14,344 matches
-
ce puteai tu să faci era să-ți vezi de treabă și să uiți că lucrul respectiv s-a întâmplat. Dintr-odată, Ben păru foarte obosit. Pentru prima dată, mâna în care ținea acel EpiPen părea că se relaxează un pic. —Hazel, zise el, e exact așa cum a descris-o Hugo pe Violet. Doar că e mai ambițioasă. Când e vorba de cariera ei, e ca o rachetă termosensibilă. Și nu-i pasă - chiar nu-i pasă de nimic altceva. Se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
să se întâmple ceva care să pună în pericol lucrul ăsta. — Sunt sigură că o subestimezi, zisei eu, consolându-l. — Chiar crezi? Ben mă privi cu îngrijorare. O grămadă de lucruri se precipitau în acel moment. Cineva mai împinse un pic ușa, pe care o lăsasem întredeschisă. M-am întors să văd cine era. Violet se oprise chiar în prag, oripilată. Se repezi către noi, țipând: —Ben! Nu! În timp ce Ben fu distras, pe moment, de apariția lui Violet, am luat unul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
atinse ușor, ca o pană în cădere, vânătaia care pălea acum, căpătând o nuanță plăcută de lichior chartreuse cu irizări galbene. —Ți-am adus creionul corector, așa cum am promis, adăugă ea. E minunat. Nu trebuie decât să-l umezești un pic și să-și dai peste vânătaie cu el. Nu-mi vine să cred c-a îndrăznit să-ți tragă un pumn, nenorocitul! — Păi, eu l-am lovit prima, recunoscui eu. Cred că i-am spart nasul. Sophie își retrase rapid
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
păsa. Eram cufundată într-o stare de anomie. Coborându-mi privirea, m-am trezit uitându-mă la cornul din fața mea. O clipă l-am privit cu un fel de uimire mută, neștiind ce rost are el acolo. Matthew pălise un pic când m-a auzit vorbind despre Tabitha care urma să-i spună totul lui MM. Dar dacă Hazel avusese dreptate și el nu flirtase cu Tabitha decât la începutul repetițiilor, n-avea de ce să-și facă griji. MM cu siguranță
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de femme fatale, adăugă el rapid, pentru a para intenția lui Sophie de a sări în apărarea lui Violet. Pur și simplu nu înțeleg cum ar putea să te atragă. — Mă bucur se aud asta, zise Sally, înviorându-se un pic. —Totuși, Hazel are ceva, ceva care te fascinează într-un mod ciudat, zisei eu gânditoare. Își este suficientă; n-are nevoie de nimic din exterior, cu excepția oamenilor care trebuie studiați și a posibilității de a lucra. Știe foarte bine ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
sec, uitându-se la el și la Sally. —Te ajut când vrei tu cu energia, îi zise Sally lui Fisher, pe un ton de flirt, bătând din genele lui extraordinare. —Sal? zisei eu, neputând să mă abțin. Tu folosești vreun pic de rimel? — Da, rimel transparent, zise Sally, adoptând imediat un ton solemn, așa cum făcea oricând purtam vreo discuție despre haine sau machiaj. Definește genele, dar nu-ți dai seama că-l port. — Eu ar cam trebui să plec, zise MM
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
de tine. Fără pumni: nu mai lua, dar nici nu mai da, adăugă ea. Am făcut semnul crucii în aer. — O să mă străduiesc. — Când ajungi acasă, încearcă creionul corector. Nu trebuie decât să sufli asupra lui ca să-l încălzești un pic înainte. —Bine. Și mulțumesc. —N-ai pentru ce! Păi, eu trebuie s-o șterg. Mă îmbrățișă. —Mulțumesc încă o dată, Sam. Ești o prietenă adevărată. După care o zbughi către stația de autobuz, cu rucsacul bălăngănindu-i-se pe umăr și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2065_a_3390]
-
trei sute de călăreți din Granada să atace prin surprindere castelul din Zahara, care fusese ocupat de creștini cu trei sferturi de veac în urmă. La Granada, cea dintâi reacție a fost o explozie de bucurie, iar Abu-l-Hassan mai recâștigă un pic de încredere în ochii supușilor săi. Dar, foarte curând, mulți începură să se întrebe dacă nu cumva, împingând regatul la un război cu sfârșit cel puțin nesigur, sultanul nu dădea dovadă de o ușurință criminală. Urmarea evenimentelor avea să le
