14,631 matches
-
-o economic, în noiembrie 1935, însă sancțiunea a fost ineficace din moment ce nu au interzis vânzarea de petrol sau închiderea Canalului Suez (controlat de Marea Britanie). După cum observase Stanley Baldwin, pe atunci Prim-Ministrul Marii Britanii, aceasta s-a datorat lipsei unei forțe armate care să contracareze atacul Italiei. În octombrie 1935, președintele american, Franklin D. Roosevelt adoptase Actele de Neutralitate și a impus un embargo asupra armelor și munițiilor în ambele tabere, dar a extins și un „embargo moral” asupra combatanților italieni, printre
Societatea Națiunilor () [Corola-website/Science/302049_a_303378]
-
fost foarte aspre a fost datorită temerii Marii Britanii și Franței că Mussolini și dictatorul german Adolf Hitler vor forma o alianță. În data de 17 iulie 1936, Armata Terestră Spaniolă a dat o lovitură de stat, ducând la un conflict armat între republicanii spanioli (guvernul național de stânga) și naționaliști (rebelii conservatorii, anti-comuniști din care făceau partea majoritatea ofițerilor Armatei Spaniole). Ministrul Afacerilor Externe, Julio Álvarez del Vayo, a făcut apel către Societatea Națiunilor, în septembrie 1936, să primească arme pentru
Societatea Națiunilor () [Corola-website/Science/302049_a_303378]
-
lucru groaznic, însă este o parte esențială din securitatea colectivă. În cele din urmă, Franța și Marea Britanie au abandonat conceptul de securitate colectivă în favoarea politicii de calmare în fața creșterii militarismul german sub Hitler. Societatea Națiunilor nu a avut propria forță armată și depindea de Marile Puteri pentru a-și impune rezoluțiile, nevrând însă să facă acest lucru. Cei mai importanți doi membri , Franța și Marea Britanie, erau reticente să impună sancțiuni, cu atât mai mult să recurgă la acțiuni militare în numele Societății
Societatea Națiunilor () [Corola-website/Science/302049_a_303378]
-
Membrii permanenții ai Consiliului de Securitate au drept de veto pe care îl pot folosi pentru a-și proteja interesele vitale. La fel ca predecesoare sa, ONU nu are propria forță armată, însă cere membrilor săi să contribuie la intervenții armate, precum în Războiul din Coreea și misiunea de menținere a păcii din fosta Iugoslavie. De asemenea, ONU are mai mulți membri decât Societatea Națiunilor.
Societatea Națiunilor () [Corola-website/Science/302049_a_303378]
-
în special din bosnieci musulmani. Deși incidentele între forțele auxiliare și sârbii din Bosnia nu au atins gravitatea faptelor din al doilea război mondial, evenimentele din această perioadă au marcat o înrăutățire a relațiilor dintre comunități. În anul 1915, forțele armate ale Regatului Muntenegru au început o ofensivă contra armatei austro-ungare și au ajuns aproape de Sarajevo, fără a reuși însă să cucerească orașul. Armata austro-ungară a respins ofensiva muntenegreană înlăturând orice amenințare militară asupra provinciei. În anul 1918, ca urmare a
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
Cetnicii urmau o strategie de hărțuire a trupelor germane și ale Statului Croat, pregătindu-se pentru o viitoare debarcare a trupelor aliate în Balcani și evitând bătăliile de anvergură. Această strategie era bazată pe experiența din primul război mondial a armatei sârbe, când un sfert din populația masculină a Serbiei a pierit pe câmpul de luptă. Generalul Mihailovici, participant la luptele din primul război mondial fusese marcat de această experiență și a avut un rol determinant în impunerea strategiei de amânare
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
