14,215 matches
-
întrebare?” Și, deși venise hotărât să le arate ca ei sunt pe un drum greșit, tânărul spuse numai atât: “Eu știu că sunt un om mântuit. Hristos a plătit pentru mine cu sângele Său; restul e istorie ...” Mulțimea izbucni în râs, iar tânărul, cu sentiment de iritare, se pregăti să plece când oaspetele spuse: “Nu râdeți, căci omul acesta a spus un mare adevăr! O, de ar gândi cu toții așa!” și a continuat: “Prietenul meu, văd ca ești un om sincer
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
Le-am mai spus la vreo câțiva și nu am avut succes, ajungând la concluzia clară că toți sunt păcătoși și toți ar trebui excluși. Te rog, învață-i să le facă mai pe ascuns, ca să nu facă biserica de râs! De ce de când ai venit tu, cei mari ai noștri s-au micșorat de tot și au plecat? De ce nu mai țin și alții seminarii ? Numai tu știi să prezinți? Faci grădiniță? Când o mai termini? Deja am văzut că nu
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
nu le mai ești pe plac, Din “tată” tu devii “babac”, Și vorba sună trist și gol: “Babacule, mai dă-mi un pol!” Și viața e un foc de paie, Și vrei, nu vrei, ajungi “tataie”, Iar vorba ta în râs e luată: “Tataie, ia mai las-o baltă!” Și-n anii care-ți mai rămân, Te vor numi doar “ăl bătrân”, Iar vorba lor te năucește: “Bătrâne, ce-ți mai trebuiește?” Copile, tu să ai știință: Am fost un tată
Rănit de oameni ... vindecat de Dumnezeu! by Ionel TURTURICĂ () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91603_a_93002]
-
ar povesti. Că în fiece țară / Cele mai multe rele / Nu vin de pe afară, nu le aduc streinii,/ ci ni le face toate, / Un pămintean de-ai noștri /, o rudă sau un frate.... » Aplauzele de data aceasta au fost însoțite de un râs sănătos, oamenii gândindu-se la familii, rude și la vecini, care se poartă precum eroii din fabulă. A urmat un grupaj de poezii bine cunoscute de spectatori din care îmi amintesc: La oglindă, Trei, Doamne și toți trei, Noi vrem
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
o chichiță, câte o meteahnă, deși, cinstită să fiu, păreau oameni destoinici și la locul lor. Ba erau chiar chipeși, unul din Valea Hogii, parcă Bușilă îl chema, știa să cânte din mandolină. Ba Emilia l-a luat oarecum în râs spunând în versuri, că se pricepe și la astea: Când n-om avea făină/ Cântăm la mandolină» și așa mai departe. Eu ce să spun, ea este umblată, cunoaște multe, ce s-o învăț eu ce are de făcut cu
Rădăcinile continuităţii by Ştefan Boboc-Pungeşteanu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91638_a_92999]
-
celor din jur că urma să plec iarăși, că eu voi fi numit să execut ordinul. Maiorul spune răspicat: „Sublocotenent M. te deplasezi în cutare loc și-mi raportezi de execuție până la ora X”. Cei din jurul meu au izbucnit în râs și când au fost întrebați de ce râd, răspund că le spusesem celor din jur că eu voi primi această nouă misiune! Maiorul e oarecum puțin stânjenit, totuși îmi spune că tot eu voi pleca în noua misiune! Cine m-a
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
i-am arătat tainele și capcanele gramaticii noastre. Lucram cu ea cu o anumită logică, aveam pe cine mă baza și mai ales aveam cu cine discuta pe concret problemele dificile, într-o atmosferă de voie bună, de glume și râs, încât soția îngrijorată și de această dată ne spune: „Râdeți voi, dar examenul bate la ușă!”. Rezultatul final a fost de „admisă” cu media 9,75. Păream a fi acum într-un moment existențial și mai bun, deoarece fiica intrase
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
director al Școlii Normale, aceasta era pe cale de a fi desființată, fiind falimentară, cu restanțe la plata salariilor și uriașe datorii către furnizori. Fratele prof. Gâlcă l-a prevenit să nu se încumete să primească, fiindcă se va face de râs. Falimentul cu literă mare era soarta școlii noastre, deci desființarea și risipirea tuturor elevilor! Cu o inepuizabilă energie a pus ordine și disciplină în toate sectoarele de activitate, inclusiv în gospodărirea școlii. La orice oră din zi și din noapte
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
butadă pe lângă acest liceu: „Mulți boi se vând în iarmarocul de lângă școală pentru a se admite elemente slabe!” Tot cam pe atunci, la Liceul nr.3, în 1966, un candidat bine pregătit, dar excesiv de timid, vorbește pițigăiat, sacadat, încât stârnește râsul colegilor din comisie. Am fost și am rămas încă un timid, am încercat treptat să mă eliberez de timiditate și de aceea i-am luat apărarea. Am poftit candidatul în bancă cerându-i să scrie tot ce știe și când
CĂLĂTOR... PRIN VÂLTOAREA VREMII by ALEXANDRU MÂNĂSTIREANU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/560_a_1263]
-
de drepți. "Băi, Ioiard!", striga. "Ordonați!" "Ești în formație?" "Da, toa'șu!" " Un pas în față!" Ioiard ieșea regulamentar din formație. "Bă, da urât mai ești!" "Am înțeles toa'șu!" " Ia loc în formație!" Vă dați seama că era un râs general. Ioiard se obișnuise. Altă dată nici nu mai ieșea din formație. David doar se interesa dacă e acolo, Ioiard confirma și afla cumplita veste, că e urât, în râsetele a peste 150 de militari. Râdea și Ioiard. M. M.
