13,013 matches
-
naturale și a speciilor de faună și floră sălbatică și aflate pe lista roșie a IUCN; dintre care: șopârla de munte ("Zootoca vivipara"), salamandra de foc ("Salamandra salamandra"), broasca roșie de munte ("Rana temporaria") și scripcar ("Saperda carcharias"). Specii floristice (arbori, arbusti, ierburi, flori) semnalate în arealul sitului: pin de pădure ("Pinus sylvestris"), mesteacăn pufos ("Betula pubescens"), molid ("Picea abies"), răchită ("Salix pentandra"), anin alb ("Alnus incana"), mesteacăn pufos ("Betula pubescens"), mesteacăn pitic ("Betula humilis"), afin ("Vaccinium myrtillus"), răchițeauă ("Vaccinium oxycoccos
Tinovul Apa Lină - Honcsok () [Corola-website/Science/335102_a_336431]
-
sau trâmbița piticilor, este o ciupercă comestibilă din ordinul "Cantharellales", de genul "Craterellus" în familia "Cantharellaceae", al cărui nume generic este derivat din cuvântul latin "(=corn al abundenței)". Această specie, care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor), este foarte răspândită în România, Basarabia și Bucovina de Nord și crește în grupuri, dezvoltându-se în primul rând în păduri de foioase (mai ales sub fagi, dar de asemenea sub stejari și tei), uneori în păduri mixte cu conifere
Trâmbița morților () [Corola-website/Science/335164_a_336493]
-
împreună cu gemenele ei albe "Amanita verna" și "Amanita virosa" precum "Cortinarius orellanus" si "Cortinarius rubellus" una din cele mai otrăvitoare ciuperci cunoscute. Această specie este numită în popor buretele viperei. El coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord din (mai) iunie până în octombrie mai ales în păduri foioase (stejar, fag, mesteacăn), mai rar în cele de conifere, sub castani, prin tufișuri, preferat sub aluni, chiar și câteodată
Buretele viperei () [Corola-website/Science/335130_a_336459]
-
avut în total șase sinonime. Ultima redenumire este din 2014, făcută de micologul italian Alfredo Vizzini sub numele de Imleria badia. În popor buretele duce numele hrib murg. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza, formând micorize pe rădăcinile de arbori specifici sub molizi, larice, fagi precum stejari și, în zone mai calde, de asemenea sub Castani comestibili. Buretele poate fi confundat în cel mai rău caz cu "Tylopilus felleus" sin. "Boletus felleus" care este neotrăvitor dar amar. Acesta poate fi
Hrib murg () [Corola-website/Science/335136_a_336465]
-
Agaricus deliciosus L. lactifluus, numit în popor râșcov de brad, pita pădurii sau pita lui dumnezeu, este o specie de ciuperci "basidiomycete" comestibilă de genul "Lactarius" în familia " Russulaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de conifere mai ales sub pini și molizi precum sub arbuști de ienupăr, din (iulie) august până octombrie. Râșcovul este cunoscut de mult. Astfel o frescă în fostul orașul
Râșcov de brad () [Corola-website/Science/335174_a_336503]
-
caesareus, Agaricus aurantius, numit în popor burete domnesc sau crăiță este o specie de ciuperci comestibile devenită astăzi cam rară, din încrengătura "Basidiomycota" în familia "Amanitaceae" și de genul "Amanita" care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). Buretele se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord în păduri vechi de foioase sub stejari și castani mai rar în cele de conifere pe lângă pini, dezvoltându-se numai în locuri calde, în special pe soluri nisipoase și
Burete domnesc () [Corola-website/Science/335179_a_336508]
-
