14,112 matches
-
presiunea parțială a azotului este mai mică decât valoarea limită. Scafandrii avansați pot efectua scufundări până la maximum 58 m adâncime, în timp de scafandrii începători sau cu predispoziție mai ridicată la narcoză trebuie să-și limiteze scufundările la 40 m adâncime. Predispoziția la narcoza cu azot variază de la individ la individ. Există mai mulți factori care pot micșora rezistența la narcoza azotului: Oricare ar fi simptomele, ridicarea la o adâncime mai mică este metoda cea mai eficientă în tratarea narcozei cu
Narcoza azotului () [Corola-website/Science/313760_a_315089]
-
ridicată la narcoză trebuie să-și limiteze scufundările la 40 m adâncime. Predispoziția la narcoza cu azot variază de la individ la individ. Există mai mulți factori care pot micșora rezistența la narcoza azotului: Oricare ar fi simptomele, ridicarea la o adâncime mai mică este metoda cea mai eficientă în tratarea narcozei cu azot. Urcarea către o adâncime mai mică va conduce la o diminuare a simptomelor sau chiar la dispariția totală a lor. Testul de narcoză este o probă de rezistență
Narcoza azotului () [Corola-website/Science/313760_a_315089]
-
azot variază de la individ la individ. Există mai mulți factori care pot micșora rezistența la narcoza azotului: Oricare ar fi simptomele, ridicarea la o adâncime mai mică este metoda cea mai eficientă în tratarea narcozei cu azot. Urcarea către o adâncime mai mică va conduce la o diminuare a simptomelor sau chiar la dispariția totală a lor. Testul de narcoză este o probă de rezistență fiziologică la acțiunea azotului hiperbar, la care sunt supuși candidații la meseria de scafandru profesionist. Proba
Narcoza azotului () [Corola-website/Science/313760_a_315089]
-
totală a lor. Testul de narcoză este o probă de rezistență fiziologică la acțiunea azotului hiperbar, la care sunt supuși candidații la meseria de scafandru profesionist. Proba constă dintr-o scufundare simulată cu aer în barocameră un anumit timp la adâncimea de 80 m (9 bar sc. abs.), unde candidații trebuie să efectueze mai multe teste de îndemânare și raționament.
Narcoza azotului () [Corola-website/Science/313760_a_315089]
-
în timpul ridicării către suprafața apei. Baro traumatismele sunt accidente de scufundare ce apar ca urmare a dezechilibrului de presiune dintre presiunea gazului existent în cavitățile pneumatice ale aparatului respirator (urechea medie și sinusurile) și presiunea exterioară (presiunea mediului acvatic la adâncimea de imersie). Colicile scafandrilor sunt cauzate de tendința de creștere a volumului gazelor conținute în tubul digestiv în timpul ridicării către suprafața apei (scăderea presiunii ambiante). Descrierea colicilor scafandrilor Colicile se formează datorită fermentației digestive și înghițirii de aer în timpul scufundării
Accidente de scufundare () [Corola-website/Science/313750_a_315079]
-
provocând crampe abdominale. Aceste dureri abdominale sunt însoțite de eructații și chiar de dificultăți de respirație. Tratamentul colicilor scafandrului La apariția primelor simptome ale colicilor scafandrului, pentru a nu risca ruperea tubului digestiv, scafandrul va trebui să coboare la o adâncime la care colicile încetează și, prin mișcări sau masaje, va încerca eliminarea gazelor prin eructații și flaturări voluntare, după care va continua urcarea. Tratarea colicilor scafandrului, după ieșirea la suprafață, se face prin administrarea unor antispasmotice și prin expulzări naturale
Accidente de scufundare () [Corola-website/Science/313750_a_315079]
-
