13,416 matches
-
prietenei ei a fost zadarnică: s’a dus la masa băieților. Eu terminasem masa, plăteam și îmi fumam țigara. A venit la mine; mi-a luat o țigare din porte-țigaret și s’a așezat sus pe masă: „Doamnă Lovinescu, mă doare să vă văd mereu singură, nimeni și nimic nu merită să vă închideți în această izolare. Veniți la masa tinerilor, o să râdem, o să ne veselim toți; vă rog veniți! Vă roagă Mania asta, bețivanca asta parșivă, care vă iubește mult
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
reîncerca. Acum, înainte de a termina, lasă-mă să-ți spun încă și încă ce mult îmi lipsești. Cu nimic nu se atenuiază durerea mea lancinantă. Nimeni și nimic nu mă poate distra; o muzică, la radio, te evocă și mă doare, o floare, o crăiță, un lucru de al tău mă oprește în loc. Azi, cum fetița lui Zamfi rescu venise cu o rochie de mătase extrem de subțire, am vrut să-i dau jerseul tău negru ([de la]Maria B[otta]) și nu
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
acum tu ești ministrul tău de finanțe. Fug să mă vâr în pat: bouillota mă așteaptă. Știi că așa ceva se cheamă un moine? Mi-e gândul mereu la tine; e ciudat: am impresia că gândul acesta continuu de adorație și dor face din mine un fel de buisson ardent. [...] Noapte bună, bit mic, dormi cuminte și dulce; culcă-te uneori mai devreme, ca să poți rezista acestei cheltuieli necesare, dar excesive. 28 octombrie [1947], marți Când m’am întors de la școală, am
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mă tem că ceea ce faci e excesiv. Te rog, îngrijește-te. Te iubesc atât de mult; toată nădejdea, toată viața, toată bucuria vieții mele ești tu. Știu că de multe ori trebuie să duci lipsă de bani și asta mă doare. Am sperat mult în Romeo, dar Lily e în sanatoriu de 2 săptămâni și iar foarte rău și probabil cu cheltueli imense; el duce pe picioare o pleurezie și e hărțuit de funcția pe care o are; dar tu știi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
întunerec. Remarc că scrisorile-curier sunt dure prin realitate și sinceritate. Nu mai pot citi ceva decât cu teama și mustrarea de cuget că nu îmi fac datoria și că nu voi ști nimic. Mi-e frică de întoarcerea acasă - și dor de casă. 23 august [1948], luni Probabil de azi într-o săptămână voi face pregătirile de plecare acasă; dacă însă voi putea rămâne până dumineca viitoare, o voi face. De trei zile vânt și vreme rea, dar azi dimineață o
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
mân cat gâtlejul“. (Urmare: i-am adus un specialist „nas, gât, urechi“, și când am plecat eu se simțea foarte bine.) Îmi spunea: „Ah! Cocanàm, Cocanàm, dore gât! Musever spui la mine bolnav iestem gât, bola ruținem! Cocanàm, la mine durut inima. Asta copil la mine estem? Mama nu iestem?“ Și eu îți spun ție, scumpa mea: Mama nu iestem? ... 77/1948 Vineri, 17 septembrie [1948] Scumpa, scumpa mea heimatlos (apatridă), iată, după lege, nu mai ești cetățean român: e ca și cum
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
soarbă seva din pământ, fiindcă a fost transplantat departe de trunchiul părintesc? Nu, el crește; la început cu greu, dar apoi din ce în ce mai puternic și mai personal, în propriul lui folos. Și devine copacul care păstrează savoarea fructelor părintești... Sigur, mă doare să-ți spun asta, dar la ce ar mai folosi sacrificiul nostru, dacă tu te-ai ofili acolo, dacă nu ți-ai da seama că gestul nostru din 8 septembrie 1947 a prevestit, inconștient, urmarea acestor evenimente - și le-a
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
nu l-ai fi spus, un gest, o atitudine, o tăcere care mă jignește, ceva ce nu se potrivește cu ceea ce aștept eu; și atunci, fără vreo atitudine care să-l ofenseze pe „celălalt“, fuga înapoi în găoacea mea. Mă doare puțin capul; te-am visat. Dar era o altă ființă; niciodată - ba da, o singură dată de la plecarea ta, luna trecută - nu reușesc să te regăsesc în vis. Ori ai între 11 și 14 ani și ești îmbrăcată în rochii
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
care ești opera mea, vintrele mele, inima mea, inteligența mea, motivul pentru care trăiesc. Căci de la plecarea ta nu fac decât să ispășesc și să renunț; am inima grea de o povară care îmi îngreunează mersul, mâinile. Mâna dreaptă mă doare, brațul stâng, între încheietură și cot, mă doare, lumea mă doare și ea. III 21 octombrie [1950], sâmbătă [...] Scumpa mea, ajung la un capitol foarte emoționant: ziua ta. Peste aproape o lună. Draga mea, dulcea mea, comoara mea, tu care
