13,698 matches
-
deja, s-a întors brusc spre publicul care a râdea în hohote și când m-a văzut cu lămâia în mână, a sărit de pe postamentul de pe care dirija, s-a îndreptat spre mine și am simțit usturimea palmei sale pe obraz. Restul am luat cu nuiaua de alun acasă de la cea care îmi ținea loc de mamă, deoarece veștile circulă repede și nea Omescu era și rudă cu noi. În acordul unui vals directorul școlii ne-a spus că am trecut
Povestiri din spatele simezelor by Mihai Dascălu, Gustav Ioan Hlinka () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1778_a_3166]
-
vorbim de antipatii și umori), când se întâlnesc pe platourile televiziunii pupă cu toții Piața Endependenți. E vorba de lașitate, e vorba de „nu ne spălăm lucrurile în public...“ La televizor, cu toții ne zâmbim chinezește și ne pupăm țocțoc pe ambii obraji. Iar moderatorul ne încurajează să facem asta, ba chiar se arată speriat și schimbă imediat subiectul când se văd în zare norii negri ai unei polemici. Emisiunea culturală nu poate fi altceva decât o colecție de monologuri triumfaliste, care să
UMBRE PE ECRANUL TRANZIŢIEI by CEZAR PAUL-BĂDESCU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/579_a_1033]
-
să se privească În ea. N-avem ce clarifica Într-un labirint În afară de drumul de Întoarcere, iată convingerea lui, singurul lucru pe care l-ar avea de povestit la ieșire... (După ce-am simțit sîngele Minotaurului țîșnind cald și Împroșcîndu-mi obrazul, m-am șters șt am plecat Nici nu l-am văzut măcar cum arăta. Și de ce m-ar fi interesat cum arăta un monstru ieșit dintr-o dragoste rușinoasă? Pentru mine nu reprezenta nici mai mult, nici mai puțin decît
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
ascult valurile. Tot n-am altceva mai bun de făcut. Și În timp ce un val după altul se sfărîmă la țărm, amintirile cele mai diverse ies la suprafață. CÎndva, În adolescență, mă miram că În proverbele latine Fortuna are totdeauna un obraz sticlos, insensibil și fragil. Nenorocul era exprimat de romani infinit mai frumos: o femeie Întinsă pe o corabie fără catarge și fără cîrmă, ale cărei pînze au fost sfîșiate de violența vînturilor. Și astăzi cred la fel. Învăluit de monotonia
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
se pare prea vagă ideea că sculptorii ei au umanizat divinul. Statuile ne dovedesc că zeii au fost aduși printre oameni de o lume pentru care nu exista nimic mai rău decît a Înceta să trăiești. Ea Întoarce În marmură obrazul dinspre zei, Însă numai pentru a-și mărturisi setea de viață. Si eu, privind marea, o fac, probabil, cu aceeași teamă ascunsă ca și grecul care, fixînd Îndelung marmura, sfîrșea prin a se crede zeu; mă simt ca Într-un
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
discuți. Dacă vrem neapărat un zeu, n-avem decît să-i dăm acest nume focului care curge de la flacără la cenușă și iarăși mai departe... La lumina focului lui Heraclit, omul rămîne singur ca Înaintea sfinxului. CÎmpia Își dezvăluie astfel obrazul trecător. Ea hrănește, dar se deschide să primească și mormintele. Nimeni nu va fi Îngropat Între iluzii pe munte. Acolo rămîne stînca singură În ploaie, ca un zeu virtual. Dacă va izbuti cineva, lovind-o cu o daltă, s-o
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dansul negru al melancoliei strînge tot mai mult cercul În jurul său... El Însuși stă ca un străin În fața sa. E un Sisif care suie muntele căutîndu-se, dar va trebui să coboare ca și Sisif. Dacă se apleacă să-l atingă, obrazul din apă dispare, dovadă că s-a transformat pe sine Însuși Într-o himeră. FÎntîna este muntele său, iar propria sa imagine stînca sa. Își va Împinge această imagine spre un punct unde speră că se va contopi cu sine
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Aceasta e fața olimpiană a Greciei peste care plutește un surîs calm și Încrezător. CÎtă vreme stă cu această față Întoarsa spre soare, grecul antic are liniștea lui Apolo, lumina ce limpezește totul. Abia cînd soarele intră În nori și obrazul său revine asupra pămîntului, vom recunoaște trăsăturile lui Oedip, iar buzele Întredeschise vor murmura „socot că totul e bine”, În timp ce În țărînă șarpele se reface din bucățile Însîngerate. Sfinxul nu suie niciodată pe Olimp și nu intră nici În atelierele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