nume generic este derivat din cuvântul italian "(= dur-fibros)", preluat pentru acest tip de bureți. El este o specie de ciuperci comestibile din încrengătura "Basidiomycota" în ordiunul "Boletales" și familia "Boletaceae" care coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România și Basarabia soiurile se dezvoltă de la câmpie la munte prin păduri, parcuri și pajiști, mai ale sub mesteacăn și plop, din iunie până octombrie. Tip de specie este " aurantiacum". Acest gen cu soiuri de mărime mediocră are următoarele
Leccinum () [Corola-website/Science/335218_a_336547]
-
Partea vizibilă, de culoare brună, este scurtă, boantă, globuloasă și de consistență fibroasă. Dar piciorul se înfige adânc în pământ, ramificând-se puternic și terminând în încrucișări cărnoase, turtite și îndoite, dense precum zburlite și sinuate. Ele penetrează rădăcinile de arbor, exploatând sucul acelora. Carnea: Ea este elastică, cea a piciorului fibroasă, asemănătoare cauciucului și necomestibilă. Buretele are un miros amintind de zbârciogi și gust de alună. Bătrân miroase rășinos. Sporii sunt hialini, netezi și albi. Există o variabilitate cu bordură
Creasta cocoșului (burete) () [Corola-website/Science/335197_a_336526]
-
versipelle (1944), sin. Boletus versipellis (1835), Leccinum testaceo-scabrum, "nom. nud.", denumit în popor pitărcuță sau roniță (Transilvania), este o specie de ciuperci "basidiomycete" de "genul Leccinum" în familia "Boletaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri, dar deasemenea prin parcuri și pajiști sub mesteceni din iunie până octombrie. Buretele nu poate fi confundat cu ciuperci necomestibile sau chiar otrăvitoare, ci numai cu specii aproape înrudite
Pitărcuță () [Corola-website/Science/335215_a_336544]
-
Dermerk 1969), sin. Boletus scaber (1783), Krombholzia scabră (1881), denumit în popor burete călugăresc sau pitarca aspră, este o specie de ciuperci "basidiomycete" de "genul Leccinum" în familia "Boletaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă întotdeauna sub mesteceni, în păduri, prin câmpii, mlaștini, solitar sau în grupuri mici, din iunie până octombrie. Inițial botanistul și micologul francez Jean Baptiste François Pierre Bulliard (1752-1793) a descris acest
Burete călugăresc () [Corola-website/Science/335237_a_336566]
-
Boletus aurantiacus (1791), denumit în popor hribă de plop, pâlnioara de plop sau pitarca portocalie, este o specie de ciuperci din încrengătura "Basidiomycota" de genul "Leccinum" în familia "Boletaceae". Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). În România, Basarabia și Bucovina de Nord se dezvoltă în păduri de foioase în special sub plopi tremurători, dar și sub plopi precum salcii, din iunie până octombrie. Primul savant care a descris această specie sub denumirea "Boletus rufus" a
Hribă de plop () [Corola-website/Science/335233_a_336562]
-
burete cărămiziu, este, împreună cu unele alte specii de acest gen, una din cele mai otrăvitoare ciuperci cunoscute, provocând o intoxicație adesea oară letală cu violente crize digestive și nervoase. Acest burete coabitează, fiind un simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor) și se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord din aprlie până în noiembrie în păduri foioase mai ales sub fagi, dar și sub (stejari, sau tei), prin parcuri, chiar și câteodată în livezi, mereu pe soluri calcaroase sau
Burete cărămiziu () [Corola-website/Science/335252_a_336581]
-
le (Salicaceae) sunt o familie de plante superioare angiosperme dicotiledonate din ordinul Malpighiales care cuprinde circa 350 de specii de plante lemnoase, arbori și arbuști, dioici, cu răspândire mai mult holarctică. Frunze simple, alterne, întregi, rar lobate, stipelate. Flori unisexuate, dioice, nude, fiecare la bază cu câte o bractee (scvamă), grupate în amenți, care apar înainte de înfrunzire sau o data cu frunzele (mai rar după
