KorAP: Find »[drukola/base=durea & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...516 517 518 ...537 >

13,416 matches

Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854

sculat de pe boală. Și "Satrap-Vodă", te-a primit cu brațele deschise și te-a ridicat întâiul lui sfetnic: minune și mai mare! Numai "întoarcerea la cuibul dintâi" cum frumos a spus Măria ta, numai dorul ostoit m-a tămăduit. Mă doare numai că pribegii aiștia, în loc să pună umărul să ridice țara, cum fac alte neamuri megieșe -, "se găsesc unii ce se nevoiesc să-și mănânce neamul". Recunosc, n-om fi noi ușă de biserică, dar care popor e fără prihană? Bălăcărește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
1453, în zori, glăsuiește Țamblac adânc tulburat. A căzut?! Într-un fel, a fost o încununare. Și-a cucerit nemurirea... Povestește-mi cum a fost. Povestește-mi, Ioane... Dar ți-am povestit de trei ori! protestează el. Sunt amintiri ce dor! Scutește-mă! Povestește-mi și a patra oară!... Te rog, Ioane!... Te rog! Aprindem o lumânare și pentru Constantin... Țamblac oftează, se reculege, apoi, impresionat de amintirile ce-l copleșesc, începe, cu îndârjire: Apusul ne părăsise! Asediați, pe ziduri, rezistam

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Zi mai departe... Ce a urmat? Dincolo de moarte nu mai urmează nimic... încearcă Țamblac să scape. Nimic... O moarte poate să fie un început. Uneori, "Nemurirea". Te rog, Ioane... -Ți-am povestit. Doar știi ce a urmat... De ce mă chinui? Mă doare, se tânguie Țamblac. Te rog, spune până la capăt... Te rog! Bine, răule! oftează el și continuă. Mahomed îl căuta cu disperare. A pus mare răsplată pe capul lui. Îl voia viu sau mort; mai cu seamă viu, pentru că dorea să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
retrăindu-le. Vorbește încet, adunându-și gândurile: Douăzeci și cinci de ani s-au scurs din noaptea aceea de 16 octombrie... Și ce om, ce domn mare ar fi fost... Mă urmărește icoana lui... Parcă îl văd... A fost cumplit... Deși mă doare amintirea, o să-ți povestesc. Trebuie să știi și tu, spune Ștefan cu ochii închiși și ascultându-și gândurile ce se învălmășesc nebune. Văd... și acum îl văd, murmură înfiorat Capul lui taica rostogolindu-se printre blide și pocale... Și... și

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
totul! Să nu uiți nici o clipă, Domniile-s trecătoare, Moldova e veșnică! rostește el cu o vibrație adâncă în glas și se strânge înfiorat. Ție ți-i frig, Alexandre? Nu... M-a luat așa, un fior... Se schimbă vremea, mă dor oasele. De fapt, e toamnă târzie... Să ne încălzim și noi, îndeamnă el și umple ulcelele, întinzându-i una. Zi bogdaproste... Bogdaproste... Bogdaproste că la Stambul peste tot e liniște. La fereastră, Ștefan privește cerul însângerat de soarele ce apune

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
suntem lor datori, îngână Ștefan cu amar. Oare atât de puțin prețăluiesc sângele ce l-am vărsat apărându-i și pe ei, "Creștinătatea" toată? Meritam, dacă nu banii lor, măcar puțină recunoștință. Măcar atâta... Suflete de negustor, spune Vlaicu. Îi doare-n fund, bombăne Mihail. Vistiernice! poruncește Ștefan. Treci la catastif. Datoria Moldovei către Veneția, de unde de ne-unde, s-o plătești! La datoria Veneției către Moldova tragi linie! Să le fie lor pomană sângele vărsat! "Veșnică pomenire!" Țamblac se pleznește

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
-l caut cu lumânarea"... E drept, "am bătut" multe războaie, dar n-am făcut alta decât să mă apăr... Sau să-mi caut dreptatea!... Ei ce-au cătat în țara mea?! Și nu pentru "Creștinătate" mă bat. Pe mine mă dor nevoile noastre. Moldova mea mă doare... Desigur, pacea-i mai bună, dar o pace cinstită, nu o pace în genunchi, cu iataganul la beregată. Moldova vreau s-o păstrez întreagă, cu prețul pieirii capului meu. Pax ottomanica! declară Țamblac. Visul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
am bătut" multe războaie, dar n-am făcut alta decât să mă apăr... Sau să-mi caut dreptatea!... Ei ce-au cătat în țara mea?! Și nu pentru "Creștinătate" mă bat. Pe mine mă dor nevoile noastre. Moldova mea mă doare... Desigur, pacea-i mai bună, dar o pace cinstită, nu o pace în genunchi, cu iataganul la beregată. Moldova vreau s-o păstrez întreagă, cu prețul pieirii capului meu. Pax ottomanica! declară Țamblac. Visul tău, Doamne, "Neatârnarea"! D-aia ai

