13,667 matches
-
localității constituia 476 de oameni și erau 95 de gospodării, în 1975 - 535 de oameni și 146 de gospodării. La începutul secolului XX, 1902 în Cașunca erau 185 de case, 899 locuitori, o biserică, 70 de cai și 392 de vite. La 27 martie 1918 Sfatul Țării votează unirea Basarabiei cu România. În 1923 în Cașunca locuiau 570 de bărbați și 726 de femei, funcționau: o școală primară pentru băieți și fete, primări, poștă rurală, o carieră de piatră, 2 cârciumi
Cașunca, Florești () [Corola-website/Science/305116_a_306445]
-
construit case de locuit, magazine, cantină, școală medie, casă de cultură, bibliotecă, club, apeduct și alte instituții și obiecte socio-culturale, care au pus baza noii localități. În apropierea fabricii de zahăr a apărut mai întâi un punct de îngrășare a vitelor, apoi unul din cele mai mari complexe zootehnice de îngrășare a bovinelor. Astfel se formează baza economiei locale. La 13 august 1956 localității formate în jurul fabricii de zahăr i se conferă statutul de orășel, cu denumirea de Leninsk. Acest an
Ghindești () [Corola-website/Science/305112_a_306441]
-
pe niște petice de pământ favorabil agriculturii, risipite printre pietrișul și prundișul din jur. În aceasta constă coplexitatea dezvoltării agriculturii și ridicarea construcțiilor, dar tot în aceasta se prezintă și originalitatea localității. Ocupația principală a băștinașilor este legată de creșterea vitelor, prelucrarea produselor agricole folosind în acest scop toate bogățiile naturale oferite de satul natal. Satul are o suprafață de circa 0.94 kilometri pătrați, cu un perimetru de 4.77 km. Temperatura medie a aerului în iulie atinge nivelul de
Pohrebea, Dubăsari () [Corola-website/Science/305115_a_306444]
-
din pădurea Frumoasei la Mogilău. Potrivit recensământului din anul 1859 în Chițcani existau 108 gospodării, 298 bărbați și 329 femei. Pământul arabil aparținea boierului Cartațki. În anul 1904 satul avea 192 gospodării și 1152 de suflete, biserică, școală elementară, 570 vite mari, vii și grădini, iar în anul 1923 - 350 de familii cu 586 bărbați și 616 femei. În anul 1991 Chițcanii Vechi avea un număr de 2062 locuitori. În anul 1922 instituția română "Casa Noastră" a repartizat la 192 de
Chițcanii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305117_a_306446]
-
păstrarea produselor agroalimentare: brânzeturi, murături, ș.a. Nu este exclus, că ar fi fost întemeiat de o persoană cu numele Putină. Pe lângă localitate trece linia de cale ferată Ocnița-Bălți- Jmerinca. La începutul sec. XX avea 163 de case, 810 suflete, 198 vite mari, 40 cai. În anii sovietici aici s-a aflat sediul colhozului "Zavetî Lenina". Satul dispunea de: școală medie, casă de cultură cu instalație de cinema, centru de deservire socială, brutărie, poștă, magazin, creșă, monument eroilor căzuți în cel deal
Putinești, Florești () [Corola-website/Science/305124_a_306453]
-
de altfel, ca și Movilenii, strămutat aici în anul 1965. O legendă, care circulă printre săteni până în zilele noastre, spune că încă pe timpul domniei Movileștilor (1595-1611, 1615-1616) primii locuitori de aici se ocupau cu păstoritul. Pentru adăpostirea oilor sau a vitelor ei construiau un fel de șoproane mari din nuiele, acoperite, ca și căscioarele lor de pe colnice, cu paie, streșinile late fiind sprijinite cu stâlpi groși, asemănători unor coloane. În partea estică a localității se așterne un șes care poartă, încă
Colonița, Chișinău () [Corola-website/Science/305127_a_306456]
-
