13,026 matches
-
de Limbi Clasice (1968-1973). Doctorat în filozofie la Universitatea din București (1976). Cercetător la Institutul de Filozofie (1965-1975) și Institutul de Istorie a Artei (1975-1989). Bursier al Fundației Humboldt (1982-1984). Director al Editurii Humanitas din 1990. Profesor la Facultatea de Filozofie a Universității București din 1992. Chevalier de l’Ordre des Arts et des Lettres (Paris, Franța, 1992). Commendatore dell’ Ordine della Stella della Solidarieta italiana (Roma, Italia, 2005). SCRIERI — Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii (Univers, 1975; Humanitas, 1994
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
2005). SCRIERI — Tragicul. O fenomenologie a limitei și depășirii (Univers, 1975; Humanitas, 1994, 2005); Încercare în politropia omului și a culturii (Cartea Românească, 1981); ediția a II-a, cu titlul Om și simbol. Interpretări ale simbolului în teoria artei și filozofia culturii (Humanitas, 2005); Jurnalul de la Păltiniș. Un model paideic în cultura umanistă (Cartea Românească, 1983; Humanitas, 1991, 1996, 2004, 2005); Le Journal de Paltinis (La Découverte, Paris, 1998); Paltinis Diary (CEU Press, Budapesta și New York, 2000); Dziennik z Păltinișu. Pajdeja
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Découverte, Paris, 1998); Paltinis Diary (CEU Press, Budapesta și New York, 2000); Dziennik z Păltinișu. Pajdeja jako model w kulturze humanistycznej (Pograznicze, Sejny, 2001); Epistolar (coautor și editor: Cartea Românească, 1987; Humanitas, 1996); Apel către lichele (Humanitas, 1992, 1996); Cearta cu filozofia (Humanitas, 1992, 2005); Despre limită (Humanitas, 1994); De la limite. Petit traité à l’usage des orgueilleux (Éd. Michalon, Paris, 1997); Itinerariile unei vieți: E.M. Cioran urmat de Apocalipsa după Cioran. Trei zile de convorbiri — 1990 (Humanitas, 1995); Itinéraires d’une
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
lecturile uitate ale autorului; și uneori chiar din mizeria vieților noastre și a istoriei petrecute în această parte a lumii. Acest discurs despre limită năzuiește de asemenea să fie o construcție și, în acest sens, el este o carte de filozofie aproape în înțelesul tradițional al cuvântului. De aceea capitolele despre frică, nehotărâre, destin, lene, ratare, prostie, putere sau iubire nu sunt pagini grupate arbitrar în spațiul unor eseuri disparate, ci momentele născute oarecum necesar în urma unei intenții de rigoare. Ele
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
conștiință și limită. Neutralitatea lumii fizice a fost anulată, în măsura în care ea a devenit obiectul și prilejul unei încercări (peira). De aici și până la conștiința limitelor proprii, dar și a „încercării“ lor, nu mai era decât un pas, care în istoria filozofiei a echivalat cu trecerea de la ontologie la etică și la reflecția în marginea divinului, de la presocratici la lumea tragicilor și a platonismului cu toate deschiderile lui. Deși în limba greacă peras a fost preponderent invocat ca limită a corpurilor, a
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
a cărui identitate este greu de fixat în suita tuturor metamorfozelor pe care le-a suferit obiectul „științei interpretării“: de la literatura clasică sau biblică la suprafața vizată de disciplina filozofică autonomă legată în zilele noastre de numele lui Gadamer. - Când filozofia modernă, prin Feuerbach, a trebuit să definească o atitudine specifică a spiritului care se implică în cunoașterea oricărei realități; sau când, prin Scheler, s-a pus problema întemeierii unei „științe fundamentale a esenței omului“ care să sintetizeze toate rezultatele științelor
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
problema operei de artă, se invocă îndeobște Der Ursprung des Kunstwerkes (Originea operei de artă), faimoasa scriere publicată în volumul Holzwege (Cărări în necunoscut), la baza căreia au stat trei conferințe ținute în 1936. În schimb, nu numai amatorii de filozofie și estetică, dar chiar și cercetătorii trec adesea cu vederea textul conferinței Die Herkunft der Kunst un die Bestimmung des Denkens ( Proveniența artei și determinarea gândirii), pe care Heidegger a ținut-o, 31 de ani mai târziu, în 1967, la
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
pe care Heidegger a ținut-o, 31 de ani mai târziu, în 1967, la Atena. Ne vom opri asupra acestei mici scrieri (ea nu depășește 15 pagini), cu speranța că arta ar putea totuși câștiga ceva de pe urma întâlnirii ei cu filozofia, așa cum filozofia, în câteva din marile ei momente, a câștigat forță, splendoare, ba chiar și un plus de umilitate de pe urma întâlnirii cu arta și cu meditația asupra operei de artă. Dar ne vom opri asupra acestei mici scrieri nu în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
