13,218 matches
-
moartea scrijelea cuvinte obscene pe toți pereții, iar spectatorii aplaudau doar atunci când Iepurele era chinuit suplimentar. Un Magician care mergea de-a lungul unor ziduri umede, cu jobenul pus pe o parte și cu umbrela la subsoară, fredonând din nou melodia „Singing in the rain”. La câteva sute de metri distanță, un local intim unde clientela fidelă putea să asculte smooth jazz interpretat de un saxofonist în cămașă înflorată. O Lucie care împărțea bezele cumpărătorilor, întrun hypermarket oarecare dintr-un orășel
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și venea direct - asta era senzația - de pe platourile de filmare ale unei pelicule în care morții-vii țineau capul de afiș), Huiduma Bodyguard (la fel de boțită ca și șeful său; ducea într-o mână un radiocasetofon de bord din care susura o melodie blues, complet nepotrivită cu întreaga atmosferă, însă Scriitorul se obișnuise, deja, cu tot felul de anomalii), Vecinul curios (plin de arsuri de diferite grade, fără haine și fără pantofi în picioare, răspândind în jurul său un miros terifiant de carne arsă
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
și continuă să o privească, în timp ce saxofonistul se opri pentru câteva secunde, sorbi o gură de apă dintr-un pahar, apoi reîncepu să mângâie clapetele instrumentului (mâna sa pe spatele ei, mâna ei strângând ușor mâna sa) și o altă melodie întinse voaluri fine peste mese... La finalul programului, o văzu ridicându-se. O femeie înaltă, îmbrăcată în rochie verde, cu păr lung, negru, ondulat, o femeie care fuma mult, cu degete lungi, intangibilă și îndrăgostită iremediabil de altcineva (își spuse
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
cu degete lungi, intangibilă și îndrăgostită iremediabil de altcineva (își spuse asta cu fermitate, pentru a-și înfrâna pornirea inițială, dorise să se ridice din nou, să o conducă până la ușă, apoi până la un taxi, apoi...) sau poate doar de melodiile acelui saxofonist care avea chipul Magicianului - dar nimeni, nici măcar Detectivul, nu își putea da seama de asta - și o cămașă înflorată, poate prea înflorată pentru o asemenea noapte în care, fără săși facă vreun reproș, Moartea se pregătea să mai
Roman care se scria singur by Cristian Lisandru () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91657_a_93186]
-
o sută de ori. Îl ura pe lupul cel hapsân și se bucura că mama-capră îl pedepsise după fapta sa. Dar inima îl îndemna cel mai mult către muzică. Stătea ore în șir în fața televizorului și asculta concerte, sorbind unele melodii care îi mergeau direct la suflet. Această artă îl atrăgea ca un magnet, mai ales de când vizitase cu clasa clubul elevilor din oraș, unde asistase la un concert susținut de copii cam de vârsta lui. Ar fi dorit să cânte
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
afecțiune asemenea celei cu care obișnuia să se lipească de mama și de tatăl său, în scenele lor de tandrețe. Luă apoi arcușul și trăgându-l ușor pe câteva corzi, umplu întreaga casă cu câteva sunete disparate. Nu era o melodie, dar lui i se păru că era începutul unui cântec care avea să-i încununeze viața cu o bucurie fără asemănare. Alex și Ina își imaginară cum în camera alăturată se derula un eveniment. Nu dură mult timp că Mihăiță
La marginea nopții by Constantin Clisu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1690_a_3122]
-
de ceai, o carte, un caiet, o ploaie mocănească, rece, dezamăgită și ea de venirea toamnei udă orizontul. Ochii mei la fel de deschiși, de curioși sunt parcă umbriți de o nostalgie ce vă e poate bizară, dar nu și mie. O melodie începe să răsune încet, îmi ascund tristețea... Sau sunt doar egoistă și nu vreau să le împărtășesc și celor care n-au fost acolo magia de basm a unei veri în Apuseni? Refrenul mă trezește naiv, scap o lacrimă plină
ANTOLOGIE:poezie by Oana Sîrbu () [Corola-publishinghouse/Imaginative/246_a_688]
-
dres vocea. Foarte sonor. — Ăă, ești bună să vii să mă ajuți? m-a Întrebat ea, deși nu suna deloc a Întrebare. Uite, Împachetează astea. A aruncat un morman de hârtie albă spre mine și și-a reluat activitatea. O melodie cântată de Jewel urla În boxele atașate suplimentar la iMacc-ul ei. Taie, Înfășoară, pliază, lipește: Emily și cu mine am muncit toată dimineața și ne-am oprit numai cât să dăm telefon la dispecerat de câte ori terminam douăzeci și cinci de cutii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ai putea tu să-i transmiți un mesaj din partea mea? Am făcut o rezervare pentru... — Scumpo, da’ știi că domnul T. vrea Întotdeauna să vorbească cu tine. O clipă. Și, până să protestez, m-am pomenit ascultând varianta orchestrală a melodiei Don’t Worry, Be Happy a lui Bobby McFerrin. Splendid. Se potrivea perfect cu stilul lui alegerea celei mai enervant de optimiste melodii compuse vreodată pentru a-i binedispune pe cei care așteptau să vorbească la telefon cu el. — Andy
