14,631 matches
-
margini, pavilionul are franjuri și canafi la fel ca drapelul [de luptă]. La mijlocul feței orientate de la hampă spre dreapta este aplicată stema R. P. R., iar la mijlocul celeilalte fețe este aplicată emblema ce se poartă la uniformele ofițerilor din Forțele Armate ale R. P. R. Stema R. P. R., emblema și inscripțiile sunt identice cu cele ale drapelului [de luptă]”. În anexă erau precizate dimensiunile pavilionului și ale elementelor decorative, identice cu cele ale drapelului de luptă. Unghiul la centrul steagului
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
40 cm. La mijlocul suprafeței albe de pe fața orientată de la hampă spre dreapta, este aplicată stema R. P. R., în culori naturale, iar pe fața cealaltă, tot la mijlocul suprafeței albe, este aplicată emblema ce se poartă la uniformele ofițerilor din Forțele Armate ale R. P. R. Stema, emblema, inscripțiile, franjurile și canafii sunt la fel ca cele ale drapelului [de luptă]”. În anexă erau precizate dimensiunile drapelului (tot 100 × 60 cm) și ale stemei (tot 20 cm înălțime), precum și distanța acesteia față de
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
de sus. La mijlocul suprafeței albe de pe fața orientată dela hampă spre dreapta, este aplicată stema Republicii Populare Române, în culori naturale, iar pe fața cealaltă, tot la mijlocul suprafeței albe, este aplicată emblema ce se poartă la uniformele ofițerilor din Forțele Armate ale Republicii Populare Române. Stema, emblema, inscripțiile, franjurile și canafii sunt la fel ca cele ale drapelului [de luptă] descris la articolul 2 [din decretul nr. 189 din 1950]”. Potrivit anexei acestui decret, dimensiunile drapelului erau de 100 × 60 cm
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
navelor de grăniceri se deosebea față de cel al navelor Marinei Militare doar prin culoarea fâșiei din partea inferioară, anume verde grăniceresc. Anexa legii stabilea doar niște proporții ale diferitelor elemente ale pavilionului, dimensiunile efective urmând a fi stabilite de către Ministerul Forțelor Armate și Ministerul Afacerilor Interne în funcție de mărimea navei și locul unde se arborează acesta. Așadar, lățimea drapelului reprezenta 0,6 din lungime, fiind divizată astfel: 1/3 fâșia colorată și 2/3 fâșia albă. Stema avea o înălțime de 1/3
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
1,2 din lungimea zonei alb-color de lângă saulă]. Flamura navelor este prevăzută cu saulă și dispozitiv, pentru ridicarea la mărul arborelui mare”. Proporțiile elementelor constitutive ale flamurii erau indicate în anexă, dimensiunile efective urmând a fi stabilite de către Ministerul Forțelor Armate și Ministerul Afacerilor Interne. Constituția Republicii Socialiste România, adoptată în 1965, prevedea la articolul 118 următoarele: „Drapelul Republicii Socialiste România poartă culorile roșu, galben și albastru, așezate vertical, cu albastrul lângă lance. În mijloc este așezată stema Republicii Socialiste România
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
formă pătrată, cu fimbriație și bordură roșie, peste care este aplicată stema RSR (înălțimea ei: 2/3 din înălțimea tricolorului). Pavilionul este tivit cu franjuri din fir de aur, iar la colțuri prezintă ciucuri din același material. Drapelul ministrului forțelor armate ale RSR era reprezentat printr-o flamură albă cu proporția de 1:2. În primul sfert al acesteia se regăsea drapelul RSR, iar în jumătatea flotantă două stele roșie cu cinci raze, suprapuse. Drapelul celorlalți miniștri era similar, dar prezenta
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
reglementări nu mai erau corespunzătoare, în principal din următoarele motive: Articolul 2 al Decretului prevedea că „Drapelul [de luptă] se acordă de către Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România atât unităților și marilor unități de toate armele din Ministerul Forțelor Armate, cât și unităților din Ministerul Afacerilor Interne, la înființarea acestora. Acordarea drapelului se face, după caz, la propunerea ministrului forțelor armate sau a ministrului afacerilor interne. Înmânarea drapelului se face în numele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România de către un
