13,891 matches
-
în care se poate opri trei-patru zile și chiar mai mult, dacă acolo este apă din abundență și piețele sunt active; și astfel, călătoria se împlinește fără întrerupere, până când vor ajunge în orașul ales ca sediu al comandantului, iar aici armatelor obosite li se îngăduie odihna. Tăria, pe care trebuie să o aibă slujitorul lui Dumnezeu împotriva patimilor și seducțiilor lumii, i-au oferit sfântului nostru ocazia de a o preamări pe cea a soldatului în timp de război și de
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
păgână convinsă, să se fi ridicat împotriva creștinilor și a religiei lor. De fapt, persecutând creștinii, Licinius voia să-l umilească pe Constantin, care la prima vedere nu era în măsură să intervină în ajutorul celor prigoniți, provocând o confruntare armată. Analizând atitudinea constantiniană tot mai progresivă în favoarea creștinismului occidental și privind cu invidie întorsura lucrurilor în favoarea lui Constantin, Licinius a frânt armonia cu acesta (314), considerând totul o strategie menită să pregătească sufletul creștinilor contra sa. În scurt timp a
Creştinismul în armata romană în secolele I-IV by Sebastian Diacu () [Corola-publishinghouse/Science/100972_a_102264]
-
argumente puțin mai târziu că "dușmanul nu va negocia cu seriozitate"231. În al treilea rând, Nixon se referă la posibilitatea transferului de responsabilitate în ce privește războiul, de pe "umerii" americanilor, asupra populației vietnameze, transfer însoțit de un anunț cu privire la retragerea forțelor armate ale americanilor din Vietnam la o dată fixată. Această alternativă, dovedește Nixon, este la fel de puțin realizabilă, din motive pe care, iarăși, le vom preciza la momentul potrivit. Rămâne ca posibilitate "reală", unică de ieșire din impas, posibilitate pe care întreaga construcție
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
potrivit. Rămâne ca posibilitate "reală", unică de ieșire din impas, posibilitate pe care întreaga construcție demonstrativă a lui Nixon a ales-o deja, în detrimentul, desigur, al tuturor celorlalte opțiuni, calea transferului responsabilității pe umerii populației vietnameze, însoțit de retragerea "forțelor armate ale infanteriei americane"232 Hill subliniază această precizare a președintelui la o dată "flexibilă", adică neanunțată în prealabil. Acestei strategii, Nixon îi asociază discursiv "succesul", indiferent dacă negocierea cu dușmanul devine posibilă sau nu. În final, Nixon reiterează cea mai oripilantă
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
strategia sa numărul patru, expusă în partiția analitică inițială, cu alte cuvinte, "vietnamizarea (însoțită de adăugirea mea) retragerea trupelor americane la o dată flexibilă"249 a fost, deja, implementată, cu rezultate dintre cele mai dezirabile: soldații americani se întorc acasă, forțele armate ale Vietnam-ului de sud câștigă putere, pierderile de vieți sunt în declin etc. Însă tentativa președintelui, observă Hill, de a prezice, încă o dată, că o strategie care a avut astfel de consecințe în trecut le va avea și în
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
implicate. O ultimă predicție vine să construiască pe temeiul tuturor celor întrebuințate de Nixon în adresa sa până în acest punct. Pare să fie și cheia de boltă a argumentării: președintele prezice că orice curs de acțiune care implică retragerea forțelor armate americane din Vietnam, în absența qui pro quo-ului, ar duce la "remușcări și recriminare"254 care ar dezbina, în ultimă instanță, în asemenea măsură, țara, încât americanii și-ar pierde încrederea în propriile forțe. Remarcăm, alături de Forbes Hill, faptul că
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
prealabil, în timp ce alți critici ai săi de pildă, zice Campbell, senatorul Eugene McCarthy doreau continuarea negocierilor. Toate acestea fac, potrivit cuvintelor autoarei, ca numai "o minoritate neglijabilă a suporterilor mișcării pacifiste să susțină retragerea imediată și completă"291 a forțelor armate americane din Vietnam. Rămânem cu întrebarea, desigur, ce (in)formează această percepție a lui Campbell însăși în ce privește identitatea opozanților lui Nixon? Poate fi vorba, desigur, de numeroase surse, de la mass media până la orice influență interpersonală, însă putem spune, cu certitudine
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
factori decizionali (Vietnamul de nord, China, Rusia, Hanoi etc.), nici într-un caz americanilor. Până și strategia preferată de Nixon nu face altceva decât să întărească cele de mai sus, întrucât, argumentează Campbell, "vietnamizarea", urmată de retragerea treptată a forțelor armate americane la o dată flexibilă, neanunțată în prealabil, nu înseamnă altceva decât a urma pas cu pas și cu viteza aferentă deciziile altora în privința cursului de acțiune în războiul din Vietnam. Astfel, rezumă Campbell, americanii par, din punctul de vedere al
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
