13,527 matches
-
spatelui frontului grecilor. Decizia Aliaților să permită grecilor să debarce la Smyrna a fost rezultatul debarcărilor italiene de la Antalya făcute cu ceva timp în urmă. În fața acțiunilor italienilor, care încercau să ocupe regiuni ale Asiei Mici cu o însemnată populație elenă, Eleftherios Venizelos a cerut și a obținut permisiunea Aliaților de debarcare a trupelor grecești la Smyrna, motivând necesitatea apărării populației civile. Turcii au pretins că adevăratul scop al lui Venizelos ar fi fost colonizarea elenilor în regiune, astfel încât aceasta să
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
cerut și a obținut permisiunea Aliaților de debarcare a trupelor grecești la Smyrna, motivând necesitatea apărării populației civile. Turcii au pretins că adevăratul scop al lui Venizelos ar fi fost colonizarea elenilor în regiune, astfel încât aceasta să capete o majoritate elenă, care ar fi îndreptățit pretențiile Atenei pentru anexarea ei. De altfel, Venizelos declarase public că Grecia nu luptă împotriva islamului, ci împotriva guvernării anacronice otomane și a administrației sale corupte, ignorante și sângeroase prin eliminarea acesteia din teritoriile unde majoritatea
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
De altfel, Venizelos declarase public că Grecia nu luptă împotriva islamului, ci împotriva guvernării anacronice otomane și a administrației sale corupte, ignorante și sângeroase prin eliminarea acesteia din teritoriile unde majoritatea populației era format din greci. Imedia după debarcare forțelor elene la Smyrna, naționaliștii turcii au declanșat atacuri împotriva lor, ceea ce a dus în schimb la represalii brutale împotriva populației civile turce din partea militarilor invadatori. Forțele elene au folosit Smyrna ca bază pentru lansarea unor atacuri în interiorul Anatoliei. Mustafa Kemal a
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
acesteia din teritoriile unde majoritatea populației era format din greci. Imedia după debarcare forțelor elene la Smyrna, naționaliștii turcii au declanșat atacuri împotriva lor, ceea ce a dus în schimb la represalii brutale împotriva populației civile turce din partea militarilor invadatori. Forțele elene au folosit Smyrna ca bază pentru lansarea unor atacuri în interiorul Anatoliei. Mustafa Kemal a fost foarte hotărât să elimine prezență grecilor în Smyrna, cu atât mai mult cu cât elenii au comis numeroase atrocități împotriva populației civile și atacuri împotriva
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
Lloyd George]] nu a fost schimbată însă nici de raportul amiralului Mark Lambert Bristol, nici de rezultatele ședințelor Conferinței de la Londra. Pe 12 februarie 1921, el și-a dat aprobarea pentru finalizarea anexării regiunilor litorale turce de la Marea Egee, iar armata elenă a trecut la punerea în practică a acestei decizii. Primele contacte dintre cele două tabere au avut loc în timpul Conferinței de la Londra. Primii pași spre restabilirea păcii au fost făcuți însă doar după ce [[Antanta]] a accepta să negocieze cu revoluționarii
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
anumite concesii. După primele discursuri, britanicii au aflat cu surprindere că turcii erau hotărâți să respecte prevederile „Pactului Național”. În timpul conferinței, trupele britanice s-au pregătit să respingă atacul trupelor naționaliștilor turci. Nu au izbucnit însă lupte în Tracia, trupele elene retrăgându-se mai înainte ca cele turce să debarce din [[Asia Mică]]. Singura concesiune pe care a făcut-o Ismet a fost angajamentul ca turcii să nu avanseze mai departe de [[Dardanele]] și să-i atace pe britanici în timpul conferinței
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
în fața pretențiilor turcilor. Armistițiul de la Mudanya a fost semnat pe 11 octombrie. În conformitate cu prevederile lui, armata greacă trebuia să se mute la vest de râul [[Marița]]. Scriitorul american [[Ernest Hemingway]] a fost martor ocular al evacuării Traciei Răsăritene de către populație elenă. El este autorul mai multor nuvele inspirate din evenimentele din Tracia și Smyrna, care au apărut în cartea "In Our Time (În timpul nostru )". Armistițiul a intrat în vigoare începând cu ziua de 15 octombrie. Forțele Aliaților urmau să mai rămână
Războiul de Independență al Turciei () [Corola-website/Science/320074_a_321403]
-
posibil, urmată de plata unor compensații financiare pentru cheltuielile militare pe care le făcuse pe fronturile primei conflagrații mondiale. După ce Senatul a respins planul președintelului Woodrow Wilson cu privire la Armenia, SUA nu a mai putut decât să ceară ajutorul influentului premier elen, Eleftherios Venizelos, pentru reincluderea SUA în tratat. Tratatul nu făcea decât să dea o formă oficială înțelegerilor secrete la puterilor aliate cu privire la împărțirea Imperiului Otoman. Regatul Hedjaz a fost recunoscut internațional. Acest regat avea o suprafață de aproximativ 260.000
