13,527 matches
-
după încheierea războiului. Puterile Antantei au făcut promisiuni contradictorii Greciei cu privire la aranjamentele postbelice din Asia Mica În timpul negocierilor Conferinței de Pace de la Paris, Eleftherios Venizelos a încercat să impună realizarea Marii Idei, care ar fi trebuit să cuprindă toate comunitățile elene din Epirul de nord-est, Tracia și Asia Mică. Aliații occidentali, în special premierul britanic David Lloyd George, promiseseră Greciei importante câștiguri teritoriale în dauna Imperiului Otoman, în condițiile în care elenii s-ar fi alăturat taberei Aliaților. Astfel, grecii ar
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
unul cu caracter defensiv, pentru salvarea teritoriului național din Anatolia. Mai mult, războiul a fost rezultatul politicii imperialiste aliate într-un stat ale cărei resurse militare au fost subestimate. În concluzie, războiul a fost provocat de invazia nedorită a armatei elene de ocupație. Unul dintre motivele invocate de guvernul elen pentru lansarea expediției din Asia Mică era acelă că exista o importantă comunitate ortodoxă vorbitoare de limbă greacă care locuia în Anatolia și care avea nevoie de protecție. Grecii locuiau în
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Anatolia. Mai mult, războiul a fost rezultatul politicii imperialiste aliate într-un stat ale cărei resurse militare au fost subestimate. În concluzie, războiul a fost provocat de invazia nedorită a armatei elene de ocupație. Unul dintre motivele invocate de guvernul elen pentru lansarea expediției din Asia Mică era acelă că exista o importantă comunitate ortodoxă vorbitoare de limbă greacă care locuia în Anatolia și care avea nevoie de protecție. Grecii locuiau în Asia Mică încă din antichitate, iar, mai înainte de izbucnirea
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
locuite de o majoritate covârșitoare turcă. Datele precise demografice sunt greu de obținut datorită politicii otomane de împărțire a populației pe criterii religioase și mai puțin pe criterii de limbă sau autoidentificare. Se poate spune că temerile pentru securitatea populației elene aveau unele temeiuri. În 1915, un grup naționalist extremist nmit Junii Turci au plănuit atacuri împotriva minorităților din Imperiul Otoman, masacrând sute de mii de oameni. Dacă Masacrul armenilor este cel mai bine cunoscut eveniment dintre aceste atrocități, au mai
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
au plănuit atacuri împotriva minorităților din Imperiul Otoman, masacrând sute de mii de oameni. Dacă Masacrul armenilor este cel mai bine cunoscut eveniment dintre aceste atrocități, au mai avut loc atacuri și împotriva grecilor din nordul și vestul Anatoliei. Premierul elen Eleftherios Venizelos declara de altfel într-un ziar britanic că Grecia nu luptă împotriva islamului, ci împotriva conducerii anacronice otomane și a administrației sale corupte, sângeroase și infame, iar obiectivul elenilor este obținerea controlului în acele teritorii unde majoritatea populației
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
ziar britanic că Grecia nu luptă împotriva islamului, ci împotriva conducerii anacronice otomane și a administrației sale corupte, sângeroase și infame, iar obiectivul elenilor este obținerea controlului în acele teritorii unde majoritatea populației este formată din greci. Amenințarea la adresa minorității elene din Asia Mică a fost exagerată de Venizelos în timpul tratativelor de la Sèvres pentru ca să obțină sprijinul guvernelor puterilor învingătoare. De exemplu, faptul că Junii Turci nu se mai aflau la putere în timpul negocierilor făceau aceste justificări foarte puțin credibile. Cei mai mulți lideri
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
capitala înseși se afla deja sub controlul britanic. Contrar scopurilor inițiale, invazia grecilor ar putea fi considerată responsabilă pentru declanșarea atrocităților pe care se presupunea că trebuia să le prevină. Arnold J. Toynbee aducea acuzații grave la adresa politicii britanice și elene, dar și la deciziile Conferinței de Pace de la Paris, care ar fi fost factorii decisivi în declanșara atrocităților comise de ambele tabere în timpul războiului. El afirma în cartea sa „The Western question in Greece and Turkey” că „... grecii din Pontus
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
dintre cele mai puternice motivații pentru intrarea Greciei în război de partea Aliaților a fost dorința de realizare a „Marii Idei”, un concept politic de bază al naționaliștilor greci. Megali Idea era un plan iredentist de restaurare a unui stat elen pe ambele maluri ale Mării Egee, care ar fi trebuit să incorporeze între granițele sale toate comunitățile grecești din afara Regatului Greciei, (care în momentul cuceririi independenței avea o întindere foarte mică în comparație cu aria de răspândire a etnicilor eleni). Megali Idea a
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