guvernului național sau chiar poporului însuși. Însă, desigur, toate acestea reprezintă nu mai mult decât niște momente accidentale în logica istoriei mitice americane, a cărei revigorare depinde exclusiv de reînnoirea încrederii în libertate, însoțită, desigur, de atenție deosebită acordată forțelor armate: "Istoria ne-a arătat, zice Reagan, că nici menținerea păcii, nici a libertății nu depind de simpla bună voință"550. În rezumat, notează William Lewis, cel de al doilea discurs inaugural al lui Reagan se bazează pe o poveste (mitică
Criticismul retoric în ştiinţele comunicării. Atelier pentru un vis by Georgiana Oana Gabor [Corola-publishinghouse/Science/934_a_2442]
-
șefi și un consiliu regal; în alta pot exista grupuri de interese, cum sunt sindicatele și organizațiile de afaceri, un număr de partide, un for legislativ și un consiliu de miniștri; în alta poate exista un singur partid, iar forțele armate sunt influente, etc. Astfel se poate contura începutul unui proces de comparare la nivel internațional, în care diferite sisteme politice se vor caracteriza prin prezența a diferite instituții care formează diferite configurații generale. În acest mod sunt adesea comparate sistemele
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
întreprinse privind proprietatea, structura socială sau educația. Există astfel regimuri autoritare conservatoare și regimuri autoritare "progresiste". Într-adevăr, aceste distincții sunt recunoscute în limbajul "obișnuit" guvernele, la fel ca și celelalte organe din cadrul sistemului politic, cum sunt partidele sau forțele armate, tind să fie caracterizate de măsura în care sunt conservatoare sau "progresiste", după cum pot fi mai mult sau mai puțin liberale sau democratice. Această a treia dimensiune pare dificil de definit în termeni exacți. Totuși, în realitate, substanța întrebării se
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
o parte pentru că fiecare societate se supune unor influențe exterioare care subminează grupările tradiționale, și pe de altă parte din cauza mobilității geografice și sociale a populației. Astfel, sistemele politice tradiționale inegalitare încep să se schimbe: instituții precum birocrația și forțele armate devin mai puternice, iar grupuri noi cu scopuri specifice precum patronatele și chiar sindicatele ajung să aibă un rol. Cât timp aceste evoluții se petrec la scară mică, sistemul politic încă poate fi descris ca tradițional; însă când supremația grupărilor
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
inegalitar înlocuiește un sistem tradițional, și în special atunci când monarhul este determinantul acestei mișcări. Totuși, chiar și atunci sunt dificultăți, deoarece apar și instituții mai moderne, inclusiv birocrația. De aceea baza sistemelor politice autoritare inegalitare constă în esență în forțele armate, deoarece acestea nu numai că asigură puterea fizică de control și subminare a opoziției, dar pot ajuta și la consolidarea principiilor ierarhice pe care regimul dorește să le mențină. Acolo unde se înființează o organizație "de masă" (un partid) mai
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
o organizație "de masă" (un partid) mai ales când se face trecerea de la un regim liberal-democratic la un regim autoritar inegalitar acest lucru se realizează pe linie militară și cu ajutorul armatei. Totuși, astfel de partide sunt create doar după ce forțele armate au fost de ceva timp la putere; ele oferă forțelor armate un sprijin mai larg decât le pot asigura militarii înșiși. Astfel, în timp ce configurația instituțiilor și grupurilor în sistemele populiste este hibridă și duce la conflicte interne grave, configurația instituțiilor
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
trecerea de la un regim liberal-democratic la un regim autoritar inegalitar acest lucru se realizează pe linie militară și cu ajutorul armatei. Totuși, astfel de partide sunt create doar după ce forțele armate au fost de ceva timp la putere; ele oferă forțelor armate un sprijin mai larg decât le pot asigura militarii înșiși. Astfel, în timp ce configurația instituțiilor și grupurilor în sistemele populiste este hibridă și duce la conflicte interne grave, configurația instituțiilor în sistemele politice autoritare inegalitare este întrucâtva artificială. Grupările tradiționale constituie
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
ci și în cele autoritare sau totalitare. Întâi accidental, apoi în mod conștient, sistemul cu un singur partid a ajuns să fie folosit ca mijloc de impunere a regimurilor, dovedindu-se în aceasta mai eficient decât alte structuri precum forțele armate sau birocrația. S-a sugerat că partidele din sistemele cu un singur partid sunt diferite de partidele care apar în sistemele politice pluraliste (Sartori, 1976: 42-7). În fapt, așa cum vom vedea mai târziu în acest capitol, între ele nu există
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
