1,291,347 matches
-
Valahia) și români la hotarul secolelor al XVIII-lea și al XIX-lea. Autorul prezintă o amplă imagine istorică a perioadei de declin a Imperiului Otoman după campania militară a lui Napoleon în Egipt și Siria. În 1969 a fost publicat romanul " Întoarcerea în deșert", care se referă la epoca lui Alexandru Macedon. Acțiunea ultimului său roman, "Elenco" (1979), are loc în perioada Revoluției de la 1848 din Țara Românească. Romanele sale de inspirație istorică, traduse și în limbi străine, urmează linia
Horia Stancu () [Corola-website/Science/336718_a_338047]
-
sfârșit aici la Iași la 40 de ani - 1791, ianuarie 24. La trecători cer iertare”. Din cauza vieții agitate și a călătoriilor permanente în străinătate ale lui Besiki, multe dintre manuscrisele sale au fost iremediabil pierdute. Poeziile sale nu au fost publicate în cursul vieții sale, dar sute de copii ale manuscriselor sale au circulat zeci de ani după moartea lui; titlurile multor poezii pot fi invenții ale copiștilor amatori. Moștenirea poetică diversă a lui Besiki este notabilă pentru muzicalitatea deosebită a
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
puternic pe romanticii georgieni de la începutul secolului al XIX-lea și a răsunat din nou în lucrările lor în mai multe ocazii. Prima traducere în limba română a operei poetice a lui Besiki a fost volumul de versuri "Oștile tristeții", publicat de Editura Junimea din Iași în 1977. Cartea a fost publicată prin strădania doamnei Fanny Gingihașvili, cea care a înființat, în 1962, primul curs de limbă și literatură română la Universitatea din Tbilisi. Poeziile au fost traduse de Dumitru M.
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
a răsunat din nou în lucrările lor în mai multe ocazii. Prima traducere în limba română a operei poetice a lui Besiki a fost volumul de versuri "Oștile tristeții", publicat de Editura Junimea din Iași în 1977. Cartea a fost publicată prin strădania doamnei Fanny Gingihașvili, cea care a înființat, în 1962, primul curs de limbă și literatură română la Universitatea din Tbilisi. Poeziile au fost traduse de Dumitru M. Ion. Prefața cărții a fost scrisă de Fanny Gingihașvili, iar postfața
Besarion Gabașvili () [Corola-website/Science/336715_a_338044]
-
vitezei radiale al stelei gazdă, combinat cu perioada orbitală a permis să fie calculată masa minimă a exoplanetei. Statistica fals pozitivă este mai mică decât unu la zece milioane. Știrea descoperirii de la ESO a fost divulgată către "Der Spiegel", care a publicat-o pe 12 august 2016, iar zvonul a circulat repede. Observatorul Sudic European a negat orice implicare în scurgerea de informații și a refuzat să comenteze pe tema descoperirii înainte de anunțul oficial de pe 24 august 2016. Aparenta înclinare a orbitei
Proxima Centauri b () [Corola-website/Science/336716_a_338045]
-
fotografii și le-a donat Academiei Române în anul 1987. A îngrijit edițiile postume ale scrierilor tatălui său. Contribuția sa ca editor și biograf include o colecție de gânduri ale tatălui său pe tema antisemitismului intitulată " F. Aderca și problema evreiască" (publicată în 1999 de Editura Hasefer din București).
Marcel Aderca () [Corola-website/Science/336723_a_338052]
-
primejdiile operațiunii de la Arnhem, a calificat criticile la adresa lui Sosabowski și a brigăzii sale ca fiind „grotești” iar concedierea lui ca un „act rușinos”. Cifrele pierderilor germanilor sunt mai puțin exacte decât cele ale aliaților, iar cifrele oficiale nu au fost publicate niciodată. Un raport emis cel mai probabil de Corpul II Panzer SS pe 27 septembrie amintește de pierderea a 3.300 de oameni (1.300 de morți și 2.000 de răniți) în luptele din jurul orașelor Arnhem și Oosterbeek. Robert
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
soldaților care au luat parte și de dorința unora dintre cei care nu au participat la această bătălie să pretindă că au fost acolo. După evacuarea din timpul Operațiunii Berlin, soldații au primit ca niște eroi în Anglia. A fost publicată în scurtă vreme o listă a 59 de militari decorați (dintre cei 2.000 care s-au reîntors) și aceștia au fost primiți într-o ceremonie specială la palatul Buckingham în decembrie. O listă a doar 25 de militari decorați
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
care s-au reîntors) și aceștia au fost primiți într-o ceremonie specială la palatul Buckingham în decembrie. O listă a doar 25 de militari decorați dintre cei 6.000 care nu s-au mai întors în patrie a fost publicată de abia în septembrie 1945. Cinci dintre participanții britanici la luptele de la Arnhem au primit cea mai înaltă distincție militară pentru vitejie - Crucea Victoria. Patru dintre ei au fost membri ai forțelor aeropurtate, iar unul al RAF. Drapelele de luptă
Bătalia de la Arnhem () [Corola-website/Science/336668_a_337997]
-
Sid Meier Alpha Centauri, sunt toate creditate sub numele lui Brian Reynolds. Rise of Nations a fost pentru Reynolds "primul joc de la Big Huge Games. Apoi a venit mai tarziu Rise of Legends, un joc de strategie în timp real, publicat de Microsoft. Reynolds și Klaus Teuber au colaborat pentru a dezvolta jocul Xbox Live Arcade Catan. Reynolds a condus dezvoltarea jocurilor FrontierVille și CityVille 2, ambele pe Facebook.