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
a apărat... cu gura. Și Mahomed Sultan chiar s-o spăriet de gura Cazimirului? întreabă Ștefan cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă calea întoarsă. Îl doare Podul! Rău îl doare! hohotește Ștefan înecându-se, tușind. Cazimir i-a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Și Mahomed Sultan chiar s-o spăriet de gura Cazimirului? întreabă Ștefan cu ironie. De unde! Mahomed a râs cu pohtă și a spus că rău îi pare, dar e prea târziu să facă calea întoarsă. Îl doare Podul! Rău îl doare! hohotește Ștefan înecându-se, tușind. Cazimir i-a scris Sultanului, continuă Duma: Dacă Ștefan acela i-a greșit cu ceva Sublimului Sultan, de l-a supărat cu ceva, el, Craiul, ca stăpân ce se află acelui supus, este gata să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
ei... Boierii se dezlănțuiesc: Da! Da! Să le dăm! Mai bine o pace strâmbă, decât un război nimicitor! Îi stropșim! I-am mai belit o dată! Când bate furtuna, de nu te pleci.... te frângi! Cu prețul robiei?! Să supraviețuim! Mă doare capul când mă gândesc numai, spune Stanciu. Crezi că pe mine nu mă doare?! îi răspunde Ștefan. Ard cinci lumânări pe noapte. Nu-i ușor să spun " Da!". Dar și mai greu să spun "Nu!". Le-am ticluit eu, dar

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
decât un război nimicitor! Îi stropșim! I-am mai belit o dată! Când bate furtuna, de nu te pleci.... te frângi! Cu prețul robiei?! Să supraviețuim! Mă doare capul când mă gândesc numai, spune Stanciu. Crezi că pe mine nu mă doare?! îi răspunde Ștefan. Ard cinci lumânări pe noapte. Nu-i ușor să spun " Da!". Dar și mai greu să spun "Nu!". Le-am ticluit eu, dar vezi... socoteala de-acasă nu se potrivește cu cea din târg. Poate... poate nu

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Ce răspuns să dăm Măritului Padișah? Răspunsul nostru este scurt: "Nu!". Mahomed trebuie să înțeleagă că nu poate îngenunchea un popor ce nu se lasă și nu se lasă, până la moarte. Avem codri, avem munți... și dinți avem! L-ar durea prea tare capul. Să-și vadă de drum! Lumea-i lungă și lată. Umble sănătos și să ne lase în plata Domnului! Știu, "Capul plecat sabia nu-l taie", spune el cu durere. Altfel nu pot face... De vă surâde

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
mai bun leac contra fricii: Mergi înainte și credința-ți va veni!". Alexandru își șterge obrajii cu palmele: Am înțeles, Tăicuță Măria ta... Ștefan îl strânge aproape, cu un glas îngânat: Săndrele, o să-ți fac o mărturisire care o să te doară... Fără lacrimă însă! Să te călești! De două ori, Mahomed mi te-a cerut ostatic, zălog de credință la Înalta Poartă... Am refuzat! Dar... dar dacă, într-o zi, interesele Moldovei mi-o vor cere, pe Dumnezeul meu, te voi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
au oprit să caște gura la ciorovăială. Oameni buni! îi ia Savastița, martori: Uitați-vă la el, hodorogu', viteazu' vitejilor, rezbel îi trebuie?! Abia-și trage bășinile de prăpădit ce-i. Cât îi nopticica de mare, se vaicăre că-l doare ici, că-l doare colo și mă pune să-l calc! Moartea-l cată acasă și el o găsește la rezbel! Nu-ți ajunge cât te-or străpuns, cât te-or tăiat varvarii?! se pune ea pe boceală, pe văicăreală

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
gura la ciorovăială. Oameni buni! îi ia Savastița, martori: Uitați-vă la el, hodorogu', viteazu' vitejilor, rezbel îi trebuie?! Abia-și trage bășinile de prăpădit ce-i. Cât îi nopticica de mare, se vaicăre că-l doare ici, că-l doare colo și mă pune să-l calc! Moartea-l cată acasă și el o găsește la rezbel! Nu-ți ajunge cât te-or străpuns, cât te-or tăiat varvarii?! se pune ea pe boceală, pe văicăreală. O să-ți bage turcii

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
Să vedeți! tresare Alexandru care ațipise de-a-npicioarele. Odihnește-te, Ștefane, se roagă Maria lipindu-și fruntea de pieptul său. O zi, barem... O zi... Dau turcii, Maria, spune el mângâindu-i părul. Dacă apucă să treacă... Și-o să treacă... Te doare? întreabă Maria privindu-i piciorul. Durerile mele? surâde el vag. Care din ele?... Să vii să-ți oblojesc rana. O să vin... Mâinile tale de pus la rană... și îi sărută palmele. Am și uitat de când n-am mai pus capul