respecte un regim alimentar adecvat care să nu cuprindă alimente care produc gaze în timpul digestiei precum și interdicția de a efectua scufundări la mai puțin de două ore după o masă consistentă. Accidentele biofizice sunt accidentele de decompresie. În timpul scufundării către adâncimea de lucru, apare fenomenul de dizolvare a azotului în țesuturi și în lichidele interstițiale. Dizolvarea azotului este cu atât mai importantă cu cât presiunea (adâncimea) este mai mare. Accidentele de decompresie sunt cele mai frecvente accidente de scufundare. Accidentele biochimice
Accidente de scufundare () [Corola-website/Science/313750_a_315079]
-
două ore după o masă consistentă. Accidentele biofizice sunt accidentele de decompresie. În timpul scufundării către adâncimea de lucru, apare fenomenul de dizolvare a azotului în țesuturi și în lichidele interstițiale. Dizolvarea azotului este cu atât mai importantă cu cât presiunea (adâncimea) este mai mare. Accidentele de decompresie sunt cele mai frecvente accidente de scufundare. Accidentele biochimice sau accidentele toxice sunt accidente datorate efectelor biochimice ale presiunii și se referă la acțiunea diferitelor gaze asupra organismului scafandrului. Pentru scufundarea cu aparat autonom
Accidente de scufundare () [Corola-website/Science/313750_a_315079]
-
21%), cele mai importante sunt accidentele datorate efectelor biochimice ale azotului (narcoza azotului), ale oxigenului (criza hiperoxică și hipoxia) și ale bioxidului de carbon (hipercapnia). Narcoza azotului, numită și beția adâncurilor, poate apărea, la scafandrul care respiră aer, încă de la adâncimea de 30 m. Apare ca urmare a respirării de oxigen la o presiune parțială ridicată aceasta având un efect toxic asupra organismului. Toxicitatea oxigenului se manifestă la nivelul sistemului nervos central. Se consideră hiperoxic un amestec la care presiunea parțială
Accidente de scufundare () [Corola-website/Science/313750_a_315079]
-
le sunt accidente de scufundare aparținând categoriei accidentelor fizico-mecanice și apar datorită dezechilibrului de presiune dintre presiunea gazului existent în cavitățile ce conțin aer ale aparatului respirator, urechea medie și sinusurile și presiunea exterioară adică presiunea mediului acvatic la adâncimea de scufundare. Tot în categoria baro traumatismelor pot fi încadrate și alte două accidente ce pot apărea în timpul coborârii scafandrului sub apă, acestea sunt placajul vizorului și barotraumatismul dinților. Urechea medie este o cavitate ce conține aer aflată între timpan
Barotraumatisme () [Corola-website/Science/313766_a_315095]
-
medie și faringe și este, de obicei, închisă. O dată cu începerea coborârii, datorită creșterii presiunii exterioare, apare un dezechilibru între presiunile care acționează de o parte și de alta a timpanului și anume între presiunea mediului acvatic exterior care crește cu adâncimea și presiunea aerului din urechea medie care rămâne la valoarea presiunii atmosferice. Trompa lui Eustache este închisă, aceeași diferență de presiune există și între presiunea aerului din faringe deoarece scafandrul respiră aer la o presiune egală cu presiunea adâncimii scufundării
Barotraumatisme () [Corola-website/Science/313766_a_315095]
-
cu adâncimea și presiunea aerului din urechea medie care rămâne la valoarea presiunii atmosferice. Trompa lui Eustache este închisă, aceeași diferență de presiune există și între presiunea aerului din faringe deoarece scafandrul respiră aer la o presiune egală cu presiunea adâncimii scufundării și presiunea aerului din urechea medie. Înainte ca diferența de presiune să devină foarte mare, trebuie introdus aer din faringe în urechea medie prin trompa lui Eustache, egalizând astfel presiunile de o parte și alta a timpanului. Cea mai
Barotraumatisme () [Corola-website/Science/313766_a_315095]
-