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
de către Consiliul de Stat al Republicii Socialiste România atât unităților și marilor unități de toate armele din Ministerul Forțelor Armate, cât și unităților din Ministerul Afacerilor Interne, la înființarea acestora. Acordarea drapelului se face, după caz, la propunerea ministrului forțelor armate sau a ministrului afacerilor interne. Înmânarea drapelului se face în numele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România de către un reprezentant al forțelor armate, respectiv al ministrului afacerilor interne.” Primul alineat al acestui articol a fost modificat în cadrul Decretului nr. 150
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
din Ministerul Afacerilor Interne, la înființarea acestora. Acordarea drapelului se face, după caz, la propunerea ministrului forțelor armate sau a ministrului afacerilor interne. Înmânarea drapelului se face în numele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România de către un reprezentant al forțelor armate, respectiv al ministrului afacerilor interne.” Primul alineat al acestui articol a fost modificat în cadrul Decretului nr. 150 din 19 iunie 1974 privind modificarea unor legi și decrete astfel: „drapelul se acordă prin decret prezidențial atât unităților și marilor unități de
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
de culoare albă, de formă dreptunghiulară, având jumătatea dinspre dispozitivul de prindere de culoare verde pe care este aplicată o ancoră de culoare albă”. Dimensiunile acestor însemne, precum și modul de folosire al acestora urmau să fie stabilite de către Ministerul Forțelor Armate, prin regulament. Prin Decretul nr. 90 din 27 aprilie 1977 privind instituirea drapelului de luptă al gărzilor patriotice și reglementarea acordării acestuia se crea un însem special pentru unitățile Gărzilor Patriotice. Acesta era similar drapelelor de luptă ale unităților militare
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
în vizită oficială secretarul general al Comitetului Central al Partidului Comunist Român, președintele Consiliului de Stat al Republicii Socialiste România sau președintele Consiliului de Miniștri al Republicii Socialiste România”. Marca de comandant se arbora în situații similare pentru: „ministrul forțelor armate ale Repubicii Socialiste România, comandantul marinei militare, comandantul marii unități de nave sau comandantul unei grupări de nave constituită temporar”. Forma, culorile și dimensiunile mărcilor urmau să fie stabilite prin regulament. Încă din 17 decembrie 1989, în timpul Revoluției de la Timișoara
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
acesteia, este aplicată stema țării, cu dimensiunile de 29 × 21,5 cm. În colțuri, la 5 cm de marginea flamurei, se găsește câte o ghirlandă din frunze de stejar cu înălțimea de 18 cm, care încadrează însemnul categoriei de forțe armate de care aparține unitatea, toate din aur: Drapelul este tivit pe laturile libere cu franjuri din fir de aur (de 5-7 cm) și ciucuri din același material (de 10-12 cm lungime) la cele 2 colțuri flotante. Flamura este prinsă de
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
albastre. Flamura navelor este reprezentată printr-o bucată de pânză în formă de triunghi isoscel alungit, cu proporția de 1:10, pe care este imprimat tricolorul românesc. La începutul anilor 2000 au fost stabilite patru drapele de identificare a forțelor armate: Publicația „Album des pavillons nationaux et des marques distinctives” (2000) prezintă și mărcile navelor militare. Acestea indică faptul că la bordul navei se găsește un ofițer comandor sau din conducere. Au aspectul unei flamuri albastru deschis, de proporție 2:3
