13,026 matches
-
vedere. Filozofia, În totalitatea ei, devine tot mai mult un mijloc de reflecție și organizare. În mod diferit de acțiunile simbolice, ea elaborează discursuri verbale de natură distinctă (prezentarea unei doctrine, Învățătură, discuție, polemică, lectură, explicație, alegoreză). Unele afirmații ale filozofiei se referă În mod direct la religie, la rituri determinate și la destinatarii lor. Deja filozoful „italic” antic Xenofan (cca 570-470 Î.Hr.) a formulat o argumentație care a devenit una dintre obiecțiile cele mai frecvente Împotriva concepțiilor antropomorfe ale
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
și la doctrinele cele mai importante. c) Xenofan, care - dacă ar fi să dăm crezare tradiției - după sfârșitul lui Cresus, către 540 Î.Hr., s-a alăturat emigrației locuitorilor din Foceea În Apus, este considerat de către antici unul dintre Întemeietorii „filozofiei italice”. El a amintit doctrina metempsihozei lui Pitagora din Samos, activ la Crotona din 532/531, exilat și el din Orient (F 7); Parmenide și Empedocle ar fi fost discipolii lui și ar fi imitat, În poemele lor didactice, poeziile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
c) hrana (masă) sunt reunite toate Într-o acțiune simbolică. c) Teologia sacrificiului Romanii sacrificau animale și, din acest motiv aveau nevoie de ritualuri și de explicația lor. Tocmai de aceea, cred eu, nu au elaborat o teologie și o filozofie a sacrificiului 1. Doar arareori au folosit metaforele limbajului sacrifical În domeniul moralei și al politicii, dar niciodată nu au stilizat moartea În război ca un sacrificiu consumat pe altarul națiunii. Numele folosite pentru acest gen de acțiune cultuală sunt
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
mintea, o proiectează și o postulează ei, Împreună cu reformele și utopiile lor. Această cercetare științifică intenționează să se opună concepției conform căreia religia romană ar fi doar o „religie de cult” sau „o religie naturală”. Numai dacă ținem cont de filozofie și literatură, de Înțelepciunea și morala romană, de arta și de critica făcută religiei este cu putință să evaluăm cu precizie religia romană pe planul civilizației și al culturii și să o confruntăm adecvat cu iudaismul și creștinismul antichității, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
o istorie particulară a propriei Întemeieri, o etiologie cultuală proprie, istorisiri despre anumite imagini cultuale și daruri votive. Filozofii criticau cultele convenționale luând drept măsură propriile idei despre divinitate, „purificate” prin metafizică, prin interiorizare sau printr-o morală riguroasă. Dar filozofia era o ocupație personală și privată; filozofii nu se aflau În serviciul vreunui templu sau al vreunui sacerdoțiu. În sfera privată rămân și lucrările pe care Învățații, iubitorii de antichități, cercetătorii limbilor, călătorii și geografii le-au realizat despre vechile
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
elenist -, nu exista nici un teatru creștin. 2. Teologia filozofilortc "2. Teologia filozofilor" a) Scopul 1. Filozofii nu au reușit niciodată să Întemeieze la Roma o școală permanentă. Nu există filozofi „profesioniști” de origine romană, nici nu se poate presupune o filozofie specific romană; există doar o filozofie greacă În limba latină și cu variantele datorate condiționării publicului roman. Influența acestei filozofii asupra concepțiilor religioase, asupra imaginilor divine și asupra așteptărilor de fericire și mântuire a fost Însemnată și chiar contradictorie, dar
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
2. Teologia filozofilortc "2. Teologia filozofilor" a) Scopul 1. Filozofii nu au reușit niciodată să Întemeieze la Roma o școală permanentă. Nu există filozofi „profesioniști” de origine romană, nici nu se poate presupune o filozofie specific romană; există doar o filozofie greacă În limba latină și cu variantele datorate condiționării publicului roman. Influența acestei filozofii asupra concepțiilor religioase, asupra imaginilor divine și asupra așteptărilor de fericire și mântuire a fost Însemnată și chiar contradictorie, dar nu „În Întregime dăunătoare”, așa cum considera
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
să Întemeieze la Roma o școală permanentă. Nu există filozofi „profesioniști” de origine romană, nici nu se poate presupune o filozofie specific romană; există doar o filozofie greacă În limba latină și cu variantele datorate condiționării publicului roman. Influența acestei filozofii asupra concepțiilor religioase, asupra imaginilor divine și asupra așteptărilor de fericire și mântuire a fost Însemnată și chiar contradictorie, dar nu „În Întregime dăunătoare”, așa cum considera Georg Wissowa 1. În schimb, o perspectivă filozofică poate purifica religia, o poate reforma
