13,667 matches
-
și cancelarul transilvan Nicolae Bethlen, deoarece Buccow murise. Prin patentă împărătească, întreg teritoriul supus militarizării a fost declarat liber, viitorii grăniceri urmând a fi scoși starea de iobăgie și scutiți de toate taxele, excepție făcând "taxa capului"(capitația), "taxa marhelor"(vitelor), de un așa zis impozit comercial și unul pe case, stabilit în funcție de sursele de venit ale grănicerului respectiv. Și în acest caz, grănicerii urmau să plătească totuși 2/3 din valoarea acestora, comparativ cu ceilalți locuitori ai țării. Ca urmare
Granița Militară Transilvăneană () [Corola-website/Science/310631_a_311960]
-
la ""ștabul"" (comandament) regimentului, să asigure serviciul poștal, să participe cu brațele și cu carul la repararea și întreținerea cazărmilor și a celorlalte clădiri grănicerești etc.. Când nu erau de serviciu se ocupau de gospodărie, de agricultură și de creșterea vitelor, de cărăușii și comerț etc. Pe timp de război, grănicerii plecau în campanie "cu țocu-n poc" (formă alterată a expresiei germane ""mit Sack und Pack""), cu sensul de "cu totul", respectiv cu întregul echipament de război, pe această perioadă familiile
Granița Militară Transilvăneană () [Corola-website/Science/310631_a_311960]
-
Acoperișul are streșini duble, cu excepția altarului, unde acoperișul este simplu. În dreptul fațadei vestice se află un mic portal cu arcuri rotunde. De asemenea, ușa de la intrare are o formă rotundă și este gravata cu raze de soare, o cupă și vită de vie cățărătoare, țocul fiind decorat cu o funie răsucita. În pronaos nu mai sunt picturi pe tavan. Pe peretele sudic sunt înfățișați Patriarhii Abraham, Isaac și Iacob în Rai, ținând în mâini sufletele celor salvați. În centrul boltii din
Comuna Șieu, Maramureș () [Corola-website/Science/310644_a_311973]
-
ani a fost părăsită în 1894, acoperișul ei fiind vândut la licitație cu prețul de strigare în valoare de 200 florini. Tradiția orală consemnează faptul că locuitorului care l-a cumpărat pentru a folosi lemnăria, i-au mâncat lupii toate vitele în acel an. Biserica actuală a fost edificată între anii 1887-1890, la construcția sa participând toți racovicenii, acțiunea lor începând de fapt cu ani înainte, respectiv din 1875 când s-au construit cele două cruci existente și astăzi la capetele
Religia în Racovița, Sibiu () [Corola-website/Science/310709_a_312038]
-
în jurul anului 1500. Deși această lucrare este pierdută, elementele principale ale biografiei sunt menționate în lucrări ulterioare. Altă biografie din acea vreme este cea din cronica lui Marx de Lisabona. În secolul următor a apărut o biografie amplă în lucrarea ""Vite de' Santi e Beati dell' Umbria"", publicată de Lodovico Iacobilli în 1628. Este de remarcat în mod deosebit lucrarea ""Annales Minorum, in Quibus Res Omnes Trium Ordinum a S Francisco Institutorum Ex Fide Ponderiosus Asseruntur, Calumniae Rebelluntur, Praeclara Quaeque Munumenta
Angela de Foligno () [Corola-website/Science/310793_a_312122]
-
Timișoara la 28 aprilie 1990, de către arhiepiscopul Angelo Sodano, secretar al Curiei Romane, asistat de către arhiepiscopul Adalbert Boroș și de episcopul Lajos Bálint de Alba Iulia. Cu aprobarea sa, începând cu 1 aprilie 1994, s-a început editarea revistei diecezane "Vita Catholica Banatus". Episcopul Sebastian Kräuter a cerut papei Ioan Paul al II-lea să-i accepte retragerea din funcția de episcop de Timișoara, la împlinirea vârstei de 75 ani. La 24 iunie 1999 papa Ioan Paul al II-lea a
Sebastian Kräuter () [Corola-website/Science/308966_a_310295]
-
