14,040 matches
-
este un film istoric franco-helveto-român din 1982, regizat de Gilles Grangier și Sergiu Nicolaescu. Rolurile principale au fost interpretate de actorii Hervé Bellon, John Terry, Emanoil Petruț, Mircea Albulescu, Marga Barbu, Amza Pellea, Enikõ Szilágyi și Marina Procopie. Filmul prezintă domnia lui Wilhelm Cuceritorul, începând cu recunoașterea sa ca duce al Normandiei și până la încoronarea sa ca rege al Angliei, după cucerirea acestei țări (1066). El a fost realizat inițial ca un serial de televiziune în limba franceză în șase episoade
Cucerirea Angliei (film) () [Corola-website/Science/326890_a_328219]
-
sârbilor, bosniacilor și mai târziu se recrutau copii și din Ucraina și sudul Rusiei. Există mărturii scrise că mamele urmăreau zile la rând căruțele care le luau copii. În corpul ienicerilor s-au acceptat și persoane din afara devșirmeh-ului din timpul domniei sultanului Murad al III-lea (1546-1595), devșirmeh-ul fiind oprit complet în secolul al 17-lea. După această perioadă în corpul ienicerilor au fost înrolați numai voluntari. Ienicerii aparțineau sultanului, purtând titlul de "kapikulu" (Păzitori ai Porții), unitatea fiind considerată familia
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
cele șase existente fiind spahii, o forță de elită călare. Un alt corp de cavalerie numită "Akinci" aveau rolul de cercetași, făceau incursiuni în teritoriul inamic și făceau jafuri înainte de sosirea armatei regulate. Corpul de spahii au fost fondat în timpul domniei lui Murad I. Deși inițial au fost recrutați ca și ienicerii folosind sistemul de dări umane devșirme, sultanul Mehmed al II-lea a impus selectarea spahiilor doar din rândul etnicilor turci care erau proprietari de pământ în interiorul granițelor imperiale. Corpul
Armata otomană () [Corola-website/Science/325721_a_327050]
-
sub numele de "Carol al IV-lea". Obiectul a fost realizat în mai multe faze, în ateliere diferite, în secolele XI-XIII. Coroana este alcătuită din două părți, inițial separate: Cercetătorii de la Universitatea din Passau au favorizat anul 1185, din timpul domniei lui Béla al III-lea, ca an al îmbinării celor două elemente ale coroanei. Potrivit unui album editat de Academia de Științe din Ungaria în colaborare cu Conferința Episcopilor Romano-Catolici din Ungaria, cu ocazia Mileniului maghiar (anii 2000-2001), sub înaltul
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
în colaborare cu Conferința Episcopilor Romano-Catolici din Ungaria, cu ocazia Mileniului maghiar (anii 2000-2001), sub înaltul patronat al premierului Ungariei, Viktor Orbán, în concordanță cu cercetările istorice efectuate de specialiști, Sfânta Coroană a fost compusă din două părți diferite, sub domnia regelui Béla al III-lea(1172-1196). Partea inferioară este numită "corona graeca", potrivit icoanelor în stil bizantin și inscripțiilor de limbă greacă ce apar pe această parte ("Geza, credinciosul rege al Ungariei"). Această parte de jos a coroanei a fost
Coroana Sfântului Ștefan () [Corola-website/Science/325771_a_327100]
-
pe norvegienii stabiliți în Islanda și dincolo de ea. Islanda era populată de "nemulțumiții" din Norvegia care au respins cererile lui Harald a drepturilor de impozare asupra terenurilor după ce posesorii aveau anterior putere absolută asupra proprietăților lor. A doua parte a domniei lui Harald a fost tulburată de cearta fiilor săi. Numărul de fii pe care i-a avut variază în poveștile istorice medievale de la 11 la 20. 12 dintre fii lui au fost numiți regi, iar doi dintre ei au domnit
Harald I al Norvegiei () [Corola-website/Science/325785_a_327114]
-