către suprafața apei. În timpul urcării la suprafață unii scafandri își opresc respirația (expirația) fie voluntar fie în mod reflex într-o situație de urgență datorită panicii, ceea ce conduce la creșterea rapidă a volumului gazelor conținute în plămâni o dată cu scăderea presiunii (adâncimii). Continuând urcarea către suprafața apei, volumul gazelor din plămâni crește atât de mult încât depășește volumul maxim al alveolelor și, învingând limita lor de elasticitate, conduce la ruperea acestora. Accidentul este cu atât mai grav cu cât blocarea expirației se
Suprapresiune pulmonară () [Corola-website/Science/313764_a_315093]
-
crește atât de mult încât depășește volumul maxim al alveolelor și, învingând limita lor de elasticitate, conduce la ruperea acestora. Accidentul este cu atât mai grav cu cât blocarea expirației se produce mai aproape de suprafața apei, acolo unde scăderile de adâncime conduc la variații mari de volum. Principalele manifestări ale suprapresiunii pulmonare sunt embolia gazoasă, emfizemul mediastinal, emfizemul subcutanat și pneumotorax. Este cea mai gravă consecință a suprapresiunii pulmonare. Presiunea creată în plămâni împinge aerul din alveolele pulmonare în vasele de
Suprapresiune pulmonară () [Corola-website/Science/313764_a_315093]
-
din dureri în piept și dificultăți respiratorii. Tratamentul de urgență a accidentului de suprapresiune pulmonară este exclusiv hiperbar, prin recomprimarea rapidă, în barocameră a scafandrului la o presiune cu 1 bar mai mare decât presiunea de expunere în apă (corespunzătoare adâncimii atinse de scafandru), fără a depăși presiunea de 5 bar (sc. man.). Tratamentul hiperbar se completează cu administare de medicamente și eventual cu intervenție chirurgicală pentru eliminarea volumului de aer. Evitarea apariției suprapresiunii pulmonare se face controlând în permanență libera
Suprapresiune pulmonară () [Corola-website/Science/313764_a_315093]
-
este scufundarea prin care se trimite scafandrului amestecul respirator (aer sau amestec Heliox) printr-un furtun. Furtunul este atașat de un cablu de comunicații, tub pentru determinarea adâncimii, cablu electric, saulă de siguranță numit cablu ombilical sau narghilea. Scufundarea cu alimentare de la suprafață este din ce în ce mai mult folosită datorită multiplelor avantaje pe care le are față de scufundarea autonomă: Cea mai cunoscută modalitate de scufundare cu alimentare de la suprafață este
Scufundare cu alimentare de la suprafață () [Corola-website/Science/314000_a_315329]
-
cu o garnitură solidă din cauciuc ce se prindea de pieptar. Casca era detașabilă și se putea fixa de pieptar printr-un filet special. Costumul mai era prevăzut cu tălpi din plumb. Cu aparatul Siebe se puteau efectua scufundări până la adâncimea de 54 m. Apare astfel echipamentul greu de scufundare cu costum și cască rigidă alimentat de la suprafață cu aer comprimat. Acest tip de costum de scufundare a fost fabricat în Anglia de firma Siebe Gorman & Company Ltd., precum și de Dräger
Scufundare cu alimentare de la suprafață () [Corola-website/Science/314000_a_315329]
-
cască acționată cu capul de scafandru și un rezervor tampon între pompă și scafandru pentru asigurarea unui debit constant de aer. 1915: în timpul operațiunilor de ranfluare a submarinului F4 scafandrii US Navy utilizând echipament greu cu alimentare de la suprafață ating adîncimea maximă de 100 m. 1937: este consemnată prima scufundare realizată cu amestec heliu/oxigen (Heliox) în scopuri civile, cu alimentare de la suprafață, de către americanul Max Gene Nohl, care atinge adâncimea de 128 m în lacul Michigan. Tot într-o scufundare
Scufundare cu alimentare de la suprafață () [Corola-website/Science/314000_a_315329]
-
US Navy utilizând echipament greu cu alimentare de la suprafață ating adîncimea maximă de 100 m. 1937: este consemnată prima scufundare realizată cu amestec heliu/oxigen (Heliox) în scopuri civile, cu alimentare de la suprafață, de către americanul Max Gene Nohl, care atinge adâncimea de 128 m în lacul Michigan. Tot într-o scufundare cu caracter civil, Jack Brown atinge adâncimea de 168 m în anul 1946. 1945: suedezul Arne Zetterström folosind un amestec respirator alcătuit din hidrogen și oxigen (Hidrox) reușește să atingă