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
scepticismul Akkademiei, dar ea rămâne nerezolvată (cf. Cancik, 1983). 2. Filozofii elaborează o Weltanschauung globală care are pretenția ei de adevăr În măsura În care derivă din experiența lor personală, din natură și din rațiune (Seneca, Epistulae morales ad Lucilium, 95, 12): „Afirmațiile filozofiei ș...ț Îmbrățișează Întreaga viață și chiar Întreaga natură”. Filozofii sunt supuși „ca față de un jurământ (sacramento rogati) sau chiar de o teamă superstițioasă; consideră o nelegiuire (nefas) faptul de a se Îndepărta de convingerile pe care ei Înșiși și
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
O religiozitate specifică, ce nu rareori este formulată cu expresiile limbajului misteric, ca, de pildă, sacramentum philosophiae, poate colora speculațiile filozofice despre adevăr, iluminare, inspirație sau virtute, desăvârșire, scop ultim sau noroc și mântuire, moarte și suflet. În unele cazuri, filozofia devine forma „Întregii vieți” (tota vita), iar Înțeleptul devine aproape o figură sacră: omul desăvârșit (Cancik și Cancik-Lindemaier, 1991). Filozoful este considerat un medic al sufletelor, un mângâietor, un eliberator, un mistagog (Seneca, Ad Marciam, 4, 2; 6, 1; Cicero
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
religiei, așa cum o cer perceptele religioase, dar „nu ca și cum acest lucru ar fi pe placul zeilor” (Seneca, Epistulae, 5, 2; De superstitione, fr. 38, În Augustin, De civitate Dei, 6, 10). 3. Și pentru Roma, raportul dintre morală, religie și filozofie poate fi schițat, dar nu generic, ci În dependență față de epocă și de straturile sociale. Cicero postulează o legătură strânsă Între religie și morală, Îndeosebi atunci când meditează asupra modului de a instrui mulțimile neștiutoare: dacă zeii nu ar avea grijă
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
de la divinitate, nici nu i-a mulțumit cineva fiindcă este un om bun din punct de vedere moral, drept, Înțelept. Rămâne de subliniat că temele căsătoriei și ale erosului („morala sexuală”) ocupă un loc fix, dar nu dominant, atât În filozofia, cât și În religia romană. Multe din subiectele pe care le-am tratat aici nu au fost Încă studiate Îndeajuns 1. Puținele referiri la opera „filozofilor” și „teologilor” romani, pe care i-am expus aici cu restrângerea de rigoare, dovedesc
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
la opera „filozofilor” și „teologilor” romani, pe care i-am expus aici cu restrângerea de rigoare, dovedesc cât de necesară și promițătoare este această cercetare. b) M. Terentius Varro (116-27 Î.Hr.) 1. Genul a) Autorii romani care tratează despre filozofie și teologie În limba latină se disting pe baza liniei filozofice particulare („școală”) căreia Îi aparțin și a semnificației pe care a căpătat-o religia pentru opera și persoana lor. În opera lui Apuleius din Madaura (Africa de Nord, a doua jumătate
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
pe baza liniei filozofice particulare („școală”) căreia Îi aparțin și a semnificației pe care a căpătat-o religia pentru opera și persoana lor. În opera lui Apuleius din Madaura (Africa de Nord, a doua jumătate a secolului al II-lea d.Hr.), filozofia platonismului mediu intră În compunere cu misteriile lui Isisxe "Isis"; la sfârșitul cărții a XI-a din Metamorfoze, el se prezintă ca un „myst” și un preot al lor. Este sigur că L. Annaeus Seneca (cca 4-65 d.Hr.), un
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
exemplară Întâmplarea fondatorului școlii Porticului, Zenon, semit, fiu al unui negustor cipriot care, mergând des la Atenaxe "Atena" din cauza activității lui, Îi aducea În dar tânărului „multe cărți socratice” (Diogenes Laertios, Vitae, VII, 31), trezind În el acea dragoste pentru filozofie care, peste câțiva ani, Îl va Împinge să se stabilească la Atena (312/311 Î.Hr.). Aici, confruntându-se cu marile tradiții filozofice ale trecutului și ale prezentului, platonică, aristotelică, epicureică - să le amintim doar pe cele principale -, formulează acea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
384 d.Hr.) pentru restaurarea altarului Victoriei, se poate referi - fără teamă că va fi contrazis nu numai de colegii săi aristocrați foarte zeloși față de tradițiile ancestrale, dar nici de acele cercuri de creștini Învățați care primesc și elaborează achizițiile filozofiei grecești - la uzanța tradițională de a aduce din Atica philosophi praeceptores pentru a se Îngriji de educația tinerilor romani, deși ea era finalizată cu pregătirea pentru chestiunile sociale și politice (Relatio, III, 5). Nu vom neglija nici faptul că apologeții
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