acordat o atenție deosebită industriei grele, inclusiv industriei de armament. Aceasta a fost dezvoltată deoarece Bosnia - Herțegovina era situată în centrul fostei Iugoslavii și nu avea frontieră cu nici un stat de pe teritoriul cătruia ar fi putut fi lansat un atac armat. Fondurile pentru industrializare erau obținute prin transferul de resurse dinspre regiunile mai prospere (Slovenia, Croația și Serbia) spre cele mai sărace. Industrializarea a determinat creșterea populației urbane. Sarajevo, Zenica, Tuzla, Mostar devin orașe în care populația crește spectaculos și cetățenii
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
croaților din Bosnia. În anul 1992 au început operațiunile militare. În primul operațiunile militare au fost marcate de intenția forțelor sârbilor bosniaci de a ocupa un teritoriu cât mai mare, contiguu cu teritoriile ocupate de către sârbii din Croația. Inițial forțele armate ale sârbilor bosniaci aveau avantajul preluării armamentului armatei iugoslave deși se aflau în inferioritate numerică față de bosniaci și croați. În anul 1992, forțele sârbe au desfășurat în regiunile ocupate acțiuni de expulzare a populației civile musulmane și croate. Acțiunea de
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
chiar de către musulmanii bosnieci corpul Allah Akbar) adoptă o atitudine agresiv islamică și încearcă să impună populației civile respectarea literală a preceptelor Islamului (inclusiv prin distrugerea magazinelor care vând alcool și carne de porc). Aceste unități reușesc să înfrângă forțele armate croate din centrul Bosniei și sa creeze teritorii care leagă orașele aflate sub controlului guvernului de la Sarajevo dominat de musulmanii bosnieci. Pe de altă parte, în alte zone (Tuzla sau Maglaj) croații continuă să lupte alături de armata guvernamentală bosniacă, dominată
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
constituirea vreuneia din structurile statale prevăzute de către acordul de la Washington. În anul 1995 armata Republicii Srpska a început ofensiva contra enclavelor musulmane din estul Bosniei (Srebrenica, Zepa și Gorajde), reușind sa ocupe Srebrenica și Zepa. La ocuparea orașului Srebrenica forțele armate și paramilitare ale sârbilor au omorât 7000 de bărbați musulmani act recunoscut drept genocid de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie. În anul 1995, în cadrul operațiunii Furtuna, forțele armatei croate înving Armata Republicii Srpska Kraina, formațiunea statală secesionistă din Croația
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
reușind sa ocupe Srebrenica și Zepa. La ocuparea orașului Srebrenica forțele armate și paramilitare ale sârbilor au omorât 7000 de bărbați musulmani act recunoscut drept genocid de către Tribunalul Penal Internațional pentru fosta Iugoslavie. În anul 1995, în cadrul operațiunii Furtuna, forțele armatei croate înving Armata Republicii Srpska Kraina, formațiunea statală secesionistă din Croația și ocupă teritoriul acesteia. Ca urmare a acestei ofensive teritoriul ocupat de Fikret Abdici este ocupat de armata guvernului central bosniac iar în luna august 1995, forțele armate bosniace
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
forțele armatei croate înving Armata Republicii Srpska Kraina, formațiunea statală secesionistă din Croația și ocupă teritoriul acesteia. Ca urmare a acestei ofensive teritoriul ocupat de Fikret Abdici este ocupat de armata guvernului central bosniac iar în luna august 1995, forțele armate bosniace, croate și ale croaților din Bosnia lansează o ofensivă concertată asupra teritoriilor ocupate de sârbi în Croația și Bosnia. NATO sprijină această ofensivă prin transmiterea de informații și prin lovituri aeriene. Sârbii încearcă să ia ostatici din rândul forțelor
Istoria Bosniei și Herțegovinei () [Corola-website/Science/302103_a_303432]
-