suflete (123 de bărbați și 116 femei). Satul, însă, nu creștea, ba chiar din contra, în 1870 avea deja 35 de case cu 94 de bărbați și 80 de femei. Ei țineau în gospodăriile lor 45 de cai, 40 de vite cornute mari și 127 de oi. Abia în 1922 sunt împroprietăriți 104 locuitori cu 190 ha de pămînt. Satul avea în anul următor 567 de locuitori, școală primară și o cîrciumă. Apoi aflăm că în 1933 Nicolae Semeniuc și Iustin
Halahora de Sus, Briceni () [Corola-website/Science/305139_a_306468]
-
probabil de răul nomazilor de cîmpie. Abia după cucerirea Daciei de către romani, adică în a. 106 e. n., pe aceste locuri starea de lucruri s-a schimbat. S-a format o nouă așezare umană. Sedentari devenind, locuitorii ei lucrau ogoarele, creșteau vite, confecționau diferite lucruri pentru gospodărie. Podoabele și hainele le aduceau din orașele imperiului. Casele și le făceau mai spațioase, din lemn, nuiele și lut, le acopereau cu stuf. Pe lîngă case mai construiau și diferite anexe, săpau gropi pentru depozitarea
Cotiujeni, Briceni () [Corola-website/Science/305136_a_306465]
-
Corjeuți făcea parte din Ținutul Hotin, volostea Edineț, fiind așezat pe șoseaua ce mergea de la Edineț spre Lipcani. Avea 298 case, cu o populație de 2310 suflete; biserică; o școală cu 60 elevi din 160 copii de vârstă școlară; 814 vite mari. Datele statistice din 1910 indică populația satului de peste 2800 de persoane, iar aici funcționau: o biserică, o școală, o stație poștală și câteva prăvălii. În apropierea localității se află o prisacă, o livadă și o podgorie. La 27 martie
Corjeuți, Briceni () [Corola-website/Science/305135_a_306464]
-
înhiora), fir/hir, fire/hire (derivat din a fi/a hi), fiu/hiu (cu forma de feminin fiică/hiică), șefi/șehi (doar la plural) etc. alternanța V/ H: vorbă/horbă, vulpe/hulpe etc. alternanța V/Y: viu/yiu, vin/yin/, vită/yită, vițel/yițel, vie/yie, viță/yiță, vis/yis, vișină/yișină, bolnăvior/bolnăyior, învinat/înyinat (cu sensul de băut, cinstit), viscol/yiscol, vină/yină etc. Primii oameni s-au stabilit aici cu traiul în timpuri străvechi, după ce Dacia a fost
Crihana Veche, Cahul () [Corola-website/Science/305143_a_306472]
-
lor de astăzi nu vorbeau o altă limbă decât cea română. În același an, în Brânza funcționau 3 mori de vânt pe dealurile din preajma satului, erau 11 fântâni, 24 de parcele de vii și livezi, 26 de cai, 202 de vite cornute mari; 2273 de desetine de pământ arabil, 202 desetine de stejăriș și 48 de desetine de luncă inundabilă, stufăriș. La 13 martie 1835 datele istorice indică că staroste al satului era Constantin Vulpe. În 1883 se deschide prima școală
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
Lupu. Conforma statisticilor din 1878 populația satului constituia 593 de oameni, activau: școală public, 8 mori de vânt și tracțiune de cai, o cârciumă. Fondul funciar includea 2076 de desetine de teren arabil. Localnicii dețineau 140 de cai, 180 de vite, 445 de vite. În 1890 se deschide o școală mixtă, pentru băieți și fete, în care au predat Antip Bragagiu, Nicolae Nitcu, Gheorghe Chirade, Gheorghe Bostan, Vasile Banu. La primul recensământ care a cuprins tot imperiul țarist din 1897, Brînza
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
din 1878 populația satului constituia 593 de oameni, activau: școală public, 8 mori de vânt și tracțiune de cai, o cârciumă. Fondul funciar includea 2076 de desetine de teren arabil. Localnicii dețineau 140 de cai, 180 de vite, 445 de vite. În 1890 se deschide o școală mixtă, pentru băieți și fete, în care au predat Antip Bragagiu, Nicolae Nitcu, Gheorghe Chirade, Gheorghe Bostan, Vasile Banu. La primul recensământ care a cuprins tot imperiul țarist din 1897, Brînza avea 1001 de
