13,778 matches
-
iulie 768 l-a numit pe acesta ca papă. Antipapa Filip nu a fost niciodată recunoscut și nici nu a reușit să obțină un număr consistent de susținători, astfel încât s-a retras, revenind la mănăstire, nemaiauzindu-se nimic despre el. Papa Ștefan al III-lea s-a opus căsătoriei lui Carol cel Mare, devenit între timp rege al francilor, cu fiica lui Desiderius, pe nume Desiderata, în 768, însă înainte de a muri în 772, papa Ștefan a încheiat pace cu longobarzii
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
mănăstire, nemaiauzindu-se nimic despre el. Papa Ștefan al III-lea s-a opus căsătoriei lui Carol cel Mare, devenit între timp rege al francilor, cu fiica lui Desiderius, pe nume Desiderata, în 768, însă înainte de a muri în 772, papa Ștefan a încheiat pace cu longobarzii. Noul papă, Adrian I, a implorat ajutorul lui Carol împotriva lui Desiderius, așa încât căsătoria dinastică a fost dizolvată prin repudierea Desideratei de către regele franc în 771, care a trimis-o înapoi tatălui ei. Mai
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
al III-lea s-a opus căsătoriei lui Carol cel Mare, devenit între timp rege al francilor, cu fiica lui Desiderius, pe nume Desiderata, în 768, însă înainte de a muri în 772, papa Ștefan a încheiat pace cu longobarzii. Noul papă, Adrian I, a implorat ajutorul lui Carol împotriva lui Desiderius, așa încât căsătoria dinastică a fost dizolvată prin repudierea Desideratei de către regele franc în 771, care a trimis-o înapoi tatălui ei. Mai mult decât atât, Gerberge, văduva fratelui lui Carol
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
a căutat protecția pe lângă regele longobard după moartea soțului ei din 771. Probabil pentru a da replica față de repudierea Desideratei de către Carol, Desiderius i-a recunoscut pe fiii Gerbergei ca moștenitori legitimi ai Regatului francilor și a trecut la atacarea papei Adrian, pe motiv că a refuzat să îl încoroneze ca rege. De asemenea, Desiderius a invadat ducatul de Pentapolis. Trimișii papei Adrian și ai lui Desiderius s-au întâlnit la Thionville, însă între timp Carol cel Mare devenise hotărât să
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
Carol, Desiderius i-a recunoscut pe fiii Gerbergei ca moștenitori legitimi ai Regatului francilor și a trecut la atacarea papei Adrian, pe motiv că a refuzat să îl încoroneze ca rege. De asemenea, Desiderius a invadat ducatul de Pentapolis. Trimișii papei Adrian și ai lui Desiderius s-au întâlnit la Thionville, însă între timp Carol cel Mare devenise hotărât să intervină de partea papalității. Ca urmare, Carol și unchiul său, Bernard și-au condus trupele peste Alpi în 773. Longobarzii au
Desiderius al longobarzilor () [Corola-website/Science/324791_a_326120]
-
pornit cu o armată în sprijinul Adelaidei, după care cei doi s-au întâlnit în vechea capitală a longobarzilor de la Pavia, iar în 951 s-au căsătorit. Otto a fost încoronat ca împărat la Roma la 2 februarie 962 de către papa Ioan al XII-lea și, fapt la acea vreme neobișnuit, Adelaida a fost și ea încoronată ca împărăteasă în cadrul aceleiași ceremonii. Dintre copiii avuți cu Otto, patru au ajuns la vârsta maturității: Henric (n. 952); Bruno (n. 953; Matilda, devenită
Adelaida de Italia () [Corola-website/Science/324834_a_326163]
-
de a se trece la convertirea longobarzilor romano-catolicism, majoritatea fiind la acel moment fie păgână, fie ariană. Agilulf și Theodelinda s-au implicat de asemenea în rezolvarea schismei dintre Patriarhatul de Aquileia și Roma, au menținut o relație directă cu papa Grigore "cel Mare" (conservată în corespondența acestuia cu Theodelinda) și au promovat întemeierea de mănăstiri,precum cea fondată de Sfântul Columbanus în abația Bobbio. De asemenea, arta s-a bucurat în vremea lui Agilulf și a Theodelindei de o perioadă
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
s.a materializat prin rezultate nesemnificative; pentru a atrage papalitatea de partea sa, a trebuit să aștepte să izbucnească tensiunile cauzate de înrăutățirea situației de pe urma taxelor bizantine, culminând cu expediția din 724 a exarhului bizantin de Ravenna Scolasticus pentru destituirea papei Grigore al II-lea. Mai târziu, Liutprand a exploatat discordia dintre papă și Constantinopol în chestiunea iconoclasmului (după decretul împăratului Leon al III-lea al Bizanțului din 726), prin luarea în stăpânire a multor orașe ale exarhatului și ale Ducatului
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
