KorAP: Find »[drukola/base=zbura & drukola/pos=verb]« with Poliqarp

<1 ...517 518 519 ...573 >

14,325 matches

Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602

mama plângea mai tare. La fel urmăream de la fereastra azilului jocul pescărușilor, despre care știam că era un joc crud și totuși mi se părea încântător. Îmi plăcea cât de simplu și totodată elegant treceau pescărușii de la crimă la dans. Zburau în cercuri largi, lăsându-se să alunece în aer, amețiți poate de lumină și de bucuria dansului lor aerian, pentru ca, dintr-odată, unul să se rupă din cerc, să se lanseze ca o săgeată spre un punct din mare unde

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
toamna. Se lăsase și ceața. O ceață deasă, vâscoasă, care aproape ascundea marea. L-am auzit pe Domnul Andrei explicându-le celorlalți bătrâni care se înghesuiseră la capătul coridorului și priveau ploaia: „Pe o vreme ca asta nu se poate zbura, ar fi o sinucidere”. Un vânt umed legăna bălăriile. Cătunul nu se zărea deloc. Doar capătul dinspre azil al bălții se distingea ca o pată tulbure. „Să vedeți voi cum se umflă bălăriile după ploaia asta”, zise Siminel. Azilul nu

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
de caniculă să fie urmate de un șir de ploi violente. Excelent prilej pentru Laura ca să-mi vorbească despre „aviatorii cei mai curajoși”, cum se intitula un reportaj pe care-l găsise pe undeva într-o revistă veche: aviatorii care zboară numai pe timp de furtună, intrând, în scopuri științifice, cu avionul lor în vârtejul cicloanelor și al uraganelor; sau care zboară deasupra vulcanilor în erupție. Cunoștea pe dinafară toate senzațiile posibile pe care le poate trăi un pilot în asemenea

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
mai curajoși”, cum se intitula un reportaj pe care-l găsise pe undeva într-o revistă veche: aviatorii care zboară numai pe timp de furtună, intrând, în scopuri științifice, cu avionul lor în vârtejul cicloanelor și al uraganelor; sau care zboară deasupra vulcanilor în erupție. Cunoștea pe dinafară toate senzațiile posibile pe care le poate trăi un pilot în asemenea ocazii și mi le descria cu o exaltare care îi colora obrajii. „Vezi, exclama privind cerul negru, acum decolează ei. Vinul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
gelos pe piloții surâzători din fotografie, nu mai suportam s-o aud pe Laura admirându-i. Zâmbetul lor mi se părea o sfidare. Parcă mi se adresa: „De ce minți că ai fost pilot? Ești doar un vierme, iar viermii nu zboară”. Și chiar exaltarea ciudată care o cuprindea pe Laura începuse să mi se pară cam obositoare, fiindcă mediocritatea ce-mi fusese dată prin destin se revolta până și împotriva unui viciu de excepție. Laura m-a privit jignită și disprețuitoare

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
păstrând o parte pentru noi și vânzând-o în contul nostru; asta ne ajuta să înfruntăm căldurile înnebunitoare de peste 50 de grade și tristețea de infern a savanei arse. Era sezonul cel mai înăbușitor, când păsările nici nu puteau să zboare, erau vânate cu bățul, iar noaptea nori întregi de muște bâzâiau de-a lungul malurilor tăbărând pe animalele moarte. Unul dintre mașiniști, mușcat de un păianjen veninos, a aiurat două zile și două nopți înainte de a închide ochii. L-am

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
prea grăsuț pentru pantalonii lui kaki strânși pe picior. Soția lui, o naturalistă, care părea foarte serioasă. Și eu, care trebuia să mă ocup de aprovizionare, să țin evidența materialelor și, în plus, să fac și figurație în film. Avionul zbura peste păduri necunoscute când, deodată, se auzi un horcăit suspect la motor. Pilotul înjură groaznic văzând că aparatul pierdea din viteză și din înălțime, în ciuda faptului că el se chinuia din toate puterile să-l redreseze. Între timp se făcuse

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
ajuns până la avion. Așteptam, încremeniți, explozia, cu gândul la aparatul de radio-emisie, unica noastră speranță. Dar flăcările au lins carlinga și s-au îndepărtat. Atletul s-a repezit atunci la bagaje, și-a luat arcul, încercând să doboare păsările care zburau deasupra noastră. Era într-o stare de mare agitație. Fiindcă n-a nimerit nici una, s-a trântit la pământ și a început să plângă în hohote. Naturalista îl privea înțelegătoare, însă pilotul l-a înjurat. A doua zi, în vreme ce pilotul