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nimic despre plecarea în bejenie. Cu toate astea, la mai puțin de o săptămână mai apoi, Sara își schimbase părerea. Veni într-o seară la noi acasă, foarte agitată, trăgând după ea trei dintre copii, cel mai mic abia un pic mai răsărit decât mine. — Am venit să-mi iau rămas-bun. M-am hotărât în cele din urmă să plec. Mâine în zori pleacă o caravană spre Portugalia; o să mă alătur și eu. Mi-am măritat ieri cele două fete mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
față de cei pe care i-a copleșit cu binefacerile Sale. Cei doi bărbați se jurară, nu fără mare stinghereală, că nu aveau deloc de gând să rămână la nesfârșit într-o țară necredincioasă, dar că voiau doar să pună un pic de ordine în treburile personale spre a pleca la drum în condiții bune. — Vai de cel ce se grăbește să vândă raiul în schimbul unor bunuri pe pământ! exclamă Astaghfirullah, în timp ce dezrobitorul, dornic să nu-l repeadă pe Mohamed, pe care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
ciudatul obicei pe care îl au locuitorii din Fès, fasioții, să se înconjoare de flori, plantate sau culese, de fiecare dată când se dedau plăcerilor interzise ale alcoolului. Pentru unii bigoți, cumpărarea unui buchet parfumat devenea o vină abia un pic mai mică decât procurarea unei carafe cu vin, iar vânzătorii de flori nu făceau, în ochii lor, mai multe parale decât cârciumarii, cu atât mai mult cu cât și unii, și alții erau adesea andaluzi, prosperi și libertini. Salma însăși
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cer băiatului de la etuvă să meargă să le cumpere câte ceva la târgul din apropiere. Dar nu-și iau gustarea imediat. Trec mai întâi în sala călduță, unde băieții îi spală și-i fricționează cu uleiuri și unguente. Se odihnesc un pic, culcați pe un covor din pâslă, cu capul pe un soi de drug din lemn îmbrăcat tot în pâslă, înainte de a intra în sala caldă unde transpiră. Se întorc apoi din nou la sala călduță, se spală iarăși și se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
nu m-am mai sculat. Până a doua zi. Era o zi de vineri. Când am deschis ochii, l-am văzut pe prietenul meu care mă privea. Am avut impresia că stătea în poziția aceea de ceasuri întregi: — Încă un pic și pierdeai rugăciunea de la amiază. Nu se putea spune că exagera, căci soarele era foarte sus. — Când ai venit ieri seară, aveai înfățișarea cuiva care tocmai și-a ucis tatăl, cum se spune pe la noi. Zâmbetul meu n-a fost
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
de învățăcel. Îmi petreceam timpul în sălile de clasă, la moscheea Karauiyinilor, de la miezul nopții până la ora unu și jumătate, potrivit orarului de vară, iar restul zilei la colegiul cel mai celebru din Fès, medersa Bu-Inania; dormeam în pauze, un pic în zori, un pic după-amiaza; inactivitatea mi-era nesuferită, odihna mi se părea inutilă, aveam abia cincisprezece ani, un corp bun de pus la treabă, o lume de cunoscut și patima cititului. Profesorii noștri ne puneau să studiem zi de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
timpul în sălile de clasă, la moscheea Karauiyinilor, de la miezul nopții până la ora unu și jumătate, potrivit orarului de vară, iar restul zilei la colegiul cel mai celebru din Fès, medersa Bu-Inania; dormeam în pauze, un pic în zori, un pic după-amiaza; inactivitatea mi-era nesuferită, odihna mi se părea inutilă, aveam abia cincisprezece ani, un corp bun de pus la treabă, o lume de cunoscut și patima cititului. Profesorii noștri ne puneau să studiem zi de zi comentariile asupra Coranului
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
să asist, îmbrăcat de gală, la prezentarea scrisorilor. La curtea din Tombuctu, ritualul este precis și somptuos. Când un ambasador obține o întrevedere cu stăpânul orașului, trebuie să îngenuncheze în fața lui, cu chipul atingând podeaua, să adune cu mâna un pic de țărână și să și-o presare pe cap și pe umeri. Supușii principelui trebuie să facă la fel, dar numai atunci când i se adresează acestuia pentru prima oară; pentru întrevederile următoare ceremonialul se simplifică. Palatul nu e mare, dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
înconjurat deja de o sumedenie de gură-cască al căror număr amenința să se facă tot mai mare. M-am alăturat lor, tot trăgând cu coada ochiului spre chipurile care mă înconjurau, sau spre soare, în speranța că se clintise un pic. Măscăriciul dănțuia cu animalul său, fără să fi putut spune care dintre ei imita pasul celuilalt. Apoi începu să-i glăsuiască măgarului. Îi vesti că sultanul se hotărâse să pornească o mare construcție și că avea să adune toți măgarii
