15,766 matches
-
în actul de indigenat, este că generalul conte Kiseleff se va bucura de prerogativele care aparțin boierilor ocupând demnitățile cele mai înalte; astfel, se înlătură dispozițiile regulamentare care hotărăsc ca Domnia să nu poată aparține decât acelor boieri, ai căror moși au fost nobili... Ipoteza că Băleanu, făcând aceasta propunere, era o unealtă, probabil inconștientă, a Consulatului General rusesc, este confirmată prin faptul că împăratul Neculai se grăbi să aprobe hotărârea Adunării și să dea lui Kiseleff autorizația formală de a
Acţiunea politicii ruse în Ţările Române povestită de organele oficiale franceze by Radu ROSETTI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101003_a_102295]
-
mai departe, voi observa că consulii și comisarii extraordinari ruși, care acuzau pe Mihai Sturdza de abuzuri și de concusiuni; erau însuși venali. Consulul Kotzebue trăgea folos din amestecul său în afacerile judiciare și silea mănăstirea Neamț să-i dea moșii în arendă pe preț de nimica. Iată ce ne povestește un contemporan despre garanțiile de imparțialitate ce le prezenta Duhamel: ... Poarta, după ce primise jalbe noi împotriva delapidărilor principelui Mihai Sturdza, a dat un firman care autoriza cercetarea unor jalbe și
Acţiunea politicii ruse în Ţările Române povestită de organele oficiale franceze by Radu ROSETTI () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101003_a_102295]
-
s-a-mplinit/ s-a-mplinit la pușcărie/ să fiu singurel pe lume". În alte cîntece, i se explică lui Dumnezeu situația tristă din pușcărie: "Doamne, libertatea mea/ e la maior la curea/ mi-e dor tare de-un copan/ dar nu pot de Moș Prodan/ că e pe tură pîndar/ și mă arde c-un bulan". Creatorul e invocat uneori chiar și pentru a-l ajuta să gîndească liber, căci chiar tendința de evaziune imaginară e reprimată de existența unor condiții dure de detenție
Mediul penitenciar românesc by BRUNO ŞTEFAN () [Corola-publishinghouse/Science/998_a_2506]
-
face prea târziu pentru tine. Hai s-o lăsăm pe mâine, iubire. Sau când poți tu. Hai. Te pup tare-tare. Ai grijă. (Bărbatul ia telefonul de la ureche, apasă o tastă. Stă. Apasă altă tastă. Duce telefonul la ureche. Așteaptă.) Salut, moșule. Mare rugăminte. Mi-ai adus tu niște vitamine acum vreo lună sau așa. Da, alea. Foarte OK. Mai fă-mi rost de o cutie. Sau două. Și încă ceva. Prezervativele alea supersubțiri. Alea de nici nu le simți. De unde le-
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
rupe cântarul cu mine. La stația următoare cobor și-l las pe Țiriac singur în tramvai. E o cofetărie aici, aproape. Am poftă de o înghețată de ciocolată. Sau de un tort Krantz. Sau de amândouă. O poveste cu doi moși pe o plajă pustie Bagajele sunt gata. Coborâm, îi dau recepționerei cheia și-i mulțumesc. Drum bun. Ajungem la mașină. E o zi mohorâtă, dar, inexplicabil, e exact ce-mi trebuie acum. Constanța în luna aprilie. Blocuri, blocuri, blocuri. Stă
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
Am citit pe undeva, pe net. Ajungem la malul mării și deschidem scaunele. Le instalăm comod, ne așezăm. Stăm puțin și ne uităm la valurile care fac fâș-fâș, ritmic. Îi spun că ce facem noi acum e tipic pentru niște moși. Păi chiar suntem niște moși. Mai ales tu. Râde. (Eu cred că zâmbesc, dar nu sunt sigur.) Un timp ascultăm valurile. Mi-e frig la mâini, așa că mi le bag în buzunarele de la geacă. Ai putea să scrii o poveste
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
net. Ajungem la malul mării și deschidem scaunele. Le instalăm comod, ne așezăm. Stăm puțin și ne uităm la valurile care fac fâș-fâș, ritmic. Îi spun că ce facem noi acum e tipic pentru niște moși. Păi chiar suntem niște moși. Mai ales tu. Râde. (Eu cred că zâmbesc, dar nu sunt sigur.) Un timp ascultăm valurile. Mi-e frig la mâini, așa că mi le bag în buzunarele de la geacă. Ai putea să scrii o poveste despre ziua asta. O poveste
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
tu. Râde. (Eu cred că zâmbesc, dar nu sunt sigur.) Un timp ascultăm valurile. Mi-e frig la mâini, așa că mi le bag în buzunarele de la geacă. Ai putea să scrii o poveste despre ziua asta. O poveste cu doi moși pe o plajă pustie. Râde. Uite, nu e nimeni aici. Îi spun că nu pot să am un subiect atât de banal, cititorul s-ar plictisi rapid. Și îi spun că, oricum, nu suntem singuri. Îi arăt cu degetul silueta