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
jos, ca să măsor temperatura trâmbelor de lavă și fum. La un moment dat, nu mai văzusem aproape nimic, totuși nu-mi fusese teamă. Sfidasem primejdia, coborâsem și mai mult, dincolo de limita la care îndrăznise vreodată un alt pilot să coboare. Zburasem ca într-o noapte de foc și de fum. Când am revenit în aeroport, toți erau muți de admirație. Fotoreporterii dăduseră năvală. Interviuri. Fotografii. Am întors capul, zâmbind, întocmai ca piloții din poza pe care o ținea Laura. Apoi i-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
e drept, dar război, dintre tine și muscă s-a terminat, în sfârșit, prin victoria ta. Musca a fugit sau a căzut, lovită, în vreun colț al camerei. Probabil, în acest caz va sucomba. Dar, vai, te-ai înșelat. Musca zboară și supliciul se reia. Atunci, exasperat, cu nervii decimați, abandonezi tu câmpul de luptă. Ieși să te plimbi pe țărm, unde soarele arde nisipul, scaieții și stâncile. Nu-ți mai faci siesta, dar cel puțin ai scăpat de muscă. Pe

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
vreme. Ușile erau, cele mai multe, deschise și se bălăbăneau în țâțânile ruginite, din pricina curentului produs de foc. Nu mai înțelegeam nimic. Afară, dimineața se vedea frumoasă, strălucitoare, iar marea scânteia. Numai fumul și funinginea îmbolnăveau acea dimineață luminoasă, prin care pescărușii zburau liniștiți, fără să le pese de focul ce mistuia azilul. Un geam s-a spart, pocnind probabil din pricina căldurii. Apoi fumul s-a îngroșat și aproape nu mă mai puteam orienta. Mergând la întâmplare pe coridoarele întunecate de fum, m-

[Corola-publishinghouse/Imaginative/2277_a_3602]
Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927

sub cerul curat. Nu mai era cald. Soarele cobora spre apus, amestecîndu-și ultimele raze cu boarea munților. Dese izvoare țâșnind de sub pietre își cântau cântecul din fluier de argint sau din fluier de trestie, iar din cuiburi atârnate de stânci zburau vulturi. Drumul se încheia sus, departe, pe un podiș adunat la jumătatea piscului între umerii de stâncă aspră, unde sclipea oricalcul și se răspândea în lumini galbene aurul unui mare palat. Deasupra întregii priveliști, ieșea din Piscul Sfânt, ca întotdeauna

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
poți să-ți închipui omenirea ca pe un singur om. - Și pe robi, stăpîne? Marele Preot se încruntă puțin: - De ce-mi pui întrebări la care știi să răspunzi și singur! Dacă aș avea cu ce, te-aș trimite să zbori până la steaua aceea. Dar cum? Pe vulturi?... Sau dacă ar fi la marginea pământului. - Dar pământul are margine, stăpîne? Abia acum ochii bătrânului își schimbară tăcerea. - Ce vrei să spui, Auta? Ai înnebunit? Are margine, firește. O tavă n-are

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
mergea să se scufunde în grâu. Lovit de picioarele lui Auta, măgărușul alerga cât era în stare să alerge. Auta privi o pasăre în zbor. Totdeauna pizmuise păsările, dar acum le ura. Știa că nu-i e dat omului să zboare. Odată, puține luni după ce venise în palatul din Piscul Sfânt, își făcuse în ascuns, din câteva aripi de vulturi uciși cu arcul, niște aripi mari. Și într-o dimineață, cerând învoire Marelui Preot să se ducă pe malul mării, s-

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
sărise liniștit, crezîndu-se singur, îl văzu pe Marele Preot care-l aștepta râzând. "Au mai încercat și alții!" i-a spus bătrânul atunci, vorbindu-i de alți cutezători nesăbuiți despre care istoriseau vechile povești. "Nu-i e dat omului să zboare! i-a mai spus Marele Preot. Numai pasărea poate!" Da, din nefericire nu-i era dat... Încă era lumină, încă amurgul abia începea să se prefire prin aer când Auta zări un turn ascuțit și înalt de vreo sută de

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
și pe regii străini, nesupuși Atlantidei, și prinși de armata ei. Auta nu-i întrebă pe străini nimic. Aflase dinainte. - Știu, stăpîne: mi-au spus mai de mult. Turnul lor nu e stea, e un fel de luntre care poate zbura între stele și planete. Mi-au spus, stăpâne, că pământul nostru e rotund ca o sferă, adică aproape ca o sferă. Planeta lor e la fel, și nu e stea, căci n-are focul ei. Au venit aici pentru că la

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta, lângă cort, cum lua din mâna unui slujitor un ulcior cu apă. Străinul de lângă oglindă trase dedesubt un soi de mâner, învîrti niște copci, și se ivi deodată în pătratul alb cerul negru cu stelele lui. Cerul părea că zboară prin minunata oglindă. Apoi zborul se opri și bătrânul recunoscu într-un amestec de stele mărunta stea roșie a războiului. Arătând cu degetul spre ea, străinul roti apoi mâna prin încăpere. Pe urmă, străinul deschise un soi de dulap din