musca de carne sau gâza de carne, musca hoiturilor, musca stârvurilor, iar pentru cele mai frecvente "Luciliini": musca verde, musca de gunoi și musca de baligă. De asemenea, observându-se obiceiurile legate de depunerea larvelor pe carne sau pe rănile vitelor, el le-a desemnat ponta sau depoziția cel mai adesea prin numele de mușiță. În literatura noastră științifică, prima mențiune asupra acestei familii este făcută de G. Mayr în 1853, care publică pentru Transilvania numai specia "Lucilia caesar". De-abia
Calliphoridae () [Corola-website/Science/309280_a_310609]
-
serviciu sanitar, un oficiu P.T.T. și un oficiu telefonic. Orașul era industrializat, aici existând câteva fabrici mici de uleiuri vegetale, o moară cu aburi și câteva bănci. Comerțul local era puțin dezvoltat și specializat pe produse agricole (cereale) și animale (vite). În fiecare an, la 12 iulie, avea loc în oraș un bâlci. Fiind un centru important pe plan local, ființa aici o școală primară. Existau și societăți cultural-sportive (Cercul de lectură polonez, Societatea izraelită "Th. Herzl", un cinematograf) sau biserici
Zastavna () [Corola-website/Science/309331_a_310660]
-
din 2004 au cântat Klan, Guerillas, Travka, B-ton, Shekinah, Zale, Bitză, Zob, Luna amară, Ombladon, Româno/G-Force sound (Germania), Unu', Phane Buton, Lbc Kru. La ediția din 2005 au participat Endless Zone, Target, Da Hood, Altar, Implant pentru Refuz, B-ton, Vită de Vie, Timpuri Noi, Zdob și Zdub, Blazzaj, Blanosz Distrusoz, Silent Strike, Ada Milea, Aria Urbană, CTC, Guerrillas, Luna amară, Pacha Mân, Bitză, Grasu XXL, K-Gula, Sensor, Shukar Collective, Româno, Phane Buton. La ediția din 2006 vizitatorii de la Roșia Montană
FânFest () [Corola-website/Science/309466_a_310795]
-
fier, aramă, argint și aur se resimte lipsa de muncitori. Din nou vor fi aduși coloniști, dar de data aceasta din Oltenia și Muntenia. Aceștia erau lemnari, cărbunari și cărăuși. Băștinașii din Caraș se ocupau cu agricultura și cu creșterea vitelor. Înmulindu-se brațele de muncă și existând o oarecare diversificare a muncii, standardul de viață crește simțindu-se nevoia unui comerț intens cu care se vor ocupa în special românii macedoneni care au emigrat în Oravița în 1760-1770. Aceștia pot fi
Oravița () [Corola-website/Science/297035_a_298364]
-
datorită mentalității proprietarilor funciari care credeau în destinul exclusiv agrar al localității. Averea comunei, raportată Subsecretarului Avuțiilor Publice la 4 aprilie 1941 este cuprinsă în 24 de rubrici ce conțin următoarele:primăria, poliția, școala nr. 1 și 2, abatorul de vite mari și mici, localul de încasare a taxelor la oborul de vite, o latrina în piața de alimente, cantonul de la bariera Pitești, un bordei al postului de pândă, monumentul eroilor, cinci biserici, trei petice terenuri de cultură și fânețe la
Găești () [Corola-website/Science/297029_a_298358]
-
Averea comunei, raportată Subsecretarului Avuțiilor Publice la 4 aprilie 1941 este cuprinsă în 24 de rubrici ce conțin următoarele:primăria, poliția, școala nr. 1 și 2, abatorul de vite mari și mici, localul de încasare a taxelor la oborul de vite, o latrina în piața de alimente, cantonul de la bariera Pitești, un bordei al postului de pândă, monumentul eroilor, cinci biserici, trei petice terenuri de cultură și fânețe la Potop, dobândite prin succesiune liberă pe urma defunctului Ștefan Ioniță fără moștenitori
Găești () [Corola-website/Science/297029_a_298358]
-
au avut un ospăț în cinstea "marii victorii împotriva lui Dracula", deși întreaga campanie se terminase dezastruos. Totuși turcii au reușit să ia mulți prizonieri din rândul locuitorilor zonelor traversate, pe care i-au dus spre sud împreună cu cirezile de vite și caii capturați. Radu a reușit să-i convingă pe valahi că a plăti tribut Înaltei Porți și a-l avea pe el ca lider ar fi în avantajul lor. Vlad a fost abandonat și a fugit în Transilvania, unde