a unui stat elen pe ambele maluri ale Mării Egee, care ar fi trebuit să incorporeze între granițele sale toate comunitățile grecești din afara Regatului Greciei, (care în momentul cuceririi independenței avea o întindere foarte mică în comparație cu aria de răspândire a etnicilor eleni). Megali Idea a jucat un rol major în politica Greciei încă din momentu dobândirii independenței în 1830. Politicienii greci de frunte nu s-au sfiit să țină discursuri în care să susțină „inevitabilitatea istorică a expansiunii Regatului Greciei”.. Politicianul grec
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
ale elenismului. Atena este capitala regatului. Constantinopole este carea capitală, Orașul, visul și speranța tuturor grecilor”. Marea Idee nu era doar produsul naționalismului secolului al XIX-lea. Din multe puncte de vedere, această ideea era puternic înrădăcinată în conștiița religioasă elenă. Grecii doreau recucerirea Constantinopolului pentru creștini, restaurarea Imperiului Bizantin creștin universal, reînvierea statului care căzuse sub loviturile musulmanilor în 1453. „Încă din acest timp, recuperarea Sfântei Sofia și a Orașului au fost lăsate moștenire din generație în generație ca destin
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
ortodoxiei grecești”. Megali Idea mai includea, în afară de Constantinopole, includea teritoriile considerate în mod tradițional grecești: Creta, Tesalia, Epirul, Macedonia, Tracia, Insulele Egeene, Ciprul, regiunile litorale din Asia Mică și cele de la Marea Neagră. Asia Mică era o parte esențială a lumii elene, o regiune a unei dominații culturale grecești multiseculare. Orașele-state grecești și mai apoi Imperiul Bizantin au exercitat controlul politic în cea mai mare parte a regiunii, din Epoca Bronzului până în secolul al XII-lea, când turcii selgiucizi au sosit aici
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
teritorii din Turcia, care "„... vor fi atât de întinse încât a altă Grecie la fel de vastă și nu mai puțin bogată va fi adăugată la Grecia dublată care apăruse după războaiele balcanice victorioase”. „Schisma Națională” numește sciziunea profundă politicii și societății elene în două tabere: una condusă de Eleftherios Venizelos și celaltă de regele Constantin. Schisma s-a produs mai înainte de izbucnirea Primului Război Mondial și s-a amplificat în mod semnificativ odată cu discuțiile cu privire la tabăra în care Grecia trebuia să se înroleze în timpul
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
stat separat în nordul Greciei și a reușit cu ajutorul Aliaților să-l forțeze pe rege să abdice. În mai 1917, după ce regele Constantin a fost exilat, Venizelos s-a reîntors la Atena și a aliat țara cu Antanta. Forțele armate elene, deși împărțite la rândul lor între sprijinitorii monarhiei și cei ai premierului, a luat parte la acțiunile militare împotriva armatei bulgare în regiunea frontierei comune. Intrarea în război și evenimentele premergătoare au dus la o divizare politică și socială profundă
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
implicate într-o puternică luptă politică în perioada antebelică, au ajuns pe poziții absolut ireconciliabile după război. Fiecare partid considera acțiunile celuilalt în timpul conflagrației mondiale ilegale și trădătoare. Această rivalitate s-a extins în mod inevitabil la nivelul întregii societăți elene și a creat o fisură politică majoră, care a contribuit în mod decisiv la eșecul capaniei militare din Asia Mică și la tulburările sociale din perioada interbelică. Istoria războiului greco-turc începe odată cu Armistițiul de la Mudros. Operațiunile militare greco-turce pot fi
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
minoritate importantă , altele apreciază că formau dimpotrivă majoritatea populației , iar turcii s-ar fi aflat în minoritate. Recensămintele oficiale otomane ale vremii demonstrează că populația orașului era majoritar musulmană și turcă. Majoritatea grecilor din oraș a întâmpinant cu entuziasm trupele elene, considerate eliberatoare, în vreme ce turcii au socotit că este vorba de forțe invadatoare, ceea ce a făcut să renască sentimentele conflictuale generată de o istorie de sute de ani de antagonisme. Debarcările grecilor s-au desfășurat fără să întâmpine o opoziție majoră
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
sporadice cu milițiile turce Cea mai mare parte a trupelor regulate turce s-a refugiat în regiunile rurale, sau s-a predat invadatorilor. Dacă armata turcă respectat ordinul de necombatantă, naționalistul turc Hasan Tahsin l-a împușcat pe portdrapelul trupelor elene intrate în oraș. Soldații eleni au răspuns deschizând focul asupra clădirilor armatei turce și a principalelor clădiri guvernamentale. 300 - 400 de turci și aproximativ 100 de greci au fost uciși în confruntările din prima zi a invaziei. Armata elenă a
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
mai mare parte a trupelor regulate turce s-a refugiat în regiunile rurale, sau s-a predat invadatorilor. Dacă armata turcă respectat ordinul de necombatantă, naționalistul turc Hasan Tahsin l-a împușcat pe portdrapelul trupelor elene intrate în oraș. Soldații eleni au răspuns deschizând focul asupra clădirilor armatei turce și a principalelor clădiri guvernamentale. 300 - 400 de turci și aproximativ 100 de greci au fost uciși în confruntările din prima zi a invaziei. Armata elenă a lansat în vara anului 1920
