14,325 matches
-
scol rapid de la masă și ies din vagonul-restaurant pe urmele ei. Mă opresc la geamul de pe hol pe care-l deschid mecanic și tot mecanic citesc pe pancardă numele stației. E "gară mică", îmi spun și gândurile încep să-mi zboare aiurea, când tocmai ea trece prin dreptul geamului meu. Izbutesc să-i pun întrebarea ce m-a torturat tot timpul mesei, direct, fără menajamente, aproape răstit și răspicat. Prin urmare o întreb, în sfârșit, cine este. Îmi zâmbește straniu și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
nu trebuie să admită nimic. El mă privește ca pe o pasăre în zbor, este liber să mă privească oricât. ............................................................................................................... (Apoi, din ce în ce mai rar, silabisind aproape, precipitând deodată mișcarea câte-o silabă pe pas.) Eu sunt li-be-ră să zbor. Pri-vi-rea lui zboară către mine. Suntem amândoi pă-sări. Oa-meni-pă-sări... Scena 9 (Același soare spălăcit în mijlocul unui cer de un albastru intens. Scena este ocupată de o femeie îmbrăcată într-o rochie foarte simplă și lungă, poartă sandale și un fel de cunună pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dintre băieți, cel mai mare, executa întoarceri repetate în aer peste cap, înainte și înapoi, și ateriza de fiecare dată în picioare. Era foarte înalt și saltul său brusc depășea cu mult săritura celorlalți. Lui nu-i era frică să zboare, să se înalțe oricât de sus. Ateriza lent, parcă în ciuda gravitației, pe picioare de pisică, apoi se înălța iar, făcea câte o rotație sau două prin aer, apoi iar și iar, fără efort, fără întrerupere, într-un perpetuum mobile. Și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dintr-o sursă necunoscută creștea, fără aparența celui mai mic efort. Sărea dumnezeiește, așa mare și deșirat cum se afla, și mă întrebam la ce se gândește el când se contorsionează prin aer, ce crede el despre el însuși când zboară ca un zeu, un zeu capturat de oameni într-o cușcă de plasă și arcuri. Un alt copil, foarte mic, cel puțin în raport cu el, îmi atrage atenția. Sare cu o minge între picioare. Din când în când, aruncă mingea în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
1000 de Buddha mici ce coboară din cer, fiecare dintre ei adăpostit de o umbrelă. Sau ei confundă, pesemne, miracolul artei cu replica lui mai puțin sofisticată, cea reală. În curiosul film al lui De Sica, "Miracol la Milano", oamenii zboară haotic, în toate direcțiile, pe cozi de mătură, pe cerul albastru de deasupra orașului. Problema miracolului o putem defini ca un fenomen individual cu o funcție esențialmente colectivă, pentru că el nu se poate obiectiva decât într-o colectivitate. Din perspectiva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
bătând cu coada pământul într-un ritm nebun și urla din răsputeri. Privea stupefiată la animalul ce se zbătea în iarbă și într-un efort sublim de concentrare o lumină albă se așeza încet pe fața ei, în timp ce gându-i zbura la Damiel, la datul în cărți, la visele ei. Și dacă am să-ți spun numele, ai să-mi restitui ce mi-ai luat în copilărie, atunci când te-am surprins și te-am întors cu fața în sus? Da, da
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
mic, în neputința lui de a crește, poate distruge iubirea, o poate trivializa, ceea ce revine, în fond, tot la o formă de refulare, de negare a ei. Vorbele lui Krokowski, în spațiul acela alb la trei mii de metri înălțime, zburau libere, înconjurate doar de piscurile colosale de zăpadă, eliberate de orice temeiuri perverse sau proiecții. Apoi ea și-a amintit cum a trăit ani de zile în absența iubirii, acea perioadă anostă și chinuitoare din viața ei în care și-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
maieuri decoltate peste pantalonii largi ce atârnau până la jumătatea femurului, femeile aveau capetele acoperite cu cele mai ciudate pălării. Umbrele cu striațiuni alb-negru parcelau toată felia de plajă; sub ele, șezlonguri de lemn îmbrăcate în rafie, mingi cu buline mari zburau în toate direcțiile. Nisipul avea aici un aspect mâlos, cerul aparent senin era cenușiu și posomorât, fără urmă de soare sau de nor după care să se ascundă. Acea parte superioară, monocromă, a peisajului era scăldată într-o perdea de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