Salicacee () [Corola-website/Science/335276_a_336605]
-
de genul "Gyromitra" este o ciupercă care poate cauza otrăviri mortale. Ea este denumită în popor zbârciog gras. Acest burete saprofit este în mod predominant locuitor de sol, arătând însă de asemenea caracteristici de simbiont micoriza (formează micorize pe rădăcinile arborilor). El se poate găsi în România, Basarabia și Bucovina de Nord ca una din primele specii de ciuperci deja din martie, privind afară din zăpadă, până în iunie, crescând solitar sau în grupuri pe soluri nisipoase în special prin păduri de
Zbârciog gras () [Corola-website/Science/335331_a_336660]
-
cm cu lungimi între 5 și 12 metri unea șase brazi, pentru a susține podeaua. Pentru pereți s-au folosit bârne semicirculare din trunchiuri de copaci descojite, îmbinate la capete în „coadă de rândunică”. Acoperișul din șindrilă era străpuns de arborii de susținere și de coșul de fum al micii bucătării. Bucătăria era prevăzută cu tot ce este necesar pentru a pregăti feluri de mâncare simple și făcut ceaiul. Salonul era mobilat atractiv, cu cărți din abundență pe rafturi, materiale de
Cuibul Prințesei () [Corola-website/Science/335333_a_336662]
-
un tărâm pitoresc cunoscut sub numele de Nada Florilor unde a fost instruit în meșteșugul pescuitului de către bătrânii Moș-Hau și Moș-Spânu. Nada Florilor era o plavie (insuliță plutitoare (sau fixată la malul apei) formată din stuf, ierburi, rizomi, rădăcini de arbori etc. intrate în putrefacție și amestecate cu nămol) existentă în bălțile Șoldăneștilor la care se ajungea trecând prin apă, pe lângă o îngrămădire de stuf. Plavia nu mai există astăzi ca urmare a efectuării unor lucrări de regularizare a apelor din
Nada Florilor () [Corola-website/Science/335312_a_336641]
-
principal animistă. Este posibil ca acel contrast dintre oază si deșert să reprezinte pentru arabi prima idee de zeitate caracteristică. Spiritul pământului cultivabil devine zeitatea bună, iar pământul arid devine demonul. Chiar după constituirea ideii de divinitate, elemente naturale ca arborii, izvoarele, stâncile rămân obiecte sacre deoarece se consideră că prin ele se poate ajunge în contact cu divinitatea. Izvorul este obiect al venerației. Luna se află în centrul credințelor astrale ale beduinului, în timp ce soarele este malefic pentru că acesta distruge plantele
Jahiliyya () [Corola-website/Science/335400_a_336729]
-
ca la unele specii de "Leuctra". Ca adulți, unele specii nu se hrănesc de loc, alte specii se hrănesc cu alge unicelulare sau chiar cu frunze tinere de plante fanerogame. Se cunosc chiar specii care au atacat mugurii florilor de la arbori fructiferi din America. Larvele și nimfele sunt acvatice, bentonice, fiind întâlnite mai ales în apele curate și bine oxigenate din zona montană. Adulții depun ouăle în ape curate. După 6-8 săptămâni de la depunerea ouălor apar larvele, totdeauna acvatice. Larvele sunt
Plecoptere () [Corola-website/Science/331538_a_332867]
-
din zona păstrăvului și până jos la șes, fiind puțin pretențios asupra locului lui de ședere și adaptându-se ușor cu apele al căror fund este nisipos-pietros sau mocirlos. Se adună în grupe mici, pe fund, ascunzându-se sub rădăcinile arborilor din mal, în brațele deschise ale râului sau sub trunchiuri de arbori. Ziua se mișcă după hrană, însă încet și greoi. Se hrănește cu nevertebrate bentonice: insecte și larvele lor, crustacee, moluște și anelide. Într-o măsură mai mică, se
Porcușor carpatic () [Corola-website/Science/331563_a_332892]
-