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
mai târziu. Însă, de data asta, n-am văzut-o plângând. Ne opriserăm pentru popasul de noapte și, nu fără neplăcere, părăsisem pentru o vreme scândurile mișcătoare ca să merg cu Abbad pe uscat. În plus, eram curios să cunosc un pic insula aceea a cărei viață plăcută îmi fusese mult lăudată. Ea a aparținut mult timp regilor din Tunis, însă locuitorii au hotărât, la sfârșitul veacului trecut, să-și proclame independența și să distrugă podul care-i lega de continent. Aveau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
îți pot spune mai mult, căci taina aparține Sfântului Părinte și doar el o va putea dezvălui când va socoti necesar. Dar să nu crezi că aventura dumitale se datorează doar întâmplării sau simplului capriciu al unui corsar. Stătu un pic pe gânduri: Nu vreau să spun astfel că bravul Bovadiglia a brăzdat mările în căutarea dumitale. Nici vorbă. Numai că el știa ce fel de tip de maur ar trebui înfățișat Sfântului Părinte: un călător, un cărturar. A nimerit, colac
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a sosit, am venit cu toatele pe rând să-i sărutăm mâna. Mi-am așteptat rândul cu nerăbdare. Planul meu era gata făcut. Degetele cardinalului, împodobite cu două inele, erau întinse princiar spre mine. Le-am apucat, le-am strâns un pic mai tare decât s-ar fi cuvenit și le-am reținut două secunde mai mult decât trebuia. Era de ajuns spre a-i atrage atenția. Am înălțat capul, pentru ca el să-mi poată privi chipul. „Am nevoie să mă spovedesc
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
a născut, într-o seară de iulie, primul meu fiu, pe care l-am numit Giuseppe, adică Yussef, ca pe tatăl lui Messia, ca pe fiul lui Iacov, ca pe sultanul Saladin. Încântarea mea era nemărginită. Maddalena mă lua un pic peste picior, dar chipul ei bucălat strălucea de fericire. Stăteam ore în șir să dezmierd copilul și pe mama sa, să-i contemplu pe amândoi în gesturile de zi cu zi, mai cu seamă la alăptat, care mă emoționa mereu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
aspiră aroma, dar refuză să încerce. — Mi-ar fi prea teamă că am să mă înec cu fumul! Abbad din Sousa a sfătuit-o atunci să pună apă la încălzit pentru a bea tutunul ca pe o infuzie, cu un pic de zahăr. * * * După ce Abbad a plecat de la noi în ziua aceea, Maddalena mi-a sărit imediat de gât. — Sunt fericită că plec. Să nu mai zăbovim aici! Fii gata! Când se va întoarce prietenul meu, vom porni la drum împreună
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
cel al lui Bayazid. Cobora iute de pe un munte spre a veni să mă scoată din temniță, dar, înainte să fi putut ajunge la mine, eram deja treaz, tot în celulă, neînstare să mai adorm pentru a mai visa un pic. Bezna, frigul, lipsa de somn, disperarea, liniștea... Ca să nu-mi pierd de tot mințile, mi-am reluat obiceiul de a mă ruga, de cinci ori pe zi, Dumnezeului copilăriei mele. Așteptam de la Constantinopol mâna ce avea să mă descătușeze. Însă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
dacă tatăl n-ar fi de față? Am hotărât să n-o mai ocolesc cu răspunsul: Dacă nu m-ar asculta chiar șeful Bisericii, aș spune că religia îi învață pe oameni smerenia, dar că ea însăși n-are nici un pic de smerenie. Aș spune că toate religiile au dat sfinți și asasini, cu aceeași conștiință liniștită. Și că în viața acestui oraș, există ani ai lui Clement și ani ai lui Adrian, între care religia nu îngăduie să alegi. — Oare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
-o faptul că Edward nu i-a pus niciodată întrebarea asta. În timp ce goneau spre Ierusalim, lăsând în urmă drumuri despre care știa că sunt pline de palestinieni ce se mișcau cu un sfert din viteza lor, dacă se mișcau vreun pic, încerca să se concentreze asupra întâlnirii cu Shapira. Păruse destul de elocvent: Guttman îi spusese lui Shapira ce aflase - „Nu vreți să știți ce știu eu“ - și, credea Shapira, guvernul Israelului îl omorâse pentru asta. Dar Shapira era un lăudăros înfumurat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]