15,766 matches
-
celor de peste râu deveniseră puternice și deslușite: Podul se prăbușește! Rămâneți acolo! Pilonii sunt măcinați de ape. Se pare că s-a terminat, vom sta aici spuse calm tata. Moșul spunea că putem trece, mă încăpățânam eu să risc. Moșul, moșul, mormăi tata. Ce știe el. Dacă nu ne întâlneam cu moșneagul ăsta afurisit, nu aveam atâtea necazuri, nu lăsam căruța cu lemne în mijlocul câmpului. Revenindu-și, zise: Ei, ce facem, încercăm? Înspăimântat de hotărârea lui de a risca, am spus
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
adâncă și înfiorătoare. Podul de piatră se înclină pe o parte, ecoul surd al vacarmului dispăruse. Dintr-un impuls lăuntric, am luat-o la fugă, în câteva clipe eram pe celălalt mal al râului. Moșneagul se afla acolo. Ce vrei, moșule?! am strigat gâfâind, plin de furie. Am spus să treceți repede, dar taică-tu n-a înțeles. O să rămână acolo unde este. Ce vorbești, moșule, ești nebun?! Podul ține, e de piatră... Calul necheză a doua oară înspăimântat. Tata porni
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
în câteva clipe eram pe celălalt mal al râului. Moșneagul se afla acolo. Ce vrei, moșule?! am strigat gâfâind, plin de furie. Am spus să treceți repede, dar taică-tu n-a înțeles. O să rămână acolo unde este. Ce vorbești, moșule, ești nebun?! Podul ține, e de piatră... Calul necheză a doua oară înspăimântat. Tata porni spre podul înclinat peste apele furibunde, gata gata să se prăbușească în râu. Un pilon căzu de îndată ce el păși pe pod, zgomotul rămase fără ecou
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
Calul necheză a doua oară înspăimântat. Tata porni spre podul înclinat peste apele furibunde, gata gata să se prăbușească în râu. Un pilon căzu de îndată ce el păși pe pod, zgomotul rămase fără ecou. O tăcere apăsătoare îi cuprinse pe toți. Moșul zise: Acum nu știu ce se va întâmpla. Nu garantez nimic. Taci, spurcăciune! Din cauza ta am rămas fără cal, fără căruță, fără lemne... Uite că a trecut! se mânie moșul, neatent la ce spuneam. Dacă mă asculta, dacă-mi dădea și mie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pod, zgomotul rămase fără ecou. O tăcere apăsătoare îi cuprinse pe toți. Moșul zise: Acum nu știu ce se va întâmpla. Nu garantez nimic. Taci, spurcăciune! Din cauza ta am rămas fără cal, fără căruță, fără lemne... Uite că a trecut! se mânie moșul, neatent la ce spuneam. Dacă mă asculta, dacă-mi dădea și mie ceva, nu aveați atâtea necazuri. Tata, ajuns lângă mine, mă săltă în brațe bucuros. Atunci îl văzu pe moșneag. Cum ai ajuns aici, nenorocitule, cum?! Credeam că o să
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pe moșneag. Cum ai ajuns aici, nenorocitule, cum?! Credeam că o să-ți putrezească oasele și sufletul hain pe câmpia pustie. Nu-ți spun pentru că nu înțelegi. Ce să înțeleg? Că ești piaza rea? Eu am trecut râul cu barca, spuse moșul. Care barcă? Ești nebun... Barca pe care o țin ascunsă, o scot numai când am nevoie de ea. Mie mi-a trebuit, ție nu. Ce îndrugi, ghiujule? Tu n-ai barcă... Și-apoi pe un râu mare și învolburat ca
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
n-ai barcă... Și-apoi pe un râu mare și învolburat ca ăsta nu se poate trece cu barca. Ce mai, râse moșneagul, ai pierdut calul și căruța și lemnele. Nu mai ai nimic. Tata se repezi cu furie la moș să-l prindă de gât, dar îi dădu drumul îndată: o trosnitură prelungă, de zece ori mai puternică decât toate trosniturile, umplu văzduhul cenușiu. Podul de piatră se sfărma bucată cu bucată, arcuirea lui frumoasă se prăbușea cu iuțeală în
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ancorate în pământ ca să fie doborâte și înghițite de balaurul negru ce șerpuia cu repeziciune la vale. Adunătura de oameni privea îngrozită, în timp ce o femeie țipa cu disperare, necontrolat. Tata își întoarse privirea uimită și resemnată, totodată, spre mine, fiindcă moșul cu barba lungă și toiagul în mână dispăruse, așa cum venise pe nesimțite. Moșul ăsta apare și dispare când nu trebuie, spuse cu ciudă tata. Să mergem spre casă, primejdiile se pare că au trecut. Tata pășea tăcut, cu privirea ațintită
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
cu repeziciune la vale. Adunătura de oameni privea îngrozită, în timp ce o femeie țipa cu disperare, necontrolat. Tata își întoarse privirea uimită și resemnată, totodată, spre mine, fiindcă moșul cu barba lungă și toiagul în mână dispăruse, așa cum venise pe nesimțite. Moșul ăsta apare și dispare când nu trebuie, spuse cu ciudă tata. Să mergem spre casă, primejdiile se pare că au trecut. Tata pășea tăcut, cu privirea ațintită drept în față, de parcă undeva acolo, aproape de casă, se aștepta să găsească la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
