14,671 matches
-
în anul 1997 în Anglia, ca o necesitate de a transmite mai multe posturi de televiziune într-o calitate superioară, în același spațiu spectral necesar unui singur program transmis analogic. La nivel mondial, există mai multe standarde de televiziune digitală terestră: Digitalizarea difuzării are mai multe avantaje: Semnalul analogic al unui canal de TV este digitalizat (numerizat), compresat (micșorat)în format MPEG-2 sau MPEG-4 și multiplexat (amestecat) cu alte canale. Semnalul astfel obținut este transmis până la telespectator pe un canal analog
Televiziunea digitală terestră () [Corola-website/Science/304532_a_305861]
-
DVB-T de generația a doua) este bazat pe aceleași principii că și DVB-T. Este cel mai avansat dintre sistemele similare și introduce cele mai recente tehnici de modulație și codare pentru a permite utilizarea foarte eficientă a spectrului terestru disponibil la furnizarea de servicii audio, video și de date la echipamentele fixe, portabile și mobile. A fost standardizat în septembrie 2009 și are importantul avantaj al capacității sporite față de sistemul DVB-T cu aproximativ 30% și un semnal mult
Televiziunea digitală terestră () [Corola-website/Science/304532_a_305861]
-
antifranceză. Londra era principalul sprijinitor financiar al coaliției, iar Bonaparte și-a dat seama că fără înfrâgerea britanicilor sau fără semnarea unui tratat de pace cu aceștia, nu ar fi putut să se bucure de liniște. Britanicii aveau o armată terestră puțin numeroasă și reprezenta o amenințare mică împotriva Franței, dar Royal Navy era o amenințare continuă asupra transporturilor maritime franceze și a coloniilor din Caraibe. În plus, britanicii aveau suficienți bani ca să convingă marile puteri continentale să-și unească eforturile
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
Amiralul britanic Jervis a afirmat: "Eu nu spun, domnilor, că francezii nu vor veni. Eu spun numai că ei nu vor veni pe mare." Amiralul Horatio Nelson a învins flota franceză în Bătălia de pe Nil (1 august 1798), iar trupele terestre britanice au înfrânt rapid expediția franceză trimisă în Irlanda în sprijinul insurecției irlandeze (înainte de debarcare, corpul expedițioar a traversat o furtună care a dispersat flota; din cauza asta, jumătate din armată s-a întors în Franța). Tratatul de la Amiens (25 martie
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
decembrie 1805) și a părăsit coaliția. Tratatul cerea austriecilor să cedeze Veneția Regatului Italian dominat de francezi și Tirolul Bavariei. După retragerea Austriei din coaliție s-a ajuns la un impas. Armata napoleoniană a avut o serie neîntreruptă de victorii terestre, dar importanta armată rusă nu intrase încă în luptă cu întreaga ei forță. A Patra Coaliție (1806 - 1807) a fost formată din: Acesta a fost alcătuită după numai câteva luni de la colapsul celei de-a Treia Coaliții. În iulie 1806
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
nou, Regatul Unit a rămas singur în luptă. Datorită existenței Canalului Mânecii și din cauza faptului că armata britanică nu a fost niciodată angajată în luptă cu cea franceză, Regatul Unit a pus accent mai mult pe lupta maritimă decât pe cea terestră. Activitatea militară britanică s-a limitat în special la lupta pe mare. Datorită interesului arătat de guvernanți, Royal Navy s-a transformat într-o forță de temut, la fel de redutabilă în luptă ca formidabila infanterie franceză. În timpul celei de-a Cincea
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
temut, la fel de redutabilă în luptă ca formidabila infanterie franceză. În timpul celei de-a Cincea Coaliții, marina britanică a obținut victorii succesive în luptele din coloniile franceze și o victorie majoră în bătălia de la Copenhaga de pe 2 septembrie 1807. În ceea ce privește luptele terestre, a Cincea Coaliție a avut puține succese. Una dinte ele, Expediția Walcheren din 1809, a implicat un dublu efort al armatei terestre și marinei de război britanice, care au încercat să elibereze forțele austriece aflate sub uriașa presiune franceză. Expediția
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
luptele din coloniile franceze și o victorie majoră în bătălia de la Copenhaga de pe 2 septembrie 1807. În ceea ce privește luptele terestre, a Cincea Coaliție a avut puține succese. Una dinte ele, Expediția Walcheren din 1809, a implicat un dublu efort al armatei terestre și marinei de război britanice, care au încercat să elibereze forțele austriece aflate sub uriașa presiune franceză. Expediția s-a încheiat cu un dezastru, după ce infanteria britanică nu a reușit să-și atingă obiectivul, baza navală franceză de la Antwerp. Pentru
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