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
atât de banal, cititorul s-ar plictisi rapid. Și îi spun că, oricum, nu suntem singuri. Îi arăt cu degetul silueta unui om, la distanță, pe dig. Nu-l văd. Îi spun că e normal să nu-l vadă, pentru că moșii nu văd prea bine, în general. Râde. Aha, gata, l-am văzut. Cu hanoracul ăla roșu. Dau din cap, apoi mă uit la mare. Închid ochii, ascult valurile. Un timp nu ne mai spunem nimic. Mi-e puțin frig. Deschid
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
mă uit la mare. Închid ochii, ascult valurile. Un timp nu ne mai spunem nimic. Mi-e puțin frig. Deschid ochii, mă uit la ea. O întreb cât timp a trecut. Cam un sfert de oră. Ce, ai ațipit? Ca moșii? Îi spun că nu. Îi spun că ascultam valurile și că, pentru o clipă, m-am rupt de orice poveste reală. Ți-am făcut câteva poze. Cu telefonul. Zâmbesc. Mergem? Îi fac semn că da, apoi pliez scaunele. Plecăm spre
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
așa? A vorbit din mers, apoi ne-a depășit și și-a văzut de drum, n-a așteptat un răspuns. Mă uit după el, în timp ce se îndepărtează. Ajungem în dreptul celor treizeci și opt de trepte și le urcăm încet, ca moșii. Îndrept cheia spre mașină, apăs butonul pe care e desenată o cheiță deschisă. Bip-bip. Bag scaunele în portbagaj, apoi ne suim în mașină și plecăm. Când ieșim pe șosea, începe să plouă torențial. Mă gândesc o clipă la omul cu
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
mă-ntrebi acuma. De unde o să știu eu că a scăzut nivelul de radioactivitate. Păi ia uite. Scoate din rucsac un fel de aparat de bărbierit. Mic de tot. Are câteva butoane colorate și un afișaj digital. Asta e ultima invenție, moșule. Nici n-a ieșit pe piață. Căcățelul ăsta mic măsoară radioactivitatea pe o rază de trei kilometri. Și merge cu o singură baterie AAA. Mm? Tare. Îl întreb unde o să găsească baterii. Cum unde? La hiper market. Or să fie
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
drept în piept. Nu mai rezist. Mă întorc spre standul cu reviste, apuc prima revistă pe care văd un pătrat cu mai multe pătrățele și i-o întind brunetului. Îi spun că e cea mai bună. Termin propoziția folosind cuvântul moșule. Ciudat, pentru că brunetul n-are mai mult de treizeci de ani. Se uită la mine ca și cum aș fi gândacul lui Kafka. Dar manevra mea a fost bine-venită. Îmi smulge revista din mână și aruncă pe tejghea o bancnotă de zece
Opere cumplite-vol. 2 by Florin Piersic junior. () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1343_a_2707]
-
vijelioasă. Auzeam chițcăiturile popândăilor și ciripitul nocturn al păsărilor. Dar, deodată, a răsunat un scârțâit puternic ca de copaci retezați, urmat de câteva plescăituri în apă. Tot atunci s-a luminat puțin a ziuă și în fața noastră a apărut un moș cu barba lungă. Sau, poate, lumina timidă a cerului nu se schimbase, doar detunăturile dinspre râu trezindu-ne din ațipeala ori așteptarea noastră plicticoasă. Moșneagul, mic de statură, cu ochi scânteietori, purta pe cap o pălărie uzată, tuflită și caraghioasă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
merge mai departe, deoarece podul de lemn fusese luat la vale de apele învolburate ale râului, umflate de ploile torențiale de la munte. Într-adevăr, dimineața, când am pornit spre colină, deși era senin până hăt-departe, apa râului părea mai mare. Moșul a dispărut întocmai cum apăruse pe nesimțite. Tata, rămas pe gânduri, a privit cu uimire căruța plină cu lemne de foc, s-a uitat deznădăjduit la mine, a luat biciușca în mână și a început să bată calul. Eu am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pe gânduri, a privit cu uimire căruța plină cu lemne de foc, s-a uitat deznădăjduit la mine, a luat biciușca în mână și a început să bată calul. Eu am coborât repede din căruță, priveam cu ciudă înapoi, dar moșul nu se vedea. Aș fi vrut să alerg după el, să-l ajung din urmă și să-l rog să-mi spună măcar mie că podul de lemn nu s-a dărâmat, e încă în picioare. Calul fornăia pe nas
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