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
inteligența mea, motivul pentru care trăiesc. Căci de la plecarea ta nu fac decât să ispășesc și să renunț; am inima grea de o povară care îmi îngreunează mersul, mâinile. Mâna dreaptă mă doare, brațul stâng, între încheietură și cot, mă doare, lumea mă doare și ea. III 21 octombrie [1950], sâmbătă [...] Scumpa mea, ajung la un capitol foarte emoționant: ziua ta. Peste aproape o lună. Draga mea, dulcea mea, comoara mea, tu care dai valoare întregii mele vieți trecute și prezente
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
pentru care trăiesc. Căci de la plecarea ta nu fac decât să ispășesc și să renunț; am inima grea de o povară care îmi îngreunează mersul, mâinile. Mâna dreaptă mă doare, brațul stâng, între încheietură și cot, mă doare, lumea mă doare și ea. III 21 octombrie [1950], sâmbătă [...] Scumpa mea, ajung la un capitol foarte emoționant: ziua ta. Peste aproape o lună. Draga mea, dulcea mea, comoara mea, tu care dai valoare întregii mele vieți trecute și prezente, tu care îmi
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
valoare, dar cadou de la bătrâna ta! Și așa are să fie, veșnic. Plecată pentru doi ani... Cum, cum de am avut curajul să ne despărțim? Curând Ly are să împlinească 64 de ani. Mă bucur mult că ți-ai înnoit garderoba. Mă doare să mă gândesc că tu, la Paris, ești doar decent îmbrăcată; atâta am visat pentru tine bogăție, cuib vătuit și caleașcă! Te rog îngrijește-te, îngrijește-ți garderoba; gândul de a te ști purtând aceleași rochii ca aici mă umilea
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
urmelor, am primit două vizite, am avut un mic dejun gustos, un prânz bun, acest radio nesperat, telefoane; m-am uitat pe geam, am văzut oameni zgribuliți de ploaie și de frig - iar în cameră era bine. Nu mă mai doare urechea. Și atunci? Puteam să mă aștept la ceva mai bun? Pe masă, cele trei garoafe roz în vasul Tutankamon de la Cairo înmiresmează camera și se înclină în fața unei fotografii cu tine... Mi s-a spus la telefon că au
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
putea s-o fac, dar mă tem de gestul ăsta ca de un sacrilegiu; mă tem să-l fac, ca atunci când ești în plină criză de ficat și ai găsit o poziție în care, ca prin minune, nu te mai doare nimic; mi-e frică să fac cel mai mic gest; stau la pândă, îngrijorată că o amintire mai persistentă ar veni să și revendice dreptul de a retrăi. [...] Când bărbatul verișoarei tale blonde m-a întrebat dacă mi-am petrecut
Scrisori către Monica: 1947–1951 by Ecaterina Bălăcioiu-Lovinescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/582_a_1266]
-
fardate de același make-up artist nemaipomenit, și avem părul strâns la spate în cocuri măiestre. Fotograful ne-a făcut niște poze „naturaliste“, cu mine încheindu-i rochia lui Suze (ne-a pus s-o facem de trei ori, de mă dureau brațele când am terminat.) Iar acum Suze se îhmhâie și se aaahăie încercând să aleagă din vreo șase tiare ale familiei, în timp ce eu beau șampanie. Doar ca să scap de trac. — Dar mama ta? o întreabă coafeza pe Suze, aranjându-i câteva
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
care aceasta se apropie, îi trag un zâmbet larg, prietenesc. — Becky! spune Robyn, împreunându-și mâinile. Vai, ce rochie superbă! Arăți de-a dreptul adorabilă cu ea! Ce crezi, asta e? — Nu prea știu. Zâmbesc atât de fix, că mă doare fața. Robyn, de unde Dumnezeu ai știut că am să fiu aici? Cred că stai bine de tot cu telepatia! — Cynthia mi-a spus că treci pe la ea. Suntem prietene vechi. Robyn se întoarce spre Suze. Iar ea trebuie să fie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
mă sărută, și e cald, delicios și minunat. — Nu pleca. Rămâi cu mine. Toată ziua. — Toată ziua? — Putem să ne facem că suntem bolnavi. Mă întind leneșă pe perne. De fapt, chiar îmi e puțin cam rău. — Serios? Ce te doare? — Păi... burta. — Mie mi se pare că arată foarte bine, zice el, aruncând o privire scurtă sub cuvertură. La pipăit nu se simte nimic... Regret. Nu-ți dau învoire. Uite cum strici tu cheful oamenilor! Mă uit la el cum
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
