13,967 matches
-
Aurel Cojan, Ion Mirea, Vasile Varga, Ionel Jianu, Ion Sălișteanu, Ion Bițan, Paul Gherasim, Alexandru Ciucurencu, Brăduț Covaliu, Corneliu Baba, Constantin Piliuță, Dorian Szasz, Vasile Tonegaru și alți artiști. A expus pentru prima dată la sala "Dalles" din București la salonul oficial din 1947, simultan lucrând ca ilustratoare la revista "Femeia și căminul". A fost admisă în Uniunea Artiștilor Plastici și a ilustrat numeroase cărți pentu copii, mai ales la Editura Tineretului. A avut expoziții personale sau colective la București (Sala
Ioana Olteș () [Corola-website/Science/311825_a_313154]
-
Franța, unde își schimbă pseudonimul artistic în „Jeanne Galtier”, continuând să expună pictură și ceramică până în anul 2005, și primind pentru activitatea sa Ordinul meritului artistic francez în 1996. La Paris a expus la galeriile Dina Vierny, Ror-Volmar și la Salonul Artiștilor Francezi (societate care i-a acordat o pensie pe viață). A expus deasemenea la Vallauris (sudul Franței), și la Veneția (Italia). În ultimii ani ai vieții, zbuciumată de puternice sentimente contradictorii, a realizat multe icoane într-un un stil
Ioana Olteș () [Corola-website/Science/311825_a_313154]
-
ceramic la Tulcea (1978). Cu Titu Drăguțescu și Romeo Zamfirescu mozaic ceramic („Arta și Cultura”) la Casa de Cultură din Câmpina (1979). Împreună cu Titu Drăguțescu proiectul unui mozaic ceramic pentru Casa de Cultură din Medgidia (1984). Participă din 1947 la Saloanele Oficiale, la expozițiile anuale de stat, bienale, republicane, municipale și interregionale de artă, la expozițiile comemorative și aniversare (1877, 1907, 1944 ș.a.), la Pontica, Constanța, la „Magistralele Socialismului”, „Arta și Natura”, etc. În 2012 are 16 tablouri selectate la expoziția
Spiru Chintilă () [Corola-website/Science/311936_a_313265]
-
terapie intensivă și cele ale pacienților sunt de obicei dotate cu gaz anestezic. Pe durata iernii se pun la dispoziție radiatoare sau calorifere iar pe timpul verii aparate de aer condiționat sau ventilatoare. Unele spitale, de obicei cele particulare, au în saloane câte un televizor. Sistemul electric destinat unui spital este important, deoarece multe aparate folosite în timpul operațiilor sau pentru menținerea în viață a pacientului, precum și unele obiecte din viața de zi cu zi cu care vin pacienții necesită curent electric. Pentru
Spital () [Corola-website/Science/311922_a_313251]
-
în pictura contemporană".În anul 1950, el frecventează atelierul de ceramică al lui Santiago de las Vegas, care a constituit centrul artei ceramice cubaneze, și începe să lucreze și în acest domeniu al artei. În 1952, obține Premiul I al Salonului Național de Pictură, Sculptură și Gravură din Havana, cu lucrarea "Contapunct", pentru ca în 1953 să primească premiul italian Lissone, cu valoare de medalie de aur pentru artiști străini. În 1952 el s-a stabilit la Paris, după ce până atunci își
Wifredo Lam () [Corola-website/Science/311293_a_312622]
-
devenit un simbol la Cluj. Lumea se bulucea la antrenamente doar să-l vadă pe Ivansuc cum șutează sau face un dribling în plus. Pe stradă, era recunoscut de toți, care țineau să-l salute, iar la "Conti" era stăpânul salonului, locul unde putea mânca șnițelul său preferat și putea să bea un pahar de vin", a rememorat Câmpeanu. Cum redacția revistei culturale "Tribuna" era chiar peste drum de "Continental", Ivansuc s-a împrietenit cu Irimie Negoiță , Dumitru Radu Popescu sau
Zoltan Ivansuc () [Corola-website/Science/311300_a_312629]
-