un mod ciudat, așa cum stătea cu privirea pierdută pe puntea vasului, fără să fie nevoie să-l vadă. În fapt, îl zărea numai seara, la masă. Se gândea la viața lui plină de încercări pe mare și expediții. Apoi îi zbura gândul la adevăratul Santiago, cel care a petrecut optzeci și patru de zile pe mare fără să prindă vreun pește până a dat peste fabulosul tiburon. Cartea îi revenea dintr-o dată vie în memorie și gândul îi fugea alternativ de la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
umflate și pe perioada curții galante în care cei doi parteneri se angajează pe durata unui sezon întreg. Apoi, încet, își vor pierde tot mai mult din vigoare, semănând cu mărgelele roși ale curcanului, pe măsură ce cuplul se stabilizează. Le vezi zburând deasupra mărilor, dar numai acolo unde sunt și alte păsări la vânătoare. Ele sunt niște hoți ai mărilor, doar aparent păsări de apă, ce cu greu ating suprafața mării și asta numai pentru a fura prada din gura unei alte
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
l-a văzut pe Santiago. Lumea s-a spulberat odată cu lăsarea întunericului. A rămas singură pe punte, cu ochii pironiți în noapte. Barca a început să se miște lent către ultima ei destinație de a doua zi dimineață. Gândurile ei zburau deja la Santiago, ca și cum el ar fi deja la mii de leghe distanță cutreierând mările. Așa avea să și-l imagineze de-acum încolo. Gândurile lui și ale ei unite, concentrate în acele bilețele miraculoase de hârtie, crâmpoțite în cutele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
se contura zveltă în mijlocul unui cer negru ca păcura. Era neobișnuit de mare și de albă, ca și cum marea ar fi levitat subit deasupra pământului, atrasă de forțele senzuale ale lunii. În timp ce dansa cu el cu o bucurie nebună, gândul ei zbura deja departe, la duelul ciocurilor galbene ce exersau an de an ritualul căsătoriei. La fel și trupurile lor, ca niște săbii rănite, se înfruntau într-o parte și alta, în ritmul muzicii, dar nu în sensul unirii, ci în cel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
coloși s-ar fi prăbușit strângând sub ei memorii, amintiri, ediții unice, exemplare rare și, printre ele, "Povestea 'ulei", cumpărători și vânzători de-a valma, gânduri, păreri, reflecții, vise... Nu se putea desluși nimic printre dărâmături, dincolo de pagini disparate ce zburau haotic prin aer ca în urma unei explozii istorii întrerupte și amestecate..., trupuri scâlciate sau dezmembrate. Și însoțitorul meu? Unde era el acum? L-a văzut cineva plecând? L-a văzut cineva venind? A existat el aievea, cu fața lui necunoscută
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
cindă", "șpohert", "firang, "chiscant" (pentru: ștergar, roșii, cartofi, sufragerie, mașină de gătit, perdea, găleată cu stropitoare). "Chiscant" m-a fascinat întotdeauna, multă vreme am crezut că e o insectă uriașă de iarbă. În vis, mă joc cu aceste cuvinte; ele zboară în jurul meu materializate în bule mici, colorate și transparente ca în "jocul cu mărgelele de sticlă". Întind mâna să le ating cu aceeași voluptate. Remarc prezența mamei în timpul acestor vizite. Nu știu de ce, nu-mi amintesc să ne fi însoțit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
dori să se ridice, să se desprindă de pat, dar o paralizie totală îi imobilizează fiecare mădular, în fapt o lene și o lasitudine imensă o împiedică să ia orice fel de inițiativă din trupul ei inert. Și gândul ei zboară imediat salvator către copilăria ei, când moartea o înspăimânta mai ales în măsura în care-i inducea un implacabil sentiment de singurătate. Se și imagina cum se va întâlni cu mama ei dincolo, și-atunci nu se va mai simți singură. De câte ori era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
o vreme ireversibil. În fapt, orice aș visa, un "eu" îngrozitor de pregnant și apăsător, chiar dacă imponderabil, îmi guvernează toate visele. Când visez un pom singular într-o câmpie nesfârșită, mă descopăr sfâșietor de prezent, ascuns în ramurile acelui arbore sau zburând printre norii de deasupra lui. Prezența eului în vise este covârșitoare ca aceea a unui zeu ce ne apare într-o epifanie continuă, fără chip, printr-o serie infinită de semne, ca și cum substanța revelatoare ar lipsi materiei fluide și inconsistente
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1567_a_2865]
-
din noapte către dimineață, cînd liniștea domnește, atoatesuverană; era ca și cum un duh pus pe șotii încuiase undeva, pentru cîteva clipe, vocile pădurii. Nici ramurile nu se clătinau, nici vîntul nu susura; picior de animal nu călca, aripă de pasăre nu zbura; nimic nu părea să fi tulburat vreodată neclintirea ireală. Dacă nu i-ar fi bătut în piept o inimă de viteaz, pe Lupino l-ar fi trecut, poate, fiori de frică. Să umbli de unul singur printr-o pădure împietrită