regi, iar doi dintre ei au domnit peste întreaga țară. Harald le-a oferit titlul regal și terenuri pe care trebuiau să le guverneze ca reprezentați ai săi, însă acest acord nu a pus capăt discordiei care a continuat în timpul domniei viitoare. Ajuns la bătrânețe, Harald a predat puterea supremă fiului său preferat, Eric Haraldsson, pe care intenționa să-l numească succesorul său. Eric I a condus alături de tatăl său atunci când Harald avea vârsta de 80 de ani. Harald a murit
Harald I al Norvegiei () [Corola-website/Science/325785_a_327114]
-
preferat, Eric Haraldsson, pe care intenționa să-l numească succesorul său. Eric I a condus alături de tatăl său atunci când Harald avea vârsta de 80 de ani. Harald a murit trei ani mai târziu de bătrânețe, în 933. Ultimii ani ai domniei au fost marcați de conflictele dintre numeroșii fii ai săi (numărul acestora variînd între 11 și 20). Țara fiind divizată în mai multe cnezate, Harald l-a numit rege suprem, pe fiul său preferat Eirik. Harald a fost îngropat sub
Harald I al Norvegiei () [Corola-website/Science/325785_a_327114]
-
(n. ?, Secăreni - d. 1698) a fost un boier moldovean. se remarcă prin slujbă credincioasă pe timpul lui Vasile Lupu, inclusiv pe câmpul de luptă. În 1653, după ce Vasile Lupu pierde domnia în favoarea lui Gheorghe Ștefan, Hîncu, împreună cu un grup de lăpușneni, fuge la turci. Pașa din Silistra însă, primind bani de la noul domn al Moldovei, îl prinde pe Mihalcea Hîncu și îl trimite în lanțuri la Gheorghe Ștefan. Totuși, domnitorul îl
Mihalcea Hîncu () [Corola-website/Science/325861_a_327190]
-
fictive. După el, Finkelstein ar fi și el tot un minimalist, deoarece a păstrat ideea că ele sunt în mare parte fictive, deși a conchis că a Bibliei compunere nu s-a întâmplat în Persia, ci în Regatul Iuda, în timpul domniei lui Iozia. Jack Cargill remarcă diversitatea de opinii publicate asupra istoriei Israelului, și că în general manualele de civilizație occidentală redau un punct de vedere literalist, care este „rămas probabil cu douăzeci de ani în urmă din punct de vedere
Istoria evreilor () [Corola-website/Science/325864_a_327193]
-
afirma, după ce se consultase cu Baruch Halpern, Yosef Garfinkel și Doron Spielman (ultimii doi fiind șefi de excavații ale unor situri pretinse davidico-solomonice), că deși unele descoperiri recente ar putea pune la îndoială teoriile lui Finkelstein, teza imperiului unit sub domnia lui David rămâne nesusținută de dovezi arheologice, fie și pe motivul menționării doar în treacăt de către Biblie a realizărilor politice ale regelui Omri, asupra existenței și puterii căruia există dovezi arheologice de netăgăduit. După ea, acest lucru indică resentimentele față de
Istoria evreilor () [Corola-website/Science/325864_a_327193]
-
Italiei, ca și a bazinului pannonic: în Italia, invazia a marcat începutul secolelor de dominație longobardă, iar în Pannonia victoria lui Alboin asupra gepizilor și, apoi, plecarea longobarzilor din regiune au pus capăt dominației germanice în bazinul pannonic. Perioada de domnie în Pannonia a lui Alboin, după moartea tatălui său Audoin, a fost una de confruntare aproape continuă a longobarzilor cu gepizii, vecinii lor principali. Gepizii au avut inițial câștig de cauză, însă în 567, mulțumită alianței cu avarii, Alboin i-
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
administrarea diocezei Italia Annonaria. Arhiepiscopul Honoratus de Mediolanum, clerul și parte dintre laici l-au însoțit pe "vicarius Italiae" în portul bizantin al Genovei. Când și-a pus titlul de "dominus Italiae" (stăpânul Italiei), Alboin și-a numărat anii de domnie pornind de la anul cuceririi orașului Milano. Succesul său a însemnat totodată prăbușirea apărării bizantine la nord de fluviul Pad și mari strămutări de populație care se refugia în zonele controlate încă de bizantini. Au fost avansate unele explicații privind ușurința