Artele plastice în Columbia, la momentul independenței nu se deosebeau prea mult față de celelalte colonii. După deschiderea Școlii Naționale de Arte Frumoase, în 1886, începe o formă de academizare a artelor Columbiene. Evenimentul cel mai important pentru artiștii columbieni este Salonul Național al Artiștilor Columbieni. În artă fotografică, Leo Matiz Espinoza, să dovedit a fi foarte prodigios, în anul 1949, acesta e recunoscut că unul dintre cei mai buni zece fotografi ai planetei. Festivalul de Teatru Iberoamerican din Bogota Între 1984-2011
Columbia () [Corola-website/Science/311290_a_312619]
-
la Craiova în anul 1833. Ultimul tablou făcut de Constantin Lecca este din din anul 1868, anume portretul lui Petrache Poenaru. Litografia lui Poenaru este dintr-o epocă mai timpurie din creația sa. În această perioadă (1833 - 1868) pinacotecile și saloanele boierești au fost suprasaturate de portretele executate de către pictor. Din păcate, picturile cele mai puțin reușite au avut cea mai mare circulație și astfel, pictorul Lecca a avut parte de cele mai false aprecieri în timpul vieții ca și într-o
Constantin Lecca () [Corola-website/Science/311240_a_312569]
-
pe Juan. De îndată ce află că Mónica este în Sân Pedro, Juan escaladează în noaptea următoare, balconul camerei în care doarme Mónica și intră în cameră pentru a vorbi cu ea. Printre sărutări și respingeri, Andrés aude zgomot și vine în salon unde, văzându-l pe Juan, vrea să tragă în el, dar se interpune Mónica și este rănită la braț. În fața judecătorului Marcelo Romero Vargas, Monica declară că ea îl invitase pe Juan, fapt care îl enervează la culme pe Andrés
Inimă sălbatică () [Corola-website/Science/311324_a_312653]
-
numeroase trasee turistice împreună cu familia și prietenii. Din 1954 este încadrat medic primar la "Spitalul de Pediatrie" din Arad. Devine în 1956 membru al Asociației Artiștilor Fotografi (AAF), asociație prin intermediul căreia participă la numeroase expoziții în țară, dar și la saloanele internaționale (Londra, Barcelona, Madrid, Florența, Buenos Aires, Toronto, Viena, Budapesta, Praga, Moscova, având în total peste 50 de expoziții) de-a lungul a peste 20 de ani, interval în care a avut și expoziții personale la București (2), Arad, Timișoara, Bacău
Dorin Speranția () [Corola-website/Science/311406_a_312735]
-
unde a prezentat publicului 31 de pânze. Între anii 1908 - 1911, participă la expoziții internaționale precum și la cele naționale din Budapesta. La toate acestea, amatorii de artă și specialiștii au avut aprecieri pozitive privind creațiile sale. În anul 1909 la Salonul Național de la Budapesta obține cu lucrarea „"Fată citind"” o medalie de aur și 2.000 de coroane premiu. În 1910, secondat de Arthur Coulin și Karl Ziegler a participat la Marea expoziție de la Berlin și în anul 1912 obține medalia
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
obține cu lucrarea „"Fată citind"” o medalie de aur și 2.000 de coroane premiu. În 1910, secondat de Arthur Coulin și Karl Ziegler a participat la Marea expoziție de la Berlin și în anul 1912 obține medalia de argint la Salonul Național de la București. Datorită popularității pe care a câștigat-o de-a lungul timpului, o mulțime de lucrări au fost publicate în revistele vremii, cum a fost Die Karpathen din Brașov. Astfel, s-au publicat: „"Sub măslini"”, „"Româncă la biserică
Friedrich Mieß () [Corola-website/Science/311428_a_312757]
-
-i că va intervenii pentru ca Cesare să fie eliberat. Între cei doi cumnați naște o prietenie puternică. Francesco o invită la Borgoforte, iar ea acceptă bucuroasă. Apoi se duc la Mantova, la Isabella d'Este cumnata sa, care îi arată saloanele, operele de artă, bogățiile familiei Gonzaga, arătându-și superioritatea ducesei de Ferrara. Spre sfârșitul lui 1506, papa cucerește Bologna. Între timp Cesare evadează din închisoare și se refugiază la cumnații săi d'Albret în Navara. Fericită de eliberarea lui Cesare