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
aiestea. Spune Ioane... Povestește... Dar... dar ți-am povestit de patru ori! protestează Țamblac. Povestește-mi și a cincea oară! Te rog! Țamblac oftează și începe, în silă: Dacă nu te lași și nu te lași"... Să știi că mă doare povestea asta. Ștefan continuă, curgător, febril, pătimaș: "...Dacă lupți și lupți până la moarte, nu poți fi înfrânt..." Și... și mai departe?... Vom muri împreună..." Nu! Nu-i adevărat! Ați fugit! Toți! L-ați părăsit! A rămas singur! strigă Ștefan acuzator

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pierduți în gol, obsedat, îngână: Dacă nu te lași... și nu te lași... și nu te lași... Dacă lupți... și lupți... Termopile, șoptește Țamblac. Ce tot spui? Mă gândeam... Ștefan duce mâna la falcă, o freacă ușor... Măseaua?... Iar?... Te doare?... S-o ia naiba! Acu și-a găsit! De ce n-o scoți? Parc-am avut timp? Cu turcii aiștea... Doar știi... O s-o scot! O s-o scot!... Noapte bună, Ioane. Noapte bună Ștefane... Dormi puțin, că mâine.... O să dorm... O să

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
pe domnul ei. Te-ai putea gândi totuși că, de mă osândești, zdrobești inima dragei tale surioare și... și urgisești niște prunci ce-ți sunt ție nepoței, cerșește Isaia. Ștefan se întoarce către Sora ce plânge în brațele Mariei. Mă doare durerea ta, Sora... Te rog să mă ierți... Spune! Pot să fac altfel? Sora hohotește, dar din gura ei cuvânt de îndurare nu iese... Isaia se răstește la ea cu brutalitate: Spuneai că mă iubești!... Că sunt "Soarele tău"!... Îi

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
domn, m-am lecuit de aieste năluciri deșarte. Nevoile, durerile țării, munca m-au făcut să înțeleg că nu pentru mine nu gloria, nu măririle -, ci puterea de a îndura, de a dărui, de a lupta... Pe mine Moldova mă doare... Dumnezeu mi-a dat în grijă aiastă țară s-o fac mai bună și nu să mă umflu în pene ca un curcan nătâng în Scaunul meu de la Suceava... M-am lecuit de fumuri... Am coborât prea jos, zâmbește chinuit

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
iertarea, ci ispășirea... Și... și nu pot fugi de mine însumi! Nu-mi voi afla liniștea și nici iertarea până nu voi găsi calea de a-mi izbăvi țara... Să te audă Dumnezeu. Ștefan se strânge înfiorat: Știi ce mă doare mai mult și mai mult? Nu trădarea Apusului cu liota lui de regi și crai. Cine sunt eu, pentru ei? Cine sunt ei, pentru mine? Mă doare cumplit mă doare că m-au părăsit ai mei! Moldovenii mei! Cei ce

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
izbăvi țara... Să te audă Dumnezeu. Ștefan se strânge înfiorat: Știi ce mă doare mai mult și mai mult? Nu trădarea Apusului cu liota lui de regi și crai. Cine sunt eu, pentru ei? Cine sunt ei, pentru mine? Mă doare cumplit mă doare că m-au părăsit ai mei! Moldovenii mei! Cei ce mi-au stat alături ca mii și mii de frați... Cei cu care am împărțit și pâinea și apa... Și durerile și bucuriile... Și viața și moartea

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
te audă Dumnezeu. Ștefan se strânge înfiorat: Știi ce mă doare mai mult și mai mult? Nu trădarea Apusului cu liota lui de regi și crai. Cine sunt eu, pentru ei? Cine sunt ei, pentru mine? Mă doare cumplit mă doare că m-au părăsit ai mei! Moldovenii mei! Cei ce mi-au stat alături ca mii și mii de frați... Cei cu care am împărțit și pâinea și apa... Și durerile și bucuriile... Și viața și moartea...S-au lepădat

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]
frați... Cei cu care am împărțit și pâinea și apa... Și durerile și bucuriile... Și viața și moartea...S-au lepădat de mine... M-au părăsit... M-au lăsat singur, când aveam mai mare nevoie de ei... Aiasta cumplit mă doare! Daniil clatină din cap: S-a surpat, oare, credința moldovenilor în Domnul lor, Ștefan? Risipește umbra îndoielii... "Moldovenii lui Ștefan", îngână el sarcastic... Eram înțeleși au jurat chiar ca oastea risipită să se adune pe culmile Carpaților în zvon de

[Corola-publishinghouse/Memoirs/1556_a_2854]