13,008 matches
-
strategic slab de apărare a Orașului Vechi, cetatea care există astăzi a fost clădită în cursul secolului al II-lea î.e.n. și ulterior distrusă și reconstruită pe rând de creștini, musulmani, mameluci și cuceritorii otomani ai Ierusalimului. Ea conține vestigii arheologice importante, care datează de acum 2.700 de ani, și este un loc popular pentru organizarea de evenimente caritabile, spectacole, concerte și spectacole de sunet și lumină. După recucerirea Ierusalimului în anul 132, împăratul Hadrian a reconstruit cetatea ca un
Poarta Jaffa () [Corola-website/Science/335758_a_337087]
-
Amfiteatrul a fost acoperit cu pământ în secolul al XVI-lea, după ocupația otomană, atunci când s-a construit un zid în apropiere. Marin Barleti, istoric și preot catolic, descria monumentul ca fiind „o construcție frumoasă”. Aproximativ o treime din situl arheologic a fost descoperită și excavată în anii 1960 de către Vangjel Toci; restul a fost excavat în anii 1980 de către Lida Miraj. După excavare, amfiteatrul a început să se deterioreze lent, deoarece nu s-au realizat lucrări de conservare până în anii
Amfiteatrul din Durrës () [Corola-website/Science/335793_a_337122]
-
este construit pe o pantă de deal, iar în interiorul său există scări și galerii amplasate la diferite niveluri. Capela cu mozaicuri este păstrată într-o stare cât mai asemănătoare cu cea inițială. Pe alocuri, cavea edificiului este încă vizibilă. Situl arheologic funcționează în prezent ca muzeu. Amfiteatrul este înconjurat pe toate părțile de orașul Durres, iar clădiri moderne sunt construite chiar deasupra unei secțiuni a arenei. Presiunea urbană produsă de dezvoltarea orașului amenință conservarea pe termen lung a sitului. Municipalitatea din
Amfiteatrul din Durrës () [Corola-website/Science/335793_a_337122]
-
acesta. Locul exact al întăriturii nu este cunoscut, dar se presupune că ocupa doar o mică parte din Toompea, fie punctul său cel mai înalt de atunci, aflat puțin la sud-est de actuala catedrală, fie capătul nordic al dealului. Dovezile arheologice cele mai numeroase de pe deal datează în principal din a doua jumătate a secolului al XII-lea și prima jumătate a secolului al XIII-lea. Alte descoperiri, în cantități mai mici, susțin și ipoteza că cetatea ar fi fost deja
Toompea () [Corola-website/Science/335795_a_337124]
-
traforuri, având forma unui patrulob, iar celelate 4 sunt bifore, cu închidere semicirculară în partea superioară, deasupra având două sau trei goluri circulare. Starea avansată de degradare a construcției a impus, în perioada 1995-1998, realizarea unor lucrări de restaurare. Cercetările arheologice din interiorul și exteriorul bisericii, efectuate înaintea restaurării de dr. Gheorghe Petrov, au dus la descoperirea a 99 de morminte, cu inventar funerar divers (monede medievale și moderne, podoabe, accesorii vestimentare etc.). Cea mai veche monedă descoperită într-unul din
Biserica „Sf. Arhangheli” din Cicău () [Corola-website/Science/332666_a_333995]
-
este un sit arheologic aflat pe teritoriul municipiului Constanța ce conține: Întreaga peninsulă (după descoperirile din ultimii ani) este ocupată, imediat sub stratul orașului modern, de o multitudine de monumente. Straturile de cultură materială antice se succed de sub caldarâmul modern în ordinea: bizantin, roman
Orașul antic Tomis () [Corola-website/Science/332676_a_334005]
-
în întregime săpate, al căror rost era acela de a susține prin timpanele lor, terasa de pământ pe care era construit mozaicul și serveau în același timp drept antrepozite pentru mărfurile ce intrau sau ieșeau din Tomis. În fața edificiului, săpăturile arheologice recente au dat la iveală resturi ale construcțiilor portuare, cheiuri, canale, magazii - antrepozite, ziduri de construcție de dată mai recentă, încăperi cu amfore sau cu depuneri de cereale. Pe faleza portului, în partea SE există ziduri masive identice celor ale
Orașul antic Tomis () [Corola-website/Science/332676_a_334005]
-
stânga porții. Zidul de incintă, ale cărui ruine le cunoaștem, astăzi, s-a construit probabil sub domniile împăratului Tacit sau Diocletian. După distrugerile suferite în veacurile următoare a fost refăcut în timpul împăratului Iustinian, așa cum a dovedit Vasile Pârvan în urma săpăturilor arheologice executate în 1914. A fost definitiv distrus către sf. sec. VI în urma migrației slavo-avare. Zidul este, în ordine cronologică, cel mai recent. Zidul de epocă greacă și poate un altul de epocă romană timpurie nu se cunoaște, dar existența lor
Orașul antic Tomis () [Corola-website/Science/332676_a_334005]
-
este un sit arheologic aflat pe teritoriul satului Enisala; comuna Sarichioi. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 161197.06. Ansamblul este format din cetatea propriu-zisă () și o așezare (cu ). Incinta cetății este compusă din patru turnuri de colț și doi contraforți, între