Atacul de noapte () [Corola-website/Science/304979_a_306308]
-
civilizația geto-dacilor era mult mai înaintată decât cea, de pildă, a germanilor. Asemenea celorlalte ramuri tracice, și geto-dacii erau mari producători de cereale: orz, secară, linte, bob și mai multe varietăți de grâu. Baza economiei o formau agricultura și creșterea vitelor. Foloseau plugul cu brăzdar și cuțit de fier încă din sec. III î.e.n. Inventarul uneltelor agricole de fier însuma la acea dată: coase lungi (de tip celtic), seceri, sape, săpăligi, cosoare pentru tăiatul viței de vie, târnăcoape, securi, greble cu
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
vie, târnăcoape, securi, greble cu șase colți, etc. Geto-dacii cultivau intensiv și vița de vie. Câțiva termeni dacici legați de această ocupație au rămas până azi în limba română ("butuc", "strugure", "curpen"). Practicau tot atât de intens albinăritul și, bineînțeles, pescuitul. Creșteau vite cornute, mici și mari; iar rasa de cai foarte iuți ai geților era renumită. Dacia era vestită și prin bogățiile ei naturale. Lemnul pădurilor transilvane era foarte căutat de greci pentru construcția corăbiilor. Din timpuri vechi, dacii foloseau desigur păcura
Cultura și civilizația dacică () [Corola-website/Science/305004_a_306333]
-
În primele secole ale erei noastre, triburile germanice se aflau între Rin, cursul superior și cel mijlociu ale Dunării și Vistula, în sudul Scandinavei și în nordul Mării Negre. Tacitus afirmă că cea mai de preț avuție a germanicilor era creșterea vitelor, fiind principala sursă de hrană, alături de practicarea agriculturii extensive pe coastele Mării Nordului și ale Mării Baltice, pescuitul și vânătoarea. De-a lungul Rinului și Dunării, unele triburi germanice practicau comerț cu românii. Au trecut la sedentarism, întemeindu-și primele sate. Războiul
Migrația popoarelor () [Corola-website/Science/305010_a_306339]
-
de domnitorul Moldovei Gaspar Vodă la 4 ianuarie 1618. Conform datelor unei numărări din secolului al XVIII-lea în Nisporeni erau 73 de case și bordeie. Ocupația de bază a localnicilor era agricultură și vităritul. O ramură aparte era cultivarea vitei de vie și pomicultura. Tradițional se cultivă grâu, porumb și cartofi. Ramură zootehnica era reprezentată prin creșterea vitelor mari cornute, căilor, oilor, caprelor și porcinelor. Industria și economia satului era slab dezvoltată și legată doar de prelucrarea produselor agricole. În
Nisporeni () [Corola-website/Science/305046_a_306375]
-
în Nisporeni erau 73 de case și bordeie. Ocupația de bază a localnicilor era agricultură și vităritul. O ramură aparte era cultivarea vitei de vie și pomicultura. Tradițional se cultivă grâu, porumb și cartofi. Ramură zootehnica era reprezentată prin creșterea vitelor mari cornute, căilor, oilor, caprelor și porcinelor. Industria și economia satului era slab dezvoltată și legată doar de prelucrarea produselor agricole. În noiembrie 1819, în satul țarist pe atunci, este sfințită nouă biserică a localității, cu hramul Sf. Voievozi. La
Nisporeni () [Corola-website/Science/305046_a_306375]
-
cooperare, cum ar fi contribuția cantonului Basel-Provincie la Universitatea Basel, începând cu 1976. Cantonul se află în nordul Elveției. Munții Jura traversează cantonul, care este drenat de râurile Ergolz și Birs. Principalele produse agricole sunt fructele, produsele lactate și creșterea vitelor. Industriile cele mai importante sunt textilă, metalurgică și chimică. face parte din centrul economic din jurul orașului Basel, care inculde părți din Franța și Germania, precum și ambele cantoane Basel. Începând cu anii 1960, au fost încheiate acorduri pentru a întări legăturile
