15,786 matches
-
Asociația GroundFloor Group, Asociația Artlink, Asociația Arta Capoeira, Asociația Art-Hoc și Asociația Grupa Mică. La sfârșitul anului 2015, după plecarea Asociațiilor Art-Hoc și Grupa Mică din fabrică, Federația mai avea, teoretic, 5 membri. Spun teoretic, pentru că Asociația Sabot s-a alăturat între timp Federației Galeriilor și Artiștilor din Fabrica de Pensule (FGAFP), care a fost constituită în ianuarie 2016 de către 5 asociații, care au spații de lucru închiriate în fabrica de pensule: Fundația Culturală Intact, Asociația Baril, Asociația Bazis, Asociația Sabot
Un model fracturat. Falimentul aparenței. Federația Fabrica de Pensule () [Corola-website/Science/296082_a_297411]
-
Social Democrat, și al scriitoarei Henriette Yvonne Stahl. A fost căsătorit cu o cunoscută pictoriță, "Margareta Stahl". După ce și-a luat doctoratul, a devenit interesat de lucrările lui Dimitrie Gusti, devenind unul din cei mai proeminenți colaboratori ai acestuia. Se alătură echipei catedrei de Sociologie, Etică și Politică a Facultății de Litere și Filozofie din București al cărei titular era Dimitrie Gusti. În prima etapă i-a asistat pe Dimitrie Gusti și pe Gheorghe Vlădescu-Răcoasa în realizarea unei vaste acțiuni interdisciplinare
Henri H. Stahl () [Corola-website/Science/297571_a_298900]
-
convenită între comunele rurale din Uri, Schwyz și Unterwalden este considerată a fi documentul fondator al confederației, deși este posibil ca alte alianțe similare să fi existat cu decenii în urmă. Până în 1353, celor trei cantoane inițiale li s-au alăturat și Glarus și Zug, precum și orașele-stat Lucerna, Zürich și Berna, formând „Vechea Confederație” de opt state, confederație ce a existat până la sfârșitul secolului al XV-lea. Expansiunea a dus la creșterea puterii și avuției federației. Până în 1460, confederații controlau mare
Elveția () [Corola-website/Science/297532_a_298861]
-
1964 în jurul nucleului format din Dumitru Țepeneag și Leonid Dimov, scriitori care, frecventând cenaclul Luceafărul, prezidat în acel moment de Eugen Barbu, i-au putut cunoaște mai întâi pe Virgil Mazilescu, Vintilă Ivănceanu și Iulian Neacșu, cărora li se vor alătura ulterior și Daniel Turcea, Florin Gabrea, Emil Brumaru, Sorin Titel, Virgil Tănase ș.a. După ce Eugen Barbu e înlocuit la conducerea cenaclului de ex-avangardistul Miron Radu Paraschivescu, acesta obține acceptul editării unui supliment de versuri și proză al revistei craiovene Ramuri
Onirism () [Corola-website/Science/297610_a_298939]
-
Kemal" (perfecțiune) de la profesorul lui de matematică drept semn al inteligenței sale academice. Apoi a studiat la academia militară din Monastir (azi Bitola) din 1895, absolvind ca locotenent în 1904 și apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a alăturat unei societăți secrete de ofițeri reformiști numită "Vatan" (patria), devenind un inamic activ al regimului otoman. După ce a fost trimis înapoi la Selânik în 1907 s-a alăturat Comitetului pentru Uniune și Progres ("Junii Turci"). Junii Turci au preluat puterea
Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/297611_a_298940]
-
în 1904 și apoi a fost trimis în Damasc. Curând s-a alăturat unei societăți secrete de ofițeri reformiști numită "Vatan" (patria), devenind un inamic activ al regimului otoman. După ce a fost trimis înapoi la Selânik în 1907 s-a alăturat Comitetului pentru Uniune și Progres ("Junii Turci"). Junii Turci au preluat puterea de la sultanul Abdul Hamid al II-lea în 1908, iar Kemal a devenit o figură militară importantă. În 1911 a plecat în Libia pentru a lua parte la
Mustafa Kemal Atatürk () [Corola-website/Science/297611_a_298940]
-
introducere de istoricul Vasile Pârvan. În 1904 se întoarce la București, pentru a ocupa postul de copist la „Casa Școalelor”, care se afla în subordinea Ministerului Educației, întorcându-se doi ani mai târziu la Fălticeni. După anul 1906, s-a alăturat grupului de scriitori format în jurul revistei "Viața Românească", din care făcea parte și cumnata sa Izabela. Revistele "Sămănătorul" și "Viața Românească" au avut o mare influență în cadrul literaturii române. Ele susțineau o abordare tradițională și rurală a artei, deși mai
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Sadoveanu atrage în mod repetat atenția poliției după ce publică ghiduri de autoajutorare destinate plugarilor harnici, un fel de activism social care a dus în final la o scurtă anchetă. Mihail Sadoveanu devine un scriitor profesionist între anii 1908-1909, după ce se alătură Societății Scriitorilor din România, devenind și președintele acesteia la 2 septembrie 1909. În același an, el, Iosif, și Anghel, alături de Emil Gârleanu, pun bazele publicației cu apariție lunară "Cumpăna", care luptă împotriva eclectismului lui Ovid Densusianu și a școlii "junimiste
