13,667 matches
-
Podoima și Podoimița, ce aveau sume mari de bani au cumpărat pămînturile și moara lui Licinschi, ridicînd pe aceste locuri un hutor care astăzi se numește Odaia. În 1904 satul Alcedar este alcătuit din 105 case cu 920 locuitori, 577 vite mari cornute și 3 mori de vînt. Ianchel Faiber avusese o moară cu motor, pe care o vinde în Orhei și pleacă din sat în direcție necunoscută. În 1904 la răsăritul depărtat mergea războiul ruso-japonez. Pentru răniții și bolnavii de
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
Viața părea că se întoarce, dar gospodarii satului nici nu visau la nenorocirile ce-i așteptau. Zile negre și rătăcite prin Siberia rece și înedepărtată. Îi așteptau cerințele represiei... Pe parcursul mai multor secole moldovenii s-au ocupat tradițional cu creșterea vitelor și cultivarea pămîntului. Produsele obținute din aceste îndeletniciri au format baza alimentării locuitorilor de la sate. Particularitățile alimentației depindeau de gospodăria auxiliară, care asigura familia țărănească cu principalele produse. Prin urmare culturile cerealiere (grîul, secara, mălaiul, porumbul), leguminoasele (fasole, mazăre), cucurbitaceele
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
era pusă pe un așternut de pînză de cînepă sau in și era învelită cu alta din același material. Dacă se întîmpla că o pîine era coaptă mai tare și se ardea ea nu era aruncată, dar se dădea la vite sau păsări. Despre portul Alcedărenilor la 1940 vom menționa mai jos. Caracterizările de mai jos se sprijină, în principal, pe discuțiile făcute cu sătenii. În perioada sus-menționată portul era destul de simplu: femeile purtau fuste din pînză de cînepă, cămăși de
Alcedar, Șoldănești () [Corola-website/Science/305212_a_306541]
-
dezvolte, să se mărească. Astfel Zamfir Arbore în dicționarul geografic al Basarabiei menționa, că „la începutul anului 1904 deja la Pogăneștii din comuna Mingir județul Ismail erau 103 case, avea o populație de 792 suflete care aveau 52 cai, 287 vite cornute mari”, iar la 1922 erau „172 locuințe, 637 suflete dintre care 309 bărbați și 328 femei, exista școală primară mixtă, biserică ortodoxă, poștă rurală, primărie”. Datorită faptului că pe malul Prutului lângă Pogănești se afla un debarcader, satul devenise
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
colhoz a fost Sîrghi Huțu. În arhiva raionului Hâncești se păstrează procesul verbal al adunării colhoznicilor din satul Pogănești de la 1949 privitor la „edinolicnicul” Sîrghi Huțu. În hotărârea adunării se spune că cetățeanului Huțu i se interzice să-și pască vitele pe imașul satului. În 1949 un nou val de represii se abate asupra satului Pogănești, cît și a întregii Basarabii. În lista neagră au fost incluși gospodarii satului Oboroceanu Ion, Ionescu Mărioara și Țenu Nicolae. La primul și ultimul în
Pogănești, Hîncești () [Corola-website/Science/305233_a_306562]
-
Imperiului Rus, publicate la Sankt—Petersburg în 1861, cifrele refe-rindu-se la a. 1859. În anul publicării listelor, pădurile Mănăstirii Căpriana. În statistica lui A. Egunov din 1870 el figurează cu 47 de case. În gospodării țineau 10 cai, 86 de vite cornute mari și 200 de oi. Sunt cifre ce vorbesc mai mult despre o viață nu prea bogată a oamenilor, deși văile și pădurile din jur oferă condiții excelente pentru creșterea animalelor. Numai 5 case își adăugă satul în următorii
Ciobanca, Strășeni () [Corola-website/Science/306051_a_307380]
-
