KorAP: Find »[drukola/base=râs & drukola/pos=noun]« with Poliqarp

<1 ...513 514 515 ...569 >

14,215 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418

situație și nimic altceva. Faptul că unul iese pe o ușă și altul intră pe altă ușă exact În același timp este efect În sine, fără sens, fără Încărcătură simbolică sau rațională. Dacă jocul izbutește să capteze absurditatea micii Întâmplări, râsul este formidabil și eliberator. E ca jocul clovnului sublim, libertate totală, fericire fără umbră. Râzi de nu mai poți și după aceea te simți mai ușor, mai bun, de parcă ai fi luat parte la o masă delicioasă sau te-ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
au participat actorii Wolcz și Pittiș. Pentru filmare, căutând un spațiu restrictiv și oprimant, am optat pentru o cabină telefonică și Îmi aduc aminte că ne Înghesuiam Înăuntru regizor, actori și cameramani, precum Frații Marx la operă, și muream de râs. Totuși, În final a ieșit un film și m-ar bucura să aflu că mai există. GB: Pentru mine, cea mai mare plăcere În a-ți urmări scurta ta carieră de televiziune a fost filmul după Cântecul lebedei, monologul de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
se foiau, pierzându-și atenția, ceva era putred În Danemarca de pe covorul nostru teatral. Când actorul-vultur, pregătindu-se să-l atace pe Prometeu, a scos un țipăt strident, În locul fiorului tragic pe care-l așteptam noi, au izbucnit hohote de râs. În alte momente, spectatorii noștri se arătau total indiferenți și Își pierdeau interesul. „Diavolul În teatru se cheamă Plictiseală“, a conchis Brook, observând cum pe fața acestor oameni simpli se vedea imediat când ceva nu Îi interesa, iar râsul lor

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
de râs. În alte momente, spectatorii noștri se arătau total indiferenți și Își pierdeau interesul. „Diavolul În teatru se cheamă Plictiseală“, a conchis Brook, observând cum pe fața acestor oameni simpli se vedea imediat când ceva nu Îi interesa, iar râsul lor ne-a semnalat că strigătul Vulturului mai trebuia căutat. Cei care plecau În mijlocul reprezentației aveau dreptate, căci teatrul nu Însemna pentru ei mare lucru. Dar pentru noi a Însemnat mult sinceritatea acestui public, căci ne-a ajutat să vedem

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
Îmi tăiau concentrarea. Eu Încercam să-i aduc În atmosfera duioasă și sensibilă a lanurilor de grâu și a câmpiei slave nesfârșite, pe care o sugerau decorul și muzica, ei se jucau cu spicele ca la grădiniță și hohoteau de râs. Pierzându-mi răbdarea, m-am hotărât să mă arăt sever și strict, așa cum mi s-a spus că trebuie să fii la operă ca să te impui, și am descoperit că uneori prinde bine. Dar majoritatea coriștilor, În special bărbații, dintre

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
ironie a sorții! În spectacolul debordând de energie al studenților parizieni, părea că amestecul exploziv creat Între fabula lui Gozzi și muzica lui Prokofiev, pe fondul acestei realități abracadabrante țesute pe trama unei dictaturi sovietice imaginare, spulberă În hohote de râs teroarea și confirmă victoria totală a artistului asupra oricărui sistem politic. În același an al primei Întâlniri cu Portocalele, 1984, fanatic Îndrăgostit de acest autor care continua să mă surprindă, m-am Întrebat ce teatru În America ar fi interesat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
absurdități preluate din comediile-balet molierești, ca și Bashtahondo-ul din Orghast. Deși exista riscul ca nimeni să nu Înțeleagă, În realitate experimentul a declanșat de fiecare dată o tornadă de râsete În sală, demonstrând forța universal misterioasă a farsei. Ce produce râsul? Care e situația umană esențială, care din timpul romanilor, de la Plaut până la Ionesco și Beckett, trecând prin Molière, a rămas neschimbată? Acest colaj de comedii ușoare a fost jucat mulți ani și asta arată că Întrebările de mai sus Își

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
Îți spune răspicat: «Dom’le, noi nu te vrem, stai acolo la tine În America și lasă-ne În pace, ai Înțeles?». Iar tu parcă te Încăpățânezi și nu vrei să auzi mesajul. De ce, dom’le?“. Sala a hohotit de râs și eu la fel. Totuși, gluma lui Andrei, care are și un subtext serios (cum se Întâmplă des când glumește el), mi-a rămas În minte, ca o Întrebare fără răspuns. Nu am căzut niciodată În sentimentalismul exilatului care oftează

[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407

bătrân, cu atât mai ciudat arată cu o plasă pentru fluturi În mână. Niște fermieri foarte severi mi-au atras atenția asupra indicatorului PESCUITUL INTERZIS; dinspre niște mașini care au trecut pe lângă mine pe șosea s-au revărsat hohote de râs și vorbe batjocoritoare; niște câini adormiți, care Îi ignorau până și pe cei mai răi bețivani, s-au repezit la mine mârâind; niște țânci de-o șchioapă m-au arătat cu degetul mămicilor nedumerite; niște vilegiaturiști cu vederi largi m-

