14,807 matches
-
înviat Hristos. Așa va învia și dreptatea neamului românesc. Dar pentru aceasta se cere ca fii de ai lui să bată drumul pe care a mers Iisus; să li se pună pe cap coroană de spini, să urce Golgota în genunchi, cu crucea în spate, și să se lase răstigniți! Legionari, fiți voi copiii aceștia!” Corneliu Zelea Codreanu PREFAȚĂ De douăzeci și trei de ani România își caută calea. Totul funcționează anarhic și împotriva românului. Sufletul românului este traumatizat. Noii conducători
Vesnic osânditi by Petru C. Baciu () [Corola-publishinghouse/Science/816_a_1648]
-
în Suedia, în vara lui 1982", va avea probabil mai multe șanse de a fi crezută. În loc să ne descriem folosind termeni generali ca "obosit", "fericit" sau "trist", să ne arătăm sentimentele prin cuvinte-imagini. De exemplu: "îmi tremurau mâinile"; "Mă lăsau genunchii"; Am deschis gura să țip, dar n-am reușit să scot nici un sunet" - sunt mult mai credibile (și mult mai interesante) decât "Mi-era frică" • Să dăm la iveală și unele aspecte negative. Dacă oferim o imagine echilibrată despre noi
[Corola-publishinghouse/Science/85111_a_85898]
-
roba unui călugăr dominican. Ibsen punea, în fața lui, pe birou niște statuete de plumb. Schiller nu putea lucra fără să aibă mere putrede în sertarul biroului și o perdea roșie la fereastră. Caragiale scria pe tencuri de foi ținute pe genunchi. Coșbuc scria cu plăcere mai mult seara. Poeziile le compunea cântândule: Beethoven compunea în gând în timpul plimbărilor lungi, Wagner își elabora piesele muzicale într-o cameră purpurie, îmbrăcat în catifea și mătase foșnitoare și parfumat cu esențe tari, iar Brahms
Creativitate : fundamente, secrete şi strategii by Georgel Paicu () [Corola-publishinghouse/Science/690_a_1152]
-
arhaic, regional). „Ierugile” ei sunt mai ales poeme de dragoste, care reiau cu grație „specii” populare precum ruga, descântecul, incantația, colindul: „Patru vulturi trecători/ Peste nouri de ninsori.// Dalajun de trei rădine,/ Îndoiți, fără tulpine,/ Mor tufanii în uimire,/ Pe genunchi de coviltire./ Dalajun, colind, Le-roi,/ Dau de știre câte doi,/ Cu frânghii și cu ciuperci/ La ferestrele de melci” (Ierugă la dalajun). Versurile din Epitaf pentru iarbă (1972) se plasează sub o zodie întunecată, sub care poeta va rămâne
TACOI. In: Dicționarul General al Literaturii Române () [Corola-publishinghouse/Science/290034_a_291363]
-
și suferinți vechi. Altădată îl împunsese cu vorbe adevărate pentru plăcerea ce o avea să-și abată calul în preajma muierilor și să poposească langă ele” * De moș Pricop * “Purta căciulă brumărie. Avea cojoc în clinuri, de miel negru, scurt până la genunchi și era încălțat în botfori...vrednic roman. De oamenii răi spunea că nu-I pasă; are pentru dânșii pistoale încărcate în desagi” * De către un crâșmar * “Meșter la vorbă era cel cu căciulă” * “Oase risipite, cu zgârcurile umede, albeau țărâna. Botforii
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
corsajul, pune scrisoarea în sân, se încheie la loc și coboară încet și țintă spre Cațavencu. La fiece pas al Zoii, Cațavencu se-ndoaie de încheieturi; când ea s-a apropiat bine, se oprește țapăn înaintea lui; el cade în genunchi.) SCENA IX Zoe, Cațavencu Cațavencu: Iartă-mă, iartă-mă... Zoe: (râzând) Scoală-te, ești bărbat, nu ți-e rușine! (cu ton aspru.) Scoală-te! Cațavencu: (sculându-se rușinat) Iartă-mă... Zoe: (cu dignitate) Ești un om rău... mi-ai dovedit