Heidegger a ținut-o, 31 de ani mai târziu, în 1967, la Atena. Ne vom opri asupra acestei mici scrieri (ea nu depășește 15 pagini), cu speranța că arta ar putea totuși câștiga ceva de pe urma întâlnirii ei cu filozofia, așa cum filozofia, în câteva din marile ei momente, a câștigat forță, splendoare, ba chiar și un plus de umilitate de pe urma întâlnirii cu arta și cu meditația asupra operei de artă. Dar ne vom opri asupra acestei mici scrieri nu în întregul ei
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
am Main, Klostermann, pp. 64-65. </ref> Patru ani mai târziu, în studiul scris în 1939, Vom Wesen und Begriff der Physis (Despre esența și conceptul lui Physis), același lucru este reluat într-o formă concisă: „... însă peras, gândit în spiritul filozofiei eline, nu este o limită în sensul unei margini exterioare, nu este acel loc unde ceva încetează. Limita este, de fiecare dată, ceea ce limitează, ceea ce conferă determinații, ceea ce dă punct de sprijin și statornicie, acel ceva prin care și în
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
forma actuală, aceste pagini reprezintă o reconstrucție a volumului publicat în 1981 la editura „Cartea Românească“ sub titlul Încercare în politropia omului și a culturii. Au fost reținute, în noua structură, studiile dedicate interpretărilor simbolului în teoria artei și în filozofia culturii. A rezultat astfel un volum de maximă coerență, care, indiferent de operele de artă analizate sau de teoriile prezentate, spune același lucru: la baza întregului comportament uman se află ambiguitatea fundamentală a jocului dintre văzut și nevăzut, material și
Despre limitã by Gabriel Liiceanu () [Corola-publishinghouse/Science/583_a_1233]
-
este asociată cu modificarea comportamentului matern, în sensul trecerii de la tehnicile fizice, mai numeroase la vârste mici, la utilizarea metodelor verbale. Părinții privesc comportamentul copiilor dintr-o varietate de perspective. Variațiile provin din apartenența la diferitele categorii socio-economice, din diversitatea filozofiilor de viață asumate, din motivele, nevoile, așteptările și scopurile diferite ale părinților, cât și din amploarea diferențelor de personalitate dintre copii și părinți. Toate acestea influențează practicile educative utilizate de părinți. Spre exemplu, părinții aparținând claselor sociale superioare și mijlocii
ARTA DE A FI PĂRINTE by Alina- Elena Ciocoiu () [Corola-publishinghouse/Science/91745_a_93069]
-
vocation créatrice le conduit tânt vers la littérature que vers la pensée philosophique 821, Blaga élabore pendant ces deux décennies quelques volumes d'essais et études qui constitueront la base de șes trilogies : Cultură și cunoștință (Culture et connaissance, 1922), Filozofia stilului (La philosophie du style, 1924), Fenomenul originar (Le phénomène originaire, 1925), Fetele unui veac (Leș visages d'un siècle, 1925), Daimonion (1926), Eonul dogmatic (L'éon dogmatique, 1931), Cunoașterea luciferica (La connaissance luciférienne, 1933), Censura transcendență (La censure transcendante
[Corola-publishinghouse/Science/1467_a_2765]
-
cealaltă soluție se impune: cercetarea literară își are propriile ei metode valabile care nu sânt întotdeauna cele ale științelor naturii dar sunt totuși metode raționale. Numai o concepție foarte îngustă despre adevăr poate exclude din domeniul cunoașterii realizările studiilor umanistice. Filozofia, istoria, jurisprudența, teologia și chiar filologia au elaborat metode valabile de cunoaștere cu mult înainte de dezvoltarea modernă a științei. Realizările lor poate că au ajuns să fie umbrite de victoriile teoretice și practice ale științelor fizice moderne ; dar ele sunt
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Omul de știință, susținea Dilthey, explică un eveniment prin antecedentele lui cauzale, în timp ce istoricul încearcă să-i înțeleagă semnificația. Procesul de înțelegere este, în mod necesar, individual și chiar subiectiv. Un an mai târziu, Wilhelm Windelband, binecunoscutul specialist în istoria filozofiei, s-a ridicat și el împotriva părerii conform căreia științele istorice ar trebui să adopte metodele științelor naturii. *5 Naturaliștii tind să stabilească legi generale, în timp ce istoricii încearcă să surprindă faptul unic și nerepetabil. 40 Această părere a fost dezvoltată
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
al culturii, într-o lucrare apărută în Franța, A. D. Xenopol a făcut o distincție între științele naturii, care se ocupă de "fapte de repetiție" și istorie, care se ocupă de "fapte de succesiune". Italianul Benedetto Croce și-a bazat întreaga filozofie pe o metodă istorică care este total deosebită de aceea a științelor naturii. *7 Nu vom face o analiză completă a acestor probleme, deoarece pentru asta ar trebui să ne pronunțăm asupra unor chestiuni ca clasificarea științelor, filozofia istoriei și
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
bazat întreaga filozofie pe o metodă istorică care este total deosebită de aceea a științelor naturii. *7 Nu vom face o analiză completă a acestor probleme, deoarece pentru asta ar trebui să ne pronunțăm asupra unor chestiuni ca clasificarea științelor, filozofia istoriei și teoria cunoașterii. *8 Vom da însă câteva exemple concrete oare credem că vor putea, cel puțin, să sugereze importanța problemei pe care trebuie s-o rezolve cercetătorul literar. De ce îl studiem pe Shakespeare ? Este clar că nu ne