s-a stabilit în Palestina în anul 1920. El a condus o școală la Tzfat, apoi a fost unul dintre primii locuitori ai cartierului evreiesc Beit Hakerem din Ierusalim, de asemenea a practicat horticultura și a dirijat o fermă de vite și păsări la Herzliya. Și el, ca și fiul său Bentzion, a fost activ în mișcarea sionistă revizionistă. Tatăl, prof.Bentzion Netanyahu, istoric,(născut Bentzion "Milikowski" la Varșovia în iunie 1910) este un cunoscut cercetător al istoriei evreilor și a
Beniamin Netaniahu () [Corola-website/Science/306043_a_307372]
-
rudă a lui, Jevta Savić, care era singurul om cu carte din partea locului. Și-a continuat studiile în orașul din apropiere, Loznica, apoi la mănăstirea Tronoš din apropierea satului Tršić. Pentru că la mănăstire nu-l învățau, ci îl puneau să pască vitele, tatăl său l-a readus acasă. Nereușind să se înscrie la liceul din Karlovac (Croația), pleacă la Petrinje. Mai târziu pleacă la Belgrad, ca să-l cunoască pe Dositej Obradović. Acesta nu-l primește și Vuk, dezamăgit, pleacă în Jadar și
Vuk Stefanović Karadžić () [Corola-website/Science/306125_a_307454]
-
importante (sfatul francilor) amintit în manuscriptul (Metzer Annalen). "Pippin cel Scurt" ridică "Durum" la rangul de "cetate de scaun" unde a avut reședința ulterior și Carol cel Mare (742-814). Aici având loc târguri cu vânzări pe piața cerealelor, untului, găinilor, vitelor, și lemnului. Comerțul a dus la o înflorire economică a așezării, în secolul XIII s-a acordat Dürenului drepturile de oraș (privilegiu care asigura o administrare proprie). Prin anii 1200 s-a început construirea zidului de apărare a orașului care
Düren (oraș) () [Corola-website/Science/306130_a_307459]
-
afaceri și camaraderie militară din războiul 1806-1812, dar și cu Iordache Olimpiotul, șeful Eteriei. Dimitrie Macedonski era prieten cu Hagi Prodan - căpitan de arnăuți. De altfel, frații Macedonski erau bogați, după cum declară: s-au ocupat „la moșii, cu agricultura, creșterea vitelor, creșterea viței de vie și cu negoțul, până la răscoala populară din 1821, ianuarie 17“. I se impută, totuși, lui Dimitrie Macedonski (fără dovezi concrete) predarea/ trădarea Vladimirescului în mâinile eteriștilor. Urmăriți de turci, Dimitrie Macedonski și Hagi Prodan, cu arnăuții
Dimitrie Macedonski () [Corola-website/Science/306145_a_307474]
-
circa 25 000 de rromi deportați în Transnistria. Alexianu a împărțit administrativ Transnistria ocupată în județe, a cerut trimiterea unei Misiuni Ortodoxe Române în acest teritoriu, unde, în timpul regimului sovietic, bisericile fuseseră transformate în depozite de grâne sau stauluri de vite, a reînființat școlile românești pentru minoritarii români care, în perioada 1918-1941, fuseseră lipsiți de învățământ în limba maternă. La 7 decembrie 1941, din inițiativa lui Alexianu, s-a reorganizat și redeschis o Universitate la Odesa în locul vechii Universități ce fusese
Gheorghe Alexianu () [Corola-website/Science/306171_a_307500]
-
târziu au fost numiți "Forty-Niners," au invadat Țara Aurului din California, numită „Mother Lode”. Temerile lui Sutter s-au adeverit: a fost ruinat; muncitorii lui au plecat să caute aur, și intruși i-au invadat pământul și i-au furat vitele și recoltele. San Francisco era o așezare mică la începutul goanei după aur. Când locuitorii au auzit despre descoperire, întâi a devenit oraș-fantomă de corăbii și magazine abandonate ai căror proprietari plecaseră după aur, dar mai târziu a înflorit odată cu
Goana după aur din California () [Corola-website/Science/306155_a_307484]
-