LIMBA ŞI LITERATURA ROMÂNĂ GHID DE PREGĂTIRE PENTRU EXAMENE ŞCOLARE by CRINA- MIHAELA CHIRIAC () [Corola-publishinghouse/Science/625_a_1292]
-
de la o fostă profesoară de-a mea, care mi-a dat adresa... Și, mergând pe stradă spre domiciliul soțului, am văzut-o pe fosta mea soacră cu o fetiță de șapte ani... Eu când am văzut-o... mi-au tremurat genunchii ca unui cal care aleargă mult și, după ce-am salutat-o pe fosta soacră, m-am aplecat să o sărut pe fetiță... și ea s-a ascuns după soacra mea... Atuncea am izbucnit Într-un plâns... că nu m-
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
la facultate, m-am dat jos la clinica de ortopedie, că eu făceam deja practica, luam parte la operații, că-mi plăcea foarte mult... Și-n anul acela am avut o problemă, că mi s-a lezat puțin meniscul la genunchiul stâng. M-am dus la profesorul Sava și-i spun: „Uite, sunt câțiva care mă urmăresc. Poate dacă mă operez”... S-a uitat la mine, o râs și-o spus: „Ascultă, mă copile, dacă tu ai făcut ceva, ăia, așa
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
așa a fost acest moment... Noi mergeam parcă pe Golgota, doar că acolo n-o fost iarnă... Și mergând, nu știu care dintre cei care urcam a spus ceva. Și unu’ dintre caralii strigă: „Lasă vorba acolo, că acum vă pun În genunchi”. Și ăla din grupu’ ăsta de optzeci Îi răspunde: „Lasă, domnule, Îi Crăciunul strămoșilor noștri!”. Domne, n-a mai răspuns nimic... Și-am mers și-am ajuns la dube și ne-au băgat patruzeci Într-una... Și cine era mai
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
spun că m-o urmărit, și la locul de muncă, și acasă, pân-o venit revoluția... După ’89 s-a schimbat viața dumneavoastră? Când am auzit c-o fost prins Ceaușescu și că s-o schimbat regimul, am căzut În genunchi, vă spun sincer, și m-am rugat lui Dumnezeu și i-am mulțumit, pentru că, vă spun sincer, nici o noapte n-am dormit-o liniștită până atunci... Că știam că mă urmăresc. Apoi, de când o venit revoluția, stau liniștită. Trecutu-i
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
și am plecat În 24 ianuarie ’59. Și ne-o dus patru zile și patru nopți până În triaj, În București. Acolo ne-o băgat pe Reduit, la camera 36, Într-o cameră unde a fost plin de apă până aproape de genunchi. Că Jilava era la 25 (sic!) de metri sub pământ... M-am gândit: „Măi, da’ ce Dumnezeu, nici bec, nici nimic?”. Și un miros de egrasie... Umblam ca bezmeticii și, pe oriunde umblam, numa’ de uscat n-am dat. Acuma, ce
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
ți-l punea În păr și-l sucea. Cu diverse cauciucuri Îți dădea une’ nemereau. Avea scaunele bătute În cuie cu niște table, ca să nu să miște, luau o rangă de fier, o băga pe-aici pe sub picioare, prin spatele genunchilor, te legau, te punea pe masă și pe un scaun... și te bătea la tălpi până Îți zdruncina creierii În cap. Așa... Plus cu picioarele, cu palmele, cu pumnii, cu ce nemereau. Absolut cu ce nemereau... La proces cum a
Confesiuni din noaptea credinței. In: Experiențe carcerale în România by Lucia Hossu Longin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1973_a_3298]
-
erau cei dintâi medici din București. Suflarea de înviorare trece peste tot. Studenții universitari, cari ceruseră instructori militari, sunt convocați, încă din luna ianuarie, în marea curte din dosul Prefecturii poliției și puși sub autoritatea maiorului Comăneanu. În zăpadă până la genunchi, facem exercițiile comandate. Văd încă în ca pul flancului drept silueta înaltă a doctorului C. Istrati, pe atunci doctorand în medicină, a d-rului Apostoleanu, doctorand de asemenea, și atâția alții. Mai târziu am urmat exercițiile în grădina Cișmigiului.28 [intrarea