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
sud-estul Anatoliei, inclusiv Antep, Urfa și Mardin. Cilicia, inclusiv Adana, Diyarbakır și o regiunea întinsă din Anatolia central-răsăriteană până în apropiere de Sivas și Tokat au fost declarate zonă de influență franceză. Ocupația Izmirului a fost evenimentul de început al administrației elene în regiune, începută pe 21 mai 1919. Acestui eveniment i-a urmat proclamarea protectoratului pe 30 iulie 1922. Tratatul stabilea transferul „exercițiuui drepturilor ei suverane unui parlament local”, dar lăsa regiunea parte componentă a Imperiului Otoman. Tratatul de pace stabilea
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
parlament local. Dacă locuitorii orașului ar fi cerut în următorii cinci ani ca teritoriul locuit de ei să fie alipit la Grecia, Liga Națiunilor trebuia să organizeze un plebiscit pentru rezolvarea cererii. Deși enclava Smyrna urma să trecă sub administrație elenă, sultanul rămânea nominal suveranul regiunii. Italia a devenit în mod oficial stăpână peste insulele Dodecaneze. Acest grup de insule erau ocupate de facto de italieni încă din timpul războiului italo-turc din 1911 - 1912. La sfârșitul acestui război, Italia se obligase
Tratatul de la Sèvres () [Corola-website/Science/320144_a_321473]
-
Biserică "Sfinții Împărați Constantin și Elenă" din Siret este o biserică construită între anii 1934-1936 în orașul Siret. Inițial a fost biserică evanghelica, dar în prezent este folosită de comunitatea ortodoxă din oraș. Ea se află pe strada Castanilor nr. 9. Până în anul 1940, în orașul
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Siret () [Corola-website/Science/321023_a_322352]
-
Siret a construit o biserică evanghelica. Între anii 1988-1993, cât s-au efectuat reparații și s-a repictat Biserică "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul", aici s-au săvârșit slujbele religioase. În anul 1996, s-a format Parohia "Sf. Împărați Constantin și Elenă" prin desprinderea din Parohia "Nașterea Sf. Ioan Botezătorul" din Siret. Că paroh a fost numit preotul Ioan Colban. Icoanele de pe catapeteasma bisericii au fost pictate în anul 2003 de pictorii iconari Matei și Maria-Kornelia Schinteie din Covasna. În prezent, aceasta
Biserica Sfinții Constantin și Elena din Siret () [Corola-website/Science/321023_a_322352]
-
obținere a autonomiei Statului Cretan, iar mai târziu, în cel de unirii Cretei cu Regatul Greciei. La scurtă vreme după acest moment, el a fost invitat în Grecia continentală să ajute la rezolvarea impasului în care se afla clasa politică elenă și să accepte funcția de premier. El a fost inițiatorul unor importante reforme constituționale și economice, care au pus bazele modernizării societății grecești, și a reorganizat atât armata terestră, cât și flota de război, pregătindu-le pentru evenimentele care aveau
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
Victoria Antantei a asigurat o și mai mare extindere a frontierelor țării. Politica sa pro-occidentală l-a adus însă în conflict direct cu regele și forțele monarhiste, ceea ce produs așa-numita „Schismă Națională”. Schisma Națională a polarizat populația și partidele elene în două tabere, monarhiștii și venizeliștii. Aceste facțiuni au dominat viața politică și socială a Greciei pentru mai multe zeci de ani. După victoria aliaților în prima conflagrație mondială, Venizelos a obținut pentru Grecia noi teritorii, în special în Anatolia
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
mandatelor de premier pe care le-a ocupat mai târziu, Venizelor a reușit să restabilească relațiile normale ale Greciei cu vecinii săi și să facă noi reforme constituționale și economice. În 1935, Venizelos a revenit în prim-planul vieții politice elene în timpul unei lovituri de stat militare eșuate, care a dat o lovitură decisivă celei de-a doua Republici Elene. Membrii familiei lui Venizelos se numeau Cravvatas în secolul al XVIII-lea și locuiau în Mistra (Sparta). În timpul invaziei albanezilor în
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
cu vecinii săi și să facă noi reforme constituționale și economice. În 1935, Venizelos a revenit în prim-planul vieții politice elene în timpul unei lovituri de stat militare eșuate, care a dat o lovitură decisivă celei de-a doua Republici Elene. Membrii familiei lui Venizelos se numeau Cravvatas în secolul al XVIII-lea și locuiau în Mistra (Sparta). În timpul invaziei albanezilor în Peloponez în 1770, unul dintre membrii familiei Cravvatas , Venizelos Cravvatas, a reușit să scape în Creta, unde și-a
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
un motiv major de fricțiune între Grecia independentă și Imperiul Otoman. În ianuarie 1897, violențele și dezordinile au crescut în intensitate și au dus la polarizarea populației. Au avut loc atacuri sângeroase împotriva populației creștine din Chania și Rethimno. Guvernul elen, aflat sub presiunea opiniei publice, a actorilor politici intransigenți sau naționaliști precum Ethniki Etairia și ținând seama de politica șovăielnică a marilor puteri, a decis să-și trimită vasele de război și trupele terestre să apere populația creștină din Creta