aprovizionarea, comunicațiile și unitățile inamicului staționate în zona de coastă. De cele mai multe ori, atunci când aliații britanicilor începeau acțiuni militare la câteva zeci de kilometri de coastă, Royal Navy acționa la rândul ei, debarcând trupe și materiale necesare luptei, ajuntând forțele terestre cu atacuri de pe mare. Navele Royal Navy asigurau sprijinul de artilerie în luptele terestre purtate în apropierea țărmurilor. Totuși, aceste operațiuni erau limitate de măiestria comandanților și de egalitatea de efective a forțelor terestre. Astfel, luptătorii de gherilă spanioli neexperimentați
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
aliații britanicilor începeau acțiuni militare la câteva zeci de kilometri de coastă, Royal Navy acționa la rândul ei, debarcând trupe și materiale necesare luptei, ajuntând forțele terestre cu atacuri de pe mare. Navele Royal Navy asigurau sprijinul de artilerie în luptele terestre purtate în apropierea țărmurilor. Totuși, aceste operațiuni erau limitate de măiestria comandanților și de egalitatea de efective a forțelor terestre. Astfel, luptătorii de gherilă spanioli neexperimentați nu au reușit să se bucure de avantajele pe care le-ar fi avut
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
și materiale necesare luptei, ajuntând forțele terestre cu atacuri de pe mare. Navele Royal Navy asigurau sprijinul de artilerie în luptele terestre purtate în apropierea țărmurilor. Totuși, aceste operațiuni erau limitate de măiestria comandanților și de egalitatea de efective a forțelor terestre. Astfel, luptătorii de gherilă spanioli neexperimentați nu au reușit să se bucure de avantajele pe care le-ar fi avut în urma colaborării cu marina britanică. Conflictul a continuat și în sfera războiului economic, a Sistemului Continental împotriva blocadei navale britanice
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
-lea. În total, aproximativ 2,8 milioane de francezi au luptat ca infanteriști și 150.000 au luptat în marină, ceea ce ne dă un total de aproximativ 3 milioane de combatanți. Regatul Unit avea sub arme 747.670 de soldați tereștri între 1792 și 1815. În plus, în marină se mai aflau înrolați cam 250.000 de oameni. În septembrie 1812, Rusia avea în forțele terestre cam 904.000 de oameni, iar între 1799 și 1815 2,1 milioane de oameni
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
de aproximativ 3 milioane de combatanți. Regatul Unit avea sub arme 747.670 de soldați tereștri între 1792 și 1815. În plus, în marină se mai aflau înrolați cam 250.000 de oameni. În septembrie 1812, Rusia avea în forțele terestre cam 904.000 de oameni, iar între 1799 și 1815 2,1 milioane de oameni erau în armata rusă, față de un efectiv de 400.000 de soldați din perioada 1792-1799. Între 1792-1815, în marina rusă au fost încadrați cam 200
Războaiele Napoleoniene () [Corola-website/Science/304489_a_305818]
-
formând numeroși compuși, fiind astfel mult prea reactiv pentru a fi găsit în stare nativă pe Pământ. Datorită concentrației sale reduse în componența mineralelor, descoperirea germaniului a avut loc târziu. Germaniul ocupă locul 50 ca și abundență în compoziția scoarței terestre. In 1869, Dmitri Mendeleev a prezis existența elementului, precum și unele proprietăți ale acestuia pe baza poziției sale in Tabelul periodic, numindu-l ekasiliciu. Aproape două decenii mai târziu, Clemens Winkler descoperă germaniul (alături de argint si sulf), în argirodit. Deși acest
Germaniu () [Corola-website/Science/304539_a_305868]
-
trecut sunt vizibile în zona de munte din întreg sudul Algeriei. Uneori acestea iau forme ciudate de columne și de conuri, formate prin răcirea lavei vulcanice. Orogeneza masivului Ahaggar a avut loc în câteva etape succesive, determinate de mișcările scoarței terestre. Ultimul proces de acest tip a avut loc în același timp cu formarea Alpilor. Formațiunile neobișnuite de piatră, care pot fi admirate în prezent în Ahaggar, provin din această perioadă, încheiată acum câteva milioane de ani. Formațiunile alcătuiesc în prezent
Ahaggar () [Corola-website/Science/304590_a_305919]
-
a promis armatei sale că pot prăda orașul în voie timp de trei zile, conform tradiției militare antice. Un număr mare de localnici au fost masacrați de turci după ce aceștia au intrat în cetate și au capturat turnurile de la zidurile terestre, deși ordinea a fost restaurată la scurt timp după aceea. După atacul inițial, armata otomană s-a împrăștiat pe drumurile principale ale orașului, prin marile piețe și uriașa biserică a Sfinților Apostoli, pe care Mehmed a dorit să o păstreze
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
în secolul al IV-lea. După ce otomanii au reușit să treacă de ziduri, mulți locuitori ai acestor "sate" s-au predat generalilor lui Mehmed, conformându-se așadar prevederilor tradiției islamice de supunere voluntară. Aceste sate, mai ales cele de lângă zidurile terestre, au fost cruțate de molestarea populației și distrugerea locurilor, fiind protejate de trupele speciale de ieniceri. Acești localnici urmau să-și răscumpere concetățenii după încetarea violenței, și au format ceea ce otomanii numeau un ""millet"", adică o comunitate auto-guvernantă din imperiul