erau capabili doar de o opoziție neînsemnată, iar puterea mongolilor era în descreștere. Statul Lituanian nu a fost clădit numai prin agresiune militară. Existența sa a depins de diplomație cel puțin în aceeași măsură în care a depins de acțiunile armate. Cele mai multe orașe anexate nu au fost cucerite prin luptă, ci au fost de acord să devină vasalii Lituaniei. Cum aceste orașe erau deja vasalii Hoardei de Aur sau ai Principatului Moscovei, decizia de a accepta suzeranitate lituaniană nu era una
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
în discuție independența, ci era accea de a schimba un stăpân mai dur cu unul mai tolerant și mai puternic. Așa a fost cazul Novgorodului, care a acceptat pentru o perioadă să se afle în sfera de influență lituaniană, fără ca armatele lituaniene să fi atacat vreodată orașul. Mai degrabă, controlul lituanian a fost înlesnit de fricțiunile interne dintre conducătorii orașului, dintre cei care doreau să scape de dominația Moscovei și cei care doreau să rămână în sfera de influență moscovită. Această
Marele Ducat al Lituaniei () [Corola-website/Science/302128_a_303457]
-
POTUS" conform President of the United States) este simultan președintele și șeful guvernului Statelor Unite ale Americii. Conform Constituției SUA, președintele în exercițiu este și șef de guvern (în engleză "chief executive") al guvernului federal al Statelor Unite și, totodată, comandantul suprem al forțelor armate. Articolul II a Constituției Statelor Unite acordă puterea executivă a Statelor Unite președintelui și îl împuternicește cu aplicarea legii federale, alături de responsabilitatea numirii executivului federal, diplomaților și a ofițerilor judiciari precum și ratificarea tratatelor cu puterile străine, după consultarea și constimțământul Senatului. Președintele
Președinte al Statelor Unite ale Americii () [Corola-website/Science/302134_a_303463]
-
populația a ajuns la 4.300.000 de oameni. Ducatul a fost organizat administrativ-teritorial în departamente, fiecare purtând numele orașului de reședință. La început erau șase departamente; Teritoriul nou cucerit în 1809 a fost organizat în alte patru departamente: Forțele armate ale ducatului se aflau sub controlul total al francezilor prin ministrul de război, prințul Józef Poniatowski, care era și mareșal al Franței. Ducatul a fost puternic militarizat, cum avea vecini precum Prusia, Imperiul Austriac și Imperiul Rus, și a fost
Ducatul Varșoviei () [Corola-website/Science/302146_a_303475]
-
apărarea trecătorii, a preluat, în mod direct, comanda forțelor de apărare a trecătorii la sfârșitul lunii iulie 480 î.Hr., cu foarte puțin înainte ca orizonturile de la nord să se întunece de puzderia armatei asiatice. Nu putea fi mulțumit de forțele armate atribuite. Din armata de elită spartană nu primise decât 300 de hopliți (infanterie grea). Acestora li se adăugaseră detașamente ale altor polisuri, care nu depășeau 5000 de oameni. Erau trupe pestrițe, ușor înarmate, mai slab instruite, pe care se putea
Leonidas () [Corola-website/Science/302140_a_303469]
-
al consiliului de miniștri. Tot el a organizat în această perioadă și Poliția Legionară. Pretențiile legionarilor vizând cumulul de putere în guvern au fost în creștere, dar respinse constant de Antonescu. Pentru ca România să poată fi atrasă intr-un conflict armat de partea Axei, Mișcarea Legionară a fost presată de Berlin să accepte în fruntea statului un militar dispus să colaboreze și să fie totodată bine primit de populație, mai ales de armată. Așa a ajuns Antonescu la guvernare. Acesta, de
Horia Sima () [Corola-website/Science/302185_a_303514]
-
presupunerea (fără dovadă) că 900 de hiloți (câte trei la fiecare spartan) au fost prezenți la luptă. Dacă au fost acolo și hiloți, nu există nici un motiv să punem la îndoială că au participat în rolul lor tradițional de slujitori armați ai fiecărui spartan. Altfel, cei 900 de oșteni 'pierduți' de Herodot ar fi putut fi perieci, regăsind astfel cei 1.000 de lacedemonieni ai lui Diodorus. Ambiguitatea exprimării lui Diodorus (cei 1.000 de lacedemonieni includeau cele 300 de spartani
