14,359 matches
-
electric se produce în aer între doi electrozi de cărbune alimentați fie la o sursă electrică de curent continuu sau alternativ. În funcție de intensitatea curentului și caracteristicile cărbunilor folosiți, arcul electric poate fi de mică, medie sau mare intensitate. În proiecția cinematografică sunt folosiți cei de mare intensitate, alimentați la curent continuu.
Sursă de lumină în proiecția cinematografică () [Corola-website/Science/299613_a_300942]
-
vieții, condițiile morale ale căsătoriei și vieții de familie, relația dintre viața și moarte, dintre iubire și fericire. Privirile scriitorului se extind însă și asupra unui câmp social vast, cuprinzând negustori, intelectuali, țărani, etc. "„Anna Karenina”" este considerat cel mai "„cinematografic”" roman al lui Tolstoi, beneficiind de numeroase ecranizări. Nefericita Anna a fost întruchipată de actrițe celebre: Greta Garbo (1935), Vivien Leigh (1948), Jacqueline Bisset (1985), Sophie Marceau (1997), Keira Knightley (2012). Între anii 1889—1899, Tolstoi scrie cel de-al
Lev Tolstoi () [Corola-website/Science/299589_a_300918]
-
prin secolul al XVIII-lea. A fost repede asimilat de cei pasionați de arta teatrală, atât spectatori, cât și de artiști. Ba mai mult a fost cel care a inspirat creatorii de desene animate. Nu trebuie uitat că prima proiecție cinematografică a fost proiecția unor "desene animate", înaintea imaginilor prinse din viața reală.
Teatru de umbre () [Corola-website/Science/299663_a_300992]
-
de armă. Personaj care lasă frâu liber tragicului și comicului din el, loc pentru mușcătura ascuțită a ironiei și pentru nodul ridicat în gât de prezența unei tristeți copleșitoare.”" Analizând acest film, criticul Călin Căliman considera că filmul "„armonizează genuri cinematografice distincte - satira, estrada și comedia cu pamfletul politic, ba chiar, cu tonurile grave, dramatice, ale rechizitoriului politic”", iar Toma Caragiu trece cu ușurință "„de la ironie la satiră, de la șarjă la pamflet, de la veselie la tristețe și de la zâmbet la lacrimă
Actorul și sălbaticii () [Corola-website/Science/299708_a_301037]
-
a Parlamentului rus) a adoptat o declarație prin care Rusia recunoștea masacrarea a mii de ofițeri polonezi, în 1940, la Katin, o "crimă" ordonată de Iosif Stalin. Regizorul polonez Andrzej Wajda a realizat în anul 2007 filmul Katyń, o epopee cinematografică despre acest eveniment istoric.
Masacrul de la Katyń () [Corola-website/Science/299720_a_301049]
-
pașnice, neexistând decât câteva incidente răzlețe cu ostașii români aflați în retragere spre sudul Transilvaniei. Armata ungară a fost întâmpinată cu entuziasm de majoritatea populației de etnie maghiară, ceea ce a fost documentat amănunțit pe peliculă, în cadrul filmelor de tip jurnal cinematografic din 1940, cu defilarea unităților militare, precum și a lui Horthy calare pe cal sur, defilând prin principalele orașe ale Ardealului de Nord. La numai trei zile de la intrarea armatei ungare de ocupație, a început o serie de masacre împotriva populației
Masacre în Transilvania de Nord, 1940-1944 () [Corola-website/Science/299733_a_301062]
-
armatele Aliate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, au fost ulterior studiate de mulți istorici, deoarece documentele erau disponibile (ceeace nu este cazul celorlalte sisteme concentraționare) și au fost evocate printr-un mare număr de opere literare și cinematografice, devenind astfel mai bine cunoscute, atât de specialiști cât și de public, decât celelalte. Cuvântul german corespunzător este "Konzentrationslager", cu prescurtarea "KZ" (pronunțare în germană: "ca țet"). Lagărele de concentrare naziste au fost prevăzute inițial pentru strângerea la un loc
Lagăr de concentrare () [Corola-website/Science/299058_a_300387]
-
printr-un dușman invizibil, chiar dacă o fac fără prea mult tact sau talent. În aceste sensuri, războiul imaginar din timpul Războiului Rece este o temă și pârghie socială de actualitate, manifestată nu doar în istoria contemporană, ci și în producțiile cinematografice, mai mult sau mai puțin explicite.