referențe utile pentru definirea Întregii fizionomii a unui context religios, care - prin densitatea conținuturilor, În Îmbinarea elementelor practico-rituale și mitice, pe de o parte, și a unor reflecții la nivel teologic, cosmologic și antropologic, de cealaltă parte, acolo unde Însăși filozofia greacă a fost mereu antrenată În diferite moduri În problematica religioasă (Babut, 1974) - a exercitat o acțiune hotărâtoare În istoria spirituală nu numai a Occidentului, ci a Întregii omeniri prin parțiala, dar decisiva ei strămutare În noua experiență creștină. Într-
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cu rol cosmozofic (speculație asupra structurii Întregului) și antropozofic (evenimentul coborârii și urcării sufletului divin) În tratatul Despre peștera nimfelor. Atent la valorile acelei bios pitagoreice (Viața lui Pitagora), este foarte interesat de practicile teurgice și de revelațiile oraculare. În Filozofia dedusă din oracole el propune pentru acestea o exegeză În sens teozofic (Eusebiu, Praeparatio evangelica, IV, 6, 3), căreia, din păcate, nu Îi putem Înțelege valoarea exactă din cauza stării fragmentare În care opera a ajuns la noi (Lewy, 1978). O
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
se Întâmplă În orice dualism, inclusiv În maniheism, modelul tuturor religiilor dualiste: „Motivul atribuirii celei mai mari părți a poverii unei puterii șputerea benefică, opuse celei maleficeț stă În natura acestor mișcări religioase. Maeștrii lor nu au fost profesori de filozofie, care să argumenteze cu obiectivitate meritele unei noi teorii despre originea lumii, ci profeți care au Încercat cu fervoare să adune umanitatea În jurul cauzei lor”. Atunci când Învățătura zoroastriană se definește ca monoteistă, trebuie să se țină cont de faptul că
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
cărți, din care s-au pierdut primele două și prima parte din cea de-a treia, este o mare summa a cunoașterii epocii, cu precădere primele cărți, rod al unei compilări eterogene, care se ocupă de apologetică, exegeză, morală, medicină, filozofie. Lucrarea prezintă importante dificultăți de Înțelegere, din cauza unui stil nu tocmai clar și linear, de fapt foarte complex, și, de multe ori, obscur. Cartea a VI-a are caracter sapiențial, În genul handarz; cartea a VII-a este o sinteză
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
sau, pur și simplu, tot ceea ce era diferit de religia greacă și romană. Nu ne sunt de mare ajutor nici autorii antici care Îi descriu pe celți ca fiind oameni pioși, respectuoși cu oaspeții, iubitori de artă și Întemeietori ai filozofiei. Este evident că un cadru atât de Îndepărtat de realitatea istorică aparține unui mediu imaginar care nu poate fi folosit În reconstituirea religiei celților. Totuși, un discurs despre religia celtică veche ar fi imposibil fără izvoarele greco-latine, indiferent de orientarea
[Corola-publishinghouse/Science/2005_a_3330]
-
privind interpretarea organismului ca un Întreg, ne sunt raportate la Zamolxis, care sfătuia pe medic să nu trateze capul fără a da Îngrijire trupului, având, totodată, grija sufletului. Desigur, ideea avea o circulație generală, nu o putem lega de o filozofie locală. Abia odată cu conturarea elementului național și odată cu apariția unei societăți mai slabe și omogen Închegate se realizează parametrii pe care putem să ne Înscriem studiul nostru cu privire la evoluția bolilor mintale și a tratamentului lor la locuitorii autohtoni. Perioada mai
Prelegeri academice by Prof. dr. CONSTANTIN ROMANESCU () [Corola-publishinghouse/Science/91771_a_92355]
-
<biography> GABRIEL LIICEANU — Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la București, Facultatea de Filozofie (1960-1965) și Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din București (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) și Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundației Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
<biography> GABRIEL LIICEANU — Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la București, Facultatea de Filozofie (1960-1965) și Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din București (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) și Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundației Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității București din 1992. Chevalier
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
<biography> GABRIEL LIICEANU — Născut la 23 mai 1942, la Râmnicu-Vâlcea. Studii universitare la București, Facultatea de Filozofie (1960-1965) și Facultatea de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din București (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) și Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundației Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității București din 1992. Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franța
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]