sale fericite și declamatorii ca la Bernini, ci acolo unde caută și Întreabă; unde se află ca Oedip În fața sfinxului; În amieze tulburi, amestec de luciditate și vis, ca aceasta, cînd lumina și norii tind Împreună spre o ploaie posibilă... Obrazul care caută e baroc. Clasicismul repetă. Perfecțiunea clasică Închide cercul și renunța la tot ce se află În afara lui; ea nu numai că acceptă limitele, dar le și celebrează, avînd repulsie pentru vag și indecis, În labirint, Tezeu nu ne
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
el circumspect; bizuindu-se pe o anomalie, evită un contact deschis și simplu cu lumea. Ne-am fi așteptat ca el să plîngă și să rîdă simultan. Avînd două fețe, de ce n-ar gusta fericirea măcar cu una din ele? Obrazul dublu e Însă o formă de piramidă, iar lîngă o piramidă n-are sens să vorbim despre fericire, ci despre ceea ce am putea opune curgerii timpului. Zeul se scufundă Într-o ezitare pentru a-și consolida echilibrul. Și dacă filosofia
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
pe Zeus, lucrurile sînt clare. Cretanii Îl reprezentau fără urechi pentru a indica imparțialitatea sa, În timp ce lacedemonienii, din contră, Îi dădeau patru pentru a arăta că e În stare să asculte toate rugămințile. Ianus, Însă, exista prin echivoc, prin bipolaritate. Obrazul dublu e chiar principiul său, semnul său, mai mult decît o măsură de prudență. Practic, el distruge timpul pentru a se așeza În centrul său și a-l recrea. Expresia zeului e chiar anostă și aridă; ceea ce mă Îndeamnă să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
să urce Împreună cu Sisif. Dar acest echilibru este tot atît de sterp pe cît este de sigur. Ianus este inepuizabil, dar rob. Fața sa Întoarsă spre trecut nu se poate apleca asupra mormintelor pentru că reversul ei o reține, după cum nici obrazul Îndreptat către viitor nu se poate apleca să atingă un vis. Fiecare dintre cele două fețe devine pentru cealaltă e formă de captivitate. Consecința obrazului dublu este această paralizie, arătîndu-ne că nu putem avea o dublă credință. Nu putem În
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
spre trecut nu se poate apleca asupra mormintelor pentru că reversul ei o reține, după cum nici obrazul Îndreptat către viitor nu se poate apleca să atingă un vis. Fiecare dintre cele două fețe devine pentru cealaltă e formă de captivitate. Consecința obrazului dublu este această paralizie, arătîndu-ne că nu putem avea o dublă credință. Nu putem În același timp să surîdem ca zeii și să exaltăm umanitatea din noi. Trebuie să nu mai separăm fericirea de moarte, pentru a o ajuta să
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
moarte, pentru a o ajuta să dureze... Destinul e stînca; oricare dintre stîncile negre de soare și de apă care mărginesc acest țărm. Depinde Însă de mine ce voi ciopli În ea; un surîs absurd, Însetat de iluzii, sau un obraz care recunoaște moartea pentru a-și justifica setea de timp. Trebuie numai să am tăria să aleg și să decid. Simpla alunecare a mîinii pe piatra umedă nu-mi satisface rațiunea. Echilibrul lui Ianus nu e, În fond, altceva decît
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
CÎnd cerul e atît de albastru și vîntul sărat și umed Îmi limpezește privirea? Dar dacă Îmi voi retrage mîinile speriat de cîte ori voi simți zvîcnind propriul meu sînge sub Întrebări, ce rost mai are să scriu? Deschizînd buzele pe obrazul Întors spre trecut, Ianus ar vorbi nu ca un zeu, ci ca un om. Ca Oedip. Am recunoaște În ceea ce spune Încăpățînarea cu care totul revine asupra memoriei și a sfinxului... (...Eu Însumi recunosc că trecutul nu-i, pentru zei
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
clipă memoria ne strigă s-o vedem pe Euridice. Pasiunea lui Orfeu e zadarnică, se aude glasul Speranței. Dar memoria Îi răspunde: Orfeu n-a dovedit că Euridice trebuie ștearsă din suflet, ci că el trebuia să creadă În ea. Obrazul dublu al lui Ianus e acum compus din capetele lipite ale celor doi sfincși. O față surîde iar pe cealaltă buzele freamătă gata să adreseze o nouă Întrebare. Cum spune Socrate că Zeul voind să Împace plăcerea și durerea, fiindcă
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
s-a născut din spuma valurilor sînt profund deosebite de cele ale Herei care este rea și vulgară. Adevăratele lecții ale mării, În sens grecesc, le putem Înțelege numai vara. Ele depind de lumină ca și frumoasa Nefertiti, al cărei obraz de cuarțit roz de la muzeul din Cairo m-a făcut să mă Întreb dacă este o nebunie să te Îndrăgostești de o statuetă; e beat de soare, dar sub această mască hipnotică a melancoliilor artei amarniene palpită și acum sîngele