cel pluripartidist. Dacă partidele populiste s-au răspândit în țările lumii a treia, mai ales imediat după câștigarea independenței, ulterior ele au fost în general înlocuite de regimuri bazate pe o ideologie inegalitară autoritară, condusă de multe ori de forțele armate, toate partidele fiind interzise. Totuși, uneori a fost creat un partid unic sau un partid dominant; într-adevăr, în câteva cazuri, scopurile liderului și cele ale partidului s-au deplasat de la populiste la autoritare inegalitare, ca în Malawi sub îndelungata
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
populare, nu doar în Europa de Est și în fosta Uniune Sovietică, dar și în lumea a treia, în special în Africa Subsahariană, Orientul Mijlociu și nordul Africii. * În special de la sfârșitul anilor '60, guvernarea a fost preluată în multe țări de forțele armate. * Aceasta însemna că sistemele cu mai mult de un partid erau în declin în acea perioadă, deoarece erau considerate prea occidentale sau incapabile să aducă o schimbare socială. Totuși, de la jumătatea anilor '80 ele au revenit, mai întâi în America Latină
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
era un caz excepțional. Douăzeci de ani mai târziu, numărul sistemelor cu un singur partid a crescut, în special în Africa Subsahariană. Au existat suișuri și coborâșuri de la jumătatea anilor '60, multe astfel de sisteme au fost răsturnate de forțele armate. O lovitură de stat în Ghana în 1966 a dat startul tendinței, ulterior având loc puciuri în Uganda, Burkina Faso, Mali, Niger, Mauritania, Rwanda, Guineea Ecuatorială, Burundi și Guineea. Au existat totuși și reveniri la conducerea cu un singur partid, adesea promovate
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
altceva decât o organizație formată de un lider național și desemnată să dea o oarecare credibilitate unui regim. Nu este surprinzător faptul că un astfel de partid este mai curând instabil și poate fi abolit cu ușurință prin intervenția forțelor armate. Astfel, chiar dacă, din punct de vedere practic, aceste sisteme au un singur partid, trebuie să recunoaștem că delimitările impuse atât între sistemele cu un singur partid și cele fără partide, cât și între sistemele cu un singur partid și cele
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
Sudan, ca să nu mai vorbim de Burkina Faso, Rwanda, Somalia, Togo și Zair. Cazul Nigeriei este unul din cele mai surprinzătoare, deoarece ne-am fi așteptat ca un sistem de partide pluralist să prindă rădăcini în această țară. În Sudan, forțele armate au preluat pentru a treia oară puterea în 1989, parțial din cauza diviziunilor între partide (așa cum se întâmplase și anterior în Sudan și înainte de 1970 în Somalia) și parțial din cauza războiului civil din sudul țării, care părea fără sfârșit. În alte
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
1989, parțial din cauza diviziunilor între partide (așa cum se întâmplase și anterior în Sudan și înainte de 1970 în Somalia) și parțial din cauza războiului civil din sudul țării, care părea fără sfârșit. În alte cazuri, de exemplu în Ciad (înainte ca forțele armate să preia în cele din urmă puterea), Zambia și Zimbabwe, sistemul de partide pluralist, de asemenea bazat pe diviziuni tribale sau etnice, a fost înlocuit de un sistem cu un singur partid, ca rezultat al acțiunii șefului statului. În unele
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
combinate, ca în Sierra Leone, unde sistemul de partide pluralist a dus la venirea la putere a partidului de opoziție, la instituirea ulterioară a unui sistem cu un singur partid și la lovitura de stat militară; sau în Ghana, unde forțele armate au ajutat mai întâi la instalarea unui sistem de partide pluralist după căderea lui Nkrumah în 1966, dar au fost ulterior instrumentele abolirii rapide a acestui sistem în două ocazii succesive. În linii mari, sistemul cu mai mult de un
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
singur partid și sistemele cu mai mult de un partid, cu un mic număr de sisteme care nu au niciun partid, fie pentru că sunt conduse încă de o elită tradițională, fie pentru că partidele sunt interzise (de obicei temporar) de forțele armate. Din anii '80, poate ca un fenomen temporar, această ultimă categorie a fost din ce în ce mai rar întâlnită. Delimitările dintre aceste sisteme fără partide, sistemele cu un singur partid și sistemele cu mai mult de un partid nu sunt totuși clare. În timp ce
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]
-
au fost formate multe partide importante, care s-au dezvoltat și apoi au dispărut. Tipuri de instabilitate a partidelor Putem distinge trei tipuri mari de instabilitate. Unul se referă la apariția și dispariția partidelor. Acest lucru se întâmplă când forțele armate preiau puterea într-o țară; acestea pot fi la rândul lor înlocuite ulterior de o guvernare civilă. Acest tip de evoluție a fost larg răspândit în Africa Subsahariană și în America Latină, dar și, într-o măsură mai mică, în Orientul Mijlociu
by JEAN BLONDEL [Corola-publishinghouse/Science/953_a_2461]