13,667 matches
-
5 sate din raionul Hincești : Mirești, Chetroseni, Boghiceni, Pervomaiscoe, Onești și Drojdieni r. Nisporeni În anul 1870 în satul Bujor existau 320 de case, cu 2.110 locuitori. Majoritatea locuitorilor erau de naționalitate română, aveau 200 de cai, 700 de vite mari și 3.320 de oi și capre. Biserica dispunea de o casă parohială. În anul 1997, populația satului Bujor a fost estimată la 4.138 de cetățeni. Conform recensământului din anul 2004 populația este de 3.615 locuitori dintre
Bujor, Hîncești () [Corola-website/Science/305177_a_306506]
-
1935; 11. Zinovia Ghiorghievna Scurtu, născută în 1891, cu fiul Terinte și fiică Elenă Fomovna, n. 1932 ; 12. Tolmaci Elenă Ivanovna, n. 1922; După ce au fost ridicați, în sat s-a format Kolhoz, în locul obștei (Sărată Veche). Pămînturile, animalele și vitele mari cornute au fost cu forța luate în Kolhoz. sursă-[Localitățile Republicii Moldova (fundația Draghiștea)redactor Iurii Colesnic, or. Chișinău, ediția 2014 vol. 12] Că majoritatea bisericilor din satele Moldovei, care au fost construite la sfîrșitu veacului XVIII- începutul v. XIX
Sărata Veche, Fălești () [Corola-website/Science/305171_a_306500]
-
și cercetate în anii 2007-2008, pe locul vetrelor s-au găsit diverse așchii, lamele și alte obiecte din silex. Ambele stațiuni sunt amplasate pe malul drept al râului Răuțel. Locuitorii se ocupau cu cultivarea pământului, creșterea animalelor, în special a vitelor, practicau diverse meșteșuguri: confecționarea uneltelor de muncă și vânătoare, a vaselor din argilă ș.a. În perioada romană, sec. II-IV, au existat alte două așezări umane (denumite Răuțel I și Răuțel II), aparținând culturii Sântana de Mureș-Cerneahov. Așezarea Răuțel I se
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
în 1892 pentru prima dată sunt menționate nume ale proprietarilor de pământ H. Focșonean care deținea 1287 de deseatine și S. Popovici - 2030 deseatine. Într-o publicație veterinară a Basarabiei, apărută 1894 se indică că în Răuțel erau 326 de vite cornute mari. În 1895 printre proprietari sunt consemnțai Carabet și Agop, iar în 1896 sătenii aveau și 180 de porcine. La începutul secolului XX făcea parte din volostea Slobozia-Bălți. Pe atunci Răuțel era un cătun din 19 case, cu o
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
ci mai mari proprietari de moșii sunt Popovici Agapie (110 ha), Popovici Agostina (100 ha), Popovici Nina (100 ha) și Popovici Șt. Pitchis (110 ha). În perioada sovietică în Răuțel se afla o brigadă de câmp, ferme de păsări, de vite, de porcine ale colhozului „Prietenia” (cu sediul la Pîrlița, Fălești). În sat funcționa o școală medie, club cu instalație de cinematograf, bibliotecă, punct medical, ateliere de deservire socială, oficiu poștal, magazine, creșă, grădiniță. În 1995 primarul satul devine Tudor Prodan
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
obiceiuri bucovinene. Localitatea este gazificată integral, iar numărul posturilor de telefoane în 2008 se cifra la 1300. Principala ramură a economie este agricultura. Mulți locuitori muncesc peste hotare. Țăranii din Răuțel sunt preocupați de cultivarea legumelor în sere, de creșterea vitelor și oilor. Pe teritoriul satului activează două uzine și circa 20 de agenți economici. SA „Fabrica de prelucrare a semințelor de porumb din Răuțel” este cel mai mare agent economic din Răuțel și una dintre cele mai mari fabrici din
