KorAP: Find »[drukola/base=decurs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...511 512 513 ...580 >

14,479 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332

din stirpea ei, poate și datorită unor calități personale, generăleasa s-a priceput să-și găsească niște protectoare foarte sus-puse. Ulterior, datorită averii și importantei funcții deținute de soțul ei, începuse chiar să se deprindă cu această înaltă societate. În decursul anilor din urmă, toate cele trei fete ale generalului, Alexandra, Adelaida și Aglaia, crescuseră și se pârguiseră. E drept că toate trei nu erau decât domnișoarele Epancin, în schimb după mamă erau prințese, aveau zestre destul de mare, un tată care

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
familiei, generalul Ivolghin în persoană. Era în frac, cu un plastron curat; mustățile îi erau proaspăt cănite... Ganea n-o mai putea suporta și pe asta. Cu o vanitate și un amor propriu împinse până la exacerbare, până la ipohondrie, căutând în decursul acestor două luni măcar un punct pe care ar fi putut să se sprijine mai onorabil și să se prezinte într-o lumină mai favorabilă, simțind că e încă novice pe drumul ales și că poate nu va rezista, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
și-l imagineze pe general în timpul ceremoniei de căsătorie, dar niciodată nu reușise să finalizeze acest tablou și renunța la el cât putea de repede. Poate că exagera prea mult incidentul; dar așa li se întâmplă întotdeauna oamenilor vanitoși. În decursul acestor două luni apucase să-și bată capul destul și își dăduse cuvântul față de sine însuși ca, orice-ar fi, să-l pună cumva pe liber pe taică-su, măcar pentru un timp, să-l facă chiar să dispară din

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
tremura numai gândindu-se la ea. În cele din urmă, însă, în pofida acestor ezitări și îndoieli, sfârși prin a intra și a întreba de Nastasia Filippovna. Nastasia Filippovna ocupa un apartament nu foarte mare, dar într-adevăr excelent mobilat. În decursul celor cinci ani de când locuia la Petersburg, existase o perioadă, la început, când Afanasi Ivanovici fusese deosebit de darnic cu ea în privința banilor; pe atunci încă mai spera să-i câștige dragostea și voia s-o încânte mai ales cu confortul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
parte din cea de-a treia breaslă a Moscovei, mort sărac și falit. Însă fratele mai mare al acestui Papușin, care murise și el de curând, fusese un negustor renumit și bogat. Cam cu un an în urmă, aproape în decursul aceleiași luni, îi muriseră cei doi fii, singurii pe care îi avea. Această nenorocire l-a zdrobit atât de tare, încât în scurt timp însuși bătrânul s-a îmbolnăvit și a murit. Era văduv, n-avea absolut nici un moștenitor, în afară de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
cu treburi legate de luarea în posesie a neașteptatei moșteniri. Lumea vorbea atunci că puteau exista și alte motive pentru o plecare atât de precipitată; însă despre acestea, ca și despre aventurile prințului Mâșkin la Moscova și, în general, în decursul absenței sale din Petersburg, putem să vă aducem la cunoștință doar puține informații. Prințul a lipsit exact șase luni și chiar cei care aveau unele motive să se intereseze de soarta lui au putut afla prea puține despre el în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
altcineva și eu rămân în aer, habar n-am când mi-aș mai putea găsi una. Acum nu-l rog decât să-mi dea cincisprezece ruble și îi promit că n-o să-i mai cer niciodată și că, pe deasupra, în decursul primelor trei luni, îi achit toată datoria, până la ultima copeică. Și-o să mă țin de cuvânt. Știu cum să rezist trei luni numai cu pâine și cvas, pentru că am voință. În trei luni primesc șaptezeci și cinci de ruble. Cu banii de

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
spuse el, în cele din urmă, fâstâcit. — Ba-i potrivit! Potrivit! zise Parfion, venindu-și, în sfârșit, în fire. Fii binevenit, prințe. Erau la per tu. La Moscova se ivise prilejul să se întâlnească des, avuseseră întrevederi lungi și în decursul acestor întâlniri ale lor existaseră câteva clipe care îl întipăriseră prea bine pe fiecare din ei în inima celuilalt. Acum, însă, nu se mai văzuseră de vreo trei luni și ceva. Paloarea și un fel de frisoane mărunte, fugare încă