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
să vorbească cu tine. O clipă. Și, până să protestez, m-am pomenit ascultând varianta orchestrală a melodiei Don’t Worry, Be Happy a lui Bobby McFerrin. Splendid. Se potrivea perfect cu stilul lui alegerea celei mai enervant de optimiste melodii compuse vreodată pentru a-i binedispune pe cei care așteptau să vorbească la telefon cu el. — Andy, tu ești, iubito? a Întrebat el cu vocea lui profundă, ușor de recunoscut. Domnul Tomlinson o să creadă că vrei să Îl eviți. Au
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
deja, fără să mă uit la zâmbetul lui conspirativ lățit de la o ureche la alta, că voia din nou - ca În fiecare zi din ultimele câteva săptămâni - să-i țin isonul. Se pare că dispunea de un stoc nelimitat de melodii enervante pe care Îi plăcea să le cânte și nu mă lăsa să trec de ușile turnante până nu-i intram În joc. În ziua precedentă fusese „I’m too sexy“. Pe când el fredona: „I’m too sexy for Milan
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
prin anii ’70 În ideea că Într‑o bună zi o vor lăsa cu mândrie moștenire vreuneia din progenituri. — Ei, cum merg treburile pe aici? a Întrebat și a arătat din cap spre combină, de unde se jeluia o variantă a melodiei Hallelujah. Lily a ridicat din umeri. — Amân să mă apuc de treabă. Ce altceva? — Ei, eu am o veste mare, am zis și m‑am străduit să par plină de entuziasm, ca să Îl conving pe Alex, dar să mă conving
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
al părinților lui, În nuanțe superbe de maro Închis. O orchestră de șase instrumentiști cânta muzică, firește, și vreo două duzini de oameni sub treizeci și cinci de ani se adunaseră acolo. Și, ca la un semnal, orchestra a Început să cânte melodia Let’s Get It On a lui Marvin Gaye, iar Christian m‑a tras lângă el. Mirosea discret a colonie scumpă, ceva de modă veche, gen Polo Sport. Șoldurile i se mișcau firesc În ritmul muzicii, fără a fi nevoit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
ușile turnante. Imediat am auzit vocea binecunoscută care a strigat: „I can’t remember if I cried when I read about hir widowed bride, but something touched me deep inside, the day, the music died. And we were singing...“ Era melodia American Pie! Ce drăguț din partea lui, am gândit eu. Fusese cântecul de rămas‑bun pe care nu apucasem să Îl cânt. M‑am Întors și l‑am văzut pe Eduardo, la fel de uriaș și transpirat ca Întotdeauna, care zâmbea. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2134_a_3459]
-
suferi cu siguranță din pricina nedreptăților. În orice caz, În ziua aceea, eram foarte tristă. Și m-am dus În colțul nostru. Acolo erau Corina, Federația. Dă-l În p... mă-si și pe Sandu și... a fost de-ajuns o melodie, un vals, ca să intru În dans cu Marin (Federația). După aceea, am făcut un fel de dublu. A ieșit minunat. Și din acea clipă, mi-am dat seama că eu prin acest om voi reuși să-l uit pe Petre
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2326_a_3651]
-
sat. Totuși conacul nu-și capătă înfățișarea de viață decât rareori, când se adună mai mulți boieri. Numai atunci se înviorează curtea de oameni, de mișcare și de zgomot. Acuma, într-un șopron, șoferul curăța automobilul, fluierând de zor o melodie nemțească. Și câteva găini și rațe se plimbau prin curte, bucuroase de căldura soarelui. Dumitru Ciulici, cu fața osoasă, mustăcioasă, puțin adus de mijloc, se iuțea să ajute boierilor a coborî. Întrebat, înștiință pe Platamonu că conița s-a odihnit
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
să-și dea pe față îngrijorarea, ca și când ar fi fost o umilință pentru ea. Dorea să se împotrivească și, din pricina liniștii de afară, nu îndrăznea nici să deschidă gura. Numai când se auzi deodată, ca un semnal de salvare, o melodie fluierată sârguincios de Rudolf, care probabil lucra ceva la mașină, Nadina își redobândi încrederea și zise: ― Desigur, dar nici să nu exagerăm excesiv, domnule Stavrat! Arendașul ne-a asigurat, știi bine, că țăranii sunt pe aici liniștiți și... ― Arendașul e