Brian Reynolds (designer de jocuri video) () [Corola-website/Science/336720_a_338049]
-
revoltă. Turner a izbutit să fugă și s-a ascuns vreme de șase săptămâni, până ce a fost prins la 30 octombrie 1831. În vremea detenției avocatul Thomas R.Gray a așternut pe hârtie povestea vieții acestuia. Ea a fost ulterior publicată sub titlul „The Confessions of Nat Turner”. Răscoala eșuată a lui Turner a dus vreme de luni de zile la acte de violență cu ucideri de sclavi, și la înăsprirea regulilor contra negrilor nesupuși. La 11 noiembrie 1831 Nat Turner
Nat Turner () [Corola-website/Science/336721_a_338050]
-
Zorba Grecul, cunoscut și sub titlurile Alexis Zorba și Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas, (în , în traducere ad-literam " Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas") este un roman existențialist scris de autorul cretan Nikos Kazantzakis și publicat pentru prima oară în 1946 de Editura Dimitrakos din Atena. El descrie relația specială de prietenie care se formează între un tânăr intelectual grec care încearcă să scape de viața sa monotonă și plictisitoare prin luarea în exploatare a unei
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
nouă versiune în limba greacă a "Divinei Comedii" a lui Dante și începând să redacteze "Zorba Grecul", romanul său de debut. Avea scrise deja 150 de pagini în decembrie 1941, terminând redactarea cărții la 19 mai 1943. Romanul a fost publicat în anul 1946 de editura Dimitrakos din Atena, trecând aproape neobservat. Versiunea în limba franceză, tradusă de Yvonne Gauthier, apare în anul următor la Éditions du Chêne din Paris. Cartea este preluată pentru traducere și publicare de edituri din Anglia
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
și El. Kazantzakis (din 1964). „Pe lângă vitalul Zorba, toți eroii literaturii moderne pălesc”, scrie într-un comentariu din revista "Time". Prima traducere în limba română a fost realizată de Marcel Aderca după versiunea în limba franceză autorizată de autor și publicată în anul 1969 sub titlul "Alexis Zorba" de către Editura pentru Literatură Universală din București. Ea a fost reeditată în 1987 de Editura Univers din București și apoi în 1999, sub titlul schimbat "Zorba Grecul", de Editura Polirom din Iași. Varianta
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
iar numele grecești ale personajelor romanului sunt transcrise, sub influența limbii franceze, fără „-s”-ul final: Zorba, Anagnosti, Kondomanolio, Stavridaki etc. O nouă traducere, de această dată după textul original din limba neogreacă, a fost realizată de Elena Lazăr și publicată în 1994 sub titlul " Viața și peripețiile lui Alexis Zorbas" de Editura Rombay din București, fiind reeditată în 2006 și 2011 sub titlul "Zorba Grecul" de către Editura Humanitas din București. Romanul a fost adaptat mai târziu într-un film omonim
Zorba Grecul (roman) () [Corola-website/Science/336724_a_338053]
-
ONU și UNESCO la Londra și la New York, în calitate de interpret-șef. După ce a petrecut doi ani la New York, el s-a mutat apoi la Geneva (Elveția), făcând parte din comisia de admitere la școlile de la Sorbona și Trieste. El a publicat "Manuel de l'interprete" (Manualul interpretului) în 1952. De asemenea, el a inițiat și coordonat realizarea a două colecții de dicționare tehnice multilingvistice publicate de Elsevier și finanțate de către universitățile din Paris, Heidelberg, Mainz, Trieste și Georgetown. Herbert a devenit
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
Geneva (Elveția), făcând parte din comisia de admitere la școlile de la Sorbona și Trieste. El a publicat "Manuel de l'interprete" (Manualul interpretului) în 1952. De asemenea, el a inițiat și coordonat realizarea a două colecții de dicționare tehnice multilingvistice publicate de Elsevier și finanțate de către universitățile din Paris, Heidelberg, Mainz, Trieste și Georgetown. Herbert a devenit, de asemenea, vicepreședinte și apoi președinte timp de trei ani al Asociației Internaționale a Interpreților de Conferințe (AIIC). După ce s-a retras de la Organizația
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