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
Acesta este un mod obișnuit de a distinge literatura sau de a vorbi despre ea. Când spunem "asta nu e literatură", exprimăm o judecată de valoare de acest fel ; emitem o judecată similară când, vorbind despre o carte de istorie, filozofie s-au știință, spunem că aparține "literaturii". Majoritatea istoriilor literare includ și analiza operei filozofilor, istoricilor, teologilor, moraliștilor, politicienilor și chiar a unor oameni de știință. Ar fi greu de imaginat, de exemplu, o istorie literară a Angliei în secolul
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
creștin, iar Adam Smith numai ca moralist și economist. 45 Dar în cele mai multe istorii literare acești gânditori sunt discutați în mod fragmentar, rupți din contextul potrivit - istoria materiei de care s-au ocupat - deci fără o înțelegere reală a istoriei filozofiei, a teoriei etice, a istoriografiei, a teoriei economice. Evident, istoricul literar nu se poate transforma automat într-un bun cunoscător al istoriei tuturor acestor discipline. El devine pur și simplu un compilator, un intrus .conștient de propria lui incompetență. Din
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
mân" face incomprehensibilă continuitatea tradiției literare, dezvoltarea genurilor literare și chiar însăși natura procesului literar, pe lângă că ea lasă în umbră factorii sociali, lingvistici, ideologici și alți factori determinanți. Acest principiu introduce un punct de vedere excesiv de "estetic" în istorie, filozofie și alte discipline similare. Nu există, evident, nici un alt motiv decât accentul pus pe "stilul" și organizarea expozitivă pentru a considera că, dintre toți oamenii de știință englezi, singur Thomas Huxley este vrednic să fie citit. Potrivit acestui criteriu, cu
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
invenție" și "ficțiune", dar care rămân în primul rând opere filozofice. Această concepție despre literatură este descriptivă 51 ea nu se referă la valoarea operelor. Unei opere mari și influente nu-i aducem nici un prejudiciu încadrând-o în domeniul retoricii, filozofiei, pamfletului politic, deoarece în toate aceste domenii se pot pune probleme de analiză estetică, de stilistică și de compoziție, asemănătoare sau identice cu cele ce se pun în literatură, lipsindu-le însă calitatea centrală de "ficțiune". Aceasta concepție va include
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
S-au schimbat oare în decursul istoriei concepțiile despre natura și funcția literaturii ? Nu este ușor să se răspundă la această întrebare. Dacă ne întoarcem destul de mult în trecut, putem răspunde afirmativ ; putem ajunge într-o perioadă în care literatura, filozofia și religia erau nediferențiate: dintre greci, Eschil și Hesiod ar putea ilustra acest lucru. Platon însă poate deja vorbi despre cearta dintre poeți și filozofi ca despre o ceartă veche, înțelegând prin aceasta ceva inteligibil pentru noi. Pe de altă
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
acestea sunt excepții. A lua în serios arta sau literatura sau poezia înseamnă, cel puțin în mod obișnuit, a-i atribui o anumită utilitate proprie. Referindu-se la părerea lui Arnold, și anume că poezia ar putea înlocui religia și filozofia, Eliot scrie: "...nimic în lumea aceasta sau în lumea viitoare nu poate înlocui nimic..." *3. Cu alte cuvinte, nici o categorie autentică de valori nu are un adevărat echivalent. Nu există veritabili înlocuitori, în practică, literatura poate, evident, să înlocuiască multe
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
trăită de altcineva ; și poate fi folosită de istoriografi ca document social. Dar are oare literatura o funcție pe care nimic altceva nu poate s-o îndeplinească atât de bine ca ea ? Sau este cumva literatura doar un amalgam de filozofie, istorie, muzică și imagini artistice care, într-o economie cu adevărat modernă, ar fi separate ? Aceasta este problema fundamentală. Apărătorii literaturii vor susține că ea nu este un vestigiu arhaic, ci o permanență si la fel vor susține mulți dintre
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]
-
generalul și probabilul. Acum însă, când istoria, ca și literatura, pane o disciplină inconsistentă, prost definită și când știința este rivalul cel impresionant, se susține mai degrabă că literatura ne face să cunoaștem acele aspecte de oare științele exacte și filozofia nu se ocupă, în timp ce un teoretician neoclasic ca Samuel Johnson putea încă să considere că poezia este "grandoarea generalității", unii teoreticieni moderni care aparțin unor școli diferite, (de exemplu, Bergson, Gilby, Ransom, Stace) subliniază în mod unanim caracterul particular ad
[Corola-publishinghouse/Science/85056_a_85843]