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
câțiva români; printre aceștia Mihail Kogălniceanu, ministrul nostru de Externe și Dimitrie Sturdza, ministru de Finanțe.137 La șampanie, ușile se deschid zgomotos și un număr de femei de cafeu-concert intră sărind și cântând. Și una din ele sare pe genunchii lui Dimitrie Sturdza, pe care îl prinde de gât și-l sărută. Sturdza, care era pudicitatea pe picioare, s-a roșit, s-a zăpăcit, a pus ochii în pământ și a rămas mut de groază. Iar toți ceilalți se prăpădeau
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
mai decoltat decolteu. Aplauzele și vivaturile izbucniră, iar Fanelly, învârtindu-se nebunatic, începu să cânte una dintre cele mai ușoare canțonete al ușorului ei repertoriu. Apoi, luând un pahar de șampanie, se repede la Conul Mitiță, i se așează pe genunchi, îl prinde de gât și îl sărută. În aclamațiile unanime bietul Dimitrie Sturdza s-a făcut roșu ca un rac, a început să se zbată spre a-și libera genunchii, pe când prințul Gorciakof își ținea pântecele de râs, iar Kogălniceanu
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
șampanie, se repede la Conul Mitiță, i se așează pe genunchi, îl prinde de gât și îl sărută. În aclamațiile unanime bietul Dimitrie Sturdza s-a făcut roșu ca un rac, a început să se zbată spre a-și libera genunchii, pe când prințul Gorciakof își ținea pântecele de râs, iar Kogălniceanu exulta. Dau această anecdotă așa cum circula pe atunci în toate cercurile. La Union-Suisse se refuzau în toate serile 3- 400 de persoane. Tot Bucureștiul alerga acolo. Scaunele erau ocupate până în
Bucureştii de altădată Volumul I 1871-1877 by Constantin Bacalbaşa () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1327_a_2710]
-
să mă gîndesc la singurătatea și tristețea sa dinaintea morții. Stătea, parcă, la căpătîiul celor două morminte (al lui și al mamei), pe pe o banchetă, în costum național (cum de obicei nu purta), fără pălărie, cu coatele înfipte în genunchi, pe gînduri și plîngînd... Pe 23 mai și, socotind zilele, îmi dau seama că nici vineri, pe 18, nici ieri, pe 22, nu m-am oprit din treburi să scriu barem atît în acest caiet: „s-au împlinit două luni
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
pup mult de tot! Vreau să ajung barem cu 5 minute înainte de începerea serialului...” * Revenit acasă, adorm de fiecare dată tîrziu, mult după miezul nopții, invadat de tot felul de gînduri. Număr trenurile, mașinile, tresar la zgomotele străzii. Dimineața am genunchii moi, strîng anevoie pumnii, amețesc cînd mișc brusc capul. Deși s au împlinit două săptămîni de la operație, „pipăi” încă lucrurile. Cînd ies în oraș, ritmul străzii mă copleșește. Fac mari eforturi să maschez pentru cunoscuți faptul că sînt încă în
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
dar nu-i sigur că sînt eu: „Domnu’ Călin?” Mă recunoaște de-a binelea abia cînd mă apropii la trei pași de el. Se întoarce greu spre stînga, cu fața în lumină: barbă albă, ochi mici, buze vinete. Mîinile și genunchii îi tremură. E gata să plîngă. Face un efort să se stăpînească și să spună prima frază: „Domnu’ Călin, tatic-tu matale venea și mă rădea. Ne luam cu vorba despre una, despre alta, și despre moarte. El zicea rîzînd
