13,416 matches
-
perioada. Pe mine m-au folosit în Baterie și de multe ori îmi era greu să ajung în PC să-l ajut la pus situații pe planșetă. Se plângea, săracul: "Băi, am câte 60 de ținte deodată! Sunt înnebunit! Mă dor ochii, mă doare capul!" Să stai atâtea ore cu căștile pe urechi și atent la ceea ce trebuie să pui pe planșetă nu era ușor. M: M.: Da, greu, să le urmărești, să le muți. S. B.: Cei de la bateriile din
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
m-au folosit în Baterie și de multe ori îmi era greu să ajung în PC să-l ajut la pus situații pe planșetă. Se plângea, săracul: "Băi, am câte 60 de ținte deodată! Sunt înnebunit! Mă dor ochii, mă doare capul!" Să stai atâtea ore cu căștile pe urechi și atent la ceea ce trebuie să pui pe planșetă nu era ușor. M: M.: Da, greu, să le urmărești, să le muți. S. B.: Cei de la bateriile din poziții erau înnebuniți
Aşa neam petrecut Revoluţia by Sorin Bocancea, Mircea Mureşan [Corola-publishinghouse/Memoirs/893_a_2401]
-
sa o ridica, însă ironia și grotescul desenau din perspectiva unei noi sensi- bilități acutul sentiment de alienare al lumii în care evolua Gregor Samsa. Și funcționarul Lefter Popescu tră iește sub semnul virtual punitiv al grandorii directorului, o gran- doare negativă, strivitoare pentru funcționarul co pleșit. Pentru acesta, exercițiul puterii superiorului con stituie o expresie nu atât a unei autorități legitime, cât a tiraniei, expresia discreționară și opresivă a puterii politice. Pentru că șeful, un oarecare domn Georgescu, veșnic ursuz, îi
Caragiale după Caragiale by Angelo Mitchievici () [Corola-publishinghouse/Memoirs/819_a_1754]
-
hain. Îmi spun (așa cum ieri în fața altarului am aflat) că n-am de purtat în spinare păcatele nimănui; că visele urâte se sfârșesc. Va fi bine... Va fi bine... Ți-ai pierdut veselia care îți dăruia liniște și asta mă doare cel mai mult. Iubitul meu! nu uita că în momentul apariției mele, odată cu întâlnirea noastră neașteptată, acel Dumnezeu a trimis în preajmă-ne trei semne bune pe care n-avem dreptul să le nesocotim. Puțini sunt cei pe care El
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
când spun cum am muncit și cum am disperat. Nu pot fi crezută când spun că, nevrând să stau în hățișul prăpastiei, m-am agățat de rădăcini, mi-am zdrelit sufletul, dar am privit mereu în sus. Existența mea nu doare pe nimeni, nu bucură pe nimeni. „Sunt ca o insulă. O insulă sunt și singură sunt”. Joi 6 octombrie 1994 - Iași A trecut și vara. Au venit ploile. Se apropie iarna. Până la urmă, în jurul meu se mișcă doar anotimpurile. Am
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
un moment dat de regulile acestui gen literar. Oricum, mai am douăzeci de minute până la repetiție, sunt acasă și m-am rugat lui Dumnezeu să aflu adevărul. Cred că puterea de a mă exprima și de a dezvălui ce mă doare este un semn de la Cel de Sus. Sunt convinsă că distribuirea mea în piesele lui Hausvater este de ordin mercantil. După ce a văzut că l-am răsplătit odată (după „Roberto Zucco”) pentru felul în care m-a ajutat să mă
Uimiri ?i introspec?ii by Ada G?r?oman-Suhar () [Corola-publishinghouse/Memoirs/83170_a_84495]
-
a comunicat, dar spre salvarea noastră a făcut un semn cu mâna pe care colaboratoarea l-a interpretat drept aprobare. (Citisem o carte despre semnificația gesturilor și aflasem multe, de exemplu despre cum poți vorbi "în limbi străine până te dor mâinile". Sunt convins că dacă un june ministru de externe al României ar fi citit respectivul studiu, nu i-ar mai fi arătat degetul mare regelui Spaniei!) Ne-a întrebat unde dorim să fim cazați, la un hotel lângă aeroport
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1543_a_2841]
-
simpatie pentru maestru (adică eu), Opaschi va face tot posibilul, deși nu ne promite, să-l putem acompania pe președinte nu până-n Africa, dar măcar până la Otopeni și pe drum, În mașină, să avem ocazia să-i spunem ce ne doare. „Puteți ajunge În curte la Cotroceni În zece minute?“ Zis și făcut. „Cum vă descurcați cu tehnica la operă, În special la lumini?“, mă Întreabă jovial președintele, În timp ce limuzina prezidențială aluneca lin Înspre Otopeni. Știind din teatru că altul e
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2093_a_3418]
-