Situl arheologic „Cetatea Enisala” () [Corola-website/Science/332708_a_334037]
-
este un sit arheologic aflat pe teritoriul satului Enisala; comuna Sarichioi. În Repertoriul Arheologic Național, monumentul apare cu codul 161197.06. Ansamblul este format din cetatea propriu-zisă () și o așezare (cu ). Incinta cetății este compusă din patru turnuri de colț și doi contraforți, între aceștia desfășurându-se curtinele cu înălțimi variate, între 5 și
Situl arheologic „Cetatea Enisala” () [Corola-website/Science/332708_a_334037]
-
una, cel mult două asize de piatră, puse direct pe stâncă, cu pietrele, fasonate, parțial înecate în mortarul de var. Traseul ei repeta succesiunea de curtine și turnuri (unele pline), armonice/simetrice ale incintei mici. Suprafață - 2, 7 ha, rezervație arheologică. Primele săpături arheologice la cetatea de la Ienisala, între anii 1938-1939, au fost conduse de Grigore Avachian. După război cercetările au fost reluate în anii 1963-1964 de Ion Barnea și I.T. Dragomir, având ca rezultat remarcabil descoperirea celei de-a doua
Situl arheologic „Cetatea Enisala” () [Corola-website/Science/332708_a_334037]
-
două asize de piatră, puse direct pe stâncă, cu pietrele, fasonate, parțial înecate în mortarul de var. Traseul ei repeta succesiunea de curtine și turnuri (unele pline), armonice/simetrice ale incintei mici. Suprafață - 2, 7 ha, rezervație arheologică. Primele săpături arheologice la cetatea de la Ienisala, între anii 1938-1939, au fost conduse de Grigore Avachian. După război cercetările au fost reluate în anii 1963-1964 de Ion Barnea și I.T. Dragomir, având ca rezultat remarcabil descoperirea celei de-a doua incinte fortificate a
Situl arheologic „Cetatea Enisala” () [Corola-website/Science/332708_a_334037]
-
sau Nahal Me'arot (în ebraică: נחל מערות Pârâul cu peșteri) Rezervatia naturală sau, în arabă: Wadi al-Mughara, cunoscut și ca Situl arheologic al evoluției omului pe Muntele Carmel, este o rezervație naturală de peșteri în perimetrul Parcului Carmel din nordul-vestul Israelului. Numele îi vine de la Nahal Mearot sau Wadi al Maghara, un parau din Muntele Carmel care împreună cu afluentul sau Nahal Haruvim
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
Iedului, מערת הגדי sau în arabă: Mugharat as-Skhul). Aceste peșteri au adăpostit în mod repetat așezări de oameni preistorici, atât Omul de Neanderthal, cât și Homo sapiens, cât și predecesori ai acestora, vreme de peste jumătate de milion de ani. Situl arheologic a devenit unul din cele mai cunoscute situri cu vestigii din epoca paleolitica. În cele patru grote cercetate vreme de oeste 80 de ani s-au găsit mărturii, dintre cele mai vechi, ale coexistentei în timp și spațiu ale Omului
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
biotipuri (de la crânguri închise și până la zone de suprafață deschisă). Această varietate ecologică explică așezarea repetată în aceste grote a unor grupuri de vânători-culegători. Cercetările la fața locului au o istorie îndelungată care continuă, cu întreruperi, până în zilele noastre. Studiul arheologic sistematic în peșterile Carmelului în general și la Nahal Mearot în particular a început în anul 1928, cănd Departamentul de antichități al guvernului mandatar britanic în Palestina, l-a trimis pe cercetătorul britanic Charles Lambert să examineze vestigiile arheologice de pe
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
Studiul arheologic sistematic în peșterile Carmelului în general și la Nahal Mearot în particular a început în anul 1928, cănd Departamentul de antichități al guvernului mandatar britanic în Palestina, l-a trimis pe cercetătorul britanic Charles Lambert să examineze vestigiile arheologice de pe faleză Nahal Mearot. Investiagatiile s-au efectuat în Peștera Mearat Al Wad și au dezvăluit un șir întreg de straturi preistorice de la Cultura natufiană, descoperită în acel an în Peștera Shukba (Nahal Natuf din Iudeea) și care încă nu
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
Iudeea) și care încă nu era denumită astfel.De asemenea s-au descoperit unul din primele obiectele de artă preistorica din Orientul Apropiat - un mâner cioplit din os, în formă de animal. În urma cercetărilor lui Lambert a fost recunoscută importantă arheologică a zonei Nahal Mearot, si a fost trimisă aici renumită arheoloagă britanică Dorothy Garrod. Ea a efectuat aici săpăturile cele mai extinse și mai cunoscute în anii 1929-1934, în cadrul proiectului ei larg de investigare a peșterilor din Carmel. Săpăturile lui
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