Scufundare cu alimentare de la suprafață () [Corola-website/Science/314000_a_315329]
-
consemnată prima scufundare realizată cu amestec heliu/oxigen (Heliox) în scopuri civile, cu alimentare de la suprafață, de către americanul Max Gene Nohl, care atinge adâncimea de 128 m în lacul Michigan. Tot într-o scufundare cu caracter civil, Jack Brown atinge adâncimea de 168 m în anul 1946. 1945: suedezul Arne Zetterström folosind un amestec respirator alcătuit din hidrogen și oxigen (Hidrox) reușește să atingă adâncimea de 161 m. 1946: Jacques-Yves Cousteau pune la punct costumul cu volum constant. Fabricat din cauciuc
Scufundare cu alimentare de la suprafață () [Corola-website/Science/314000_a_315329]
-
de 128 m în lacul Michigan. Tot într-o scufundare cu caracter civil, Jack Brown atinge adâncimea de 168 m în anul 1946. 1945: suedezul Arne Zetterström folosind un amestec respirator alcătuit din hidrogen și oxigen (Hidrox) reușește să atingă adâncimea de 161 m. 1946: Jacques-Yves Cousteau pune la punct costumul cu volum constant. Fabricat din cauciuc vulcanizat, costumul a fost realizat special pentru scufundări cu durate mari de timp în ape cu temperatură scăzută. 1966: Bev Morgan și Bob Kirby
Scufundare cu alimentare de la suprafață () [Corola-website/Science/314000_a_315329]
-
ADS) reprezintă o modalitate de scufundare profesională ce se efectuează cu ajutorul unei incinte etanșe rezistentă la presiunea exterioară, ce se reduce la dimensiunea corpului omenesc. Încercări de a construi un costum articulat de scufundare care să protejeze scafandrul de presiunile adâncimilor mari, permițându-i în același timp libertatea de mișcare a mâinilor și picioarelor pentru lucru și deplasare, datează de la începutul anilor 1700. 1715 : John Lethbridge construiește un aparat de scufundare de forma unei carcase din lemn de 1,8m lungime
Scafandru rigid articulat () [Corola-website/Science/314011_a_315340]
-
un aparat de scufundare de forma unei carcase din lemn de 1,8m lungime. Aparatul era prevăzut cu două orificii pentru mâini etanșate cu manșoane din piele și un iublou din sticlă de 100mm diametru. Letbridge coboară cu ajutorul carcasi la adâncimea de 16...18 m timp de 20 minute, într-o misiune de recuperare a unei cantități de argint de pe epava "East Indian Vansittart" care s-a scufundat în anul 1718. 1838 : englezul W.H.Taylor concepe primul scafandru rigid ce
Scafandru rigid articulat () [Corola-website/Science/314011_a_315340]
-
articulațiile de la mâini și picioare erau încorporate coliere metalice. Modelul a fost produs de firma Siebe Gorman și încercat în Scoția. 1914 : MacDuffy construiește primul costum rigid articulat ce folosea rulmenți pentru articulații. Costumul a fost testat în New York la adâncimea de 65m. 1915 : americanul Harry L. Bowdoin brevetează un model nou de articulație ce era umplută cu ulei. Articulațiile foloseau un mic tub în interior pentru egalizarea presiunii. Articulațiile erau în număr de 18, patru pentru fiecare mână și picior
Scafandru rigid articulat () [Corola-website/Science/314011_a_315340]
-
degetul mare. Casca avea patru iublouri, iar la piept o lampă pentru o mai bună vizibilitate sub apă. 1915 : firma Neufeld und Kuhnke din Hamburg, Germania a construit un model cu articulații tip racord sferic ce a fost utilizat la adâncimi de peste 120m cu ocazia recuperării unei cantități de aur din epava navei "Egypt" ce s-a scufundat în anul 1922. Cu acest costum, pentru a se obține flotabilitate negativă, apa era admisă într-un rezervor de balast din jurul corpului, iar
Scafandru rigid articulat () [Corola-website/Science/314011_a_315340]