pierdut-o total În tinerețea mea, ciudat de lipsită de orice talent. Acest dar juca un rol oribil În lupta cu febra de amigdalită sau scarlatină, când simțeam sfere imense și numere uriașe umflându-se necontenit În creierul care mă durea. Un profesor nechibzuit Îmi explicase logaritmii mult prea de timpuriu și citisem (Într-o publicație britanică, The Boy’s Own Paper, parcă) despre un calculator hindus care putea găsi În exact două secunde rădăcina a șaptea din - să zicem - 3529471145760275132301897342055866171392
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
orice clipă. Cu excepția a două ferestre de pe colț de la ultimul etaj (salonul mamei), casa era deja cufundată În Întuneric. Paznicul de noapte Îmi dădu drumul Înăuntru și, Încet-Încet, cu grijă ca să nu tulbur aranjamentul de cuvinte din capul care mă durea, am urcat scara. Mama era Întinsă pe canapea cu ziarul Rech din St. Petersburg În mâini și un Times din Londra În poală. Un telefon alb strălucea pe măsuța acoperită cu sticlă de lângă ea. Deși era târziu, ea Încă mai
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
rănită de emigrant aparține de asemenea trecutului). N-am avut probleme nici cu minunatul nostru Ustin, extrem de ușor de mituit, care răspundea la telefonul nostru de la parter, al cărui număr era 24-43, dvațati cetîre sorok tri; răspundea prompt că mă doare În gât. Apropo, mă Întreb ce s-ar Întâmpla dacă aș cere o convorbire internațională chiar acum, de la telefonul de pe biroul meu? Nu răspunde? Nu există numărul? Nu există țara? Sau voi auzi glasul lui Ustin rostind „moio piciteniețe!“ (Îndatoritorul
Vorbește, memorie by Vladimir Nabokov () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2082_a_3407]
-
de pe policioară... Ce-i aicea? Afion ... Îți alină durerile toate ... Toate?! Toate! Fantastic! Ia ulcica cu mâinile tremurânde, o duce la buze.... Șovăie... O sucește.... O răsucește. Încet, o pune pe masă: Durerile zici? Toate?... Toate! Lasă-le! Să mă doară! Ale mele-s! Le merit! Rana aiasta-i prea adâncă și n-are leac de tămăduire. Lui i-au dat să bea oțet cu fiere, arată el cu degetul spre Iisus. Și... și n-a băut, a vrut să sufere
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
departe... și mai departe... până se pierde undeva departe... departe... Din grămada de cadavre, se ițește capul unui bătrân, un țăran-oștean, o arătare cu părul vâlvoi năclăit de glod și sânge, că până și mustețile pe oală îi sunt mocirlite. Doare, Gheorghiță? îl întreabă el cu milă pe tânărul plăieș cocârjat lângă roata tunului, cu pumnii adânciți în burtă. Olecuță, geme el încetișor, cu un zâmbet schimonosit, da' pe 'mnetale țapăn te-o mai otânjit păgânu' Mi s-o întunericit soarele
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și urmașilor tăi, în vecii vecilor!" Și, când m-o strâns la pieptu' lui și m-o bătut pe schinare, mi s-or muiet chișioarele, că inema o luase la sănătoasa! Trăi-l-ar Dumnezău! Că pe Domnu' Ștefan îl doare inema și pentru noi, prostimea... Gheorghe împinge cu piciorul trupul unui ienicer ce horcăia alături chinuindu-se să-și dea duhul: Mișcă păgâne! Ocupi o bucățică de Moldovă cu hoitu' tău împuțit! Nu țî-i rușâne?! se stropșește Toader la el
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Dacă se unea Europa într-o mare "Cruciadă"... se frăsuie Luca Arbure. "Dacă", murmură Ștefan. Eu am strigat. Cât i-am rugat: "Veniți! Veniți!" "Vox clamantis in deserto". Păcat! S-a pierdut o mare ocazie, protestează Țamblac, bătând unde-l durea: Constantinopolul. Acu, vor înțelege... Dacă noi, mărunței cum suntem, "am putut", cu atât mai mult împreună, cu toții, uniți... Ne-am aflat noi mai firoscoși și-am ridicat steagul. Am știrbit iataganul turcesc. Am dovedit că "se poate"! O salvă bubuie
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Ștefan cu reproș. Ești "Doamna lor". Trebuie să înveți odată să devii "prima moldoveancă a țării". Știu. Trebuie. Mi-ai mai spus-o... Când intri în horă, joci Doamnă, joci, spune Ștefan cu iritare în glas. Am obosit, Ștefane. Mă doare capul... E ora mea de rugăciune. Îngăduie să mă retrag. Și se ridică, urmată de Sora, de jupânese. Ștefan oftează ușor, se înclină, o ia de mână și o conduce prin cărarea deschisă în adunare. Îi sărută mâna: Doamnă, nu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