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
până în 570 ultimele puncte de apărare ale acestora din Italia de nord, cu excepția zonelor de coastă din Liguria și Veneto și câteva centre izolate din interior, Augusta Praetoria (Aosta), Segusio (Susa) și insula Amacina din Larius Lucus (Lacul Como). Pe parcursul domniei lui Alboin, longobarzii au trecut Munții Apenini și au devastat Tuscia (Toscana), însă istoricii nu au ajuns la o concluzie comună dacă acest lucru s-a petrecut sub comanda sa și dacă aceasta nu a reprezentat decât o expediție de
Alboin al longobarzilor () [Corola-website/Science/324990_a_326319]
-
rege longobard de Italia din dinastia Harodingienilor, din anul 652 până în 653. Rodoald a succedat tatălui său Rothari pe tronul Regatului longobard. Se spune că avea o fire de afemeiat și a murit asasinat după numai șase luni de la preluarea domniei de către soțul uneia dintre amantele sale. Paul Diaconul scrie în cronica sa că Rodoald "a domnit 5 ani și 7 zile", însă istoricii moderni consideră că această durată este eronată. În locul lui Rodoald, tronul de la Pavia a fost preluat de către
Rodoald al longobarzilor () [Corola-website/Science/325032_a_326361]
-
Euin (de asemenea, Ewin, Eoin, Evino sau Euino) a fost primul duce longobard de Trento, începând din anul 569 și pe parcursul perioadei de interregnum al Regatului longobard (575-585), până la 595. Pe parcursul lungii sale domnii, Euin a participat la mai multe războaie. Sursa primară pentru cariera sa o constituie cronica lui Paul Diaconul, "Historia Langobardorum". În anul 584, regii franci Guntram de Burgundia și Childebert al II-lea de Austrasia au invadat partea nord-vestică a
Euin de Trento () [Corola-website/Science/325043_a_326372]
-
zidului. Aceasta indică faptul că Irod nu a construit întregul zid și că construcția nu era nici pe departe aproape de finalizare la moartea lui. Descoperirea confirmă descrierea istoricului Josephus Flavius, care spunea că construcția a fost finalizată doar în perioada domniei lui Agrippa al II-lea, strănepotul lui Irod cel Mare. Templul lui Irod a fost distrus de romani, alături de restul Ierusalimului, în 70 d.Hr, ca urmare a primului război evreo-roman. În primele secole din era noastră, după înfrângerea răscoalei
Zidul Plângerii () [Corola-website/Science/324996_a_326325]
-
substanțiale comuniste, rămânând aproape la fel în toată perioada comunistă, cu excepția faptului că partea (cartea) "Despre persoane" a fost abrogată în 1954, prin intrarea în vigoare a Codului Familiei. Elaborarea Codului Civil a fost începută de Guvernul Mihail Kogălniceanu sub domnia lui Alexandru Ioan Cuza, ca parte a marilor reforme legislative și a intrat în vigoare în timpul Guvernului Nicolae Crețulescu (2). Codul Civil a fost elaborat după modelul Codului Civil Napoleonian din 1804, luându-se în considerare și modificările aduse între
Codul Civil din 1865 () [Corola-website/Science/325044_a_326373]
-
înlăturat dinastia Zagwe și a instaurat dinastia solominica. S-a sprijinit pe mănăstiri și pe clerul creștin. Membrii ei s-au aflat într-un conflict cu vecinii islamici și prinții rebeli ai provinciilor. Pentru a impune puterea bisericii, care legitimă domnia împăratului, a început persecuția evreilor și ereticilor. În secolul XV, s-au stabilit relații cu Europa, cu Papă de la Romă și cu Portugalia, care în secolul XVI sprijinea lupta împotriva musulmanilor. Împărații creștini din Etiopia se luptau cu răspândirea islamică