Răuțel, Fălești () [Corola-website/Science/305170_a_306499]
-
satul podgorean Sărata-Galbenă. Savantul Ion Hâncu, în lucrarea sa "Vetre strămoșești din republica Moldova", scrie că „Arheologii au identificat la Mereșeni urmele unui sat întemeiat după cucerirea Daciei de armatele Imperiului Roman în anul 106. Locuitorii acestuia cultivau pământul, creșteau vite, își înălțau case, întrețineau relații comerciale intense cu orașele din vecinătate. Satul și-a încheiat existența în anul 376, când a fost devastat și incendiat în urma invaziei hunilor”. Actualul sat a fost menționat în scris la 14 septembrie 1621 în timpul
Mereșeni, Hîncești () [Corola-website/Science/305181_a_306510]
-
dintre care - Petru Roșca și Nicolae Canicic depășiseră vârsta de 80 de ani. În 1854 în timpul războiului Crimeei țăranii din Cazangic au fost impuși de către autoritățile țariste să pregătească și să predea trupelor imperiale rusești 4000 puduri de fân, lăsând vitele lor fără hrană pe timp de iarnă. În 1856 satul intră în zona de sud a Moldovei dintre Prut și Nistru care, conform tratatului de la Paris, fu reîntoarsă Principatului Moldova. Din 1856 până în 1878 satul a făcut parte din Principatul
Cazangic, Leova () [Corola-website/Science/305189_a_306518]
-
fost constituită cooperativa agricolă „ Traian”, la 5 octombrie 1924. Dicționarul statistic menționează că, la începutul anilor 20, erau 2 grădini de zarzavaturi, 4 mori de vânt, poșta de cai a zemstvei, telefon, poștă. În fiecare marți se făcea târg de vite și manufactură. În ceea ce privește instituțiile administrative, acestea constituiau: reședința de voloste, postul de jandarmi, agentul sanitar, judecătoria rurală de ocol, primăria, agenția de percepție, cooperativa de consum. La 28 iunie 1940, ca urmare a pactului Ribentrop-Molotov și protocolului adițional secret din
Ciocîlteni, Orhei () [Corola-website/Science/305194_a_306523]
-
cumpăra a patra parte din satul Cuizăuca. La începutul secolului al XIX-lea Cuizăuca avea 32 de gospodării ale țăranilor răzeși, proprietari de pămînt. Către 1816 în sat trăiau circa 500 de oameni care se ocupau cu agricultura și creșterea vitelor. Din 1872 și-a început activitatea școala de alfabetizare, care către 1915 număra 77 de elevi. În anul 1940 autoritățile sovietice au fixat 1 881 de locuitori în Cuizăuca. Războiul, foametea și deportările au micșorat numărul populației. În apropierea satului
Cuizăuca, Rezina () [Corola-website/Science/305197_a_306526]
-
posesie 25 de fălci de fânațuri, 50 de fălci de pământ arabil, 50 de fălci de pășuni, 5 livezi răzeșești și 30 de fălci de localitate. Către anul 1870 locuitorii satului aveau în posesia sa 25 de cai, 520 de vite cornute mari și 509 oi și capre. În 1797 pentru prima dată e pomenită prezența unei biserici cu hramul Arhanghelilor, construită din lemn, acoperită cu stuf, unsă cu lut, înfrumusețată, însă are puține cărți în ea. În 1888 este ridicată
Tătărăuca Veche, Soroca () [Corola-website/Science/305208_a_306537]
-
26 ani) și Ion Ciubotaru (necăsători, 25 ani).În 1935 în sat erau deja 450 de familii cu 2219 persoane. În perioada sovietică în Sîngereii Noi se află sediul întreprinderii intercolhoznice „Progresul” al asociației „Kolhozjivprom”, specializată în creșterea și îngrășarea vitelor cornute mari. În anii '70 funcționau o școală medie, club cu instalație de cinematograf, ateliere de deservire socială, punct medical, maternitate, oficiul poștal, grădiniță, magazine. În 1989 populația satului constituia 3092 locuitori, inclusiv: 2519 români, 501 ucraineni, 64 ruși și