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
Nitcu, Gheorghe Chirade, Gheorghe Bostan, Vasile Banu. La primul recensământ care a cuprins tot imperiul țarist din 1897, Brînza avea 1001 de locuitori (518 bărbați și 483 femei). În 1904 țăranii posedau 1250 desetine; au grădini și vii; cai 146, vite mari 202, oi 400; numărul caselor 94; populația 988 persoane. Îndemnați de preotul Ignatie Mocrițchi și și starostele Ioane Antohi, în 1914 localnicii au pus temelia unei noi biserici mai spațioase. În 1915 școală era frecventată deja de 100 de
Brînza, Cahul () [Corola-website/Science/305141_a_306470]
-
prin bătălia cu turcii de la 7 iulie 1770, în care au învins armatele rusești, conduse de P. Rumeanțev. După retragerea tătarilor localnicii și-au continuat ocupațiile în conformitate cu modul lor de trai, cu tradițiile strămoșești: prelucrarea pământului, pescuitul, oieritul, vânătoarea, creșterea vitelor. Despre acest fapt vorbesc multe nume de familie statornicite aici: Mocanu (cioban, crescător de oi), Pascaru (care se îndeletnicește cu pescuitul), Chirică (de la chirigiu), Petreanu (din neamul petrarilor). Primele case au apărut pe malul râului Larga. La început se presupune
Tartaul, Cantemir () [Corola-website/Science/305148_a_306477]
-
lui Zamfir Arbore „Dicționarul geografic al Basarabiei” se menționează: „Jăvreni, sat în județul Orhei, plasa Criuleni, așezat pe partea dreaptă a văii Răutului, spre sud de Răculești. Are 152 de case, cu o populație de 790 suflete, biserică, 220 de vite mari. Sînt multe mori de vînt și vii. „Această descriere a fost făcută la începutul secolului XX. În anul 1797 a fost construită biserica de piatră cu hramul Sfântului Arhanghel Mihail. În 1852 cu sprijinul enoriașilor a fost reparată clădirea
Jevreni, Criuleni () [Corola-website/Science/305155_a_306484]
-
fotografie colectivul de dansatori bărbați ai ansamblului folcloric din Jăvreni, al doilea din stînga este Ion Teodor Tatarovici, absolvent a două facultăți (teologie și agricolă) a Universității din Iași. Printre îndeletnicirile gospodarilor satului un loc de cinste îl avea creșterea vitelor, agricultura, apicultura, pescuitul și împletitul loziei. În 1940 au năvălit „eliberatorii”, aducând cu ei pe vârful baionetelor socialismul stalinist sângeros. A început o viață „nouă”: locuitorilor gospodari din Jăvreni le-au confiscat averea și pe o bună parte din „culaci
Jevreni, Criuleni () [Corola-website/Science/305155_a_306484]
-
1772-1773 găsim înregistrată localitatea Holercani cu numai 20 de ogrăzi, moșia satului aparținînd Mănăstirii “Sf. Sava” din Iași. Recensămîntul de la 1774 fixează aici 23 de case, 11 ale birnicilor, 12 ale rufeturilor, una a preotului și una a diaconului. Unele vite vechi de oameni s-au păstrat, peste ani și veacuri pînă în zilele noastre. Pe de altă parte, în cursul vremii, populația s-a înnoit cu familii stamutate din alte localități și regiuni. Din 1817 consemnează pentru Horilcanii din ocolul
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
pentru Horilcanii din ocolul Nistruluide Sus 87 de gospodării, moșia aparținînd de asemenia Mănăstirii “Sf. Sava” din Iași. În lunca Nistrului erau multe grădini și livezi. Locuitorii posedau semamaturi de cereale, cultivau tutunul, pescuiau, se ocupau cu păstoritul și creșterea vitelor. Aici era o biserică (veche de lemn), avînd icoane și cărți bisericești rare. Registrul localităților din Basarabia de la 1859 (1961) indică pentru Holercani: sat mănăstiresc, cu 174 de ogrăzi și 872 de locuitori, din care 429 bărbați și 443 femei