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
numai asupra regiunilor înalte din jurul Malxei, dar și a regiunilor de câmpie. Acțiunile lui Venizelos de la Akrotiri aveau să formeze miezul mitului viitor al politicianului. Au fost compuse versuri de către barzi populari, descriind acțiunile lui Venizelos la Akrotiri. În ziarele elene au apărut articole de fond în care au fost lăudate vitejia, clarviziunea și geniul diplomatic, care aveau să-i încununeze măreția viitoare . După cucerirea orașului Akrotiri, Venizelos a arborat drapelul Greciei. Forțele otomane au cerut sprijinul vaselor militare occidentale și
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
care aveau să-i încununeze măreția viitoare . După cucerirea orașului Akrotiri, Venizelos a arborat drapelul Greciei. Forțele otomane au cerut sprijinul vaselor militare occidentale și i-au atacat pe rebeli. Navele marilor puteri au bombardat pozițiile rebelilor din Akrotiri. Drapelul elen a fost doborât în timpul bombardamentului naval, dar a fost arborat din nou. Acest moment a intrat de asemenea în folclorul legat de rebeliunea cretanilor și au dus la creșterea faimei lui Venizelos, care ar fi refuzat pe 20 februarie să
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
guvernelor Greciei și Imperiului Otoman, prezentând posibilile soluții ale „Chestiunii Cretane”. Astfel, Creta ar fi putut să devină un stat autonom sub suzeranitatea sultanului. Poarta a răspuns trei zile mai târziu, acceptând în principiu propunerile, dar, pe 8 martie, guvernul elen a respins soluția marilor puteri, pe care o considera nesatisfăcătoare, insistând în schimb pentru unirea Cretei cu Grecia. Venizelos, ca reprezentant al rebelilor cretani, s-a întâlnit cu amiralii marilor puteri pe un vas de război rus pe 7 martie
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
ajutorul dat de guvernul de la Atena rebeliunii din Creta, otomanii au transferat o bună parte a armatei lor în Balcani, în nordul Tesaliei, în apropierea granițelor Greciei. La rândul ei, Grecia a întărit pozițiile armatei sale din regiune. Forțele neregulate elene, în principal membre ale "Ethniki Etairia" (susținători ai "Megali Idea"), au atacat fără ordin avanposturile turcilor . Ca răspuns la aceste atacuri, Imperiul Otoman a declarat război Greciei pe 17 aprilie. Războiul din 1897 a fost un dezastru pentru Grecia. Armata
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
declarat război Greciei pe 17 aprilie. Războiul din 1897 a fost un dezastru pentru Grecia. Armata turcă era mai bine pregătită, în mare parte ca rezultat al reformelor inițiate de misiunea militară germană condusă de baronul von der Goltz. Forțele elene a fost înfrântă în câteva săptămâni. Marile puteri au fost obligate să intervine din nou pentru semnarea unui armistițiu în mai 1897. Înfrângerea Greciei în războiul din 1897 a dus la unele mici pierderi teritoriale în nordul Tesaliei, plus despăgubiri
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
pentru numirea noului înalt comisar să revină regelui George I al Greciei, prin aceasta anulând de facto suzeranitatea sultanului otoman. Un fost premier al Greciei, Alexandros Zaimis, a fost ales să exercite funcția de înalt comisar, iar ofițeri și subofițeri eleni au fost numiți să organizeze jandarmeria cretană. De îndată ce organizarea jandarmeriei s-a încheiat, trupele străine au început să se retragă de pe insulă. Această retragere a devenit o victorie personală a lui Venizelos, ceea ce i-a adus o mare faimă atât
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
nouă adunare a insulei, care l-a numit pe Venizelos președinte și mai apoi prim ministru. Toate trupele străine au părăsit Creta și puterea a fost transferată definitivată guvernului lui Venizelos. În mai 1909, un grup de ofițeri ai armatei elene, încercând să urmeze exemplul Comitetului Unității și Progresului a Junilor Turci, au căutat să găsească o soluție pentru reformarea conducerii țării și să reorganizeze armata și au creat Liga Militară. Membrii Ligii și sprijinitorii lor, campați în august 1909 în
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]
-
depășit când Liga l-a invitat pe Venizelos să preia conducerea mișcării Venizelos s-a îndreptat către Atena și, după ce s-a consultat cu liderii Ligii Militare și cu reprezentanții partidelor politice, a propus un nou guvern și refomarea Parlamentului Elen. Propunerile sale au fost considerate primejdioase pentru scena politică elenă atât de rege cât și de politicienii greci. Temându-se de escaladarea crizei, regele George I a convocat în cele din urmă un cosiliu de coroană și a recomandat liderilor
Eleftherios Venizelos () [Corola-website/Science/321041_a_322370]