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
stăteau în fața postului de jandarmi. Trecând, unul din grup strigă simplu: ― Bună seara! Primarul, logofătul și plutonierul răspunseră deodată, grăbiți: ― Bună seara! O clipă fluieratul încetă, ca și cum ar mai fi așteptat vreo întrebare sau chiar o dojană. Apoi câțiva reluară melodia în vreme ce alții bufniră în râsete, iar după ce se mai depărtară puțin, unul dădu un chiot prelung și ascuțit, parcă să ridice toată lumea în picioare. În același moment noianul de flăcări de la răsărit se învolbură mai năprasnic, parcă glasul omenesc de
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
turnam apa peste plăci. După aceea mergeam înapoi la apă, unde treceau plutind p’ieh, - plute din bambus. Coborau în josul fluviului ca un gigantic colier desfăcut. Eu și prietenii mei săream pe plute ca să ne plimbăm. Cântând, ne alăturam plutașilor. Melodia mea preferată era Wuhu e un loc minunat. La asfințit, mama ne chema acasă. Cina era servită la masa din grădină, sub un spalier acoperit cu glicine purpurii. Mama a fost crescută în tradiția chineză, deși avea sânge manciurian. Potrivit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
bărbat înalt, de vârstă mijlocie, cu trăsături de maimuță, o pereche de ochi rotunzi, nas plat, gură până la urechi cu buze subțiri și o distanță mare între nas și buza superioară. Fruntea lui se înclină. Cântă silabele în timp ce face strigarea. Melodia întârzie pe ultima notă pentru cel puțin trei bătăi. Cărăușul ne spune că acesta este eunucul-șef. Numele său e Shim. După fiecare nume strigat, eunurii oferă familiei respective o cutie galbenă cu monede din argint. — De la Majestatea Sa Împăratul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
aș avea nevoie de mai mult decât mi se oferă. Și totuși, tristețea refuză să mă părăsească. Încerc să mi-l închipui pe Ping și dezgustătorii săi dinți pătați de opiu, însă mintea mea își urmează propriul drum. Îmi aduce melodia operei mele preferate, Iubirea micuței Jad - povestea unei slujnice și a iubitului ei, un soldat. Când mă gândesc cum i-a adus soldatul miresei sale o bucată de săpun ca dar de nuntă și cât de fericită a făcut-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
plasa pescarului“ în loc de „oaia care se trezește în gura leului“. În timp ce așteptăm în continuare palanchinul Majestății Sale, îl întreb pe An-te-hai care este genul de operă popular în Orașul Interzis. — Opera din Peking. Ochii lui An-te-hai se luminează. Principalele sale melodii provin din operele Kun și Yiyang. Fiecare împărat sau împărăteasă și-a avut preferata sa. Stilurile de operă evoluează în timp, însă libretele rămân în cea mai mare parte cele din opera Kun. Îl întreb care sunt operele favorite ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mea la templu. Până la sfârșitul toamnei, speranța mea de a câștiga atenția împăratului Hsien Feng e complet zdrobită. Ascult cât e noaptea de lungă cântecul greierilor. Greierii din grădina imperială nu sună la fel ca aceia din Wuhu, care cântau melodii scurte, cu trei bătăi între fiecare interval. Greierii imperiali cântă fără odihnă. An-te-hai îmi spune că au fost crescuți de concubinele bătrâne care locuiesc în Palatul Seninătății Binevoitoare. Când afară e cald, greierii încep să cânte de cum se lasă întunericul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
și altele. Îmi cer iertare și îi explic că nu sunt pregătită. — Un singur cântec. Mă ține strâns: Orice îți vine în minte. Degetele mi se plimbă la întâmplare pe corzi. O clipă mai târziu, îmi vine în minte o melodie. — Se numește Nemuritor la podul Magpie, compus de Ch’in Kuan. Îmi dreg vocea și încep. — Stai puțin, Orhideea. Nemuritor la podul Magpie? De ce nu am auzit niciodată de cântecul ăsta? E popular? — A fost. — Nu e corect, doamnă Yehonala
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2323_a_3648]
-
mi-am dat seama că stăteam de una singură În mijlocul unui roi de oameni superbi, care Întâmplător aveau un ritm extraordinar, iar eu nu mă puteam mișca. Dansul nu fusese niciodată specialitatea mea. Reușisem cumva să fac față celor câteva melodii lente de la petrecerile de liceu (Încercând Întotdeauna cu disperare să evit versiunea de opt minute a melodiei Stairway to Heaven) și să țopăi beată pe muzica tonomatelor din barurile unde mergeam În facultate, dar locul ăsta era cu adevărat intimidant
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2293_a_3618]