Lucreția Borgia () [Corola-website/Science/312388_a_313717]
-
La început, aceștia au refuzat, dar ulterior s-au răzgândit. În capitala franceză, ea a luat lecții private de la pictorul și academicianul Jean-Léon Gérôme, copiind lucrările mentorului său și schițând. În 1868, lucrarea "Cântăreață la mandolină" a fost prezentată în cadrul Salonului de la Paris.. După aceea, ea a început să apară cu regularitate în aceste Saloane. Izbucnirea războiului franco-prusac în 1870 a determinat sfârșitul studiilor sale, Cassatt intorcându-se în Statele Unite, unde a locuit cu familia sa în Altoona. Tatăl nu era de
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
a luat lecții private de la pictorul și academicianul Jean-Léon Gérôme, copiind lucrările mentorului său și schițând. În 1868, lucrarea "Cântăreață la mandolină" a fost prezentată în cadrul Salonului de la Paris.. După aceea, ea a început să apară cu regularitate în aceste Saloane. Izbucnirea războiului franco-prusac în 1870 a determinat sfârșitul studiilor sale, Cassatt intorcându-se în Statele Unite, unde a locuit cu familia sa în Altoona. Tatăl nu era de acord cu meseria fiicei ei, finanțându-i traiul zilnic, dar nu și instrumentele necesare
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
operele lui Correggio și cele ale lui Parmigianino (Arhiepiscopia a finanțat această călătorie) și a lucrat sub îndrumarea lui Carlo Raimondi, directorul departamentului de gravuri de la Academia din Parma. Pictura "Două femei aruncând flori în timpul carnavalului" a fost expusă la Salon în 1872 și a fost vândută, atrăgând astfel atenția comunității artistice din localitatea italiană: „Tot orașul vorbește despre domnișoara Cassatt și despre pictura sa, iar toată lumea este nerăndătoare s-o cunoscă”. În 1873, a vizitat Spania, Belgia și Olanda pentru
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
capitala franceză împreună cu o cunoștință din Statele Unite, Eliza Haldeman. Aici ele au studiat sub îndrumarea pictorului de gen Charles Chaplin și a pictorului istoric Thomas Couture și au început să facă schițe cu peisaje. Lucrările sale au fost respinse de Saloanele pariziene în 1875 și 1877, Cassatt afirmând că o femeie poate expune acolo doar dacă are cunoștințe în juriu. În 1877 s-au mutat cu ea și părinții împreună cu sora Lydia.. În același an îl întâlnește pe Edgar Degas ce
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
s-au mutat cu ea și părinții împreună cu sora Lydia.. În același an îl întâlnește pe Edgar Degas ce o introduce într-un cerc de artiști noi, care va fi mai târziu cunoscut sub numele de „impresioniști”. După insuccesul de la Saloane, Degas a invitat-o să expună împreună cu grupul lui: „Majoritatea femeilor pictează ca și cum ar aranja pălării. Însă nu e cazul tău.” După scurt timp, cei doi au început o relație ce a durat aproape patruzeci de ani. Alături de Degas și
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
deoarece Degas nu a dorit să expună. Aceștia au avut parte de critici negative din partea comunității artistice. Henry Bacon a declarat că impresioniștii sunt „suferinzi de o boală a ochilor necunoscută până acum”. Totuși, ei au beneficiat de succes în Saloane, cea mai importantă expoziție a lor fiind cea din 1979, în ciudat faptului că nu au fost prezente lucrări pictate de Renoir, Sisley, Manet și Cézanne. Datorită eforturilor lui Gustave Caillebotte, care a organizat și supravegheat totul, grupul a obținut