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
care 429 bărbați și 443 femei, precum și o biserică ortodoxă. După datele din a doua jum. a sec. 19, sătul avea: la 1870-192 de case, 951 de locuitori (481 de bărbate și 470 de femei), 75 de cai, 280 de vite cornute mari, 477 de oi și capre. Din anul 1904 : “Holercani sat în jud. Orhei, volostea Criuleni, așezat pe malul Nistrului”. Are 247 de case, cu o populație de 1860 de suflete; o biserică cu hramul Sf. Mihail; școala elementară
Holercani, Dubăsari () [Corola-website/Science/305164_a_306493]
-
de revolte, dar sînd nevoiți să-i găzduiască pe soldații ruși, care luptau contra Imperiului Otoman. În 1870 în sat erau 179 de case, cu 1184 de locuitori, deci cîte 6,6 oameni la o gospodărie. Erau 149 cai, 434 vite cornute mari, 450 oi. Țărani adună ban cu ban și deschid o școală în 1871, care la hotar de secole o avea de învățătoare pe Elena Ilnițchi. Construcția școlii noi începe abia în 1904 și e finisată în 1906. În
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
pe Elena Ilnițchi. Construcția școlii noi începe abia în 1904 și e finisată în 1906. În 1902 în Hlinaia erau 259 case, cu o populație de 2200 persoane, o biserică, o școală elementară rusească cu o clasă; gospodarii dețineau 410 vite și 110 cai. O mare cotitură în veața sătenilor a fost împroprietărirea lor în 1922, cu pământ fără răscumpărare. În 1923 satul Hlinaia avea 520 de case cu 1488 de locuitori. Satul are deja o moară de aburi, școală primară
Hlinaia, Edineț () [Corola-website/Science/305166_a_306495]
-
populație totală de 31746 de persoane). În 1902, medic de zemstvă la Târnova (sectorul 4 din ținutul Soroca) era Vladimir Nikodimovici Simankevici, în serviciu de la l octombrie 1893, și deservea cuprindea plasele Otaci, Arionești, Tîrnova și Climăuți. Sătenii dețineau 320 vite mari, 400 oi, 576 porci. La expoziția agricol din Soroca din 1910 Crescătoria de cai „Tîrnova” a lui T.B. Antonevici a prezentat o colecție de cai anglo-arabi. Recensământul din 1930 înregistrează 3366 de locuitori, printre care: 2797 români, 1 maghiar
Tîrnova, Dondușeni () [Corola-website/Science/305160_a_306489]
-
cătunele din jur. Dacă să comparăm cu satul vecin Sărată- avea 150 gospodării. La acea vreme moșia s. Scumpia aparținea mănăstirii Sf. Sava din Iași. Paminturi arabile, finețe și pășune erau în deajuns. Satul mai avea trei iazuri pentru adăpatul vitelor, cinci lanuri cu vită de vie și șase cu livezi țărănești. Biserică din satul Scumpia a fost construită în anul 1776, din lemn și avînd hramul "Marelor Mucenici voevozii Mihail și Gavril". La începutul secolului XX Scumpia făcea parte din
Scumpia, Fălești () [Corola-website/Science/305172_a_306501]
-
să comparăm cu satul vecin Sărată- avea 150 gospodării. La acea vreme moșia s. Scumpia aparținea mănăstirii Sf. Sava din Iași. Paminturi arabile, finețe și pășune erau în deajuns. Satul mai avea trei iazuri pentru adăpatul vitelor, cinci lanuri cu vită de vie și șase cu livezi țărănești. Biserică din satul Scumpia a fost construită în anul 1776, din lemn și avînd hramul "Marelor Mucenici voevozii Mihail și Gavril". La începutul secolului XX Scumpia făcea parte din volostea Sculeni, ținutul Bălti
Scumpia, Fălești () [Corola-website/Science/305172_a_306501]