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
angajamente. În această perioadă este reales președinte al Societății Scriitorilor, având un mandat provizoriu care se termină în 1918, când România semnează pacea cu Puterile Centrale, și, ca militar în rezervă, devine editorul broșurii propagandistice regionale, "România". I s-au alăturat Tudor Arghezi și Topîrceanu (care tocmai fusese eliberat dintr-un lagăr de concentrare din Bulgaria), fondând împreună , la Iasi, revista "Însemnări Literare". În decembrie însă, revista își anunță încetarea apariției. „Noi, cei de la "Însemnări literare", reintrăm în curentul ei cu
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
Răvașul Poporului". În 1921 devine membru al Academiei Române. Doi ani mai târziu, își ține discursul de recepție, în care face aprecieri pozitive fată de folclorul românesc în general și de poezia populară în special. Reîncepe colaborarea la revista "Viața românească", alăturându-se nucleului de redactori din perioadă interbelică, din care face parte și Garabet Ibrăileanu, publicând fragmente din romanele sale (unele dintre ele inițial publicate la editura acesteia). Tot la editura revistei ieșene publică volumul de nuvele "Umbre" și broșura " În
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
îndeplinește rolul de gazdă pentru delegațiile sovietice conduse de Andrei Vîșinski și Vladimir Kemenov în timpul vizitelor lor din 1944, după care devine președintele „secției literare și filosofice” a ARLUS (secondat de Mihai Ralea și Perpessicius). În februarie 1945, el se alătură lui Parhon, Alexandru Rosetti, compozitorului George Enescu, biologului Traian Săvulescu și matematicianului Dimitrie Pompeiu într-un protest împotriva politicilor culturale promovate de primul ministru Nicolae Rădescu și a cabinetul său, pentru a-l discredita pe anticomunistul Rădescu și pentru a
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
de la doctrinele de dreapta la cele de stânga de mai multe ori în viață. În strânsă legătură cu opiniile sale tradiționaliste cu privire la literatura de specialitate, dar în contrast cu apartenența sa politică la cabinetul Partidul Conservator și cel Liberal, Sadoveanu s-a alăturat grupurilor naționaliste de diferite doctrine, asociindu-se atât cu Nicolae Iorga în 1906, cât și cu grupul de stânga Poporanist de la "Viața Românească". El a încercat să refacă relațiile dintre Iorga și poporaniști, însă fără succes. În anii 1910, tradiționalistul
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
înfocat al cooperării internaționale, în special între țările din Europa de Est și Europa Centrală. Scriind pentru revista" Familia" în 1935, la 17 de ani de la Unirea Transilvaniei cu România și la 15 ani după Tratatul de la Trianon, Sadoveanu i s-a alăturat autorului maghiar Gyula Illyés pledând pentru relații bune între cele două țări vecine. Cum menționa și Crohmălniceanu, deși romanele interbelice ale lui Sadoveanu pot descrie atât conflicte între formațiuni politice și neînțelegeri benigne, au rol în cele din urmă de
Mihail Sadoveanu () [Corola-website/Science/297556_a_298885]
-
pe care a întâlnit-o guvernul. S-au produs tulburări în multe capitale provinciale în care se întruneau parlamentele, că Rennes în Bretania și Grenoble în Dauphine. Nobilii se întruneau în zone neautorizate, pentru a stabili sprijinirea parlamentelor. S-au alăturat și o Adunare a clerului de partea parlamentelor, rupând îndelungată tradiție de loialitate față de coroana, condamnând reformele. Au votat un don gratuit de mai puțin de un sfert din cât ceruse coroana. Financiarii nu mai voiau să împrumute bani guvernului
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
respins cererile stării a treia și s-au declarat un ordin distinct. După câteva săptămâni de impas, la 10 iunie, starea a treia a votat o moțiune prin care verificările urmau să fie începute. Pe 17 iunie, după ce s-au alăturat preoții stării a treia, 491 la 90 au votat să se intituleze Adunarea Națională. Starea a treia pretindea că întrucât reprezenta majoritar națiunea, avea dreptul să-și rezolve propriile probleme și s-a decis în privința impozitării. La 19 iunie, clerul
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
491 la 90 au votat să se intituleze Adunarea Națională. Starea a treia pretindea că întrucât reprezenta majoritar națiunea, avea dreptul să-și rezolve propriile probleme și s-a decis în privința impozitării. La 19 iunie, clerul a votat să se alăture stării a treia. Pe 23 iunie, regele a convocat o ședința regală la care au participat toate cele trei stări și la care el să propună o serie de reforme. La 20 iunie însă, deputații stării a treia au constatat
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