Războiul Rece () [Corola-website/Science/299017_a_300346]
-
Mille și a avut în acești 19 ani trei directori: Emil Fagure, A. de Hertz și Mihail Sevastos. În „Adevărul literar și artistic” interbelic se publicau fragmente de roman, nuvele, povestiri, schițe, versuri, texte dramatice, cronici plastice, cronici muzicale și cinematografice, interviuri privind viața literară și artistică din țară și din străinătate, amintiri, scrisori inedite, reportaje, folclor, traduceri din literatura universală, articole de filosofie etc. Înainte de publicarea în volum, în „Adevărul literar și artistic” au apărut fragmente din „Enigma Otiliei” de
Adevărul () [Corola-website/Science/299084_a_300413]
-
român. Filmele și montările sale au provocat mari controverse astfel încât a fost invitat de regimul comunist să emigreze. s-a născut la data de 9 noiembrie 1933, la Tarutina, în Basarabia de Sud După absolvirea Institutului de Artă Teatrală și Cinematografică din București, a montat o serie de spectacole la Teatrul Bulandra din București, printre care se pot enumera câteva spectacole antologice: "Copiii soarelui" (1961), "Proștii sub clar de lună" (1962), "Cezar și Cleopatra" (1963), "Biedermann și incendiatorii" (1964), "Inima mea
Lucian Pintilie () [Corola-website/Science/299205_a_300534]
-
nu le-a dus la bun sfârșit din pricina intervenției cenzurii. Toate sunt coproducții româno-franceze. În 1998 obține premiul juriului la Festivalul de Film de la Veneția pentru coproducția franco-română "Terminus paradis". În 1990 a fost numit Director al Studioului de Creație Cinematografică al Ministerului Culturii, poziție din care a sprijinit filme realizate de tineri regizori români, vezi cazul filmului lui Cristi Puiu, "Marfa și banii". Lucian Pintilie, deși a avut o prezență mai degrabă discretă pe ecranele televizoarelor, s-a implicat în
Lucian Pintilie () [Corola-website/Science/299205_a_300534]
-
istoric” și „Telegraful român”. A purtat o bogată corespondență cu Dumitru Panaitescu-Perpessicius, cu poeta Otilia Cazimir, cu Gheorghe Eminescu, nepotul poetului Mihai Eminescu, cu scriitoarea Monica Lovinescu și cu Principesa Ileana, (Ileana a României), devenită Maica Alexandra. În 1967, Studioul Cinematografic București i-a achiziționat scenariul de film „Geniu sublim”, conceput cu doi ani înainte, care descrie viața zbuciumată a lui Mihai Eminescu, de la naștere până la tragica lui moarte, proiectându-se realizarea unui film după el. În 1968 prezintă o documentată
Cristian Petru Bălan () [Corola-website/Science/299220_a_300549]
-
o reprezentație a "„minunii secolului”". "„Cinematograful, această senzație a zilei, a fost trimis să încânte Bucureștiul”" de celebrul impresar al "Adelinei Pati" și al "Eleonorei Duse", domnul "Schurmann", iar ziarul "„L'Indépendance Roumanie”", a fost gazda și patronul primelor reprezentații cinematografice în București. Pentru scurt timp cinematograful se mută în sala cea mare din clădirea de pe bulevardul "„Eforiei Spitalelor Civile”", apoi în sala "„Hugues”" ( vis-a-vis de vechiul Teatru Național) iar după o vacanță de vară din nou în localul ziarului "„L
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
fost mai mult niște legende, în acel an un reporter TV pe nume Cornel Rusu, le descoperă într-un fișet metalic la spitalul care poartă numele celebrului medic. Filmele au fost realizate în perioada anilor 1898-1899.( A.N.F.) Senzația reprezentațiilor cinematografice bucureștene era filmul "„Sosirea trenului în gară”". Pentru înnoirea programelor curând se vor prezenta "imagini din țară" filmate de operatorul francez "Menu" unul din cei angajați de "frații Lumiere" pentru răspândirea și exploatarea invenției. "Primele vederi filmate românești" au fost
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
pentru răspândirea și exploatarea invenției. "Primele vederi filmate românești" au fost prezentate pe 23 iunie (după alte surse 8 iunie) 1897, redând imagini ale inundațiilor de la Galați, vapoarele flotei române pe Dunăre, scene de pe hipodromul Băneasa. Putem spune că actualitățile cinematografice românești au o veche tradiție. În total, Paul Menu a filmat în România 17 subiecte, dintre care se mai păstrează și astăzi două, în catalogul Lumière, la nr. 551 și 552. În Macedonia, "frații aromâni Manakia" fac carieră cu reportajele
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
și la publicul bucureștean. Aparatul este cumpărat de cineva, însă spectacole de cinema nu se vor mai da până în 1905. Atunci, cineva cu numele de "Oeser", apoi "„demonstratorul” Kuperman", "„distinsul electrician A.C.Bottez”" și mulți alți anonimi, vor relua reprezentațiile cinematografice. Spectacolele au fost prezentate în sălile "„Edison”, „Eforie, „Teatrul Liric”, „Circul Sidoli”". În 1906-1907, la circul Sidoli din Iași, se înființează prima sală de cinematograf din România în care se puteau face proiecții cu caracter permanent și unde au rulat
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