preotului Gherasim Andru , alta în fața prăvăliei lu Nucu, între strada a doua și a treia, una în colț la Pătru Moarcea și a patea în Cărtiz. Acum există una, în strada a treia. Au existat și două fântâni pentru adăpatul vitelor. Una a fost în vale, între strada a treia și a patra iar cealaltă la capătul satului, tot în vale, spre Timiș. Au mai existat aci vreo zece case frumos așezate într-o stradă în care au trăit tot atâtea
Sărcia, Banatul Central () [Corola-website/Science/304691_a_306020]
-
aripă nouă pentru internat, un bazin de înot, instalații sanitare moderne, o bibliotecă proprie etc., în valoare totală de aproape 7 milioane de lei. În 1912, liceul fusese împroprietărit cu 11 ha în afara orașului unde se vor construi grajduri pentru vite și locuințe pentru angajați. În perioada 1922-1933 cinematograful liceului prezintă filme săptămânal joi, vineri, sâmbăta și duminica între orele 15-20. Numele Colegiul Național „Carol I” din Craiova e dat la 23 octombrie 1933 cu prilejul sărbătoririi centenarului liceului, cu 7
Colegiul Național Carol I din Craiova () [Corola-website/Science/304748_a_306077]
-
cât și cu instituțiile românești politice, sociale, economice, sportive sau culturale precum: Președinția României, Ambasada Italiei la București, Institutul italian de Comerț Exterior (ICE), Camera Italiană de Comerț pentru România, Consulatul Italiei, Patronatul INAS, Confindustria România, Institutul Italian de Cultură „Vito Grasso”, Guvernul României, Parlamentul României, Liceul „Dante Alighieri” etc.
Italienii din România () [Corola-website/Science/304789_a_306118]
-
în lucrarea sa "Gubernia Basarabia în anii 1870 - 1875. Enumerarea localităților", editată la Chișinău în 1879, constata: în 1875 Constantinovca din volostea Edineț avea 65 de case cu 187 de bărbați și 167 de femei, 75 de cai, 100 de vite mari cornute, 201 oi. Către 1910 Constantinovca număra 126 de case cu 734 de locuitori. În 1911 și-a deschis ușile școala primară. Mulți ani ea se situa în case particulare. În 1951, a fost reorganizată în școală de 7
Constantinovca, Edineț () [Corola-website/Science/305511_a_306840]
-
Pena și Bacacheri. Orașul găzduiește Universitatea Federală din Paraná, înființată în 1912. În 1700 Curitiba era așezat într-o locație favorabilă între zona de creștere a bovinelor și piețele de desfacere, ceea ce a dus la un comerț de succes cu vite și prima perioadă de extindere majoră a orașului. Mai târziu, între 1850 și 1950, a crescut ca urmare a devoltării industriei forestiere și sectorului agricol în statul Paraná. În anii 1850 valuri de imigranți din Europa au ajuns în Curitiba
Curitiba () [Corola-website/Science/305536_a_306865]
-
Viena. A ocupat funcția de director executiv al băncii „Agricola” din Hunedoara, după ce, mai întâi, a fost funcționar la banca „Steaua” din Petrovaselo și contabil la banca hunedoreană „Corvineana”. În Orăștie a ocupat funcția de director al Reuniunii Proprietarilor de Vite. S-a remarcat în publicistica de factură financiar-bancară datorită articolelor sale din „Revista economică” (Sibiu), activând îndeosebi în problematica extinderii și diversificării cooperației în mediul rural și a a contribuit efectiv la întemeierea cooperativelor de credit în satele Transilvaniei. Împreună cu
Vasile C. Osvadă () [Corola-website/Science/305541_a_306870]
-
Charles Martel a luptat alături de Odo), însă cronicarii de mai târziu, probabil "influențați de "Cronica lui Fredegar", au atribuit numărul de victime sarazine doar lui Charles Martel, iar bătălia în care au căzut a devenit fără ambiguitate cea de la Poitiers." "Vita Pardulfi", scrisă în mijlocul secolului al optulea, raportează că după bătălie forțele lui Abd-al-Raḥmân's au jefuit și pârjolit totul în cale până la Limousin pe drumul de întoarcere la Al-Andalus, ceea ce implică faptul că nu au fost distruse în modul menționat