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
utilizatorului mediu este recuperabil ceea ce opera lui Caragiale spune despre socie- tatea contemporană, „actualitatea lui Caragiale”, sau fap- tul că opera sa constituie fie expresia unei eterne damnări a lipsei de conținut, de substanță tragică, fie o soteriologie subtilă prin râsul la limita sarcasmului, ambele circum- scrise complexului unei „identități rănite” (Michael Pollak), al unei „identități în ruptură” (Sorin Alexandrescu), al uneia „slabe” (Horia-Roman Patapievici) sau al uneia „altfel” (Lucian Boia), în orice caz insuficiente, incapabile de trans- figurări la scara
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
conduce la identificările care configurează „caragia- lismul identității românești”. Este, spre exemplu, ceea ce „De ce trag clopotele, Mitică ?”, filmul-sinteză al lui Lucian Pintilie după opera lui Caragiale redă : nu figura luminoasă a epocii lui Caragiale pe care o relevă comedia și râsul eliberator însoțite de happy end, ci un reflex meduzant al timpului său ăcel al Epocii de Aur în care regizorului îi sunt interzise rând pe rând filmele), imagine a unei lumi în descompunere vertiginoasă, cea a ultimului deceniu de comunism
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
referen- tului invocat de operă. Lumea operei lui Caragiale s- ar suprapune peste lumea lui Caragiale, persoana empirică evocată de cei care l-au cunoscut sau i-au văzut piesele peste cea a autorului de comedii în care gâlgâie un râs gros. Aceasta pentru că pe baza unui contract mimetic pe care autorul părea să-l fi semnat cu contemporaneitatea s-a văzut în opera scriitorului o expresie a epocii, tranzitivă, descriptivă, captivă temporal, și prin aceasta tranzitorie, efemeră. Apropierea de lumea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
scriitori. Ce are în comun o situație kafkiană cu una caragialescă ? Suntem tentați să răspundem imediat : absurdul. Un absurd care recuperează ironia pentru că așa cum ne atrăgea atenția Milan Kundera, episoadele de un grotesc memorabil din Procesul stârneau primilor lec- tori râsul și nu anxietatea. Anxietatea constituie un efect de lectură tardiv, o valoare adăugată operei, valoare care nu este cea a sensibilității contemporanilor lui Kafka și nici a contemporanilor lui Caragiale. În cazul lui Caragiale, anxietatea este decelabilă cu asupra de
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
pe care acesta îl creează. „(...) că legea progresu- lui este așa, că cu cât mergi mai iute, cu atât ajungi mai departe.” Sigur, vedem în discursul lui Nae Cațavencu un exemplu de stupiditate, pentru că suntem tentați să sanc- ționăm prin râs și uneori prin seriozitatea moralei suficiente absurdul afirmațiilor sale. Uităm că acest discurs exaltat și-a făcut efectul și și-a câștigat publicul. Uităm că falimen- tul logicii tradiționale nu exclude însă rețelele alternative de recuperare a sensului din paradox
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu se pot statua într-un comic care nu răspunde prin transfigurarea specifică tragicului, Molière servește din nou ca termen de comparație. „În fond, tipul Molièresc este un tip «de plâns». Râdem de o situație comică, nu pentru că e «de râs» (așa cum se întâmplă în jocurile comice primitive, în comedia bufă) ci, mai mult, pentru că e «de plâns». Comedia caragialească e o comedie de situații - dar de situații tragice.” Ce se ascunde sub termenul „gratuit”, întrebuințat în legătură cu procedeele tradiționale ale comicului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
acțiunilor lor într-un infern de superficialitate și cinism, care nu putea să se împace, în gândul meu, cu spațiul spiritual româ- nesc.” Educația de reflex puritanist a ardeleanului intră numaidecât în scenă, astfel că bunul ardelean este enervat de „râsul în orice moment, râsul cu orice preț, râsul de dragul râsului” . Pentru a ieși din dilemă, Caragiale era socotit, de fapt, un scriitor „ne-realist”, un caricaturist, a cărui operă era lipsită de valoare artistică. Viziunea organi- cistă asupra literaturii excludea
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
