregetă să ia în spate crucea scriiturii pentru a le spune urmașilor una dintre cele mai adevărate
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
pot fi citite și independent, impresia de ansamblu presupune o lectură a ambelor volume, o lectură complexă, în spiritul și litera textului. Într-o expunere succintă, subiectul lucrării poate fi exprimat astfel: O familie originară din zona Cernăuțiului, compusă din bunici, părinți și copii mici, șase dacă vorbim de actanții prozei (Unamuno zicea agoniști), optsprezece, toți în viață, dacă ar fi să facem trimitere la străbunici (Cartea Recordurilor, ce performanță marchează, pentru un singur cuplu?) avea toate premisele pentru o viață
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
doilea război mondial, cu dictatul de la Viena, și astfel începe exodul clanului, la fel de dramatic precum cel biblic. Familia se mută la Craiova și la Romanești (tot în Oltenia), unde pierde, cu ocazia unor inundații, într-o singură zi, doi membri (bunica dinspre mamă și o fetiță), apoi e nevoită să revină la Grumăzești, la bunicii dinspre tată, unde, din cauza foametei cumplite din anul 1946, mai pierde un component și părăsește meleagul, cu destinația Gelu, în Banat, unde seceta nefiind atât de
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
a cădea în patetism excesiv și, mai presus de toate, știe să plăsmuiască personaje. Imaginea bunicului foarte bătrân care fură un cartof de sămânță pentru a împărți feliile fripte pe plită cu nepotul la fel de înfometat ca și el, scena cu bunica de o implacabilă cruzime care-l scapă pe câinele credincios al familiei de agonia inaniției prelungite, prezența discretă a lui Moș Butu, a fraților Răzmeriță, pictori iconari, sau a domnului Muca, de o nespusă omenie (în partea întâi), a doctorului
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
într-un coș pe biroul lui drept trofeu. 18 kilograme!! Optsprezece kilograme de ochi omenești te priveau, Doamne, din coșul ăla sinistru. Cum, Doamne, nu te-ai cutremurat de atâta sălbăticie, de asemenea fapte oribile? Fetițe și băieți, mame, tați, bunici toți au crezut în Tine până în ultimul moment, până în clipa când vârful cuțitului a pătruns adânc și dureros în globul ocular scoțându-l brutal de la locul lui? Dar tu Doamne, ce făceai în timpul ăsta? De ce-ai permis așa ceva? N-
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]
-
citatul biblic atât de cunoscut, șlefuit cu măiestrie de autorul Moromeților: "Dacă dragoste nu e, nimic nu e."(Corinteni) Cel mai mic membru al familiei Condor era Doina, colegă de clasă cu mine, într-a șaptea. Fata asta avea o bunică; și tocmai despre această doamnă de vârsta a treia mi-am luat îndrăzneala să spun câteva cuvinte, fapt pentru care îmi cer cu umilință iertare, deși tind mai degrabă să cred că de acolo de sus, de undeva, îmi urmărește
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1573_a_2871]