by Crenguţa H. B. Docan [Corola-publishinghouse/Imaginative/1108_a_2616]
-
chiar să ceară ajutor din partea gărzii de mercenari ai lui Acquasparta. Astfel, șarpele acela avea să Își realizeze planul pe care Îl avusese În minte Încă din prima clipă. Mai degrabă am da foc Florenței, se gândi Dante. Mintea Îi zbură la depozitele de lemne dinspre mori, de-a lungul Arnului. Ocupați să lupte Împotriva flăcărilor spre a-și salva propriile averi, poate că oamenii aceia aveau să se potolească. Alungă repede gândul acela dictat de disperare. După o ultimă cotitură
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1916_a_3241]
-
părea că vibrează în jurul lor, cu o vibrație tot mai lungă, pe măsură ce înaintau, ca și cum trecerea lor, izbind în cristalul luminii, ar fi dat naștere unei unde sonore cu cercuri din ce în ce mai largi. Și în clipa când, ajunși pe terasă, privirea le zbură dintr-o dată dincolo de pădurea de palmieri, către zarea nemărginită, Janinei i se păru că cerul întreg răsună de o singură notă, puternică și scurtă, al cărei ecou umplu treptat văzduhul înalt, apoi'se stinse pe neașteptate, lăsând-o tăcută în fața
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
iar deșertul pare că se întunecă. Parcă ar fi trecut ani și ani de când stau ascuns în stâncile astea. Mai repede, mai repede, oh, de-ar veni o dată mai repede! Peste puțin tot orașul va porni în căutarea mea, vor zbura pe caii lor spre cele patru zări, fără să știe că am plecat pentru ei și pentru a-i sluji cu credință, picioarele mi se înmoaie, sunt beat de foame și de ură. Dar iată, bum, bum, la capătul drumului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
știe de prieteni." Sau: Nu se iubește decât pe sine". Nu aveau dreptate, el iubea pictura, o iubea pe Louise, copiii, pe Rateau, pe încă vreo câțiva prieteni, și nutrea o mare simpatie pentru toată lumea. Dar viața e scurtă, timpul zboară ca vântul, iar energia lui Jonas avea și ea o margine. Era greu să pictezi lumea și oamenii și, în același timp, să trăiești în mijlocul lor. Nu putea nici măcar să se plângă sau să explice cuiva toate acestea, căci se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
de insectă. Un avion minuscul, cu aripile străvezii și cu carcasa fragilă, neobișnuit în acea lume fără vârstă, țâșni deasupra arborilor, se lăsă puțin deasupra pieței, și trecu, cu un huruit asurzitor, peste capetele ridicate spre el. Apoi avionul viră, zburând către estuar. Mulțimea își îndreptă din nou atenția către biserică, în penumbra căreia se desfășura acum o mișcare nedeslușită. Orga tăcuse, înlocuită de alămuri și de tobe nevăzute. Penitenții, în veșminte largi și negre, ieșiră unul câte unul din biserică
[Corola-publishinghouse/Imaginative/85083_a_85870]
-
luat aminte Nu-i nimic în lume demn ... Tot au pângarit nebunii Chiar și-n inimi au pătruns, De nevolnicia lumii în iubire m-am ascuns ... M-aș ascunde M-aș ascunde după o stea Când iubirea mă-nvață să zbor, Dar m-ascund în inima ta Să simți când de tine mi e dor ... M-aș ascunde într-un fulg de nea Să-ți sărut buzele când mă topesc , Dar m-ascund în inima ta Să simți când îți spun
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
Vor veni megieși, va fi roi de tembeli, sub fereastra-ți prea mulți vor falsa repetat, parcă văd prin potopul de pași un plecat, înainte de-ajuns la atâți decibeli. Va fi cârd și, la pusul de nopți deocheat, vor zbura lilieci în apus de scrobeli, iar prin creierii nopții, puțini și rebeli, neuronii pierduți vor muri ca-n palat. Ca din aripi, din mâini dau acum, lunecând de pe trepte pe străzi, parcă tot ne-auzim, cât de mult am să
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]
-
în amurg. ești minune și văpaie, ploaie dulce peste câmp te ascunzi ca o morgană după sufletul meu tâmp. îți sap groapa ta în suflet ca să ai unde să mori, sufletului hrană fină ca o dulce crinolină, aripile ți doar zburând pe columna ta latină. spală-mi inima nătângă cu apă din mâna stângă adă-mi liniștea de veci... vin odată, hai mai treci să-mi vorbească ochiul drept cănd te culc, dragă, pe piept iar pe stângul să-l închid
Căutări prin vara arsă de cuvinte by Nicolae Stancu ; ed. îngrijită de Vasile Crețu, Nicoleta Cimpoae () [Corola-publishinghouse/Imaginative/472_a_1434]