Sîngereii Noi, Sîngerei () [Corola-website/Science/305204_a_306533]
-
armata rusă. El stăpânea 4.519 desetine de pământ la Sărăteni și o parte din moșia satului Coropceni. În anul 1859 Sărătenii adunau 132 gospodării (221 bărbați și 211 femei), în 1875 - 203 gospodării, care dispuneau de 115 cai, 367 vite mari cornute și 1.928 de oi. Țăranii abia își reveneau după cumplita foamete din 1873 că în vara anului 1876 grindina le distruse toate semănăturile. Iar în decembrie veniră la cazare pe iarnă câteva companii din regimentul 131 infanterie
Sărătenii Vechi, Telenești () [Corola-website/Science/305219_a_306548]
-
suflete (123 de bărbați și 116 femei). Satul, însă, nu creștea, ba chiar din contra, în 1870 avea deja 35 de case cu 94 de bărbați și 80 de femei. Ei țineau în gospodăriile lor 45 de cai, 40 de vite cornute mari și 127 de oi, dar, totuna, o duceau greu. În 1884 același număr de gospodării stăpîneau 206 des. de nădeluri - sectoare de pămînt, care urma să fie răscumpărate. Abia în 1922 Instituția română "Casa Noastră" mai împroprietărește 104
Halahora de Jos, Briceni () [Corola-website/Science/305225_a_306554]
-
279 de bărbați și 244 de femei. Dar iar se micșorează satul. În 1875 are numai 72 de case cu 343 de oameni (181 de bărbați și 162 de femei). În gospodăriile lor mai țin 60 de cai, 160 de vite cornute mari și 20 de oi. Aflăm, însă, că peste sărmanii oameni dă o epidemie de difterită și din 53 de bolnavi 27 își pierd viața. Pămînturile basarabene, însă, îi ademenesc mereu pe ruși și în 1940 le acaparează din
Mihăileni, Briceni () [Corola-website/Science/305226_a_306555]
-
există informații, că ar fi fost o localitate veche de răzeși și mazili. În anul 1870 se afla în plasa Izvoare, avea 35 de case, 181 de suflete (98 bărbați și 83 de femei, care posedau 42 de cai, 67 vite cornute mari și 105 oi). În anul 1875 aici locuiau 245 de oameni,împărțiți în 44 de gospodării. În anul 1892 moșia satului avea 770 desetine (circa 778 ha) de pământ. Satul a fost și este legat tradițional de orașul
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
este legat tradițional de orașul Orhei, centrul fostului județ și unul dintre cele mai importante orașe ale Moldovei medievale. La începutul secolului XX se afla în plasa Izvoare și avea 70 de case cu o populație de 490 suflete, 188 vite mari cornute, 68 cai, 300 oi. Școala primară a fost deschisă la începutul secolului XX. Biserică cu hramul " proroc Ilie", sfințită în anul 1923 la 23 iulie de către arhiepiscopul Gurie. În anul 1922 cu ocazia reformei agrare 71 de țărani
Otac, Rezina () [Corola-website/Science/305238_a_306567]
-
depistată o vatră de stațiune umană cu o vechime de peste 12 mii de ani î Hr.. Aici s-au găsit obiecte de cremene, oase de animale tipice pentru epoca paleoliticului târziu. Primul sat locuit de sedentari agricultori și crescători de vite s-a format aici în mileniul III î Hr. Apoi ceva mai târziu s-a format încă unul. Oamenii locuiau în case făcute din bârne acoperite cu paie sau stuf, pereții fiind lipiți cu lut. Printre locuitori erau oameni dibaci
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