se scape cu nu știu ce chestie la mami, și amândouă își vor da seama pe loc despre ce e vorba. Mami va realiza imediat de ce-am venit acasă și ce voiam să-i spun. O, Doamne, cât de tare ar durea-o chestia asta. Nu pot lăsa să se întâmple așa ceva. OK, am două opțiuni. Numărul unu: să-i pun pe mami și pe tati să se mute imediat. Numărul doi... — Mami, zic, întorcându-mă spre ea. Tipa asta Robyn... E
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
spune Suze. Dați-i-o lui Bex. O merită din plin. Îmi zâmbește ușor jenată. Iartă-mă că am țipat la tine. — Nici o problemă. Îmi mușc buza. Iartă-mă că te-am înnebunit la cap întrebându-te întruna dacă te doare așa tare. — Nu, ai fost super. Pe bune, Bex. Nu știu ce m-aș fi făcut fără tine. — Ați primit niște flori, spune o moașă care tocmai intră. Și un mesaj de la soțul dumneavoastră. În momentul ăsta nu poate să plece de pe
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
împăturite șervețelele? Mitră de episcop sau lebădă? Înhaț telefonul cât ai clipi. — Mami, te rog frumos, hai să vorbim mai încolo. Am musafiri! — Te rog. Nu te stresa, spune Michael de pe canapea. Dacă e ceva important... Nu e important! Mă doare undeva cum sunt aranjate șervețelele! Pe bune, și dacă le faci lebădă, cât o să rămână așa? Două secunde, cel mult! — Becky! exclamă mami, șocată. Cum vorbești? Janice a făcut un curs special despre cum se împăturesc șervețelele, special pentru nunta
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2037_a_3362]
-
a dat faliment, el nu știe jocuri, nebunii, nu-l vezi cu mingea, cu arșice, zmeu, păsărele, el nici să stea toată ziua pe drumuri [precum copilul român], să vie sara acasă zicând că vine de la școală și că-l doare capul de Învățătură, iar nu că era să-și rupă gâtul pe gheață sau să se Înece la scăldat, rămânând repetent, pe când jidănașul este premiant” <endnote id=" (735)"/>. În fine, Moses Schwarzfeld aducea ca argument și faptul că evreul a
Imaginea evreului În cultura română. Studiu de imagologie În context est-central-european by Andrei Oişteanu () [Corola-publishinghouse/Journalistic/835_a_1546]
-
iar colegul Remus Zăstroiu, cercetător științific principal la Institutul „A. Philippide” din Iași al Academiei Române, mi-a comunicat datele relative la anul morții cîtorva dintre universitarii ieșeni numiți în scrisori. Tuturor le exprim aci gratitudinea mea. Eusebiu Camilar „Mi-i dor de sat” De la Eusebiu Camilar (7 octombrie 1910, Udești Suceava - 27 august 1965, București) păstrez 18 scrisori, 15 vederi din țară și străinătate și 13 telegrame. Ceea ce mă surprinde, la relectura lor, e bunăvoința și prietenia pe care autorul Cordunului
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
voi da-o unei redacții. Te felicit, e foarte frumos! Duminică 16 crt. plec la Iași. Stau pînă Miercuri; iar Duminica următoare, 23 crt., sînt la Udești, și mi-ar face mare plăcere să te mai pot vedea. Mi-i dor de sat. Cred că sînt pe acolo zile și nopți de cristal. Dacă Duminică nu vei avea ceva mai bun de făcut, așteaptă-mă în jurul orei 2 [14]. Vin cu autorapidul.2 Cu bine, Eusebiu Camilar Interviul apare la 15
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
1]963”> Dragă Costică, Mulțumesc și pentru bunele urări, și pentru considerațiile despre „Delta”. Sîmbătă dimineața plec acasă, spre a-mi face stagiul udeștean pe Ianuarie. Stau o săptămînă. Pe urmă, la stagiul pe Februarie, poate ne întîlnim. Mi-i dor să mai stăm de vorbă, mai ales despre marile planuri literare, ale d-tale, căci trebuie să fie mari! La revedere, Eusebiu Camilar </citation> (10) (11) (12) <citation author=”Eusebiu Camilar” loc="București" data =”26. IV. [1]963 ”> Dragă Căline
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]
-
Sper să mai putem sta de vorbă, într-un amurg, înainte de a pleca la post. Eu revin în ziua de 29 crt. cu autorapidul, la 1 [13] și ceva. Te rog anunț-o și pe soră-mea . Mi-i foarte dor de liniște. Epistolele „Ex Ponto” vin cu toată viteza în limba geților... La revedere, E. Camilar </citation> (14) <citation author=”Eusebiu Camilar” loc="Mamaia" data =”18. VIII. [1]963” desc=”[Vedere: Constanța - Cazinoul]”> Mamaia, Te rog primește salutări ex Ponto
Scrisori către un redactor vol. I by Constantin Călin () [Corola-publishinghouse/Memoirs/859_a_1713]