peste noi. Tata a venit repede lângă mine, m-a luat de mână și m-a băgat sub căruță, la adăpost. Stai așa, spunea. N-o să dureze mult. Dar mie mi se părea că ploaia o să țină o veșnicie. Imaginea moșului mă urmărea, aveam impresia că se afla tot timpul aproape de noi. Ce vroia moșneagul? mă întrebam. Ce căuta el pe-acolo ca o nălucă? Ploaia a încetat deodată, așa cum pornise. S-a oprit, spuse tata bucuros. Bine că a fost
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
și cum ajungem acasă. Să n-ai teamă, ești cu mine... Hei, ce faceți! se auzi o voce. Ploaia a stat, dar degeaba. Podul de lemn s-a dus dracului, i-a sunat ceasul, cât era să țină!... Ce vrei, moșule?! Lasă-ne în pace, ghiujule... ghiju... Stai, ce-i cu tine mă zgudui tata de umeri. Ai adormi, ești obosit. Ce să-ți fac, dacă vrei la câmp. Învelește-te cu haina mea să nu răcești. Văd eu cum o
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
mai repede spre podul de piatră, e încă în picioare, dar nu pentru mult timp. Ascultă-mă că sunt bătrân și nu mă mai huli. Tu nu ești moșneag, ești altceva spuse tata și se repezi cu forță asupra lui. Moșul trecu repede lângă cal, de cealaltă parte. Ridicând biciul să-l lovească, tata plesni cu furie botul calului care necheză înfiorător, se răsuci pe loc și rupse oiștea căruței. Rămas slobod, o luă la goană pe câmpie. Vezi că ești
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cal, de cealaltă parte. Ridicând biciul să-l lovească, tata plesni cu furie botul calului care necheză înfiorător, se răsuci pe loc și rupse oiștea căruței. Rămas slobod, o luă la goană pe câmpie. Vezi că ești nechibzuit, spuse calm moșul. Ai rămas fără cal. Tata spumega de furie. A avut totuși tăria să ridice iarăși biciul, dar ca prin minune rămase cu el în aer. Se făcu liniște. Trage! spuse moșneagul. Eu am făcut din instinct un pas înapoi. Trage
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Taci, făcu tata... Și așa, zici că podul de lemn s-a dus la vale. Să mergem să vedem, împreună, nu-i departe. Eu am văzut și de mers nu merg. De ce? se repezi tata. Am alte treburi. Ce treburi, moșule? Să-ți caut calul. Asta-i bună! răbufni tata. Ce ești tu, argatul meu? Vorbește frumos, spuse moșul, nu înțelegi nimic. Pentru tine m-am întors. Știam că nu ești în stare să ajungi la podul de piatră. Grăbește-te
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
vedem, împreună, nu-i departe. Eu am văzut și de mers nu merg. De ce? se repezi tata. Am alte treburi. Ce treburi, moșule? Să-ți caut calul. Asta-i bună! răbufni tata. Ce ești tu, argatul meu? Vorbește frumos, spuse moșul, nu înțelegi nimic. Pentru tine m-am întors. Știam că nu ești în stare să ajungi la podul de piatră. Grăbește-te, o să-ți putrezească oasele aici pe câmpie. Râul vine din ce în ce mai mare, în curând apa va inunda tot câmpul
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
curând apa va inunda tot câmpul... Eu plec să-ți caut calul... A, uite-l, a venit. Calul nostru cel alb și costeliv se apropiase de noi ca o umbră. Tata îl mângâie pe bot, fără a se sinchisi de moș. Hai, spre podul de lemn mi se adresă, nesigur de el. În lumina palidă a nopții, moșneagul parcă zâmbea, parcă își râdea în barbă. Venea dinspre el un sunet straniu, ca un nechezat de mânz. De la podul de lemn, din
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Ce înseamnă asta, spuse tata. Ce vor ăștia? Aproape de pod, strigătele celor de peste râu deveniseră puternice și deslușite: Podul se prăbușește! Rămâneți acolo! Pilonii sunt măcinați de ape. Se pare că s-a terminat, vom sta aici spuse calm tata. Moșul spunea că putem trece, mă încăpățânam eu să risc. Moșul, moșul, mormăi tata. Ce știe el. Dacă nu ne întâlneam cu moșneagul ăsta afurisit, nu aveam atâtea necazuri, nu lăsam căruța cu lemne în mijlocul câmpului. Revenindu-și, zise: Ei, ce
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
strigătele celor de peste râu deveniseră puternice și deslușite: Podul se prăbușește! Rămâneți acolo! Pilonii sunt măcinați de ape. Se pare că s-a terminat, vom sta aici spuse calm tata. Moșul spunea că putem trece, mă încăpățânam eu să risc. Moșul, moșul, mormăi tata. Ce știe el. Dacă nu ne întâlneam cu moșneagul ăsta afurisit, nu aveam atâtea necazuri, nu lăsam căruța cu lemne în mijlocul câmpului. Revenindu-și, zise: Ei, ce facem, încercăm? Înspăimântat de hotărârea lui de a risca, am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]