13,778 matches
-
descoperirea. Sfântul Scaun nu a luat nici o poziție oficială în privința autenticității locației încă dar în 1896 Papa Leon al XIII-lea a vizitat lăcașul și mai târziu, în 1951, