13,778 matches
-
creșterii activității notariale, au rămas notarii supremi ai cancelariei papale ("notarii apostolici" or "protonotarii"). În Evul Mediu, pronotarii au fost funcționari papali de rang înalt și au fost adesea numiți direct în rangul de cardinal. Inițial erau doar șapte, dar Papa Sixt al V-lea (1585-1590) a crescut numărul lor la doisprezece. Importanța lor s-a diminuat progresiv, iar în perioada Revoluției Franceze oficiul a dispărut aproape în întregime. La 8 februarie 1838, Papa Grigore al XVI-lea a restabilit colegiului
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
de cardinal. Inițial erau doar șapte, dar Papa Sixt al V-lea (1585-1590) a crescut numărul lor la doisprezece. Importanța lor s-a diminuat progresiv, iar în perioada Revoluției Franceze oficiul a dispărut aproape în întregime. La 8 februarie 1838, Papa Grigore al XVI-lea a restabilit colegiului protonotarilor, cu șapte membri numiți "protonotarii de numero participantium", cunoscuți și ca "protonotari numerari", pentru că au împărțit veniturile, în calitate de funcționari ai Cancelariei Romane. Începând din secolul al XVI-lea papii au numit, de
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
8 februarie 1838, Papa Grigore al XVI-lea a restabilit colegiului protonotarilor, cu șapte membri numiți "protonotarii de numero participantium", cunoscuți și ca "protonotari numerari", pentru că au împărțit veniturile, în calitate de funcționari ai Cancelariei Romane. Începând din secolul al XVI-lea papii au numit, de asemenea, pronotari onorifici, care se bucurau de aceleași privilegii ca și cei șapte membri reali ai colegiului; pronotarii titulari aveau o poziție corespunzătoare în administrarea Ordinariatului episcopal sau în Capitulul catedral. Prin scrisoarea motu proprio "Inter multiplices
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
pronotari onorifici, care se bucurau de aceleași privilegii ca și cei șapte membri reali ai colegiului; pronotarii titulari aveau o poziție corespunzătoare în administrarea Ordinariatului episcopal sau în Capitulul catedral. Prin scrisoarea motu proprio "Inter multiplices" din 21 februarie 1905, Papa Pius al X-lea a definit poziția pronotarilor: privilegiile, veșmintele și însemnele membrilor celor patru clase: Începând din 1969 (după scrisorile în formă motu proprio ale Papei Paul al VI-lea: "Pontificalis Domus" din 28 martie 1968 și "Pontificalia Insignia
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
în Capitulul catedral. Prin scrisoarea motu proprio "Inter multiplices" din 21 februarie 1905, Papa Pius al X-lea a definit poziția pronotarilor: privilegiile, veșmintele și însemnele membrilor celor patru clase: Începând din 1969 (după scrisorile în formă motu proprio ale Papei Paul al VI-lea: "Pontificalis Domus" din 28 martie 1968 și "Pontificalia Insignia" din 21 iunie 1968), aceste clase au fost reduse la două: Înainte de 1969, toți pronotarii aveau dreptul de utilizare limitată a însemnelor pontificale (însemnele specifice episcopilor - mitra
Pronotar apostolic () [Corola-website/Science/328126_a_329455]
-
(în ) este un titlu onorific, care poate fi acordat unui preot catolic de către Papă. În general, el este atribuit la solicitarea episcopului unei dieceze pentru preoții considerați merituoși, deși foarte rar, dar nu la fel de rar ca titlul similar de prelat de onoare al Sanctității Sale. Conform unei definiții din epocă, termenul "capelan" se referă
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
din Casa Pontificală, sub noul nume de "capelani ai Sanctității Sale". Rangurile inferioare ale camerierilor secreți (camerieri onorifici cu veșmânt violet, camerieri "extra Urbem", capelani secreți onorifici și camerieri onorifici "extra Urbem") au fost abolite. Originea lor datează din vremea Papei Urban al VIII-lea (1623-1644). Serviciilor lor nu mai sunt remunerate începând din timpul pontificatului Papei Pius al VI-lea (1775-1799). Documentul de numire a lor, acordat de obicei la cererea episcopului lor, este emis de către Secretariatul de Stat. Membrii
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
camerieri onorifici cu veșmânt violet, camerieri "extra Urbem", capelani secreți onorifici și camerieri onorifici "extra Urbem") au fost abolite. Originea lor datează din vremea Papei Urban al VIII-lea (1623-1644). Serviciilor lor nu mai sunt remunerate începând din timpul pontificatului Papei Pius al VI-lea (1775-1799). Documentul de numire a lor, acordat de obicei la cererea episcopului lor, este emis de către Secretariatul de Stat. Membrii capitului unei biserici din Roma și a catedralei din Lodi poartă acest titlu deține acest titlu
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
lor, este emis de către Secretariatul de Stat. Membrii capitului unei biserici din Roma și a catedralei din Lodi poartă acest titlu deține acest titlu "durante munere" (adică în timp ce dețin acea însărcinare). Titlul nu mai expiră, dar necesită reînnoire la moartea Papei care l-a acordat. Lor li se adresează cu formula de Monsenior și au anumite privilegii, precum și niște veșminte ecleziastice distincte de ale celorlalți preoți. Veșmintele folosite de capelanii Sanctității Sale sunt prevăzute în Instrucțiunea Secretariatului de Stat "„Ut sive
Capelan al Sanctității Sale () [Corola-website/Science/328125_a_329454]
-
a retras la Capua, s-a reconciliat cu Biserica și a murit. Iordan, temându-se să guverneze sub interdictul lansat de biserică, a renunțat la asedierea Napoli și a mers la Roma pentru a se reconcilia la rândul său cu Papa Grigore al VII-lea și a-și rezolva relațiile cu Biserica, față de care tatăl său fusese cîndva atât slujitor cât și protector. Se pare că Iordan avea intenția de a prelua poziția avută de tatăl său față de suveranii pontifi și
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
Guiscard. Deși puternic sprijinită și bine organizată, revolta nu a avut niciun rezultat în sensul reducerii influenței și puterii familiei Hauteville în sudul Italiei. Unul dintre sfătuitorii principali ai lui Iordan a fost abatele de Montecassino, Desideriu de Benevento (viitorul papă Victor al III-lea), care a intermediat între principe și împăratul Henric al IV-lea cu ocazia descinderii acestuia în Italia (1081). Cu acea ocazie, Iordan a părăsit alianța sa cu papalitatea, în schimbul obținerii învestiturii imperiale. Cu toate că Robert Guiscard și
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
cumnată cu Iordan, dat fiind că el se căsătorise cu Gaitelgrima, fiică a principelui Guaimar al IV-lea de Salerno. Pentru următorii trei ani, Bohemund a deținut Apulia cu ajutorul armatelor bine pregătite din Capua, trimise de Iordan. În același an, papa a murit și antipapa Clement al III-lea a continuat să emită pretenții asupra scaunului papal. În speranța de a reduce influența lui Clement și să se ralieze din nou papalității, el a efectuat presiuni asupra colegiului cardinalilor în sensul
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
al Romei aflat în opoziție cu pretențiile lui Iordan și ale curiei papale, care refuzase confirmarea candidaturii arhiepiscopale a lui Roger pentru scaunul de Salerno. Manevra a avut efectul invers și Desideriu, presat de Iordan să accepte, a fost ales papă sub numele de Victor al III-lea. Cu sprijinul armatelor lui Iordan și ale contesei Matilda de Toscana, Victor a preluat colina Vaticanului din mâinile lui Clement la 1 iulie 1086. Noul papă a rămas lipsit de entuziasm până când Iordan
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
de Iordan să accepte, a fost ales papă sub numele de Victor al III-lea. Cu sprijinul armatelor lui Iordan și ale contesei Matilda de Toscana, Victor a preluat colina Vaticanului din mâinile lui Clement la 1 iulie 1086. Noul papă a rămas lipsit de entuziasm până când Iordan a considerat că doar printr-o acțiune decisivă poate asigura susținerea abatelui de Montecassino. Această atitudine a condus la convocarea unui important sinod la Benevento (1087), în care Clement a fost excomunicat, învestitura
Iordan I de Capua () [Corola-website/Science/328127_a_329456]
-
de frate. În orice caz, Iordan a fost numit principe în 4 iulie. Puținul care se cunoaște asupra domniei sale că principe îl prezintă că continuând patronajul asupra marilor instituții monahale din principal. La sfarsitul acelui an, Iordan a prestat omagiu papei Calixt al II-lea. În noiembrie 1120, Iordan a confirmat privilegiile și drepturile mănăstirii Sân Angelo în Formis. În 1121, el a conferit o renta considerabilă diocezei de Pozzuoli și mănăstirilor Sân Lorenzo di Capua și Sân Lorenzo di Aversă
Iordan al II-lea de Capua () [Corola-website/Science/328135_a_329464]
-
condus de Edward Gierek a fost obligat să crească prețurile, acest fapt a dus la o altă serie de proteste publice. Acest ciclu vicios a fost în cele din urmă întrerupt când în 1978 a fost ales Karol Wojtyła ca Papa Ioan Paul al II-lea accentuând opoziția față de comunism în Polonia. La începutul lunii august 1980, lanțul de proteste au rezultat în înființarea sindicatului independent „Solidaritatea” (în ) de electricianul Lech Wałęsa. Creșterea opoziției a determinat guvernul condus de Wojciech Jaruzelski
Istoria Poloniei (1945–1989) () [Corola-website/Science/328096_a_329425]
-
Richard a asediat și capturat Aquino, una dintre puținele feude rămase în posesia ducatului de Gaeta. Totuși, în 1058, Desideriu de Benevento, abate de Montecassino, l-a convins pe Richard să reducă suma solicitată ducelui. În februarie 1059, Hildebrand, viitorul papă Grigore al VII-lea, pe atunci doar membru al curiei papale, a călătorit la Capua, pentru a solicita sprijinul lui Richard în numele papei Nicolae al II-lea și împotriva antipapei Benedict al X-lea. Curând, Richard l-a asediat pe
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
de Montecassino, l-a convins pe Richard să reducă suma solicitată ducelui. În februarie 1059, Hildebrand, viitorul papă Grigore al VII-lea, pe atunci doar membru al curiei papale, a călătorit la Capua, pentru a solicita sprijinul lui Richard în numele papei Nicolae al II-lea și împotriva antipapei Benedict al X-lea. Curând, Richard l-a asediat pe acesta din urmă în Galeria, iar în 1059, Nicolae al II-lea a organizat un sinod la Melfi, în care l-a confirmat
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
În 1061, tot la solicitarea lui Hildebrand, Richard l-a instalat prin forța armelor pe candidatul papal Alexandru al II-lea împotriva pretențiilor altui antipapă, de această dată Honorius al II-lea. Astfel, el a devenit un adevărat făcător de papi, deși în 1066, căutând să își extindă outerea teritorială în toate părțile, a pornit un marș chiar asupra Romei, fiind respins de către aliații din Toscana ai papei. În 1062, Richard l-a trimis pe fiul său, Iordan să preia Gaeta
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
dată Honorius al II-lea. Astfel, el a devenit un adevărat făcător de papi, deși în 1066, căutând să își extindă outerea teritorială în toate părțile, a pornit un marș chiar asupra Romei, fiind respins de către aliații din Toscana ai papei. În 1062, Richard l-a trimis pe fiul său, Iordan să preia Gaeta de la ducele Atenulf al II-lea, însă acestuia din urmă i s-a permis să își exercite domnia personală până în 1064. În acel an însă, Richard și
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
de Salerno. Deși Robert Guiscard a reușit cu rapiditate să înăbușe toate amenințările din interior, el a căzut bolnav și nu a mai putut să întreprindă expediția împotriva lui Richard, care a fost imediat confirmat în posesiunile sale de către noul papă, Grigore al VII-lea, aliatul său. În 1076, ca răspuns la depunerea papei de către împăratul Henric al IV-lea, Robert Guiscard și Richard au trimis mesageri unul către celălalt. A fost stabilită o întâlnire a celor doi conducători normanzi la
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
din interior, el a căzut bolnav și nu a mai putut să întreprindă expediția împotriva lui Richard, care a fost imediat confirmat în posesiunile sale de către noul papă, Grigore al VII-lea, aliatul său. În 1076, ca răspuns la depunerea papei de către împăratul Henric al IV-lea, Robert Guiscard și Richard au trimis mesageri unul către celălalt. A fost stabilită o întâlnire a celor doi conducători normanzi la Montecassino la finele acelui an. S-a constituit astfel o alianță, însă odată ce
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
de către împăratul Henric al IV-lea, Robert Guiscard și Richard au trimis mesageri unul către celălalt. A fost stabilită o întâlnire a celor doi conducători normanzi la Montecassino la finele acelui an. S-a constituit astfel o alianță, însă odată ce papa a demonstrat că reușește să reziste imperialilor, prin excomunicarea promulgată împotriva împăratului, cei doi conducători normanzi au revenit în sud pentru a-l asedia pe Gisulf în Salerno. Asediul a reușlit, iar Gisulf a fugit la Capua, unde a căutat
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
la Capua, unde a căutat să îl incite pe Richard împotriva lui Robert, care păstrase Salerno pentru sine, însă fără succes. Richard a început să asedieze Napoli, încă independent, cu ajutorul blocadei navale asigurate de Robert. Apoi, în 3 martie 1078, papa i-a excomunicat pe Robert și pe Richard, iar la puțină vreme Richard a căzut bolnav în Capua. Imediat, el s-a reconciliat cu biserica, după care a murit. Fiul său mai mare, Iordan, care invadase domeniile ecleziastice din Abruzzi
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]
-
vreme Richard a căzut bolnav în Capua. Imediat, el s-a reconciliat cu biserica, după care a murit. Fiul său mai mare, Iordan, care invadase domeniile ecleziastice din Abruzzi, a călătorit la Roma pentru a reînnoi jurământul de credință față de papă și pentru a-i fi confirmate titlurile și posesiunile tatălui său. În ceea ce privește Napoli, acesta a rămas necucerit. Pe lângă Iordan, Richard a mai avut un fiu, Ionatan, care va deveni conte de Carinola.
Richard I de Capua () [Corola-website/Science/328119_a_329448]