Căderea Constantinopolului () [Corola-website/Science/304603_a_305932]
-
Xenonul emite o bandă de linii de emisie care acoperă spectrul vizibil , dar majoritatea liniilor intense se află în regiunea spectrală a luminii albastre, care produce, în cele din urmă, coloritul respectiv. Xenonul este un gaz foarte rar din atmosfera terestră, găsindu-se la 87±1 părți pe milion, sau, în aproximativ o parte la 11,5 milioane , și în gazele emise de unele ape minerale. Comercial, xenonul se obține ca un produs secundar al separării aerului în oxigen și azot
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
lungime de undă de aproximativ 150 și 173 nm. Xenonul poate forma, de asemenea, excimeri cu alte elemente, cu halogeni, de exemplu: brom, clor și flor. În ciuda faptelor că este un gaz rar, greu și scump de extras din atmosfera terestră, xenonul are un număr larg de aplicații și utilizări în viața omului; Xenonul este utilizat, în primul rând, la dispozitivele emițătoare de lumină sau lămpi numite lămpi de xenon, ce sunt utilizate în blițurile fotografice și în lămpile stroboscopice. Primul
Xenon () [Corola-website/Science/304622_a_305951]
-
autoritățile sovietice. Doar la sfârșitul secolului trecut, foștii copii-lupi au avut curajul să-și dezvăluie adevărata identitate. Istoricul militar Antony Beevor a scris în cartea sa "Berlin, the Downfall" : La sfârșitul lunii ianuarie 1945, Fontul al III-lea Bielorus încercuise terestru Königsberg, tăind drumurile spre portul Pillau, și prinsese în capcană Armata a III-a Panzer și aproximativ 200.000 de civili din oraș. Rezervele de hrană ale populației erau așa de reduse, încât civilii aveau de ales între trei alternative
Evacuarea Prusiei Răsăritene () [Corola-website/Science/304657_a_305986]
-
sectorul de ocupație sovietic pe de-o parte și cele trei sectoare de ocupație ale aliaților occidentali au avut două administrații separate. În 1948, sovieticii au încercat să rezolve în stil propriu problema, prin expulzarea aliaților occidentali, impunând o blocadă terestră împotriva sectoarelor occidentale ale Berlinului. Aliații occidentali au răspuns prin folosirea coridorului aerian garantat și au aprovizionat orașul printr-o acțiune care a devenit cunoscută ca "Podul aerian al Berlinului". În mai 1949, sovieticii au ridicat blocada, iar existența Berlinului
Berlinul de Vest () [Corola-website/Science/304669_a_305998]
-
sectorul de ocupație sovietic pe de-o parte și cele trei sectoare de ocupație ale aliaților occidentali au avut două administrații separate. În 1948, sovieticii au încercat să rezolve în stil propriu problema, prin expulzarea aliaților occidentali, impunând o blocadă terestră împotriva sectoarelor occidentale ale Berlinului. Aliații occidentali au răspuns prin folosirea coridorului aerian garantat și au aprovizionat orașul printr-o acțiune care a devenit cunoscută ca Podul aerian al Berlinului. În mai 1949, sovieticii au ridicat blocada, iar existența Berlinului
Berlinul de Est () [Corola-website/Science/304676_a_306005]
-
ultima dată într-o perioadă de șase ani, domnule Ministru, când corespondența a fost francată de către această poștă solitară, care mi-a adus un prejudiciu de câteva mii de pesos, datorate gravelor neglijențe în birourile sale... Mesagerii mei merg pe cale terestră, traversând deșertul călare între localități lipsite de vreun mijloc de comunicație. Acești mesageri, pe lângă salariu, primesc ca stimulent pentru a evita pierderea corespondenței, pentru fiecare scrisoare pe care o aduc la destinație, un timbru de 10 centavos, pe care îl
Julius Popper () [Corola-website/Science/304680_a_306009]
-
austriac Franz-Joseph Müller von Reichenstein. Telurul a fost studiat însă abia în 1798, de către chimistul german Martin Heinrich Klaproth, același care a descoperit uraniul, zirconiul și ceriul. Telurul este un element relativ rar, iar conținutul din acest nemetal al scoarței terestre este de 1·10la sută. Telurul poate fi găsit în minereurile de aur ale Transilvaniei, unde este găsit în compuși ca telururi de aur, argint, mercur, nichel, cupru, bismut, platină, etc. În afară de Transilvania, telurul se mai găsește la Colorado (SUA
Telur () [Corola-website/Science/303500_a_304829]
-
fost redenumită "Republica Azerbaidjan", rămânând în cadrul URSS-ului încă un an, inainte de a-și proclama independența. În cadrul structurilor militare sovietice, cu puțin timp mai înainte de disoluția Uniunii Sovietice, Azerbadjanul găzduia pe teritoriul său peste 60.000 de militari, (forțe terestre, navale și aeriene). Cea mai importantă formațiune militară de pe teritoriul azer era Armata a 4-a sovietică, care avea garnizoana principală în Baku. În capitala Baku funcționa singura unitate de învătământ militar a forțelor terestre din țară: Școala de Comandă
Republica Sovietică Socialistă Azerbaidjană () [Corola-website/Science/303511_a_304840]