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
Cairo m-a făcut să mă Întreb dacă este o nebunie să te Îndrăgostești de o statuetă; e beat de soare, dar sub această mască hipnotică a melancoliilor artei amarniene palpită și acum sîngele; ochii Închiși, bărbia Împinsă Înainte, un obraz bolnav de lumină, profund deosebit de hieratismul obișnuit al artei egiptene; buzele senzuale au o febră care lipsește Giocondei; nu le interesează surîsul, ci viața, să muște din fructul vieții pînă la sînge; iar dacă ar surîde, ea și Afrodita ar
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
a recunoscut În sîngele Himerei care-i mînjea mîinile singurătatea care-l aștepta. Acum aventurile și eroismul tinereții au trecut și a venit momentul cînd el trebuie să recapituleze. Se Întoarce cu fața spre deșert și simte nisipul prăfuindu-i obrazul... (...CÎt de tînăr eram cînd am plecat să urmăresc Himera! Mi se părea că goana mea pe urmele ei n-avea să sfîrșească niciodată și voi goni astfel, cu părul În vînt, cu ochii strălucitori, tînăr și nepăsător, pînă la
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
friza Parthenonului; marmura a păstrat chipuri de o nobilă simplitate, În vreme ce, În realitate, se pare că atenienele nu disprețuiau deloc, dimpotrivă, un gen de cochetărie mai puțin adecvată imaginii noastre despre gustul elin, vopsindu-și părul În galben și colorîndu-și obrajii În roșu. Însă n-are sens să neg ceea ce Îmi propune marea, În numele faptului că Afrodita n-a existat. În timpul lui Fidias, tipul artistic al zeiței Nemesis era Încă puțin fixat; o statuie a Afroditei, operă a lui Agoracrit, a
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
noapte și fără greșeli, scăldat Într-o lumină primejdioasă, unde nu mai are sens să pui mii de Întrebări mîinii care se Întinde spre bucuriile vieții, e de ajuns să te Întorci cu ochii Închiși spre soare, să-ți simți obrazul cotropit de o febră ușoară, pleoapele Înroșite și să asculți murmurul mării ca pe un cîntec Îndepărtat; În Hiperboreea cresc aceleași ierburi calde ca și În Elada, dar ele nu decad și nu putrezesc; arbori Înalți și luminoși foșnesc În afara
Mitologii subiective by Octavian Paler () [Corola-publishinghouse/Memoirs/2102_a_3427]
-
dar îl și ura. Mulți vor crede că nu se poate trăi între aceste două sentimente opuse, dar așa stăteau lucrurile. Deseori se gândea la o despărțire rapidă, curată și pentru totdeauna. Nu voia să simtă durere sau lacrimi pe obraz. Moartea iubirii lor omora în taină și sufletul delicat. Nimeni nu-i putea trage la răspundere. Fiecare se considera victimă. Niciunul din ei nu avea să știe cât de mult se iubiseră în taină și cât de mult se urâseră
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
grăbit. Îi șopti la ureche un „te iubesc” și ridicându-și totodată o șuviță de păr parcă lăsată intenționat să cadă. Tăceau amândoi. El avea privirea tăioasă ca a unui diamant, iar tăcerea lor spunea foarte mult. Carlina simțea că obrajii îi iau foc. Își duse palmele amândouă pe față, se fâstâci, iar pofta de a vorbi părea să o fi părăsit. În locul unde se opriseră, cineva gătise un fel de mâncare în stil moldovenesc, iar condimentele și aromele împânzeau atmosfera
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
spui asta? Nu-ți sunt pe plac? Glasul lui era șoptit și se frânse în cuvinte amare, privind parcă departe în gol, răscolindu-i sufletul și trecutul, în căutarea unor răspunsuri. Se aplecă asupra ei, o îmbrățișă și îi sărută obrajii îmbujorați. Carlina ar fi vrut în momentul acela să-i spună toate secretele ei, să fie realistă și nu subiectivă, dar cineva din interiorul ei parcă-i șoptea „Trezește-te, gândește-te prin ce ai trecut și tu, ești pregătită
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]
-
și nu a mea.” Ajungând la domiciliul lui Valentin, îl întâlni pe tatăl iubitului ei și îl salută politicos, sărutându-i mâna. Era un sărut ce reprezenta politețea față de persoanele mai în vârstă. Bătrânul, la rândul lui, o sărută pe obraz. Ea zâmbi sfioasă, iar el îi întoarse zâmbetul. După ce îi sărutase mâna, se retrase ușor și se așeză pe un scaun cu spătar, lăsându-și brațele în jos, lipite aproape de trup, iar mâinile și le așeză pe genunchi. Bătrânul era
Ultima zvâcnire by Ica Grasu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91717_a_93177]