13,527 matches
-
poziții fortificate și erau din ce în ce mai bine pregătite și echipate. Înaintarea grecilor a fost oprită pentru prima oară în timpul primei bătălii de la İnönü de pe 11 ianuarie 1921. Deși a fost vorba de o confruntare minoră care a implicat doar o divizie elenă, importanța ei pentru moralul revoluționarilor turci a fost uriașa. Evenimentele din Turcia i-a făcut pe Aliați să propună amendarea Tratatului de la Sevres în timpul Conferinței de la Londra, unde erau prezenți atât reprezentanții revoluționarilor turci cât și ai guvernului otoman. Deși
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
francezilor. În schimb, forțele turce au primit un sprijin semnificativ din parte noului stat sovietic În acest moment, situația de pe toate celelalte fronturi s-a întors în favoarea turcilor, ducând la eliberarea unor forțe suplimentare care să fie direcționate împotriva armatei elene. Francezii și italienii au ajuns la înțelegeri separate cu revoluționarii turci, recunoscându-le legitimitatea și forța crescută. Revoluționarii turci au primit echipamente militare din Franța și Italia, pe care le-au aruncat de îndată în luptă împotriva grecilor, percepuți drept
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
că a permis acesteia să se concentreze numai pe conflictul cu grecii și cu armenii. Uniunea Sovietică a sprijinit forțele kemaliste atât cu bani, cât și cu arme și muniții În perioada 27 iunie 20 iulie 1921, o armată nouă elenă formată din nouă divizii a lansat o ofensivă majoră, cea mai mare de până atunci, împotriva pozițiilor turce de pe linia Afyonkarahisar-Kutahya-Eskisehir, aflate sub comanda lui Ismet Inönü. Grecii doreau să taie Anatolia în două, în zona principalelor linii de cale
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
care legau interiorul țării cu porturile Mării Egee. După ce au reușit să înfrângă rezistența puternică a turcilor, grecii au ocupat toate aceste orașe strategice. Numai că în loc să continue să-și exploateze succesul și să urmărească trupele turce aflate în retragere, armata elenă și-a oprit înaintarea. Ca urmare, în ciuda faptului că au fost înfrânți, turcii au reușit să evite încercuirea și s-au retras strategic la este de râul Sakarya, unde și-a organizat o nouă linie defensivă. Decizia grecilor de încetare
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
se bucura de o libertate politică de mișcare prea mare în acel moment, a preferat să nu susțină nicio opinie. După o întârziere de aproximativ o lună, în care turcii au avut răgazul necesar să-și organizeze defensiva, șapte divizii elene au traversat cursul râului Sakarya. După retragerea turcilor conduși de Ismet Inönü după înfrângerea de la Kutahya-Eskisehir, armata greacă a înaintat până la cursul râului Sakarya/Sangarios, la mai puțin de 100 km de Ankara. Regele Constantin era așa de încrezător în
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
ofere armatei câte o pereche de izmene și de bocanci. Între timp, Parlamentul turc, nemulțumit de prestația lui Ismet Inonu, au cerut lui Mustafa Kemal și șefului Statului Major Fevzi Cakmak să preia controlul nemijlocit al operațiunilor militare. Înaintarea armatei elene a întâmpinat rezistența puternică a turcilor, care a culminat cu bătălia de 21 de zile (23 august - 13 septembrie) de pe râul Sakarya. Pozițiile defensive turce aveau punctele forte pe o serie de înălțimi, pe care grecii au fost obligați să
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
grecii au încercat fără succes să cucerească Haymana, la 40 km sud de Ankara. Grecii aveau propriile lor probleme. Înaintarea în Anatolia le lungise liniile de aprovizionare și de comunicații și criza de muniții începuse să se manifeste în tabăra elenă. Intensitatea deosebită a luptelor a epuizat ambele tabere într-o asemenea măsură, încât ambele au luat în considerație retragerea, numai că grecii au fost primii care au plecat înapoi pe liniile inițiale de atac. Grecii au atins în timpul acestei bătălii
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
au plănuit ocuparea Constantinopolului. Aliații s-au opus acestei ultime opțiuni și grecii au fost obligați să renunțe la plan. Turcii au lansat contraatacul cunoscut și ca „Buyuk Taarruz” (Marea Ofensivă) pe 26 august. În aceeași zi, principalele poziții defensive elene au fost cucerite, iar a doua zi a fost eliberat orașul Afyon. Armata elenă a fost învinsă definitiv în bătălia de la Dumlupınar pe 30 august. Jumate dintre soldații greci au fost luați prizonieri și o bună parte a echipamentelor militare
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
fost obligați să renunțe la plan. Turcii au lansat contraatacul cunoscut și ca „Buyuk Taarruz” (Marea Ofensivă) pe 26 august. În aceeași zi, principalele poziții defensive elene au fost cucerite, iar a doua zi a fost eliberat orașul Afyon. Armata elenă a fost învinsă definitiv în bătălia de la Dumlupınar pe 30 august. Jumate dintre soldații greci au fost luați prizonieri și o bună parte a echipamentelor militare au fost pierdute pe câmpul de luptă. Ziua de 30 august este sărbătorită ca