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
trupelor elene intrate în oraș. Soldații eleni au răspuns deschizând focul asupra clădirilor armatei turce și a principalelor clădiri guvernamentale. 300 - 400 de turci și aproximativ 100 de greci au fost uciși în confruntările din prima zi a invaziei. Armata elenă a lansat în vara anului 1920 o serie de ofensive încununate cu succes pe direcțiile văii râului Büyük Menderes (Meander), Karșıyaka (Peramos) și Alașehir (Philadelphia). Obiectivele acesto operațiuni, care au fost întâmpinate cu o rezistență crescândă a turcilor, a fost
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
râului Büyük Menderes (Meander), Karșıyaka (Peramos) și Alașehir (Philadelphia). Obiectivele acesto operațiuni, care au fost întâmpinate cu o rezistență crescândă a turcilor, a fost asigurarea unei zone de siguranță pentru orașul Smirna (Izmir). La sfârșitul acestor operațiuni, zona de ocupație elenă s-a extins asupra întregii Anatolii apusene și asupra unei bune părți a Anatoliei nord-vestice. Grecia a primit drept răsplată pentru contribuția pe care a adus-o la cauza Aliaților, sprijinul acestora pentru ocuparea Traciei Răsăritene și a miletului Smirna
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
reprezentanților aleși unirea cu Regatul Greciei. Liga Națiunilor trebuia să organizeze în acest caz un plebiscit prin care să se decidă unirea sau rămânerea sub suzeranitatea sultanului. Tratatul nu a fost ratificat niciodată de Imperiul Otoman sau de Grecia. Armata elenă a înaintat mult spre estul Anatoliei în octombrie 1920, această acțiune având binecuvântarea premierului britanic Lloyd George, care dorea în acest fel să forțeze conducerea otomană să ratifice Tratatul de la Sèvres. Înaintarea armatei elene a început în timpul mandatului guvernului Venizelor
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Imperiul Otoman sau de Grecia. Armata elenă a înaintat mult spre estul Anatoliei în octombrie 1920, această acțiune având binecuvântarea premierului britanic Lloyd George, care dorea în acest fel să forțeze conducerea otomană să ratifice Tratatul de la Sèvres. Înaintarea armatei elene a început în timpul mandatului guvernului Venizelor, dar la scurtă vreme cabinetul acestuia a fost înlocuit cu echipa guvernamentală a lui Dimitrios Gounaris. Obiectivul strategic al acestei operațiuni era înfrângerea naționaliștilor turci și obligarea lui Mustafa Kemal să înceapă tratative de
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
în timpul mandatului guvernului Venizelor, dar la scurtă vreme cabinetul acestuia a fost înlocuit cu echipa guvernamentală a lui Dimitrios Gounaris. Obiectivul strategic al acestei operațiuni era înfrângerea naționaliștilor turci și obligarea lui Mustafa Kemal să înceapă tratative de pace. Trupele elene, care se bucurau în acel moment de o mare superioritate numerică și materială, sperau să oblige trupele turce, puține și prost echipate, să dea o bătălie hotărâtoare, care să se încheie cu o victorie zdrobitoare a grecilor. Trupele elene au
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Trupele elene, care se bucurau în acel moment de o mare superioritate numerică și materială, sperau să oblige trupele turce, puține și prost echipate, să dea o bătălie hotărâtoare, care să se încheie cu o victorie zdrobitoare a grecilor. Trupele elene au întânit însă o rezistență redusă în timpul înaintării lor, trupele turce retrăgându-se rapid și în ordine pentru ca să evite încercuirea. Churchill avea să descrie această fază spunând „Coloanele grecești se deplasau de-a lungul drumurilor țării trecând în siguranță prin
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
Anatoliei” . În cursul lunii octombrie a anului 1920, regele Alexandru I a murit de septicemie, fiind mușcat de o maimuță din grădina Palatului Regal. Acest incident a fost caracterizat mai apoi ca „mușcătura de maimuță care a schimbat cursul istoriei elene” . Venizelos ar fi dorit să proclame republica și să pună capăt sistemului monarhic. Totuși el era conștient că o astfel de schimbare nu ar fi fost primită ușor de puterile europene. Regele Alexandru murise fără să lase moștenitori. Alegerile generale
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
în cele mai înalte poziții de comandă. La conducerea operațiunilor din Turcia a fost numit Anastasios Papoulas. În afară de numirile unor ofițeri monarhiști, numeroși ofițeri susținători ai fostului premier au demisionat din funcțiile de comandă, nemulțumiți de schimbarea de regim. Trupele elene care asiguraseră ocuparea Smirnei și a zonei de securitate din jurul orașului au fost practic epurate de ofițerii pro-Venizelos chiar în timpul înaintării spre Ankara. La sfârșitul lunii decembrie 1920, grecii avansaseră pe două fronturi, apropiindu-se de Eskișehir dinspre nord-vest și
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]