blană de urs întinsă pe dalele de piatră. Când intră Țamblac, Maria tresare speriată și se ridică. Bună dimineața, Maria... o salută Țamblac și își freacă palmele la focul din cămin. Ce zloată! Un câine să nu dai afară. Mă dor toate oasele. Maria tace. El o privește lung, bănuitor: Ai plâns? Tu ai plâns, Maria!... Maria își ferește ochii, se zgribulește înfrigurată: Mi-e dor de soare, unchiule. Aici e frig. Tânjesc după soarele Eladei... Tu ai plâns, Maria... Am
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
și strigam: De nu-i iubire tot ce simt, ce-i oare? Iar dacă e, din ce-a fost plămădită? De-i rea, de ce durerea mi-e-nsorită? De ce, de-i bună, roadele-s amare? De-s bucuros să ard, de ce mă doare? De nu... de nu... la ce mi-e lacrima... la ce mi-i lacrima..." Am... am uitat... Proastă eram! se ceartă ea, respirând greu, de parcă nu-i ajunge aerul, și continuă cu glas înăbușit: În noaptea aceea, am ieșit cu
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
nimeni, nimeni nu mă auzea, nici pe Pământ, nici în Ceruri. M-au trântit la pământ, s-au aruncat peste mine... și... și m-au siluit acolo, la pământ, unul după altul... Se băteau care să urmeze la rând. Mă durea cumplit și nu mai aveam putere nici să țip. Dumnezeu s-a îndurat de mine și mi-a luat simțirile. Eram fericită să mor... Țamblac, sleit, gâtuit, o mângâie, cu durere: Gata... A trecut, fetițo... A trecut... Maria, necruțătoare, rece
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
peste Milcov în grădina mea... Și câte încă... Pentru un văr de sânge, mi-a dat destulă bătaie de cap "părintele" aista al Domniei tale. Pe tatăl meu, iartă-l, bâiguie ea, gata să izbucnească în plâns. Iaca, ți-i dor, grăiește Ștefan domolit, cu blândețe chiar. Te-nțeleg... Și pe mine, în pribegie, mă pălea un dor nebun. Acu, ce ți-i Țara Românească, ce ți-i Țara Moldovei? Am bătut-o cu piciorul în anii pribegiei și am văzut
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
aiasta am pohtit eu. Odinioară, da! O doream! O visam! Apoi, când am devenit domn, am cunoscut suferința țării. Și toate, s-au făcut fum. Am înțeles... Nu-i aiasta! Nu-i... Aș minți dacă n-aș recunoaște că mă doare. Istoria, poate, va așeza fiecare lucru la locul lui... Eu am o vorbă ce mult îmi place, nu-i a mea: Adevărul e ca soarele: când răsare, nu poți să-i dai cu parul în cap". A și răsărit! strigă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
trădarea vornicului Crasnaș, amintește Șendrea, puțin a lipsit să ne bucurăm de cinstea și onoarea de a-l avea pe Măritul rege "oaspete" în Cetatea Sucevei... Crasnaș a plătit cu capul. Au plătit ei mai mulți... Sunt sigur că-l durea nu atât spinarea, cât rana umilinței, disperarea înfrângerii; n-aș fi vrut să fiu în pielea lui, îl căinează Ștefan. Altfel am visat eu unirea noastră.... Pe vremea aceea eram la Veneția, povestește Țamblac. Săgeata aceea, zdrobirea falnicei oștiri a
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
urându-i grabnică însănătoșire. Fantastic! explodează Mihail. "Așa se scrie istoria"... Să fiu cinstit însă recunoaște Ștefan nici eu n-am fost "înger, îngerașul meu". Când mi-a venit bine la socoteală, i-am smuls Chilia; și mult l-a durut pierderea Gurilor Dunării și ieșirea la Marea cea mare. Ce căta un cui străin înfipt în inima Moldovei?! protestează Vlaicu. Asta așa-i! Cu dreptate a fost... Dar de ce mi-am băgat coada în răscoalele din Scaunele secuiești, când secuii
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
felinarul aprins și căuta, căuta, cerceta oamenii. Ce cauți, nebune, cu felinarul aprins?! l-au întrebat oamenii. Nu vezi, soarele-i sus!?" "Caut un om", a răspuns el... Într-adevăr, nu-i ușor să-l găsești. Și mai greșești; te doare când ai crezut în el și afli că te-ai înșelat... Boier Stanciule, spune Ștefan răspicat, după ce își drege glasul, aș vrea să fiu bine înțeles. Nu oropsesc pe nimeni! Cei ce au umblat cu pâra la Înalta Poartă, cei
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-
Pribeag fiind, am aflat că seva ne-o tragem din pământul pe care l-am călcat cu piciorușele, dintâi... Înstrăinat, rupt de rădăcini, mă uscam pe ram. Orice dezrădăcinat, că recunoaște au nu -, are în el o rană ascunsă ce doare. Să vă povestesc cum a fost la mine... Căzusem într-o grea lingoare de credeam că dau ortu popii, îmi făcuseră și maslu. Am vrut ca somnul din urmă să nu-l dorm în pământ străin. Am poruncit să mă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]