locului lui de ședere și adaptându-se ușor cu apele al căror fund este nisipos-pietros sau mocirlos. Se adună în grupe mici, pe fund, ascunzându-se sub rădăcinile arborilor din mal, în brațele deschise ale râului sau sub trunchiuri de arbori. Ziua se mișcă după hrană, însă încet și greoi. Se hrănește cu nevertebrate bentonice: insecte și larvele lor, crustacee, moluște și anelide. Într-o măsură mai mică, se hrănește și cu resturi vegetale și icre și puiet al altor pești
Porcușor carpatic () [Corola-website/Science/331563_a_332892]
-
custuri - contactul dintre două circuri glaciare alăturate); morene - depozite de pietriș, nisip, grohotișuri și argilă; transportate de ghețari în alunecarea și un lac glaciar înconjurat de un tinov) cu floră și faună specifică Meridionalilor. Flora ariei protejate are în componență arbori și arbusti cu specii de: zâmbru ("pinus cembra"), molid ("Picea Abies"), jneapăn ("Pinus mugo"), ienupăr ("Juniperus communis"), afin ("Vaccinum myrtillus L."). La nivelul ierburilor vegetează o plantă rară din specia "Leucorchis albida", o orhidee sinonum al speciei "Pseudorchis albida" În
Iezerul Șurianul () [Corola-website/Science/331583_a_332912]
-
aflate pe lista roșie a IUCN; astfel: jder de copac ("Martes martes"), șoarecele de Tatra ("Microtus tatricus"), vipră ("Vipera berus"), șarpele orb ("Anguis fragilis"), ivorașul-cu-burta-galbenă ("Bombina variegata"), salamandra carpatică ("Triturus montandoni") sau broasca-roșie-de-munte ("Rana temporaria"). Vegetația lemnoasă este constituită din arbori și arbusti cu specii de: brad ("Abies alba"), molid ("Picea Abies"), pin ("Pinus"), larice ("Larix decidua"), zâmbru ("Pinus cembra"), zadă ("Larix"), tisă ("Taxus baccata"), fag ("Fagus sylvatica"), gorun ("Quercus petraea"), stejar ("Quercus robur"), carpen ("Carpinus betulus"), paltin de munte ("Acer
Igniș () [Corola-website/Science/331753_a_333082]
-
18 ianuarie 1905 a ales propulsie cu turbine în loc de motoare cu piston pentru a ușura nava cu un deplasament de 1.100. Înainte de desființarea sa la 22 februarie, comisia a decis cu privire la o serie de alte aspecte, inclusiv numărul de arbori (au fost luate în considerare ca fiind necesare până la șase), dimensiunea armamentului împotriva navelor torpiloare, cel mai important fiind să adauge pereți longitudinali pentru a proteja magaziile de muniție de explozii subacvatice. Acest lucru a fost considerat necesar după "cuirasatul
HMS Dreadnought () [Corola-website/Science/331784_a_333113]
-
de Științe. Este așezată în Vácrátót, la aproximativ 30 de km de la Budapesta. Grădina așezată pe 27 hectare este cea mai mare din Ungaria, și cuprinde aproape 13.000 specii botanice. Deosebit de bogată este colecția de plante lemnoase (3300 de arbori și arbuști). Instituția, împreună cu Wikimedia Ungaria, participă la proiectul QRpedia, legând plantele cu articolul lor din Wikipedia. Grădina botanică a luat ființă în secolul al XIX-lea, având la bază parcul castelului. Se presupune că ar fi fost înființată de către
Grădina Botanică din Vácrátót () [Corola-website/Science/331861_a_333190]
-
al castelului, după modelul parcurilor de stil englez existente în Ungaria la Tata, Kismarton, Alcsút, Fót. Prima atestare documentară a grădinii se datează din 1827. Pe harta militară întocmită în 1842 se văd bine conturul grădinii, aleele, poienile, grupurile de arbori și lacul. După mai mulți proprietari, în 1871 moșia fost cumpărată de către contele Sándor Vigyázó. El l-a însărcinat pe Vilmos Jámbor - cunoscut după lucrările de arhitectură peisagistică - cu reproiectarea grădinii. Lucrările au început în primăvara anului 1872, sub conducerea
Grădina Botanică din Vácrátót () [Corola-website/Science/331861_a_333190]