sa, a trebuit să aștepte să izbucnească tensiunile cauzate de înrăutățirea situației de pe urma taxelor bizantine, culminând cu expediția din 724 a exarhului bizantin de Ravenna Scolasticus pentru destituirea papei Grigore al II-lea. Mai târziu, Liutprand a exploatat discordia dintre papă și Constantinopol în chestiunea iconoclasmului (după decretul împăratului Leon al III-lea al Bizanțului din 726), prin luarea în stăpânire a multor orașe ale exarhatului și ale Ducatului bizantin de Pentapolis. Astfel, Liutprand putea să se pretindă ca un protector
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Leon al III-lea al Bizanțului din 726), prin luarea în stăpânire a multor orașe ale exarhatului și ale Ducatului bizantin de Pentapolis. Astfel, Liutprand putea să se pretindă ca un protector al catolicilor. Pentru a nu crea antagonisme cu papa, regele longobard a renunțat la ocuparea așezării de la Sutri, pe care nu a restituit-i împăratului bizantin, ci "apostolilor Petru și Paul", după cum relatează Paul Diaconul în a sa "Historia Langobardorum". Acest act, cunoscut sub numele de Donația din Sutri
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
de atribuire către papalitate a puterii temporale, care în cele din urmă va conduce la constituirea Statului papal. În anii următori, Liutprand a intrat într-o alianță cu exarhul de Ravenna împotriva papalității, însă fără a renunța la cea cu papa împotriva exarhului; această joc dublu a fost încoronat cu ofensivă care a condus la trecerea ducatelor din Langobardia Minor (Spoleto și Benevento) sub autoritatea sa, în cele din urmă ajungând să negocieze ca pacea dintre papalitate și Bizanț să se
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
nepotul său de frate Hildeprand, care îi va succede la tron, a reușit chiar pentru scurtă vreme să ia în posesie Ravenna însăși, deși în cotninuare a fost alungat de acolo de către forțe trimise de la Veneția, sosite la solicitarea noului papă, Grigore al III-lea. Liutprand a fost ultimul rege longobard care să militeze pentru unitatea regatului; după el, niciun rege nu a reușit să elimine opoziția și să conducă un stat centralizat, iar multele defecțiuni ale ducilor și constantele trădări
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
celei tradiționale de "rex Langobardorum"), l-au îndepărtat de baza puterii sale. Căutând să schimbe aceastp stare de lucruri și să abată atenția supușilor, Ratchis a atacat prin surprindere orașele din Pentapolis. Cu toate acestea, el a fost convins de către papă să renunțe la asedierea Perugiei. După acest eșec, prestigiul lui Ratchis a fost anihilat, așa încât ducii au ales un nou rege, pe fratele său Aistulf, care deja îi succedase ca duce în Cividale, iar acum, după o luptă scurtă, l-
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
totală stăpânirea asupra Italiei, fiind ocupate între (750 și 751) și Istria, Ferrara, Comacchio și toate teritoriile de la sud de Ravenna, până la Perugia. Odată cu ocuparea fortăreței de la Ceccano, regele longobard impunea o și mai mare presiune asupra teritoriilor controlate de papa Ștefan al II-lea, iar în Langobardia Minor el era de acum în stare să își impună puterea asupra ducatului de Spoleto și, indirect, asupra celui de Benevento. Abia când a devenit clar că Aistulf este pe cale să subjuge între
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
lui Liutprand, a reușit în fine să îl depună pe ultimul rege din dinastia merovingienilor, Childeric al III-lea și să devină rege al francilor și "de jure". Sprijinul papalității era decisiv, deși negocieri se purtau și între Aistulf și papă și regele longobard a întreprins o acțiune de a slăbi pozițiile lui Pepin prin incitarea împotriva acestui a fratelui său, Carloman. Din cauza amenințării pe care această manevră a lui Aistulf o provoca, un acord între Pepin și papa Ștefan al
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
Aistulf și papă și regele longobard a întreprins o acțiune de a slăbi pozițiile lui Pepin prin incitarea împotriva acestui a fratelui său, Carloman. Din cauza amenințării pe care această manevră a lui Aistulf o provoca, un acord între Pepin și papa Ștefan al II-lea a fost în cele din urmă încheiat: în schimbul recunoașterii formale a numirii regale a lui Pepin, francii urma să descindă în Italia. În 754, armata longobardă desfășurată în Val di Susa a fost surprinsă și atacată
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
desfășurată în Val di Susa a fost surprinsă și atacată de către franci. Aistulf, rămas la Pavia, a trebuit să accepte un tratat care prevedea eliberarea ostatecilor și anumite cesiuni teritoriale, însă după numai doi ani el a reluat războiul împotriva papei, care încă o dată i-a chemat pe franci în ajutor. Înfrânt încă o dată de către aceștia, Aistulf a fost nevoit să accepte condiții și mai dure: Ravenna urma să fie retrocedată nu Bizanțului, ci papei, sporind astfel teritoriul Patrimoniului Sfântului Petru