Unite în anul 1954, Herbert a continuat să lucreze pe cont propriu și a călătorit în Extremul Orient, Madagascar și Orientul Mijlociu. El a fost profesor de mitologii orientale la Universitatea din Geneva, unde a predat din 1954 până în 1964. A publicat în 1947, la cererea lui Albin Michel și în urma unei polemici cu Paul Masson-Oursel în revista "Cahiers du Sud", cartea "Spiritualité hindoue", preluând coordonarea colecției Spiritualités vivantes. În 1960, la cererea guvernului Japoniei, a scris o carte despre shintoism (unul
Jean Herbert () [Corola-website/Science/336734_a_338063]
-
Colonnello Valerio”. Audisio fost numit pentru prima dată într-o serie de articole din ziarul "Il Tempo" din martie 1947, iar Partidul Comunist a confirmat ulterior implicarea lui Audisio. Audisio însuși nu a vorbit public despre aceasta până când și-a publicat relatarea său într-o serie de cinci articole în L' Unità mai târziu în acea lună (și și-a repetat-o într-o carte pe care Audisio a scris-o mai târziu și care a fost publicată în 1975, la
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
până când și-a publicat relatarea său într-o serie de cinci articole în L' Unità mai târziu în acea lună (și și-a repetat-o într-o carte pe care Audisio a scris-o mai târziu și care a fost publicată în 1975, la doi ani după moartea sa). Au mai fost publicate și alte versiuni ale relatării, inclusiv, în anii 1960, două cărți care au stabilit relatarea „clasică” a morții lui Mussolini: "Dongo, la fine di Mussolini" de Lazzaro și
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
în L' Unità mai târziu în acea lună (și și-a repetat-o într-o carte pe care Audisio a scris-o mai târziu și care a fost publicată în 1975, la doi ani după moartea sa). Au mai fost publicate și alte versiuni ale relatării, inclusiv, în anii 1960, două cărți care au stabilit relatarea „clasică” a morții lui Mussolini: "Dongo, la fine di Mussolini" de Lazzaro și Bellini delle Stelle și "Le ultime 95 ore di Mussolini" scrisă de
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
clasică” a morții lui Mussolini: "Dongo, la fine di Mussolini" de Lazzaro și Bellini delle Stelle și "Le ultime 95 ore di Mussolini" scrisă de jurnalistul Franco Bandini. În scurt timp, s-a constatat că există neconcordanțe între povestea originală publicată de Audisio în "L'Unità", versiunile ulterioare furnizate de el și versiunile evenimentelor oferite de către alții. Deși relatarea sa este, cel mai probabil, este construită în jurul faptelor, la ea s-au adăugat cu siguranță amănunte. Discrepanțele și exagerările evidente, împreună cu
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
reputație de om de încredere și de cuvânt; se știa și că lui personal îi displăcea Audisio. Pentru toate aceste motive, a fost considerat foarte semnificativ faptul că el a confirmat în linii mari relatarea lui Audisio. După ce a fost publicată relatarea lui Lampredi, cei mai mulți comentatori, dar nu toți, s-au convins de veridicitatea ei. Istoricul Giorgio Bocca a comentat că „a măturat toate romanele proaste construite timp de peste 50 de ani de la sfârșitul "Ducelui" fascismului...Nu exista nicio posibilitate ca
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
într-o alianță împotriva Uniunii Sovietice. Printre susținătorii acestei teorii s-au numărat istorici precum și și jurnaliști, între care și Luciano Garibaldi; cu toate acestea, teoria a fost respinsă de mulți. În 1994, Bruno Lonati, un fost lider partizan, a publicat o carte în care a pretins că el l-ar fi împușcat pe Mussolini și că a fost însoțit în misiunea sa de către un ofițer al armatei britanice, numit „John”, care a împușcat-o pe Petacci. Jurnalistul Peter Tompkins a
Moartea lui Benito Mussolini () [Corola-website/Science/336729_a_338058]
-
și la înființarea mișcării presioniste Hovevey Tzion din România și a corespondat cu Theodor Herzl, Max Nordau și Eliezer Ben Yehuda, mai ales în problema reînvierii limbii ebraice, insistând asupra necesității adoptării oficiale a pronunțării sefarde a ebraicii. Bejerano a publicat articole în gazetele contemporane în limba ebraica -„Hamaghid”, „Hatzofe”, „Hahavatzelet”, de asemenea în ziarele de limbă ladino Telegrafo și „El Tiempo”. A scris și în gazetele evreiești („Egalitatea”, „Revista israelita”) și românești („Adevărul”, „Albina”) din România Istoricul francez Ernest Renan
Haim Bejerano () [Corola-website/Science/336737_a_338066]