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
reprezentanții cu plăci fotografice ale preceptorului nostru nu prea aveau legătură cu extravaganțele rukavișnikoviene, asocierea pe care am făcut-o În mintea mea Între cele două acțiuni nu m-a ajutat să accept modul În care Lenski se făcea de râs și ne plictisea și, prin urmare, am fost fericit, când, după Încă trei reprezentații (Călărețul de aramă de Pușkin; Don Quijote și Africa - Tărâmul minunilor), mama a cedat rugăminților mele fierbinți și s-a renunțat la toată povestea. Acum când stau

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
strada Gagarin (probabil rebotezată În anii douăzeci de mărginiții sovietici). Era stăpânit de dorința de a excela În toate. Într-o seară de iarnă, pentru că nu-și făcuse tema și prefera să facă o pneumonie decât să se facă de râs la tablă, s-a expus unui ger polar, În speranța că se va Îmbolnăvi la timp, stând În fața ferestrei deschise, doar În cămașă de noapte (fereastra dădea spre Piața Palatului și spre coloana ei lustruită de razele lunii); a doua

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
rostea cu un glas de clopoțel o mostră din vastul ei bagaj de poezie minoră, avea un fel al ei, cuceritor, de a-și dilata nările, pufnind amuzată. Totuși nu știam niciodată cu precizie când era serioasă și când nu. Râsul ei generos și unduitor, vorbirea rapidă, r-ul rostogolit și foarte uvular, strălucirea umedă, tandră a pleoapelor inferioare - Într-adevăr toate trăsăturile ei mă fascinau și mă extaziau, dar nu știu cum se făcea că, În loc să-mi dezvăluie mai bine persoana ei

Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov (2008) [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

Daniil. Ochii... Bătrânețile... Nu-s ochii, Sihastre! răbufnește Ștefan necruțător:... E apusul! Soarele a apus! Daniil se zbârlește: Ce vorbe-s-aistea Doamne?! Apoi, deodată, înfiorat la un gând, îngână cu teamă: Turcii?... Ha!! Ha!! Ha!! izbucnește Ștefan într-un hohot de râs sarcastic. Turcii?!?! Praful și pulberea! zice și se agită de colo-colo șchiopătând, gesticulând, strigând: A fost fantastic! Puțin a lipsit ca Vodă aista Ștefan! "Nebiruitul! Sabia lui Hristos!" să elibereze Constantinopolul! Să salveze Creștinătatea! Elanul i se frânge brusc, se

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
stâlcite, dar altfel veseli, gălăgioși, bucuroși de izbândă, bucuroși de viață. Pășesc cu grijă să nu calce vreun mort, moldovan au turc. Vorbesc toți odată, cu aprindere, cu patimă, retrăind bătălia: Priceput-ai cum i-o amăgit? se prăpădește de râs Duma Vlaicului. I-o momit și i-o tras pe șfară cătinel-cătinel, unde-o pohtit Măria sa, la loc strâmt și cu mocirlă. Ce i-o fătat mintea "Năzdrăvanului"! zice logofătul Tăutu căzut în admirație. O pitit în mlaștină, în smârcurile

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
un adevărat tată pentru nepotul Ștefan. Ce spui? face Ștefan pe miratul, deși prea bine știe. Chiar așa a spus Slăvitul? De barbă? întreabă și își mângâie obrazul, cu un zâmbet șăgalnic. Regret: barba-rade... de musteață, poate... Boierii pufnesc în râs, o dată cu bubuitul pușcilor pe metereze. De nu era "Ghiaurul ista spurcat", nu știu, zău, dracu' ne lua, mărturisește Duma, fiul lui Vlaicu și văr bun cu Ștefan, un tânăr pârcălab, iscusit sol și cavaler de nădejde al Măriei sale. Ce vorbești

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai bine. În război și în dragoste, toate mijloacele sunt îngăduite ca să birui... Și orice greșeală se plătește... Mai bine decât atâta?! se minunează Vlaicu. Știu! Constantinopolul! răbufnește Șendrea dând de dușcă clondirul. Ștefan se dezlănțuie în hohote mari de râs: Nu ți se pare, Șendreo, că te-ai prea împărtășit din sângele Domnului? Suntem prea mici pentru pozne atât de mari... Să ne cunoaștem lungul nasului... Mă bucur că am împlinit visul nostru: "neatârnarea Moldovei". Nici n-am pohtit mai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
luat la tine atunci!... Mă uitam îngrozită cum se băteau care să fie primul... Maria!! Taci!! Taci!! ... S-au năpustit peste mine. Mi-au rupt veșmintele. Mă zbăteam goală în mâinile lor murdare... Eu țipam. Ei râdeau, se prăpădeau de râs. Țipam, țipam, dar nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care să urmeze

