13,781 matches
-
poziții: propoziția (sens predominant lingvistic) este adecvată sau neadecvată lucrurilor, într-un mod strict formal (este sau nu este bine formată, respectă sau nu anumite reguli de compunere, de formare, se așează sau nu în anumite relații "logice" cu alte propoziții), în vreme ce judecata (sens predominant logic, așadar ontic și lingvistic, totodată) cea care așează în "sinteză" propoziția și lucrurile (enunțarea și stările de lucruri, mai bine zis) la care cuvintele acesteia se referă poate fi adevărată sau falsă.31 Adevărul este
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sau nu este bine formată, respectă sau nu anumite reguli de compunere, de formare, se așează sau nu în anumite relații "logice" cu alte propoziții), în vreme ce judecata (sens predominant logic, așadar ontic și lingvistic, totodată) cea care așează în "sinteză" propoziția și lucrurile (enunțarea și stările de lucruri, mai bine zis) la care cuvintele acesteia se referă poate fi adevărată sau falsă.31 Adevărul este o "categorie" logică, aparținând judecății, dacă este înțeles în sens de corespondență; și este, în contextul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și este, în contextul la care fac referire. În plus, cum precizam mai sus, el trebuie gândit ca valoare de adevăr. Ambiguitatea sistematică specifică adevărului plasarea lui fie la nivelul judecății (sintezei onticului și lingvisticului în logic), fie la nivelul propoziției (lingvisticului preeminent față de ontic) -, accentuată după constituirea "logicii noi", caracterizează și logos-ul, înțeles: a) fie ca noțiune (formă a gândirii), fie ca termen (element al propoziției, al enunțării); b) fie ca judecată, fie ca enunțare (propoziție); c) fie ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fie la nivelul judecății (sintezei onticului și lingvisticului în logic), fie la nivelul propoziției (lingvisticului preeminent față de ontic) -, accentuată după constituirea "logicii noi", caracterizează și logos-ul, înțeles: a) fie ca noțiune (formă a gândirii), fie ca termen (element al propoziției, al enunțării); b) fie ca judecată, fie ca enunțare (propoziție); c) fie ca raționament, fie ca exprimare a unui raționament (inferență). Limba română are un cuvânt apropiat, semantic, de logos-ul grecesc: rostire, care semnifică în același timp noțiune (conținut
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fie la nivelul propoziției (lingvisticului preeminent față de ontic) -, accentuată după constituirea "logicii noi", caracterizează și logos-ul, înțeles: a) fie ca noțiune (formă a gândirii), fie ca termen (element al propoziției, al enunțării); b) fie ca judecată, fie ca enunțare (propoziție); c) fie ca raționament, fie ca exprimare a unui raționament (inferență). Limba română are un cuvânt apropiat, semantic, de logos-ul grecesc: rostire, care semnifică în același timp noțiune (conținut de gândire) și cuvânt (o formă de gândire asimilată unei
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sinteză), iar problema sa principală este aceea a corespondenței dintre cele două instanțe, înlăuntrul sintezei înseși, adică problema adevărului. Aristotel nu menține continuu activă această diferență; tocmai de aceea atunci când definește adevărul, în Metafizica (1011 b), el leagă adevărul de propoziție (enunțare), definind astfel nu adevărul, ci enunțul adevărat și enunțul fals (adică valorile de adevăr).32 De asemenea, logicienii moderni nu potențează această diferență, deși ei au pus și pun încă la punct teorii foarte aplicate în legătură cu problema separației lingvisticului
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Frege și de Husserl, mai cu seamă, dintre cercetătorii logicului cu aplicație matematică de la începuturile istorice ale logicii simbolice. Interpretarea logicului ca sinteză între lingvistic și ontic fiecare termen semnificând un orizont tematic, corespunzător, se-nțelege, unei teme, respectiv: judecății, propoziției, stării de lucruri este necesară lămuririi statutului discursului ontologic însuși și chiar înțelegerii temeiului identificării logicului cu ontologicul (nu cu onticul), în unele momente ale istoriei filosofiei. Tocmai delimitarea logicului de lingvistic și ontic crează o șansă pentru o bună
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de abordare a funcției și a altor concepte matematice, ci deschide un orizont de tematizare în care mai mulți termeni din această știință, precum și din știința logicii, sunt remodelați: expresie, expresie matematică, funcție, structura funcției, sens, semnificație, simbol, obiect, relație, propoziție etc. Prezentarea scurtă care urmează țintește către ilustrarea ideii formulate ca temă mai sus, referitoare la relația de adecvare dintre lucru și cuvânt și la sinteza onticului cu lingvisticul în logic. Frege a avut alte scopuri în studiul său despre