acelor minunați operatori ai epocii care cu acele „minunate” aparate demodate, hârbuite uneori, cu laboratoare rudimentare de prelucrare a peliculei, cu condiții de lucru nu tocmai bune, au oferit singura „bază tehnică” pentru realizarea primelor încercări de realizarea unor producții cinematografice românești de către minunații împătimiți regizori ai noii arte." Primele "filme românești de ficțiune" sunt învăluite în aură de legendă. Ancheta asupra începuturilor filmului românesc, publicată în foiletonul ziarului „Cuvântul” din decembrie 1933 menționează pentru anul 1911 de o "„aranjare a
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
Maria în spitale, aducând alinare suferinzilor. Puține secvențe s-au păstrat din miile de metri filmați. O parte dintre acestea vor fi folosite mai târziu, în filmul "„Ecaterina Teodoroiu”" realizat în1930). ( aici) După primul război mondial pe plan internațional producția cinematografică se dezvoltă pe măsura interesului oamenilor de afaceri față de noua industrie. Apar noi studiouri dotate cu aparatură performantă și specialiști bine pregătiți în noua tehnică, sunt atrași regizori și artiști cunoscuți de marele public, de asemeni sunt atrași scenariștii cu
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
să se ridice la un nivel egal cu standardul contemporan pe plan tehnic, au reușit să înscrie în "istoria filmului românesc o pagină frumoasă", cu toate lipsurile artstice inerente începuturilor. Pe de altă parte, intelectualitate vremii tot mai considera arta cinematografică ca o artă de bâlci, neacordându-i importanța necesară. Este drept că și presa de specialitate era cam subțirică și uneori și neinspirată. În 1928 Tudor Vianu, arăta în articolul "„Cinematograf și radiodifuziune în politica culturii”": - "„Presa cinematografică...creată mai
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
considera arta cinematografică ca o artă de bâlci, neacordându-i importanța necesară. Este drept că și presa de specialitate era cam subțirică și uneori și neinspirată. În 1928 Tudor Vianu, arăta în articolul "„Cinematograf și radiodifuziune în politica culturii”": - "„Presa cinematografică...creată mai întâi pentru o sprijini interesele capitalismului cinematografic...Nu e actor cât de mediocru pe care presa cinematografică să nu-l fi proclamat stea de mărimea întâi și nu este film oricât de plicticos sau ordinar, care să nu
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
-i importanța necesară. Este drept că și presa de specialitate era cam subțirică și uneori și neinspirată. În 1928 Tudor Vianu, arăta în articolul "„Cinematograf și radiodifuziune în politica culturii”": - "„Presa cinematografică...creată mai întâi pentru o sprijini interesele capitalismului cinematografic...Nu e actor cât de mediocru pe care presa cinematografică să nu-l fi proclamat stea de mărimea întâi și nu este film oricât de plicticos sau ordinar, care să nu fi fost declarat drept o realizare incomparabilă.”" La sfârștul
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
era cam subțirică și uneori și neinspirată. În 1928 Tudor Vianu, arăta în articolul "„Cinematograf și radiodifuziune în politica culturii”": - "„Presa cinematografică...creată mai întâi pentru o sprijini interesele capitalismului cinematografic...Nu e actor cât de mediocru pe care presa cinematografică să nu-l fi proclamat stea de mărimea întâi și nu este film oricât de plicticos sau ordinar, care să nu fi fost declarat drept o realizare incomparabilă.”" La sfârștul anilor 1920, începutul anilor 1930, filmul intră și în vizorul
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
face debutul criticul de film "D.I.Suchianu", mai întâi în presă, apoi din 1929 la "radio". Mai târziu și criticul "Ion Cantacuzino". Iată ce spune scriitorul Liviu Rebreanu despre filmul românesc:"„...În graba mare înspre realizarea artei, a adevăratei arte cinematografice, sforțările românești nu pot fi nefolositoare. Oricât mijloacele noastre materiale și tehnice nu ne-au îngăduit să participăm la întrecerea popoarelor pentru noua artă, cred că trebuie să vie momentul să aducem și contribuția românească...Talentul românesc ar avea o
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
naționale". Astfel, la începutul anului 1934 apare legea pentru înființarea "„Fondului național al cinematografiei”". Acesta era constituit dintr-o taxă de 1 leu/bilet și 10 lei/metru de film importat. Scopul precis era de crearea bazei materiale a producției cinematografice românești "(studio cinematografic, laborator, aparatură,"etc) și pe măsura încasărilor ulterioare și finanțarea producției. Administararea fondului a fost atribuită unei comisii formată din "prof. Tudor Vianu, prof. Alexandru Rosetti și scriitorului Ion Marin Sadoveanu". Aceste taxe au stârnit vii proteste
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]
-
începutul anului 1934 apare legea pentru înființarea "„Fondului național al cinematografiei”". Acesta era constituit dintr-o taxă de 1 leu/bilet și 10 lei/metru de film importat. Scopul precis era de crearea bazei materiale a producției cinematografice românești "(studio cinematografic, laborator, aparatură,"etc) și pe măsura încasărilor ulterioare și finanțarea producției. Administararea fondului a fost atribuită unei comisii formată din "prof. Tudor Vianu, prof. Alexandru Rosetti și scriitorului Ion Marin Sadoveanu". Aceste taxe au stârnit vii proteste din partea importatorilor de
Filmul românesc până în 1948 () [Corola-website/Science/299822_a_301151]