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
desfășoare activități misionare din 1557. În 1555, otomanii organizează provincia Habes. Convertirea la catolicism de către Negus Za Dengel în 1607 și de Negus Susneus în 1622 a condus la răscoale sângeroase, pana cand Negus Fasilidas a alungat toți catolicii. În timpul domniei lui Iassus I, la începutul sec. XVIII, Etiopia se află la apogeu politic și cultural, dar a căzut pradă anarhiei din cauza intrigilor de la palat și invaziei triburilor inamice. Etiopia s-a fărâmițat în mici regate până în 1855 când un băștinaș
Istoria Africii () [Corola-website/Science/325026_a_326355]
-
în partea de est a Orașului vechi al Ierusalimului și are o altitudine de 743 metri deasupra suprafeței mării. Pe culmea lui se întinde o esplanadă având suprafață de 14 hectare, care a fost zidită în secolul I î.e.n. în timpul domniei regelui Iudeei, Irod cel Mare. În acest loc s-a înălțat Cel de-al Doilea Templu al Ierusalimului, iar înaintea acestuia, Primul Templu. În vremurile noastre pe esplanada Muntelui Templului se înalță sanctuarul musulman Cupola Stâncii, Moscheea Al-Aqsa și o
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
în descrierea biblică un numar de parametri care caracterizau si alte temple antice din Levantul antic. După descrierea biblică însăși, in anumite perioade, Templul a găzduit și culte politeiste, ale unor alți zei decât Yahve, aceasta mai ales in timpul domniei regelui Manase (Menashe). Primul Templu a dăinuit până în 586 î.Hr.. când a fost dărâmat și prădat în cursul campaniei de pedeapsă a regelui babilonean Nabucodonosor al II-lea împotriva Ierusalimului, pe atunci capitală a Iudeei, care se răsculase împotriva sa
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
cunoscute ulterior sub denumirea de origine greacă Sanhedrin (Sanhedriot). Vreme de secole de atunci încolo s-au desfășurat în Templu, sub diverse stapâniri, străine și locale, principalele ceremonii ale cultului iudaic antic. Ieșită din comun a fost o perioadă în timpul domniei regelui elen seleucid Antioh al IV-lea Epifan. Când marele preot din Ierusalim, Iason, care fusese înlăturat din funcție, a încercat să pună stăpânire pe oraș cu ajutorul familiei Tuvia (Beit Tuvya), regele Antioh a oprit asediul Alexandriei și a revenit
Muntele Templului () [Corola-website/Science/325011_a_326340]
-
în care tatăl său, Ansprand, duce de Asti și pentru scurtă vreme rege al longobarzilor, se stingea din viață, magnații din Regatul longobard i-au solicitat acestuia, pe patul de moarte, să consimtă la numirea lui Liutprand ca asociat la domnie. Era momentul în care domnia lui Liutprand începea, domnie care a durat 31 de ani. La începutul domniei sale, aliatul principal al lui Liutprand era ducele franc Theodo I de Bavaria. De altfel, Theodo intervenise în favoarea lui Ansprand pentru preluarea tronului
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]
-
duce de Asti și pentru scurtă vreme rege al longobarzilor, se stingea din viață, magnații din Regatul longobard i-au solicitat acestuia, pe patul de moarte, să consimtă la numirea lui Liutprand ca asociat la domnie. Era momentul în care domnia lui Liutprand începea, domnie care a durat 31 de ani. La începutul domniei sale, aliatul principal al lui Liutprand era ducele franc Theodo I de Bavaria. De altfel, Theodo intervenise în favoarea lui Ansprand pentru preluarea tronului de la Pavia. Theodo îl primise
Liutprand al longobarzilor () [Corola-website/Science/325085_a_326414]