Mary Cassatt () [Corola-website/Science/312811_a_314140]
-
a o readuce la catolicism, o duce împotriva voinței ei, la mănăstirea Ursulinelor, întâi la Niort, apoi la Paris. La mănăstire datorită afecțiunii unei călugărițe, tânăra renunță la credința protestantă, condiție necesară pentru a o însoții pe madame Neuillart în saloanele Parisului. La una dintre aceste reuniuni mondene, ea îl cunoaște pe cavalerul de Méré, care se oferă să se ocupe de educația ei. Patru ani după întoarcerea în Franța, Françoise se căsătorește cu scriitorul Paul Scarron, cu douăzecișicinci de ani
Françoise de Maintenon () [Corola-website/Science/312849_a_314178]
-
ofere dota necesară intrării la mănăstire. Se spune că ea ar fi spus: "mai bine mă căsătoresc cu el decât să ajung în mănăstire". Se căsătoresc în 4 aprilie 1652, iar căsătoria durează opt ani. Cultivat, prieten cu numeroși artiști, salonul său era frecventat de cele mai prestigioase nume ale Parisului: mareșalul d'Albret, marchizul de Villarceaux, abatele de Choisy. Ea îi va cunoaște pe Jean Racine, Madame de Sévigné și pe Madame de Montespan, viitoarea favorită a lui Ludovic al
Françoise de Maintenon () [Corola-website/Science/312849_a_314178]
-
în cea de-a doua e vizionar și poet al spadei. Filmul, scris de Titus Popovici (Pr. ACIN), abundă în percutante portretizări: Stanca (Bulcă) s-ar mulțumi cu o fericire casnică, Sigismund Bathory (Ion Besoiu) suferă de inconsistența omului de salon, Basta, (Emmerich Schäffer) dă o imagine a chintesenței trufiei, Hassan al lui Andi Herescu încearcă, amăgindu-se, să-și uite rădăcinile, Pellea îi compune voievodului o figură de ascet arsă de flacăra-i lăuntrică. Dar mai sunt și figuri standardizate
Mihai Viteazul (film) () [Corola-website/Science/310815_a_312144]
-
a devenit nefuncțională după incendiul din 1718, care a distrus întregul București și după cutremurul din 1738. Întreaga Curte Domnească era formată dintr-un palat - Palatul Voievodal, o biserică - Biserica Buna Vestire, cunoscută ulterior sub numele de Biserica , case cu saloane de recepție, cancelariile domnești, grajduri și grădini. Nu se cunosc prea multe detalii despre întemeietorul curții, dar conform opiniei cercetătorilor care au studiat istoria Bucureștiului, curtea pare a fi construită de către Mircea cel Bătrân. , undeva la sfârșitul secolului al XIV
Curtea Veche () [Corola-website/Science/309619_a_310948]
-
1901 până în toamna anului 1904 Derain este recrutat la armată. În toată această perioadă întreține o susținută corespondență cu Vlaminck. Derain își petrece vara anului 1905 la Collioure, pictând împreună cu Henri Matisse, care îl convinge să-și expună pânzele la "Salonul de Toamnă". Derain expune în aceeași sală din "Grand Palais" împreună cu Matisse, Maurice de Vlaminck, Albert Marquet, Jean Puy, Louis Valtat, sală pe care criticul Louis Vauxcelles o numește în mod ironic ""la cage aux fauves"" ("cușca fiarelor sălbatice"), datorită
André Derain () [Corola-website/Science/309686_a_311015]
-
apelat la colegul său Ion D.Berindei, pentru a construi, în curtea vilei, grajduri pentru caii proprietarului. Această clădire a suferit modificări radicale, aici funcționând în prezent un institut de învățământ superior. Interioarele clădirii sunt degradate, dar decorația plafonului din salonul mare fiind refăcute acum câteva decenii, poate fi admirată. Sunt reprezentate două grupuri de îngerași plutind pe nori albi, diafani. Pictorul a semnat „Marechal Paris 19( )”. Criticul de artă Petre Oprea, care a studiat picturile opinează că tavanul are o
Palatul H. Spayer () [Corola-website/Science/309998_a_311327]