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
ani el a reluat războiul împotriva papei, care încă o dată i-a chemat pe franci în ajutor. Înfrânt încă o dată de către aceștia, Aistulf a fost nevoit să accepte condiții și mai dure: Ravenna urma să fie retrocedată nu Bizanțului, ci papei, sporind astfel teritoriul Patrimoniului Sfântului Petru; totodată, regele longobard urma să accepte un fel de protectorat al francilor, pierderea continuității teritoriale a domeniile sale și plata unei substanțiale compensații. În plus, ducatele din Langobardia Minor (Spoleto și Benevento) s-au
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
ceva succes, să reocupe tronul regal. Lui i s-a opus Desiderius, care fusese numit de către Aistulf la conducerea Ducatului de Toscana și avea baza de operațiuni la Lucca. Desiderius nu ținea de dinastia din Friuli și avea momentan sprijinul papei și al francilor. Pentru a evita o nouă descindere a francilor în Italia, longobarzii l-au acceptat pe Desiderius, în vreme ce Ratchis a fost convins de către papă să revină la Montecassino. Printr-o politică înțeleaptă și discretă, Desiderius a readus sub
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
operațiuni la Lucca. Desiderius nu ținea de dinastia din Friuli și avea momentan sprijinul papei și al francilor. Pentru a evita o nouă descindere a francilor în Italia, longobarzii l-au acceptat pe Desiderius, în vreme ce Ratchis a fost convins de către papă să revină la Montecassino. Printr-o politică înțeleaptă și discretă, Desiderius a readus sub controlul longobard teritorii de la romani, creând o rețea de mănăstiri conduse de aristocrați longobarzi (fiica sa Anselperga a devenit abatesă a mănăstirii San Salvatore din Brescia
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
discretă, Desiderius a readus sub controlul longobard teritorii de la romani, creând o rețea de mănăstiri conduse de aristocrați longobarzi (fiica sa Anselperga a devenit abatesă a mănăstirii San Salvatore din Brescia) și negociind cu succesorul lui Ștefan al II-lea, papa Paul I. El a implementat o politică de alianțe matrimoniale. căsătorind-o pe fiica sa Liutperga cu ducele de Bavaria, Tassilo al III-lea în (763), adversar tradițional al francilor, și, la moartea lui Pepin cel Scurt, căsătorind-o pe
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
dezvoltat o monedă independentă de aur și argint. De asemenea, Ducatul de Benevento, cel mai independent dintre ducate, avea propria sa monedă. Tocmai când, în 771, regele Desiderius era pe punctul de culege roadele înțeleptei sale politici diplomatice prin convingerea papei Ștefan al II-lea să îi accepte protecția, moartea lui Carloman I îi lăsa mână liberă lui Carol cel Mare, acum ferm instalat pe tronul francilor, să acționeze împotriva longobarzilor, după ce deja o repudiase pe fiica lui Desiderius, Desiderata. În
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
să îi accepte protecția, moartea lui Carloman I îi lăsa mână liberă lui Carol cel Mare, acum ferm instalat pe tronul francilor, să acționeze împotriva longobarzilor, după ce deja o repudiase pe fiica lui Desiderius, Desiderata. În anul următor, un nou papă Adrian I, din tabăra opusă lui Desiderius, a întors jocul alianțelor, cerându-i regelui longobard cedarea de noi regiuni, fapt care l-a pus pe Desiderius în situația de a relua atacul asupra orașelor din Romagna. Deși era angrenat într-
Regatul Longobard () [Corola-website/Science/324818_a_326147]
-
politica diplomatică lipsită de scrupule a vecinilor săi se pare că nu i-a fost favorabilă. În orice caz, cândva în jurul anului 955, el a fost numit "patrikios" de către Marianus Argyrus, "strategos"-ul bizantin de Bari. În toamna lui 966, papa Ioan al XIII-lea a condus o puternică armată formată din latini, toscani și spoletani împotriva principelui Landulf al III-lea de Benevento și a fratelui acestuia, Pandulf Cap de Fier, însă Gisulf a intervenit în sprijinul acestora, în cele
Gisulf I de Salerno () [Corola-website/Science/324858_a_326187]
-
o puternică armată formată din latini, toscani și spoletani împotriva principelui Landulf al III-lea de Benevento și a fratelui acestuia, Pandulf Cap de Fier, însă Gisulf a intervenit în sprijinul acestora, în cele din urmă neangajându-se nicio bătălie. Papa și Gisulf au încheiat un tratat la Terracina. În 973, Gisulf a fost depus și înlocuit din funcție de către Landulf de Conza și fiii acestuia, care se bucurau de susținerea ducelui Marin al II-lea de Neapole și a ducelui
Gisulf I de Salerno () [Corola-website/Science/324858_a_326187]