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
august este sărbătorită ca „Ziua Victoriei” și a eliberării orașului Kütahya. În timpul Bătăliei de la Dumlupınar, turcii au reușit să-i captureze pe generalii greciTrikoupis și Dionis. Generalul Trikoupis avea să afle doar în prizonierat că fusese numit comandant al trupelor elene în locul generalului Hatzianestis. Pe 1 septembrie, Mustafa Kemal a emis ordinul său celebru: „Armată, obiectivul tău general este Mediterane, Înainte!” Pe 2 septembrie, turcii au eliberat Eskisehir, iar grecii le-au cerut britanicilor să medieze un armistițiu care le-ar
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
septembrie, iar Aydin o zi mai târziu. A urmat Manisa pe 8 septembrie. Guvernul de la Atena și-a prezentat demisia. Cavaleria turcă a intrat în Smirna pe 9 septembrie. Gemlik și Mudanya au fost eliberate pe 11 septembrie și garnizoanele elene au fost obligate să se predea. Expulzarea armatelor Greciei din Anatolia a fost finalizată pe 14 septembrie. Istoricul George Lenczowski remarca: „Odată declanșată, ofensiva a fost un succes copleșitor. Pe parcursul a două săptămâni, turcii au împins armata greacă înapoi spre
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
în ceea ce privește posibilitatea evitării conflictului militar. Generalul britanic Harington, comandantul aliat al Constantinopolului, le-a interzis militarilor săi să deschidă focul asupra turcilor și și-a prevenit guvernul să nu întreprindă nicio acțiune riscantă. De asemenea, el a cerut vaselor militare elene să părăsească portul capitalei imperiale. Kemal a acceptat propunerea de începere a negocierilor pentru un armistițiu, după ce Aliații i-au obligat pe greci să se retragă la vest de cursul râului Marița. Mustafa Kemal a emis o proclamație prin care
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
britanic a cerut ajutor militar de la coloniile sale. Răspunsul coloniilor a fost negativ (cu excepția Noii Zeelande), iar plecarea francezilor din zonă le-a dat britanicilor un semnal foarte clar că Aliații nu sunt dispuși să intervină în sprijinul Greciei. Trupele elene și franceze s-au retras dincolo de cursul râului Meriç. Armistițiul de la Mudanya a fost semnat pe 11 octombrie 1922. Aliații (Regatul Unit, Franța, Italia) păstrau controlul asupra estului Traciei și asupra Bosforului. Grecii au fost obligați să părăsească aceste regiuni
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
acestui tratat s-a aflat și aceea a schimburilor de populație dintre Grecia și Turcia. Peste un milion de creștini ortodocși au părăsit Turcia. Cei mai mulți dintre ei au fost colonizați în Attica și în teritoriile incorporate de curând în statul elen, Macedonia și Tracia Apuseană. În schimb, aproximativ 500.000 de musulmani au părăsit teritoriul Greciei. Grecii au fost ajutați în primul an de război de faptul că trupele britanice au invadat Strâmtorile, partea cea mai bogată și mai populată a
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
aceste condiții, Grecia a rămas să lupte singură în anul 1921. Grecia nu doar că nu a mai avut parte de ajutor militar, dar a pierdut și sprijinul financiar al puterilor occidentale. De asemenea, Aliații nu au permis marinei militare elene să instuie blocada navală, singura care ar fi stopat importurile de alimente și echipamente militare ale Turciei. Aprovizionarea necorespunzătoare a fost o problemă constantă a armatei elene. Deși armata avea efective numeroase, curajoase și cu un moral excelent, criza de
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
sprijinul financiar al puterilor occidentale. De asemenea, Aliații nu au permis marinei militare elene să instuie blocada navală, singura care ar fi stopat importurile de alimente și echipamente militare ale Turciei. Aprovizionarea necorespunzătoare a fost o problemă constantă a armatei elene. Deși armata avea efective numeroase, curajoase și cu un moral excelent, criza de alimente, arme și muniție și-a spus foarte repede cuvântul. Grecia nu era capabilă să susțină o mobilizare pe termen lung datorită lipsei forței de muncă din
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
a economiei slab dezvoltate. Structurile logistice ale armatei elene au fost depășite relativ repede de amploarea sarcinilor care îi reveneau în condițiile lungirii continui a liniilor de aprovizionare și a atacurilor constante ale milițiilor turce. Aprecierea făcută de liderii militari eleni că o armată atât de numeroasă se poate aproviziona în timpul ofensivei doar folosind resursele locale sa- dovedit eronată. Odată cu deteriorarea situației aprovizionării trupelor elene, cea a trupelor turce s-a îmbunătățit continuu. La început turcii s-au bucurat doar de