localnicilor în nici un fel, doar s-a constatat că au pe moșia lor pământ îndeajuns. La recensământul din 1870 s-au înregis¬trat 31 de gospodării cu 75 de bărbați și 73 de femei. Ei aveau 14 cai, 72 de vite cornute mari, 80 de oi. In sat exista o moară de vânt. De fapt, erau oameni săraci, dar nu din vina lor. în 1872 au avut de îndurat holera, unii decedând în consecință. Satul Buzdugeni nu era mai mare nici
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
decedând în consecință. Satul Buzdugeni nu era mai mare nici în 1875, când s-au înregistrat 38 de gospodării cu 93 de bărbați și 97 de femei. Au ajuns și mai săraci: aveau tot 14 cai, dar numai 60 de vite cornute mari și 90 de oi și capre. Peste 12 ani sătenii aveau 91 de vite cornute mari, dar vara dă peste ele o molimă și multe pier. Localnicul P. C. Scurtu scrie în 1892 că în satul Buzdugeni primăvara
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
38 de gospodării cu 93 de bărbați și 97 de femei. Au ajuns și mai săraci: aveau tot 14 cai, dar numai 60 de vite cornute mari și 90 de oi și capre. Peste 12 ani sătenii aveau 91 de vite cornute mari, dar vara dă peste ele o molimă și multe pier. Localnicul P. C. Scurtu scrie în 1892 că în satul Buzdugeni primăvara prețul unui cal era de 40-45 ruble, iar toamna abia de-1 vindeai cu 10-30 ruble
Buzdugeni, Edineț () [Corola-website/Science/305229_a_306558]
-
plătit așa numitul „vîcup”, au primit de la banca un credit de 273 rub. Pentru a-și răscumpăra nadelurile. Erau 53 de gospodării printre ei, Teodor Scurtu, Andrei Gamarț, Timofei Burlac, Ananie sărăcuță și alții. În 1904 satul avea 577 de vite cornute mari și 3 mori de vînt; în 1910 cei 930 de locuitori stăpîneau 846 de desetine de pămînt propriu din moșia veche răzeșească și 114 de desetine, nadeluri din moșia boierească, care cîndva le aparțineau lor. Reforma agrară înfăptuită
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
870 desetine de pămînt. În anul 1870 numărul caselor și a populației s-a micșorat față de 1859. Satul avea numai 97 de case cu o populație de numai 598 locuitori (327 bărbați și 271 femei). Ei aveau 158 cai, 247 vite mari cornute, 570 capre, oi. Bolile infecțioase au răpus multe vieți. În 1871-1872 bîntuia holera. În 1872 s-au născut 23 de copii și decedaseră 17 oameni. De la 23 mai pănă la 15 octombrie 1873 s-au îmbolnăvit de ospă
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
5 au murit, 27 s-au însănătoșit. La 01.01.1874 datoriile alcedărenilor alcătuiau 110 ruble. În 1875 are loc un recensămînt din care constatăm că în sat erau 127 case, 642 locuitori. Ei dispuneau de 183 de cai, 155 vite mari cornute, 950 oi și capre. În 1976 a izbucnit difteria, ce a cuprins 12 familii, au murit 41 oameni și 66 s-au îmbolnăvit. După datele statistice din Orhei (zemstva județească) în 1886 din raionul Adrianopol stăpîneau la Alcedar
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
simplu prădau țăranii... Țăranilor le era foarte greu să achite datoriile, la 1 august 1900 constituiau 660 ruble, prețurile produselor fiind de batjocură. După recensămîntul din 1904 în Alcedar erau 105 case cu 920 de locuitori, care aveau 577 de vite mari cornute, mori de vînt. În 1910 la moara lui Licinschi, pe lîngă cele două pietre, comisia județească din Orhei a descoperit că sînt instalate două valțuri. La 4 noiembrie 1917 ziarul „Свободная Бессарабия” scrie că Alcedarului nu numai că
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]