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Se cuvine, tocmai de aceea, o observație privind ideea despre valoarea funcției ca fiind o valoare de adevăr (Adevăratul sau Falsul). Ideea se regăsește în studiul despre diferența dintre sens și semnificație, Frege socotind, în acel context, că semnificația unei propoziții este însăși valoarea sa de adevăr (ca și în cazul funcției, Adevăratul sau Falsul). Cumva, și ideea despre argumentele (sensurile) diferite în care poate fi obținută aceeași valoare (semnificație) a funcției se apropie de gândul, formulat în studiul al doilea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
judicativă este reperul logic fundamental, matricea sistemului categorial kantian 43; identitatea rămâne doar un simplu criteriu de distingere a judecăților analitice de cele sintetice. Hegel, de asemenea, constată că judecata nu poate fi forma gândirii care să exprime adevărul: "forma propoziției, sau, mai precis, a judecății, este improprie să exprime concretul iar adevărul este concret -, improprie să exprime speculativul. Judecata este, prin forma ei, unilaterală și, în această măsură, falsă"44. Putem înțelege din ceea ce spune Hegel în acest fragment că
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
târzie se petrece evenimentul reformalizării logos-ului ce va fi avut în vedere mai târziu, în contextul reducției judicative -, care constă în reluarea, pe baze noi, a analiticii elementelor logicului și mutarea accentului identitar al judicativului de la judecata propriu-zisă la "propoziție", altfel spus, de la unitatea aspectelor formal și alethic, la unitatea unei enunțări în care preeminență capătă cupluri de elemente heterogene, adică unul al aspectului formal, celălalt al aspectului alethic: subiectul și verbul, de exemplu, sau predicatul și timpul, cum deja
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
au elemente ca "obiecte" mai puțin nedeterminate decât pozițiile logice pure S și P. De exemplu, într-o formă silogistică fie un mod silogistic valid din figura I, Barbara (AAA) forma judicativă originară se află în fiecare dintre cele trei propoziții (judecăți de predicație); și chiar dacă în forma ca atare a acelui silogism termenii săi încă nu au primit o interpretare, fiindcă apar cu simbolurile S și P, totuși ei capătă funcții specifice, cum ar fi cea de major, cea de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
operație. Astfel, dacă termenii sunt luați prin simpla interpretare funcțională (ca major, minor și mediu), atunci avem de-a face cu un raționament silogistic (de tip deductiv sau inductiv). Dacă ei sunt interpretați în mai mare măsură, dacă, spre exemplu, propozițiile premise alcătuite din ei exprimă adevăruri necesare, atunci raționamentul se specifică în forma demonstrației, în vreme ce alcătuind doar propoziții al căror adevăr este plauzibil, raționamentul se specifică în forma raționamentului dialectic, numit și argumentare. Dacă, mai departe, interpretarea continuă în sensul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
a face cu un raționament silogistic (de tip deductiv sau inductiv). Dacă ei sunt interpretați în mai mare măsură, dacă, spre exemplu, propozițiile premise alcătuite din ei exprimă adevăruri necesare, atunci raționamentul se specifică în forma demonstrației, în vreme ce alcătuind doar propoziții al căror adevăr este plauzibil, raționamentul se specifică în forma raționamentului dialectic, numit și argumentare. Dacă, mai departe, interpretarea continuă în sensul atașării, la forma logică obținută deja (raționamentul, pur și simplu) a unor reguli de formare (construcție) a unor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
plauzibil, raționamentul se specifică în forma raționamentului dialectic, numit și argumentare. Dacă, mai departe, interpretarea continuă în sensul atașării, la forma logică obținută deja (raționamentul, pur și simplu) a unor reguli de formare (construcție) a unor noi interpretări, care constituie propoziții ce devin forme logice alethice (care pot lua valoare de adevăr), căpătând astfel funcții cognitive propriu-zise, atunci multiplicarea formei raționament conduce către analitică. Dacă sunt atașate aceleași elemente interpretative la argumentare (raționamentul dialectic), mizând de la bun început pe ideea de
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
un anume sens ontologic indirect, în măsura în care intervin câteva "echivalări", pe care modernitatea le va autoriza chiar și în spațiul celei mai riguroase științe: lucrul este impresia (în subiect), iar aceasta este exprimare în formă enunțiativă sau, altfel spus, în forma propozițiilor cognitive; adevărul este al acestora din urmă, dar el păstrează o anumită legătură cu "lucrul" (mai bine zis, cu starea de lucruri), cel puțin în înțelesul de "acord" al enunțului cu starea de lucruri pe care acesta o "re-dă"; 3
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ca atare în istoria logicii, face să fie trecut în obscuritate unul dintre aspectele ei constitutive (așa cum este și cel formal): aspectul alethic (împreună cu natura sa sintetică). 3.1.1.6. Adevărul-corespondență În tratatul Despre interpretare, al cărui obiect este propoziția enunțiativă (sau judecata), singura "vorbire cu înțeles" care poate fi adevărată sau falsă, constând întotdeauna fie în afirmație fie în negație, ideea unei corespondențe între "afirmație" sau "negație", pe de o parte, și starea de lucruri sau faptele la care