ațintită drept în față, de parcă undeva acolo, aproape de casă, se aștepta să găsească la un colț de drum căruța plină cu lemne de salcâm și calul cel alb, costeliv, nechezând de bucurie la vederea noastră. Sau, poate, o să întâlnim un moș mic de statură, cu o pălărie caraghioasă pe cap și un toiag în mână de care să atârne o traistă nici plină, nici goală. Un moșneag care în singurătatea lui să fredoneze acum: Podul de piatră s-a dărâmat, A
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
nostru în timpul iernii? Ce-ar fi să înceapă să ningă? Dar nu sunt pregătit pentru iarnă, am uitat și urăturile. De Crăciun și de Anul nou îl ură primul pe bunicul. Anul trecut l-am urat așa: Bună dimineața la Moș ajun, ne dați ori nu ne dați... o oală cu cârnați?!... Și am fugit râzând, nu mă interesau banii, nici cadourile lui. Anul ăsta cum va fi? Dacă vine tata, îl rog să mă învețe urătura, s-o repet la
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
deseori mă făcea bleg: Bagă-ți urechile în căciulă, blegule! Și asta n-o uitam. Îmi dădeam seama că n-o spunea cu răutate, o spunea când îl supăram. Astfel, mă ierta. De sărbătorile de iarnă, bunicul se deghiza în Moș Crăciun. Își punea barbă albă de vată și o glugă roșie pe cap. Bunica ne spunea să așteptăm cuminți. Noi, copiii, ne ițeam pe la uși și pe la geamuri să-l vedem pe Moș Crăciun cum vine prin troiene de zăpadă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
sărbătorile de iarnă, bunicul se deghiza în Moș Crăciun. Își punea barbă albă de vată și o glugă roșie pe cap. Bunica ne spunea să așteptăm cuminți. Noi, copiii, ne ițeam pe la uși și pe la geamuri să-l vedem pe Moș Crăciun cum vine prin troiene de zăpadă. Spuneam poezii, primeam cadouri minunate, apoi bunica ne cerea să privim pomul de crăciun, să cântăm și să dansăm în jurul lui. Când ne întorceam cu fața, Moș Crăciun nu mai era. Dar nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pe la geamuri să-l vedem pe Moș Crăciun cum vine prin troiene de zăpadă. Spuneam poezii, primeam cadouri minunate, apoi bunica ne cerea să privim pomul de crăciun, să cântăm și să dansăm în jurul lui. Când ne întorceam cu fața, Moș Crăciun nu mai era. Dar nu ne părea rău, știam că Moș Crăciun e bunicul. După un timp apărea și el. Noi frații și surorile, verii și verișoarele mele îl întrebam: Unde ai fost, bunicule? Casa lor avea un iz
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
de zăpadă. Spuneam poezii, primeam cadouri minunate, apoi bunica ne cerea să privim pomul de crăciun, să cântăm și să dansăm în jurul lui. Când ne întorceam cu fața, Moș Crăciun nu mai era. Dar nu ne părea rău, știam că Moș Crăciun e bunicul. După un timp apărea și el. Noi frații și surorile, verii și verișoarele mele îl întrebam: Unde ai fost, bunicule? Casa lor avea un iz aparte, încât și astăzi, cu ochii închiși, aș ști că mă aflu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1544_a_2842]
-
pe negustorul David care vorbește în parabole și crede, ca și Vitoria în semne (el subliniază mai mult decât este suficient simbolistica celor șapte fumuri - număr fatidic, ca-n basme) și nu în ultimul rând, pe soția lui David, pe moș Pricop, pe Calistrat Bogza sau Ilie Cuțui, pe Maria Vasiliu. Filmul facilitează înțelegerea de către elevi a relației omnatură, așa cum fusese sesizată de Perpessicius „... la domnul Sadoveanu natura e pavăză nedespărțită a omului. Om și natură fac una până într-atâta
A şaptea artă în sprijinul abordării textului literar. In: Inter-, pluri- şi transdisciplinaritatea - de la teorie la practică 1 by Ioana Stănescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/427_a_1361]
-
mâna, pentru ambii părinți. Nu exista să le răspundem obraznic,să comentăm negativ sfaturile lor,sau să spunem că nu facem. I-am auzit de multe ori pe copii și chiar pe adolescenți spunându-le părinților și bunicilor „baba” sau „moșul”, „măi” sau „băi”, în funcție de zona în care locuiesc. Acestea sunt discuții obișnuite astăzi, în cadrul unor familii cu părinți moderni, corespunzătoare vremurilor actuale. Așadar bunica (mămuța) mea Mandița Gh.Duduc mi-a declarat nașterea, semnată de ofițerul stării civile de-atunci
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