discutate în comun și urmau să fie desființate vămile interne, la gabelle et la corvee. Dar Starea a Treia nu era satisfăcută, astfel, regele a ordonat deputaților să se disperseze și să se întrunească separat. 151 de clerici s-au alăturat stării a treia. După o zi, 47 de nobili, printre care și ducele d' Orleans, s-au alăturat stării. La Paris s-au desfășurat demonstrații populare în favoarea Adunării. La 27 iunie, regele a cedat și și-a revocat decizia din
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Treia nu era satisfăcută, astfel, regele a ordonat deputaților să se disperseze și să se întrunească separat. 151 de clerici s-au alăturat stării a treia. După o zi, 47 de nobili, printre care și ducele d' Orleans, s-au alăturat stării. La Paris s-au desfășurat demonstrații populare în favoarea Adunării. La 27 iunie, regele a cedat și și-a revocat decizia din 23 iunie și a ordonat nobililor și clerului să se alăture stării a treia și să voteze individual
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
care și ducele d' Orleans, s-au alăturat stării. La Paris s-au desfășurat demonstrații populare în favoarea Adunării. La 27 iunie, regele a cedat și și-a revocat decizia din 23 iunie și a ordonat nobililor și clerului să se alăture stării a treia și să voteze individual. Parisul a exultat, și părea că toate cele trei stări sunt gata să lucreze armonios. Însă regele a dat între timp ordine pentru aducerea de trupe la Paris și Versailles pe 22 iunie
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
au fost influențați de agitatorii de la "Palais Royal". Disciplina s-a deteriorat rapid. Din 24 iunie, două companii au refuzat să plece în misiune. La 14 iulie, 5 din 6 batalioane ale gărzii au dezertat și o parte s-a alăturat parizienilor care asediau Bastilia. Deși mai erau 5.000 de soldați din alte trupe în apropiere, ofițerii i-au spus comandantului că nu pot conta pe oamenii lor. Armata s-a retras de pe străzile Parisului către Champ de Mars, în
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
Radicalii erau consternați că regele nu a fost detronat sau trimis în judecată, iar furia acestora s-a îndreptat împotriva Adunării, susținând că nu mai reprezintă poporul. Cordelierii (poreclă a călugărilor franciscani) i-au convins pe iacobini să li se alăture în susținerea unei petiții pentru detronarea regelui, scindând Clubul iacobinilor. Cei care nu doreau detronarea regelui au părăsit clubul. Robespierre a rămas să-i prezideze pe radicalii rămași. 72 dintre cluburile iacobinilor s-au dizolvat și cele mai multe s-au întrunit
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
civic și emigranții, ai căror număr a crescut. Toți episcopii Vechiului Regim și multe dintre familiile de la curte și parlamentare au emigrat. Ofițerii au dezertat în masă din armata. La începutul anului 1791, 1.200 de ofițeri nobili s-au alăturat emigranților. În septembrie 1791, au emigrat 6.000 de ofițeri. Adunarea a votat în noiembrie două legi, una declarându-i suspecți pe toți preoții care nu au depus jurământul, iar cealaltă susținea că toți emigranții care nu se întorc până în
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
au mărșăluit spre Tuileries. Palatul era apărat de 3.000 de soldați, dintre care 2.000 aparțineau Gărzii Naționale, ceilalți fiind mercenari elvețieni. Regele a cerut adăpost Adunării, pentru a-și proteja familia. Garda națională care apăra palatul s-a alăturat insurgenților și au început sa tragă. Marsiliezii au replicat cu mitralii. Regele a ordonat gărzilor elvețiene să înceteze focul. Dar 600 de elvețieni au fost uciși, iar dintre insurgenți, 90 de federați și 300 de parizieni au fost uciși sau
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
acestora. Montagnarzii s-au apropiat de sanculoți și de "câmpia", împărtășind ura girondinilor față de Robespierre și Marat, deși îi considerau vinovați de înfrângerile din război datorită legăturii cu Dumouriez, de răscoala de la Vandeea și de criza economică. Câmpia s-a alăturat montagnarzilor. Barre, liderul Câmpiei, a declarat Convenției că trebuie să recunoască trei lucruri: că în caz de urgenta, nici un guvern nu putea conduce prin metode obișnuite, burghezia nu trebuia să se izoleze de popor și că trebuia să păstreze controlul
Revoluția franceză () [Corola-website/Science/297527_a_298856]
-
a puterii în mâinile lor, prin recucerirea cel puțin a unora dintre teritoriile pierdute și de punere sub semnul întrebării a autorității britanice asupra canalului Suez, triumviratul condus de ministrul de război Enver Pașa a hotărât ca Turcia să se alăture Puterilor Centrale în timpul Primului Război Mondial. Imperiul Otoman a reușit să aibă câteva succese în primii ani de război. În urma armistițiului din Mudros, care a avut loc la 30 octombrie 1918, Puterile Aliate au căutat să împartă între ele, prin Tratatul de la
Turcia () [Corola-website/Science/297606_a_298935]