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
și dialecticii. De fapt, în felul acesta este constituit împlinit sensul judicativ-constitutiv al acestor două discipline logice. Căci tocmai aceasta este exigența primară pe care judicativul constitutiv o transferă, odată cu sensul de legitimitate, analiticii și dialecticii: corespondența între un enunț (propoziție enunțiativă, judecată) și faptul ("real") la care el se referă este condiția de constituire a oricărui gând, rostire, făptuire "bine formate". Cum ne va arăta reducția judicativă a dictaturii judicativului, acest principiu cu sens de element originar pentru orice tip
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de fel de înțelegeri ale corespondenței și încercarea, niciodată stăvilită, de a contesta corespondența sau de a o interpreta în așa fel încât ea să nu conducă spre alăturarea unor elemente de naturi diferite, cum sunt "judecata" (sau, pentru unii, "propoziția"), de natură lingvistică (sau noetică sau noetico-lingvistică), și "faptul real", de natură ontică, identificat fie cu obiectul "estetic", fie cu un obiect mai elaborat subiectiv.63 Oricum s-ar fi lucrat însă cu această idee de corespondență, structura formală originară
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
chiar dacă un subiect al cunoașterii "crede" că ea are loc. Ambele situații constituie conținutul definițiilor construite de Aristotel pentru enunțul adevărat și pentru cel fals: A enunța că ceea ce este nu este, sau că ceea ce nu este este constituie o propoziție falsă; dimpotrivă, o enunțare adevărată e aceea prin care spui că este ceea ce este și că nu este ceea ce nu este."64 Totodată, recunoaștem prezența structurii formale originare S P, care, la o primă privire, exprimă, direct și simplu, nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
ne lămurim noțiunea de principiu, și anume în ce chip și cu ajutorul cărei facultăți cunoaștem principiile."72 Trei probleme distingem aici: noțiunea de principiu, facultatea potrivită cunoașterii principiilor și chipul în care se produce această cunoaștere. Principiile sunt, de fapt, propozițiile prime ale demonstrațiilor (raționamentelor din premise în mod cert adevărate). Angajamentul ontologic este, aici, aproape neînsemnat. Ceea ce îl interesează pe Aristotel este procurarea premiselor adevărate din care se constituie demonstrațiile (adică raționamentele științifice). Facultatea potrivită pentru o asemenea "prindere" a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
de asemenea, interesul lui Arisitotel pentru operația de căutare a mediului, esențială pentru construcția silogismelor, adică pentru corectitudinea logică, așa cum o înțelege Aristotel, ca fiind întemeiată de reguli "necesare". Termenul mediu, prin urmare, este suportul trecerii sensurilor judicative de la judecată (propoziția categorică sau judecată de predicație) la raționament. În legătură cu problema ultimă, aceea a regulilor necesare, se cuvine iarăși o observație. S-a discutat mult despre "necesitatea absolută" și "necesitatea relativă" la Aristotel, dat fiind faptul că însuși logicianul distinge între ele
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
interpretări, judecata: concluzia unui silogism sau o judecată oarecare izolată. Dar, din perspectiva judicativului constitutiv, căruia îi corespunde și linia de interpretare de față, nu judecata este necesară, ci regulile care o vizează. E drept, Aristotel aplică "necesitatea" la judecăți (propoziții; enunțuri de predicație), la nivelul exprimării acestora, de mai multe ori, îndeosebi în Analitica primă (ambele Cărți), însă sensul vizat de el, la fiecare aplicare, are de-a face cu regulile după care se construiesc silogismele. Scopul său în tratatul
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
stă sub reguli clare, doar acestea din urmă putând să-l exprime ca fiind corect sau incorect; iar corectitudinea reprezintă, cum știm, tema centrală a întregului proiect al logicii aristotelice. Cele două specii de necesitate, deși se referă la judecăți (propoziții), țin, prin sensul lor și prin ceea ce ele sunt, de regulile sub care judecățile sunt necesare în mod absolut sau relativ. Așa încât, judecățile pot fi necesare în mod absolut sau relativ după reguli, acestea fiind, originar, necesare, în aplicarea lor
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
condiționărilor judicativului constitutiv; căci, observăm deja, "problemele" sau "premisele" dialectice (ce pot fi, în funcție de domeniile cunoașterii pentru care demersurile dialectice sunt potrivite, de trei feluri: fizice, etice și logice) nu par a mai lua "forma" unei judecăți sau a unei propoziții de predicație. Așa ne apar lucrurile acum. Totuși, nici una dintre cele două ipostaze ale exprimării "începutului" raționamentului dialectic problema sau premisa nu este altceva decât această formă. Poate fi vorba, desigur, despre o abatere, dar nu de la structura judicativă originară
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]