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
sunt tare! Că sunt teribil! Ce-am ales de viață? Râd, ca să nu plâng: "Joci teatru, bătrâne! Măscăriciule!" Îmi bat joc de toți și de toate, începând cu mine, ca să nu se vadă că de fapt mi-e frică. Folosesc râsul ca o armă și de apărare, și de atac. Sărmanul meu unchi. Să nu-mi plângi de milă. Eram magistru la Academia Platon din Veneția, când dogele Vendramino m-a trimis cu un mesaj al "Ligii antiotomane" în Moldova. "Veni

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aveți pic de rușine! Vă pierdeți înaintea unei muieri! Asta, cam așa-i. Când e vorba de muieri, ne pierdem de tot capul. Suntem slabi de înger. Nu putem trăi fără dragoste. Ăsta-i nărav fără leac. Țamblac râde și râsul lui o irită: Lasă că nici cu muierile nu mi-i rușine! Și moldovencele sunt rele de muscă! Dezmățatele! Abia așteaptă să le fulgere Măria-sa c-o privire, c-au și căzut pe spate să le fericească Vodă! Stricate

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
El Fatih-Magnificul Cuceritor, Fratele Soarelui, Umbra Universului, Împărat al Împăraților". Gloria lui Alexandru Machedon nu-l lasă să doarmă... Furtunosul padișah visează să-și lățească împărăția cât lumea. Și cum era să-ți pierzi capul? Țamblac izbucnește în hohote de râs: În naivitatea tinereții mele, m-a pus dracu' și l-am înfruntat. A bătut din palme și-a poruncit călăului să mă taie. M-au trecut toate nădușelile. Apoi, a râs. Mă speriase numai... La plecare, mi-a declarat: Ține

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
e mic de stat, tu ești cel ce te simți mic. Unchiule, îngână cu ironie Alexandru, nu... nu cumva... Hai, mărturisește! Nu cumva ți-ai clătit de dimineață gura cu niscaiva Cotnar din cel vechi, al Măriei-sale? Țamblac izbucnește în râs: Ce-i drept, e drept, mi-am clătit-o! Dar asta nu schimbă cu nimic credința mea. Cred cu tărie în fiecare cuvânt din toate câte le-am spus! Și eu cred! întărește Maria cu convingere. Copilul de casă, Chiribuță

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
șanțul de apărare al cetății. Pe fundul șanțului înfigem și niscai țepușe bine ascuțite, să le gâdile dosul, explică el râzând mefistofelic. Mârâie, bombăne ei boierii, pe înfundate, că sapă cot la cot cu prostimea, da' sapă! adaugă cu un râs șăgalnic de data asta. Desigur, "de bunăvoie și nesiliți de nimeni", spune Ștefan hohotind. Trebuie să apere cineva și Cetatea de Scaun. De cade Suceava, cade Moldova! Să ridicăm satele, târgurile, să punem umărul la întărirea cetăților! Cu toții! Și bătrânii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
iese. Au rămas singuri... Ștefan ia de pe farfurie un fagure de miere. Își linge degetele: Numai lucruri dulci se află în iatacul ista, spune el privind-o pe Maria, care, repede, își ascunde roșeața din obraz printr-un hohot de râs. Ștefane, îți mulțumesc pentru ajutorul ce-l dai lui Alexandru! se avântă Maria cu multă căldură, recunoscătoare. N-aveți de ce-mi mulțumi, Maria, bălmăjește Ștefan. Îmi închipui cât de greu ți-a fost. Trei steaguri rupte din oștire tocmai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
o întărâtă Ștefan cu zâmbetul lui ascuns în mustață. Va să zică, m-ai dat!! M-ai dat!! Sigur!! Mă alungi!! strigă ea în culmea disperării. Voichiță! Lasă! O să plec singură! Plec la mănăstire!! Voichițo!! La mănăstire!! Ștefan îi șterge lacrimile și râsul lui o dezarmează: Liniștește-te ,Voichiță! Cum să te dau?! Nu te dau nimănui! Ești doar "Zâna mea"! "Îngerul meu păzitor"! Cum să te dau?! Cui să te dau?! Voichița își șterge lacrimile cu palmele și râde fericită: Nu mă

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Plânge? Să plângă Măria sa?"... Tăcere... Nu se aude decât ghiogârțul lui Gherasim, gemetele, plescăitul de plăcere și mormăitul: Cotnar... Cotnar... Apoi Ștefan se ridică. Arată cerul: Acolo Sus cineva ne iubește... spune el încetișor, apoi izbucnește într-un hohot de râs nervos, nestăpânit: Fantastic!... "Vin turcii!... Vin turcii!"... "Turcii nu mai vin!"... Vă vine să credeți?! Nici în vis... De-acu' la anu'!... Ha! Ha! "La anu' și la mulți ani!"... Știți ce înseamnă un an?!... Un an?!... silabisește el. Aista

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]