infern de superficialitate și cinism, care nu putea să se împace, în gândul meu, cu spațiul spiritual româ- nesc.” Educația de reflex puritanist a ardeleanului intră numaidecât în scenă, astfel că bunul ardelean este enervat de „râsul în orice moment, râsul cu orice preț, râsul de dragul râsului” . Pentru a ieși din dilemă, Caragiale era socotit, de fapt, un scriitor „ne-realist”, un caricaturist, a cărui operă era lipsită de valoare artistică. Viziunea organi- cistă asupra literaturii excludea miticismul de o neserio-
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
cinism, care nu putea să se împace, în gândul meu, cu spațiul spiritual româ- nesc.” Educația de reflex puritanist a ardeleanului intră numaidecât în scenă, astfel că bunul ardelean este enervat de „râsul în orice moment, râsul cu orice preț, râsul de dragul râsului” . Pentru a ieși din dilemă, Caragiale era socotit, de fapt, un scriitor „ne-realist”, un caricaturist, a cărui operă era lipsită de valoare artistică. Viziunea organi- cistă asupra literaturii excludea miticismul de o neserio- zitate feroce al scriitorului
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
nu putea să se împace, în gândul meu, cu spațiul spiritual româ- nesc.” Educația de reflex puritanist a ardeleanului intră numaidecât în scenă, astfel că bunul ardelean este enervat de „râsul în orice moment, râsul cu orice preț, râsul de dragul râsului” . Pentru a ieși din dilemă, Caragiale era socotit, de fapt, un scriitor „ne-realist”, un caricaturist, a cărui operă era lipsită de valoare artistică. Viziunea organi- cistă asupra literaturii excludea miticismul de o neserio- zitate feroce al scriitorului muntean și
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
datorat faptului că tinerii mei prieteni m-au convins că, sub comicul, sub bufonadele, sub grotescul maestrului pus pe moft și bășcălie, palpita o secretă vână de tragic.” Milan Kundera definea această inadecvare, acest refuz al comediei și implicit al râsului ca pe „un dezacord estetic : dezacordul visceral cu neseriozitatea ; indignarea față de un râs deplasat.” sau altfel spus, o constată antropologică pentru a cărei denumire utilizează termenul de „agelast” împrumutat de la Rabelais. Neologismul creat din limba greacă îi indica pe cei
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
bufonadele, sub grotescul maestrului pus pe moft și bășcălie, palpita o secretă vână de tragic.” Milan Kundera definea această inadecvare, acest refuz al comediei și implicit al râsului ca pe „un dezacord estetic : dezacordul visceral cu neseriozitatea ; indignarea față de un râs deplasat.” sau altfel spus, o constată antropologică pentru a cărei denumire utilizează termenul de „agelast” împrumutat de la Rabelais. Neologismul creat din limba greacă îi indica pe cei care nu știau să râdă, pentru care gluma avea un caracter sacrileg dacă
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
un zefle- mist. Și Caragiale nu mă privește pe mine, ci pe alții ; râzând de alții, Caragiale este ce qui arrive à l’autre.” Aici zeflemeaua reprezintă un mod particular de a râde, derâde- rea, deriziunea și implicit derizoriul acestui râs care coboară totul în derizoriu. Ne aflăm departe de râsul umoristului, deriziunea se află la confiniile cu strategiile de consacrare și legitimare ale identității naționale, de aici și caracterul „blasfemic” al deriziunii caragialești care nu rămâne în zona superficiilor, ci
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
ci pe alții ; râzând de alții, Caragiale este ce qui arrive à l’autre.” Aici zeflemeaua reprezintă un mod particular de a râde, derâde- rea, deriziunea și implicit derizoriul acestui râs care coboară totul în derizoriu. Ne aflăm departe de râsul umoristului, deriziunea se află la confiniile cu strategiile de consacrare și legitimare ale identității naționale, de aici și caracterul „blasfemic” al deriziunii caragialești care nu rămâne în zona superficiilor, ci vizează conținuturile chiar și în cazul unor aparent benigne conversații
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
liniștit și apropiat de divinitate; mi-a fost adusă bucuria noilor descoperiri, ceața fiecărei dimineți prevestitoare de vreme bună, liniștea serilor cu stele căzătoare și dorințe puse spre împlinire. Ciupercile necunoscute mie, amintirile copilăriei tale, rufele scăldate-n pârâu cu râsul meu stropit de veselia ta. Mi-au fost aduse mirosul de leuștean, florile grădiniței din fața casei sau din spatele ei - acolo totul e în cerc și nu există înainte sau înapoi, totul e de jur împrejur. Gustul apei din fântâna visată
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]