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
această luntre mică a văzduhului sări de pe pământ și în scurtă vreme călătorul pământean înmărmurit văzu prin lunga fereastra din podea un fel de ceață destrămată, iar după alte câteva clipe, când această ceață se depărtă, își dădu seama că zburau deasupra norilor; zărea printre ei pământul negru, galben sau verde. După ce-i trecu tulburarea, greu de stăvilit chiar după cele câteva luni de când trăia ca într-o adevărată țară de basm, sau Ta Nuter din istorisirile oamenilor rome, Auta întrebă

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
ei pământul negru, galben sau verde. După ce-i trecu tulburarea, greu de stăvilit chiar după cele câteva luni de când trăia ca într-o adevărată țară de basm, sau Ta Nuter din istorisirile oamenilor rome, Auta întrebă cu voce tremurătoare: - Cum zburăm? Văd că aripile nu se mișcă de loc. - Uită-te în spate, zise străinul cel mai vârstnic; și întorcîndu-și capul cât îi îngădui strânsoarea curelelor de pe piept, rostul cărora l-a înțeles bine când se urcau și trupul său năzuia

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
-l socotească bătrân, chiar dacă-l știa în vârstă de trei veacuri și jumătate!) îi ceru sfatul, întrebîndu-l ce e mai bun de văzut ca priveliște. Auta îi vorbi despre Marele Oraș. - Dar de aici nu se mai vede nimic. De ce zburați așa de sus, unde nu ajung nici vulturii? - Ca să nu fim văzuți de jos și să nu-i speriem pe oamenii voștri fără rost. Orașul îl vom vedea altă dată. Voi aveți munți, am vrea să cunoaștem munții. Pe planeta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
vom vedea altă dată. Voi aveți munți, am vrea să cunoaștem munții. Pe planeta noastră astfel de priveliște nu se poate găsi. Ar fi vrut să-i întrebe dacă au numai câmpie, dar era dator să răspundă repede, ca să nu zboare în zadar. Totuși, nici Piscul Sfânt nu fu pe placul străinilor, când aflară că acolo locuia stăpânul lui Auta, nici Muntele de Foc, după ce le spuse că scânteile ies din acel munte mereu. - Așa, toți munții noștri fumegă, zise Auta

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
cârmaciul. Dacă tu cunoști insula asta bine, îndrumează-ne de-aici. Noaptea după care stea te călăuzești? - Steaua Păstorului arată totdeauna spre miazănoapte. Ea nu se mișcă pe cer. - Deci dacă știi drumul spre miazănoapte, te poți descurca. Uite, noi zburăm acum spre răsărit, la stânga e miazănoapte... - Dar locul deasupra căruia zburăm? zise Auta. Poate că suntem mai la miazănoapte sau mai la miazăzi... Fără umbra soarelui nu știu nimic. Bătrânul străin luă dintr-o mică firidă unde erau câteva lucruri

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Noaptea după care stea te călăuzești? - Steaua Păstorului arată totdeauna spre miazănoapte. Ea nu se mișcă pe cer. - Deci dacă știi drumul spre miazănoapte, te poți descurca. Uite, noi zburăm acum spre răsărit, la stânga e miazănoapte... - Dar locul deasupra căruia zburăm? zise Auta. Poate că suntem mai la miazănoapte sau mai la miazăzi... Fără umbra soarelui nu știu nimic. Bătrânul străin luă dintr-o mică firidă unde erau câteva lucruri necunoscute pământeanului o săgeată înfiptă într-un cerc plin de metal

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
acoperiș, străveziu de tot, soarele umplu încăperea luntrii. Auta rămase înlemnit. Se uită prin fereastra din podea și, văzând că luntrea nu cade, se mai liniști, totuși încă înspăimîntat că luntrea poate sta în văzduh fără să cadă, fără să zboare și fără măcar să se rotească în cercuri ca vulturii. Străinii îl lăsară să se mire, apoi unul îi aduse aminte: - Umbra n-o mai măsori? Auta se rușină, și se uită repede la săgeata neagră. Se uită puțin, ochii lui

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]
Auta se rușină, și se uită repede la săgeata neagră. Se uită puțin, ochii lui fiind de mult obișnuiți cu astfel de măsurători. Strigă: - Bine că ne-am oprit, altfel treceam de el. Acum suntem în dreptul lui, dar trebuie să zburăm spre miazănoapte. - Mult? întrebă cârmaciul. - Cu iuțeala voastră nu mai știu în cât timp... Cred că e mai bine să zburăm jos, ca să pot vedea. Luntrea porni lin și coti. Carapacea acoperișului înveli iarăși dedesubtul ei străveziu. Luntrea cobora, și

Luntrea Sublimă by Victor Kernbach [Corola-publishinghouse/Imaginative/295598_a_296927]