conducerea lui Arthur Jellinek a efectuat excavații în peștera Tabun. Ea a cercetat mai ales secvență de straturi din Cultura musteriană din paleoliticul mediu, sectorul superior al celor cercetate de Garrod. Avraham Ronen a investigat până în anul 2002 din partea Institutului arheologic Zinemann al Universității din Haifa, concentrându-se asupra sectorului inferior al straturilor cercetate de Garrod.De asemenea la începutul anilor 1980 François Valla și Ofer Bar-Yosef au examinat stratul Natufian lăsat de Garrod pe terasa peșterii Mearat Al Wad La
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
Mină Evron, Daniel Kaufman și Reuven Yeshurun de la Universitatea din Haifa a săpat în așezarea natufiană de pe terasa dinaintea peșterii Al Wad. Dorothy Garrod și cercetătorii care i-au urmat au definit în situl Nahal Mearot următoarele perioade și culturi arheologice: Oamenii de amândouă sexele obișnuiau în mod permanent să aprindă focuri și să vâneze în mod sistematic copitate adulte, mai ales antilope și cerbi. S-au descoperit și fosile de specii dispărute că bourul, un tip de rinocer și unul
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
traseu pentru parcurs peșterile Tabun, Gamal și Al Wad, cu îndrumare, panouri cu explicații, o expoziție despre viața omului preistoric, si un spectacol sunet și lumina în peștera Al Wad. În fața peșterii Tabun se poate observa o secțiune a straturilor arheologice, lăsate de Garrod în peștera, secțiune care urmărește peste jumătate de milion de ani de așezare omenească în epoca paleolitica. În peștera Gamal se află o expoziție a vietii omului preistoric în epoca paleoliticului. La intrarea în peștera Al Wad
Nahal Mearot () [Corola-website/Science/332899_a_334228]
-
finalizate în 1640 de către Baldassarre Longhena. În timpul Regatului Italiei a fost folosită că palat regal, păstrându-și această funcționalitate chiar și în timpul domniei Casei de Savoia din 1866 și până în 1946. Astăzi, etajele superioare găzduiesc Muzeul Correr, Muzeul Risorgimento, Muzeul Arheologic, direcția Muzeelor Civice și o parte din colecțiile Bibliotecii Marciane. De asemenea, aici se află renumită Caffè Florian ce datează din secolul al XVIII-lea. Procurațiile au dobândit formă de potcoava după ce Napoleon Bonaparte a demolat Biserică Sân Geminiano (și
Procurațiile () [Corola-website/Science/333567_a_334896]
-
multe picturi. După căderea Republicii Venețiene, palatul a devenit un sediu administrativ și a fost privat de multe opere de artă: din 1807 sediu al Curții de Apel, devine în 1811 sediu al Bibliotecii Marciana și este transferată acolo colecția arheologică. Birourile, bibliotecă și muzeul au fost mutate respectiv în 1821, în 1904 și în 1918: au fost efectuate alte renovări de mică amploare, care au precedat transformarea clădirii în muzeu și atribuirea complexului către municipalitate ce a urmat anexării la
Palatul Dogilor din Veneția () [Corola-website/Science/333578_a_334907]
-
cai, vaci, și semințe agricole, cum ar fi orez, porumb, cereale, mei, orz, și bambus. Din aceste începuturi, cei trei bărbați au întemeiat regatul Tamna. El este privit ca strămoșul legendar al lui Yang Tang, fondatorul clanului Jeju Yang. Înregistrările arheologice indică faptul că oamenii din regatul Tamna erau angajați în comerțul activ cu cei din dinastia Han a Chinei și cu Yayoi din Japonia, dar și cu regatele coreene. Prima referință istorică despre acest regat este din secolul III d.
Tamna () [Corola-website/Science/333580_a_334909]
-
Sfântului Pantelimon, ale Sfântului Haralambie, ale Sfinților Antipa și Nicanor. Totodată, este singura biserică din Capitală unde veți găsi o icoană veche cu Sfântul Iuda Tadeul. Adresa exactă a Bisericii Sfântul Dumitru-Poștă este strada Franceză nr. 1 Sec. XV - cercetările arheologice întreprinse în cadrul Șantierului București, Sectorul Curtea Veche - coordonat de către Academia Română începând cu anul 1954 - au evidențiat urmele unui lăcaș de cult creștin, semnalat de către necropola din jur, dar fără a se putea preciza dimensiunile acestuia, planul exact, precum și alte detalii
Biserica Sfântul Dumitru - Poștă () [Corola-website/Science/333597_a_334926]
-
Filitti, cu sprijinul Primarului general al Capitalei, Dimitrie (Matache) Dobrescu, biserica Sf. Dumitru a fost restaurată. A fost târnosită în ziua de 30 Mai 1930. 1940 Noiembrie 9/10 - a fost afectată de cutremur, dar nu foarte grav. 1954 - cercetări arheologice punctuale în curte 1964-1966 - reparații exterioare 1977 Martie 4 - alt cutremur provoacă avarii ușoare. Este inițiat un proiect complex de restaurare, coordonat de către D.P.C.N., dar realizat prin Arhiepicopie, proiectanți fiind ing. Lucian Rotaru si N. Stroe. 1986 - se execută unele
Biserica Sfântul Dumitru - Poștă () [Corola-website/Science/333597_a_334926]