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
prânz, la cină, și, când s-a făcut întuneric de tot, Lizaveta Prokofievna s-a supărat și s-a certat cu toți, nepomenind, firește, nici un cuvânt despre prinț printre motivele disputei. Nu se rosti nici un cuvânt despre el nici în decursul celei de-a treia zile. Când întâmplător, la masa de prânz, Aglaia lăsă să-i scape că maman e supărată pentru că nu vine prințul, iar generalul remarcă imediat că „doar acesta nu-i vinovat cu nimic“, Lizaveta Ivanovna se ridică

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
că e de datoria mea să vă aduc la cunoștință acest lucru. Consider apoi că între noi nu pot exista relații de nici un fel. Antip Burdovski. P.S. Suma lipsă până la două sute de ruble vă va fi achitată cu siguranță în decursul timpului.“ — Ce brambureală! conchise Lizaveta Prokofievna, aruncându-i scrisoarea înapoi. Nici nu merita s-o citesc. De ce râzi? — Recunoașteți și singură că v-a făcut plăcere s-o citiți. — Cum! Acest galimatias înțesat de vanitate! Păi nu vezi că s-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Aproape întotdeauna, la începutul carierei lor (și adesea chiar la sfârșitul acesteia), inventatorii și geniile n-au fost considerați de către societate decât niște proști, iar aceasta este observația cea mai de rutină, prea bine cunoscută tuturor. Dacă, de pildă, în decurs de zece ani toți și-au cărat banii la casele de amanet și au dus acolo miliarde cu dobândă de patru la sută, atunci, firește, când casele de amanet au dispărut și toți au rămas la discreția propriei lor inițiative

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
un neobișnuit bun-gust și cu opulență, dar puțin mai luxos decât s-ar fi cuvenit. Trecu pe lângă fanfară spre latura opusă a terasei, unde lângă șosea aștepta o caleașcă. Prințul n-o mai văzuse de trei luni și ceva. În decursul acestor zile de când sosise la Petersburg, tot avusese de gând s-o viziteze; dar, poate, o presimțire misterioasă îl oprise. Oricum, nu putea deloc să ghicească ce impresie îi va produce viitoarea lor întâlnire și încerca uneori, cu spaimă, să

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
doi ani sau măcar la trei ani, așa că, în această stare de lucruri, omul recurgea chiar la antropofagie, deși păstra secretul. Unul dintre acești paraziți, apropiindu-se de bătrânețe, a declarat singur și fără să-l oblige nimeni că, în decursul îndelungatei și săracei sale vieți, a ucis și a mâncat personal, în cel mai deplin secret, șaizeci de călugări și câțiva prunci mireni - vreo șase bucăți, nu mai mulți, adică neobișnuit de puțini comparativ cu cantitatea de cler mâncată. După cum

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
conduc spre o concluzie grandioasă! tuna între timp Lebedev. Dar să analizăm mai întâi starea psihologică și juridică a criminalului. Vedem că criminalul sau, ca să zic așa, clientul meu, în pofida imposibilității de a găsi altceva comestibil, de câteva ori, în decursul curioasei sale cariere, își divulgă dorința de a se căi și renunță la cler. Asta o vedem clar din fapte: se amintește că el, totuși, a mâncat cinci sau șase prunci, o cifră relativ neînsemnată, dar semnificativă, în schimb, în

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Nu știu dacă acum îl iubesc sau nu; acum n-am timp să-mi bat capul cu asta. Ura mea pentru el, care ține de cinci luni, trebuie să remarc acest lucru, a început să se stingă de tot în decursul ultimei luni. Cine știe, poate că m-am dus la Pavlovsk în primul rând ca să-l văd pe el. Dar... de ce mi-am părăsit atunci camera? Un condamnat la moarte nu trebuie să-și părăsească ungherul; și dacă acum n-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
mă contrazic din cinci în cinci rânduri. Tocmai asta vreau să văd mâine în timpul lecturii: dacă e corect cursul logic al gândirii mele; dacă-mi remarc greșelile și dacă, prin urmare, e corect tot ceea ce, în această cameră și în decursul acestor șase luni, am frământat în minte sau dacă totul n-o fi fost decât un delir. Dacă acum două luni aș fi fost nevoit, ca acum, să-mi părăsesc de tot camera și să-mi iau rămas-bun de la zidul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
din craniul tău și rămâne pe vecie în tine; cu acest ceva vei muri, netransmițând nimănui poate cea mai importantă parte din ideea ta. Însă, dacă nici eu, acum, nu am reușit să redau tot ce m-a chinuit în decursul acestor șase luni, oamenii vor înțelege cel puțin că, ajungând la «ultima mea convingere» de acum, eu, poate, am plătit prea mult pentru ea; deci, asta am considerat necesar, pentru scopurile știute de mine, să expun în «Explicația» mea. Totuși