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
a liniilor de aprovizionare și a atacurilor constante ale milițiilor turce. Aprecierea făcută de liderii militari eleni că o armată atât de numeroasă se poate aproviziona în timpul ofensivei doar folosind resursele locale sa- dovedit eronată. Odată cu deteriorarea situației aprovizionării trupelor elene, cea a trupelor turce s-a îmbunătățit continuu. La început turcii s-au bucurat doar de sprijinul sovieticilor, care primiseră în schimb regiunea Batumi. Pe 4 august, reprezentantul Turciei la Moscova, Riza Nur, a trimis o telegramă la Ankara în
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
susținere. Trupele turcești aveau în frunte o serie de comandanți competenți, veterani ai Primului Război Mondial. Ele s-au bucurat de asemenea de a se afla multă vreme în defensivă, organizată după noi concepte strategice și tactice. În momentul culminant al ofensivei elene, Mustafa Kemal își încuraja trupele amintindu-le că turcii luptă nu doar pe o linie oarecare de apărare, ci își apăra Patria, îndemnându-i în același timp să nu abandoneze o palmă de pământ udat cu sângele poporului. Spre deosebire de doctrina
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
dovediseră nu doar neortodoxe, dar și singurele care să asigure succesul. Pe de altă parte, înfrângerea grecilor s-a datorat în primul rând pierderii treptate a inițiativei strategice, Schismei Naționale și proastei planificări a înaintării în adâncimea teritoriului anatolian. Armata elenă participa la lupte în condițiile în care în țară situația politică a fost tot timpul tulbure și pe plan intern nu s-a manifestat unitatea tuturor forțelor naționale. În ciuda propagandei iredentiste a „avantajului moral” în lupta împotriva vechiului inamic, mulți
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
1919. Toynbee a afirmat că el și soția sa au fost martori oculari ai atrocităților comise de greci în regiunile localităților Yalova, Gemlik și Izmit. Mai mult chiar, istoricul britanic afirmă că a fost martorul nu doar a abuzurilor armatei elene, dar și a localnicilor de etnie elenă. Toynbee avea să scrie că imediat după debarcare, militarii greci au început să-i atace pe localnicii de etnie turcă, care au fost forțați să se refugieze în afara zonei controlate de trupele invadatoare
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
soția sa au fost martori oculari ai atrocităților comise de greci în regiunile localităților Yalova, Gemlik și Izmit. Mai mult chiar, istoricul britanic afirmă că a fost martorul nu doar a abuzurilor armatei elene, dar și a localnicilor de etnie elenă. Toynbee avea să scrie că imediat după debarcare, militarii greci au început să-i atace pe localnicii de etnie turcă, care au fost forțați să se refugieze în afara zonei controlate de trupele invadatoare. Istoricul Taner Akcam nota declarația unui ofițer
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
fost ale altei puteri. Grecii s-au dedat, conform declarații aceluiaș ofițer, la atacarea satelor locuite de turci, violarea femeilor și uciderea civililor fără apărare. Comisia Aliată din peninsula Yalova-Gemlik scria în raportul din 23 mai 1921 cu privire la comportamentul trupelor elene din vestul Anatoliei că, după toate aparențele, există un plan de distrugere sistematică a satelor turcești din regiunile Yalova și Gemlik, dus la îndeplinire de grupuri organizate de localnici greci și armeni, sprijiniți de armata elenă. Mai departe, Comisia Aliată
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
1921 cu privire la comportamentul trupelor elene din vestul Anatoliei că, după toate aparențele, există un plan de distrugere sistematică a satelor turcești din regiunile Yalova și Gemlik, dus la îndeplinire de grupuri organizate de localnici greci și armeni, sprijiniți de armata elenă. Mai departe, Comisia Aliată considera că distrugerea satelor și dispariția populației musulmane din zonă poate să aibă ca obiecti crearea unei situații favorabile unirii regiunii cu Grecia. M. Gehri, reprezentantul Crucii Roșii pe lângă Comisia Aliată, scria în raportul său că
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]
-
ocupație a fost implicată în exterminarea populației musulmane din peninsula Yalova-Gemlik. M. Gehri remarca de asemenea că existau suficiente mărturii și dovezi materiale că atacurile puse la cale de forțele neregulate creștine nu numai că nu erau împiedicate de armata elenă, dar se bucurau de sprijinul direct al forțelor regulate elene. Arnold J. Toynbee afirma că a obținut dovezi clare că grecii s-au dedat la atrocități în toate regiunile le ocupase armate elenă. În ceea ce privește situația turcilor din orașul Smirna, Toynbee
Războiul Greco-Turc (1919-1922) () [Corola-website/Science/320700_a_322029]