Drapelul României () [Corola-website/Science/306669_a_307998]
-
pe un teren donat, de asemenea, de un membru, fost deținut politic. (Libertatea, septembrie 1999). Un alt prilej de mediatizare a fost apartenența la PPP a unor personalități cunoscute în societatea românească, cum ar fi: Ion Gavrila Ogoranu, liderul Rezistenței Armate Anticomuniste din Munții Făgărașului (vicepreședinte și apoi președinte al PPP până la moarte), actorul Ernest Maftei, el însuși fost deținut politic, Mircea Nicolau, președintele Fundației „Prof. George Manu” — implicat la vârf în Rezistența Anticomunistă și deținut politic timp de 20 de
Partidul „Totul pentru Țară” () [Corola-website/Science/306728_a_308057]
-
Hatmanatului din 28 aprilie 1918, Simon a fost arestat și a petrecut 7 luni încarcerat la Bila Țerkva - Biserica Albă. După eliberare, Petliura a participat la răsturnarea regimului Hatmanatului și a devenit membru al Directoratului Ucrainei, ca șef al forțelor armate. După căderea Kievului și emigrarea lui Vinnicenko, Petliura a devenit șeful Directoratului. Ca șef al armatei și statului, Petliura a continuat lupta atât împotriva roșiilor bolșevici, cât și împotriva albilor monarhiști, timp de 10 luni. În ianuarie 1919, în momentul
Simon Petliura () [Corola-website/Science/306752_a_308081]
-
capitale pentru crima de participare la pogromuri. Pe 25 mai 1926, în veme ce se deplasa pe o arteră comercială, Petliura a fost împușcat de trei ori de un anarhist evreu, un individ care fusese condamnat mai înainte pentru jaf armat asupra unei bănci, Sholom Schwartzbard (1886 - 1936). Părinții lui Schwartzbald se numărau printre cei 15 membri ai familiei sale care fuseseră uciși în pogromurile din Rusia. În procesul care a urmat, avocatul lui Schwartzbald a susținut că acesta din urmă
Simon Petliura () [Corola-website/Science/306752_a_308081]
-
bază, obiective, simboluri, statute și organe de conducere comune. Părțile componente ale mișcării sunt: Până la mijlocul secolului al XIX-lea nu au existat sisteme și instituții de adunare și îngrijire a răniților militari sau civili, în războaie și alte conflicte armate, sau catastrofe cu un număr mare de lezați, unde să fie găzduiți și tratați cei răniți pe câmpurile de luptă. În iunie 1859, omul de afaceri elvețian Henry Dunant călătorește în Italia pentru a se întâlni cu împăratul Franței, Napoleon
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie () [Corola-website/Science/306799_a_308128]
-
Elveția, Franța, Hessa, Italia, Olanda, Portugalia, Prusia, Spania și Württemberg. Convenția este compusă din zece articole, stabilind pentru prima dată reguli legale care garantează neutralitatea și protecția soldaților răniți, personal medical pe câmpurile de luptă și instituții umanitare specifice conflictelor armate. Convenția definește două criterii pentru recunoașterea societăților naționale aparținând Comitetului Internațional: Imediat după adoptarea Convenției de la Geneva, s-au format primele societăți naționale în Belgia, Danemarca, Franța, Oldenburg, Prusia, Spania și Württemberg. De asemenea, în 1864, Louis Appia și Charles
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie () [Corola-website/Science/306799_a_308128]
-
naționale în Belgia, Danemarca, Franța, Oldenburg, Prusia, Spania și Württemberg. De asemenea, în 1864, Louis Appia și Charles van de Velde, căpitan al Armatei Olandeze devin primii delegați independenți și neutri care activează sub egida Crucii Roșii într-un conflict armat. Trei ani mai târziu, în 1867, are loc loc prima " Conferință Internațională a Societăților Naționale de Ajutor Pentru Îngrijirea Victimelor de Război". Neglijarea afacerilor datorată activității desfășurate în cadrul Comitetului Internațional îl aduce pe Dunant în stadiul de faliment (1867). Controversele
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie () [Corola-website/Science/306799_a_308128]
-