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
trebui să povestesc cîndva „micile umilințe infinitezimale” (Max Gallo) pe care le-am suferit în liceul militar, în școala de ofițeri, în facultate și după terminarea ei. Va trebui, de pildă, să vorbesc despre pedeapsa nedreaptă de a lustrui, în genunchi, mozaicul unui lung culoar sau de a rămîne duminica în cazarmă din cauza unei petlițe mai strîmbe cu un milimetru față de poziția normală, a unui „stînga-mprejur!” de ultim moment nereușit etc. Despre permanenta teroare că voi fi dat afară (ceea ce pînă
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
fes (o fostă căciuliță a băiatului). Peste pu loverul gri, am pus puloverul negru, ambele de lînă. În picioare am ciorapi groși. Dar frigul mă încătușează la mîneci, pătrunde în dreptul șalelor, îmi cuprinde partea exterioară a coapselor și, mai tare, genunchii, trece prin ochiurile ciorapilor și-mi îngheață călcîiele. În aceste condiții, a sta la „masa de lucru” a devenit o tortură. Îndur, fără să mă lamentez. În sufragerie, unde-i și mai rece, Ducu învață, cu o pătură pe umeri
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
M. nu-și va părăsi familia; are un nume și are treabă aci”, i-am spus, intuind că asta îl neliniștește cel mai mult. *„De cîteva zile sînt gubav”, mi-a spus Octavian Voicu. „M-a prins o amorțeală sub genunchi. Văzîndu-mă cum mă mișc, cineva care nu mă cunoaște ar putea crede că sînt leneș. Dar în raport cu firea mea, eu sînt harnic.” „Din păcate, lumea nu s-a învrednicit încă să ne cunoască firile”, i-am răspuns. *„Aștept să se
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
străbătînd parcul, mă simt amenințat! înaintez nesigur, prudent. Nu întîlnesc pe nimeni, dar nici n-aș dori să întîlnesc. Fiecare pas îmi poate aduce o surpriză. Spațiul s-a redus, mă închide, se deplasează odată cu mine. Ajung la redacție cu genunchii țepeni și istovit, de parcă aș fi urcat și coborît un vîrf de munte. Singur în birou, pînă la sosirea celorlalți, mă eliberez cu greu de încordarea nervoasă care m-a însoțit tot drumul. *Aseară, BBC a transmis un documentar despre
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
un bocet sfîșietor în blocul de vizavi. A murit (de leucemie) fetița unui zețar. N-am lucrat cu el direct niciodată, dar îl cunosc și mă cunoaște. Are o figură spînatică, poartă un basc vechi, rotund, spălăcit și merge cu genunchii îndoiți. E tăcut și mereu preocupat de ceva. Hipercorect la serviciu, face treabă și în jurul blocului. Sapă straturi, smulge buruieni, curăță, mătură - totul ca ntr-un fel de pedeapsă. Fetița avea 12 ani și o chema Ozana. *Numărul de azi, 9
Provinciale by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/853_a_1751]
-
copac, au scris și Horia și Vasile, fratele său. Din păcate, mai târziu, pomii vârstnici, martori ai atâtor amintiri, au fost tăiați și Înlocuiți cu copaci tineri. 545 picioarele tăiate!?45... Oare nu va fi nevoie să pleci capul la genunchi ca să privești În ele!?... În curte s-a făcut ceva, sau cei de la Sfatul Popular au admirație pentru natură moartă?!?! Domnule Dimitriu, de felul meu sunt caustică și nu trebuie să iei chiar În serios cele ce-ți scriu, căci
CORESPONDENŢĂ FĂLTICENEANĂ VOL.II by EUGEN DIMITRIU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/700_a_1277]