vremurile, cu totul deosebite față de cele ale generațiilor trecute. Pe atunci, omul avea 7-8 copii, îi creștea pe lângă casă, pentru a-i împroprietări cu câte o jumătate de hectar de pământ și îi făcea gospodari. În rest, ei munceau pe moșii boierești cu produse date în parte. O treime sau o pătrime îi revenea celui care muncea, iar restul îi revenea moșierului sau arendașului, după cum se înțelegeau de la început. Așa era pe vremea noastră! Omul se mulțumea cu foarte puțin deși
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
spectacol, la sfârșitul unei convocări, cum obișnuiam noi să facem, am încercat să recit și eu o poezie intitulată "Trei Doamne și toți trei", a poetului G.Coșbuc, dar nu am putut. Când începeam să recit, îmi apăreau în față moșul Vasile și mătușa Maria plângând și începeam și eu să plâng la râmdul meu. Cum puteam oare să spun " Avea și dânsul trei feciori. Si i-au plecat toți trei deodată" când eu știam că nu s-au mai întors
Fapte şi evenimente ce nu trebuie uitate by Ioan Duduc () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1270_a_1902]
-
broșuri săptămânale, ce se vindeau la chioșcurile de ziare (de unde nu lipsea cotidianul Universul, care mă pasiona de când am prins să citesc), fiecare conținând un basm din literatura universală bogat ilustrat în culori, ce se adăugau cărților de N. Batzaria (Moș Nae), ori altele, precum Zânele din Valea Cerbului, Povestea lui Moș Albu, Aventurile lui Enăcache Cocoloș, Moș Teacă, Micul lord, Cuore, Povestea unei coroane de oțel, dăruite de tata -, imaginația mea s-a aprins cu flăcări dezlănțuite, în acest joc
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
lipsea cotidianul Universul, care mă pasiona de când am prins să citesc), fiecare conținând un basm din literatura universală bogat ilustrat în culori, ce se adăugau cărților de N. Batzaria (Moș Nae), ori altele, precum Zânele din Valea Cerbului, Povestea lui Moș Albu, Aventurile lui Enăcache Cocoloș, Moș Teacă, Micul lord, Cuore, Povestea unei coroane de oțel, dăruite de tata -, imaginația mea s-a aprins cu flăcări dezlănțuite, în acest joc de-a balul, oferit ca realitate palpabilă. O rochie de bal
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
de când am prins să citesc), fiecare conținând un basm din literatura universală bogat ilustrat în culori, ce se adăugau cărților de N. Batzaria (Moș Nae), ori altele, precum Zânele din Valea Cerbului, Povestea lui Moș Albu, Aventurile lui Enăcache Cocoloș, Moș Teacă, Micul lord, Cuore, Povestea unei coroane de oțel, dăruite de tata -, imaginația mea s-a aprins cu flăcări dezlănțuite, în acest joc de-a balul, oferit ca realitate palpabilă. O rochie de bal nu numai verosimilă, ci și veritabilă
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
N-aș putea preciza cu exactitate titlurile, dar se aflau printre autorii pe care mi-i amintesc Blasco Ibáñez, Maksim Gorki, Jules Verne, iar dintre opere, Călătoriile lui Gulliver, Viața și aventurile lui Robinson Crusoe, Paul și Virginia, Coliba lui Moș Toma, Ultimele zile ale Pompeiului, familiare devenindu-mi curând romane ca Mizerabilii, Prințesa de Clèves, Manon Lescaut, Anna Karenina, Frații Karamazov, Roșu și negru, Nana, la care se adăugau bineînțeles clasicii români și antici din „Biblioteca pentru toți“; listă amestecată
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
tip mic de statură, uscățiv, cu obrajii și nasul ușor vineții și tare miop sub ochelarii ce dădeau expresie figurii lui modeste - de la dânsul am primit numai note bune. Nici dascălii nu mă simpatizau: cel de română (Petruca), de matematică („moș“ Litan), geografie (Tătaru), desen (Capidan). Petruca avea totdeauna să-mi reproșeze câte ceva; în clasa a doua, ducând cu mine, ca de obicei, o carte de acasă, plăcându-mi s-o țin pe bancă, la vedere, mi-a confiscat Nenorocirile Sofiei
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]
-
spre a o redobândi; el era pururea de partea profesorilor: „Ai greșit tu desigur cu altceva, de ți-a luat cartea.“ Dacă se întâmpla să fiu singurul în clasă care ridica cele două degete la o problemă greu de rezolvat, moș Litan mă apostrofa: „Lasă mâna jos, că tu ești prost.“ Lacrimile din belșug vărsate acasă, relatând ofensa și nedreptatea, n-aveau nici un rezultat. Când ne scotea la câte o scurtă excursie prin pădurile apropiate (la Făget, la Fântâna lui Bilașcu
Memorii jurnale by Ion Negoitescu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1349_a_2742]