CICR în acest sens au condus la o creștere semnificativă a reputației și autorității Comitetului în cadrul Comunității Internaționale, ducând la extinderea competențelor sale. În anul 1934, este adoptată propunerea pentru o convenție adițională privitoare la protecția populației civile în timpul conflictelor armate, în cadrul Conferinței Internaționle a Crucii Roșii. Din nefericire, majoritatea guvernelor a avut un interes foarte scăzut în ceea ce privește implementarea acestor măsuri, acest lucru împiedicând aplicarea convenției înainte de al Doilea Război Mondial. Odată cu declanșarea Primului Război Mondial, CICR s-a confruntat cu provocări uriașe
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie () [Corola-website/Science/306799_a_308128]
-
Mondial. Odată cu declanșarea Primului Război Mondial, CICR s-a confruntat cu provocări uriașe, provocări care puteau fi rezolvate numai cu ajutorul societăților naționale de Cruce Roșie. Asistenții Crucii Roșii din întreaga lume, inclusiv din Statele Unite și Japonia, au venit în sprijinul medicilor forțelor armate ale statelor europene implicate în război. La data de 15 octombrie 1914, imediat după declanșarea războiului, CICR a creat Agenția Pentru Prizonierii de Război (APR), care a avut aproximativ 1.200 de voluntari la sfârșitul lui 1914. La sfârșitul războiului
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie () [Corola-website/Science/306799_a_308128]
-
și garantează protejarea transferului de bunuri și fonduri. La sfârșitul Războiului Rece, activitatea CICR a devenit mult mai periculoasă. În anii '90, și-au pierdut viața mai mulți delegați decât în orice moment al istoriei, în special intervenind în conflicte armate locale. Aceste incidente au demonstrat de cele mai multe ori nerespectarea regulilor Convențiilor de la Geneva și ale simbolurilor sale protectoare. Printre delegații uciși se numără: În 1919, reprezentanți ai societăților de Cruce Roșie din Marea Britanie, Franța, Italia, Japonia și Statele Unite s-au
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie () [Corola-website/Science/306799_a_308128]
-
asistență în caz de dezastre naturale, dezastre provocate de om, epidemii și alte urgențe. Conform Acordului de la Sevilla din 1997, Federația este Agenția de conducere a Mișcării în orice situație de urgență care nu apare într-o zonă de conflict armat. Federația cooperează cu societățile naționale din țările afectate - fiecare fiind numită "Societate Națională de Operare" (ONS) - la fel ca și cu societățile naționale din alte state care doresc să coopereze - numite "Societăți Naționale Participante" (PNS). Dintre cele 187 de societăți
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie () [Corola-website/Science/306799_a_308128]
-
a Societăților de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Simbolurile descrise mai jos au două înțelesuri distincte. Pe de o parte, simbolurile vizuale ale Crucii Roșii, Semilunii Roșii, Leului și Soarelui Roșu și Cristalului Roșu servesc ca "semne protectoare" în conflictele armate, lucru definit în cadrul Convențiilor de la Geneva. Aceasta se numește "utilizare protectoare" a simbolurilor. Pe de altă parte, aceste simboluri sunt folosite ca semne distinctive de acele organizații care sunt parte a Mișcării Internaționale de Cruce Roșie și Semilună Roșie. Aceasta
Mișcarea Internațională de Cruce Roșie și Semilună Roșie () [Corola-website/Science/306799_a_308128]
-
a fost încoronat din nou. Fiilor lui Béla le-au fost date principate. Tensiunile cu verișorul său Géza l-au obligat pe Solomon să ceară ajutor Germaniei din moment ce Géza avea sprijinul Poloniei. Din fericire aceste tensiuni n-au cunoscut confruntare armată. La 20 ianuarie 1064, Solomon și Géza au încheiat un tratat la Rába (azi: Györ), prin care i se recunoștea lui Solomon suveranitatea asupra Ungariei iar lui Géza asupra teritoriilor sale. Șase ani mai târziu, s-a iscat un nou
Solomon al Ungariei () [Corola-website/Science/306897_a_308226]