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
poate aștepta la nimic bun. M-au condus cu plecăciuni, aproape că nu mai erau în toate mințile de bucurie. N-o să uit niciodată expresia de pe chipurile lor. Am luat o birjă și am plecat imediat spre Vasilievski Ostrov. În decursul celor câtorva ani de gimnaziu, tot timpul am fost în dușmănie cu acest Bahmutov. Printre noi, era considerat aristocrat, cel puțin așa îl numeam eu; se îmbrăca excelent, venea la școală cu trăsura personală, n-o făcea deloc pe fanfaronul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
această ultimă limită. În sine, acest băiat de optsprezece ani, secătuit de boală, părea slab ca o frunză tremurătoare, ruptă dintr-un copac; dar, de îndată ce apucă să-i învăluie cu privirea pe cei care-l ascultau - pentru prima oară în decursul ultimei ore -, imediat dezgustul cel mai arogant, cel mai disprețuitor și cel mai jignitor se oglindi în privirea și în zâmbetul lui. Se grăbea cu provocarea. Dar și cei care îl ascultaseră erau plini de furie. Oboseala, vinul, încordarea amplificau

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
desigur, tulburarea... cred și eu! De unde știi dumneata că am umblat prin parc și n-am dormit acasă? — Vera mi-a spus acum. A încercat să mă convingă să nu intru; n-am rezistat și vă deranjez câteva clipe. În decursul acestor două ore am vegheat lângă pat; acum i-a venit rândul lui Kostea Lebedev. Burdovski a plecat. Așa că, prințe, culcați-vă; noapte... Ba nu, zi bună! Numai să știți că sunt uimit! — Firește... toate astea... Nu, prințe, nu; sunt

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
el, ar fi putut observa curând că nici în următoarele două zile Lebedev nu-i dăduse nici un fel de lămuriri, ci, dimpotrivă, parcă evita, cine știe de ce, să-l întâlnească. Remarcând, în sfârșit, acest lucru, prințul se mirase că, în decursul celor două zile, când se întâlnea întâmplător cu Lebedev, nu și-l amintea decât în cea mai bună stare de spirit, fiind mai întotdeauna împreună cu generalul. Cei doi prieteni nu se mai despărțeau nici o clipă. Prințul auzea uneori discuții zgomotoase

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
Asta o știu sigur. După ce a inventat proteza, Cernosvitov a dat mai întâi fuga la mine ca să mi-o arate. Dar proteza lui Cernosvitov a fost inventată incomparabil mai târziu... Pe deasupra, mai susține că până și răposata lui soție, în decursul căsătoriei lor, n-a știu că el, soțul ei, are un picior de lemn. Când i-am atras atenția asupra tuturor acestor inepții, îmi zice: „Dacă tu, în opt sute doisprezece, i-ai fost camer-paj lui Napoleon, dă-mi voie și

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
reproș și aproape cu duioșie: „Ah, aibă-vă Dumnezeu în pază, nu mai plângeți, Domnul o să vă ierte!“. Lebedev fu atât de uimit de aceste cuvinte, încât toată seara nu mai vru să se îndepărteze de Nina Alexandrovna (și în decursul zilelor următoare, până la moartea generalului, rămase în casa lor aproape de dimineața până noaptea). Peste zi, la Nina Alexandrovna veni de două ori un om trimis de Lizaveta Prokofievna să se intereseze de starea bolnavului. Iar seara, la ora nouă, când

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
făcuse loc o convingere fermă, o presimțire uimitoare și imposibilă că va sparge negreșit, chiar a doua zi, această vază, oricât de departe s-ar ține de ea și oricât s-ar strădui să evite pacostea? Dar așa era. În decursul serii, alte impresii puternice, dar luminoase începuseră să i se strângă în suflet; am vorbit deja despre asta. Își uitase presimțirea. Când auzise vorbindu-se despre Pavlișcev, iar Ivan Feodorovici îl luase de braț și i-l arătase încă o dată

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]
înțelege care este dificultatea de care ne lovim, mai ales că acest exemplu nu va reprezenta o divagație ci, dimpotrivă, va consitui continuarea directă și imediată a narațiunii. Peste două săptămâni, adică de-acum la începutul lui iulie, și în decursul acestor două săptămâni, istoria eroului nostru, și mai ales ultima ispravă a acestei istorii, se transformă într-o anecdotă ciudată, foarte amuzantă, aproape incredibilă și în același timp aproape reală, care se răspândi încetul cu începul pe toate străzile învecinate

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2007_a_3332]