Cantonul Basel-Provincie () [Corola-website/Science/305077_a_306406]
-
a fost deschis la 1 iulie 1913. Astăzi în această clădire își are sediul Liceul teoretic „L. Damian”. La începutul secolului XX era centrul volostei cu același nume. În 1902 avea 305 case, cu o populație de 1925 suflete; 630 vite mari cornute și 130 cai; o biserică cu hramul Sf. Mihail; școală elementară bisericească, unde se învață rusește; o școală de meserii: un spital pentru bolnavi. Țăranii posedau pământ de împroprietărire 770 desetine. Proprietarul satului, d. E. Râșcan-Derojinski, posedă aci, la
Rîșcani () [Corola-website/Science/305083_a_306412]
-
iulie jertfe ale acestui proces draconic au fost 11 familii din Dondușeni, care numărau 41 de suflete, inclusiv 19 copii. Scoși cu sila din propria lor vatră și mânați ca animalele la gară, unde erau îmbarcați în vagoanele pentru transportarea vitelor, apoi expediați în străfundurile Siberiei. Moara stalinistă a deschiaburirilor și deportărilor, ce a măcinat destinele acestor familii, a pus temelia colectivizării forțate în Dondușeni, care se face în a doua jumătate a anului 1949. În anul 1957 este dată în
Dondușeni () [Corola-website/Science/305089_a_306418]
-
și denumirea. Prima atestare documentară a localității datează cu 17 iunie 1429. În sec. XIX și începutul sec. XX devine un important centru comercial din nordul Basarabiei. La târgurile săptămânale din Lipcani se vindeau pentru export, în special în Austria, vite, cereale, piei, pește, obiecte de metal, lână și unt, frânghii, etc. În acea perioadă Lipcani era pe drept cuvânt unul dintre cele mai mari și dezvoltate orașe atât din nordul republicii, cât și din întreaga țară. După cel de al
Lipcani () [Corola-website/Science/305085_a_306414]
-
de 101 km de Chișinău, acest orășel din Bugeac s-a dezvoltat pe baza a două localități - tîrgul Romanovca și nodul de căi ferate Basarabeasca. Pe moșia localitații arheologii menționează o movilă funerară rămasă de pe urma nomazilor veniți cu turmele de vite din stepele asiatice sute de ani în urmă, hoinărind din loc în loc, în căutare de pășuni mănoase pentru animale, și localități bogate pentru a căpăta pradă de război. În mormînt au fost găsite cîteva dovezi ale existenței pămîntești ale nomazilor
Basarabeasca () [Corola-website/Science/305082_a_306411]
-
s-au instalat pe teritoriul actualei brutării și actualei mori. De la moară și pînă la bancă pe atunci se afla piața de produse alimentare, iar acolo, unde azi se află Societatea Orbilor și Direcția de drumuri se aflau piețele de vite și, respective, de cai. În 1859 aici se numărau doar 86 de familii de evrei (263 de bărbați și 249 de femei), înzestrați cu 1,750 desetine de pămînt arabil, ceea ce nu era puțin. Dar în 1870 în colonia evreiască
Basarabeasca () [Corola-website/Science/305082_a_306411]
-
femei), înzestrați cu 1,750 desetine de pămînt arabil, ceea ce nu era puțin. Dar în 1870 în colonia evreiască Romanovca rămăsese numai 57 familii de evrei, care, avînd aceleași 1.750 desetine numărau în gospodăriile lor numai 12 cai, 10 vite cornute mari. Incredibil, dar e adevărat: totul e confirmat în ”Zapisi Besarabscogo statisticescogo comiteta” condus de istoricul și statiscianul burghez rus Alexandr Egunov, care a activat toată viața în Chișinău. Pentru a-i ține acasă pe agricultorii coloniști Zemstva județeană
Basarabeasca () [Corola-website/Science/305082_a_306411]