Bătălia de la Tours () [Corola-website/Science/305556_a_306885]
-
că străinii erau îngeri, la timpul respectiv. [21] Filozoful elenistic evreu Philon din Alexandria (20 ACN - 50 PCN) descrie locuitorii Sodomei într-o relatare extra-biblică: „Ca bărbați, nefiind capabili să suporte discret o sațietate a acestor lucruri, se agită ca vitele, și devin tari la cerbice, și renunță la legile naturii, stăpâniți de o indulgență mare și de nestăpânit de lăcomie, și beție, și legături ilicite; pentru că nu se duc decât după alte femei, și profanează patul conjugal al altora, ci
Sodomie () [Corola-website/Science/305568_a_306897]
-
colina Dealul Pleșuv . Celălalt sat era situat pe teritoriul orașului, lângă cimitirul evreiesc. Locuitorii acestor sate își construiau case spațioase, cu sau fără nivel, din lemn și lut amestecat cu pleavă și paie. Populația era antrenată în cultivarea pământului, creșterea vitelor, produceau unele de muncă, deși cunoșteau arama, totuși majoritatea uneltelor de muncă era din cremene. Așezările au fost mistuite de foc, rămânând urme de case, grămezi de lut, ar cu amprente de nuiele, vase de argilă și alte obiecte casnice
Briceni () [Corola-website/Science/305585_a_306914]
-
obiecte casnice. După cucerire Daciei de către Imperiul Roman în 106 e.n., aici s-a format un sat de agricultori. Locuitorii își făceau case din nuiele și lut, acoperite cu stuf sau paie. SE practica diferite meșteșuguri casnice, prelucrarea pământului, creșterea vitelor, comerțul cu orașe din Imperiul Roman. Localitatea a fost distrusă în 365 e.n. de către hoarde de huni. Pe locul caselor s-u descoperit grămezi de luta ars, fragmente de vase, toate datând din perioada romană (sec. II-IV). Denumirea arhaică a
Briceni () [Corola-website/Science/305585_a_306914]
-
Orheiul Vechi. Ca localitate a apărut la începutul anilor 1550 pe baza a câteva căsuțe care erau construite în centrul târgului, aflate la încrucișarea drumurilor ce duceau spre Iași, Chișinău și Bălți. Aici veneau cetățeni din diferite localități la vânzarea vitelor, păsărilor, produse agricole și altele. Pe meleagurile Corneștilor erau cunoscuți boierii Balaban, Bogus, Zelinchii, Sadoevchii Blaf și alții. De la Cornești încep râurile Bâc, Delia, Cula, Ichel. Orașul este intersectat de drumurile naționale Chișinău-Iași, Chișinău-Bălți, Cernăuți. În anul 1946 or. Cornești
Cornești (Republica Moldova) () [Corola-website/Science/305614_a_306943]
-
del cittadino in villa" de Vincenzo Tanara publicată în anul 1664 sunt descriși tortellini "prăjiți cu unt". În anul 1842 navigatorul și bibliograful francez Antoine Claude Pasquin (numit Valery 1789 - 1847) descria o umplutură de «(sego di bue) grăsime de vită tocată, gălbenușuri de ouă și parmigiano (cașcaval). Există mai multe legende referitoare la originea tortellinilor. După una din legende, tortellinul ar fi fost inventat la Castelfranco Emilia în provincia Modena. În timpul unei călătorii, Lucrezia Borgia s-a oprit la un
Tortellini () [Corola-website/Science/305627_a_306956]
-
o moară de apă și una de abur, o fabrică de rachiu de drojdie, o fabrică de pâslărie, o fabrică de lumânări de seu și o fabrică de lumânări de ceară. În anul 1896 s-a construit abatorul pentru tăiat vite pe malul drept al pârâului Burdujeni. La 22 martie 1907 s-a obținut un hectar de teren din partea Ministerului de Agricultură și Domeniilor necesar pentru piața iarmarocului de vite. În 1911 se dă în funcție fabrica mezeluri și bacon. La
Burdujeni () [Corola-website/Science/305626_a_306955]