Bătălia de la Termopile () [Corola-website/Science/302139_a_303468]
-
поручники" (poruciniki), "должники" (doljiniki) - nu aveau dreptul să părăsească moșiile stăpânilor lor. Boierii și mânăstirile au încercat de asemenea să îngrădească dreptul altor categorii de țărani de a-și schimba stăpânul feudal. Astfel de încercări au dus la numeroase răscoale armate, cele mai importante având loc în anii 1136, 1207, 1228-1229, 1270, 1418 și 1446-1447. Fuga de pe moșii, refuzul de plată al obligațiilor feudale, revoltele locale și alte forme de protest antifeudal au fost fenomene obișnuite în Republica Novgorodulu. Novgorodul este
Republica Novgorodului () [Corola-website/Science/302211_a_303540]
-
(în arabă حرب الأيام الستة, "harb al-ayyăm as-sitta", ebraică מלחמת ששת הימים, "Milhemet Sheshet Ha‑Yamim ", engleză "Six-Day War" sau "Six Days' War") a fost un conflict armat între Israel și alianța formată din statele arabe Egipt, Iordania și Siria. Acest război a durat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania. a
Războiul de Șase Zile () [Corola-website/Science/302509_a_303838]
-
statele arabe Egipt, Iordania și Siria. Acest război a durat între 5 și 10 iunie 1967. În urma victoriei militare asupra coaliției arabe, Israelul a ocupat Fâșia Gaza, Peninsula Sinai, Platoul Golan și Cisiordania. a fost cel de-al treilea conflict armat arabo-israelian. La începutul anului 1967 observatorii politici nu considerau iminentă izbucnirea unui război între Republica Arabă Unită sub conducerea lui Gamal Abdel Nasser și Israel. Henry Laurens nu este de acord cu teoriile culpabilității unilaterale ale părților beligerante, ci este
Războiul de Șase Zile () [Corola-website/Science/302509_a_303838]
-
dominației israeliene asupra zonelor dintre Siria și Israel, demilitarizate în urma armistițiului din 20 iunie 1949. Itzhak Rabin, pe atunci comandantul Statului Major al armatei israeliene, a încercat, printr-o politică militară agresivă, să consolideze această hegemonie și să transfere conflictul armat pe teritoriul Siriei, convins de suportul american și de diferențele insurmontabile dintre guvernul lui Nasser și partidul Baath care se afla la putere în Siria. Palestinienii au devenit activi din punct de vedere politic și militar. Astfel, în anul 1964
Războiul de Șase Zile () [Corola-website/Science/302509_a_303838]
-
a Ierusalimului, care va fi anexată Israelului pe data de 27 iunie 1967. 8 iunie - Tancurile israeliene ajung până la Canalul Suez, deși forțele egiptene erau mult superioare numeric celor israeliene în această zonă de conflict. Egiptul capitulează. 9 iunie - Forțele armate israeliene atacă Siria și cuceresc, după lupte grele, mare parte din Platoul Golan, inclusiv orașul Quneitra (Al Qunaytirah'). Gamal Abdel Nasser, președintele Egiptului, își declară demisia, dar își va retrage peste o zi această declarație, în urma demonstrațiilor masive în favoarea sa
Războiul de Șase Zile () [Corola-website/Science/302509_a_303838]
-
revoltă antiotomană a avut loc în Bosnia și Herzegovina în vara lui 1875. Principalul motiv al acesteia era povara uriașă de taxe impusă de administrația însetată de bani a guvernului otoman. Atât Muntenegru cât și Serbia au intervenit cu trupe armate. În pofida unei relaxări a taxelor, revolta a continuat cu mult după sfârșitul anului 1875 și a ajuns să declanșeze și revolta bulgară din 1876. Din toamna lui 1875, autoritățile otomane știau că o revoltă era pe cale să izbucnească. De aceea
Războiul Ruso-Turc (1877–1878) () [Corola-website/Science/302488_a_303817]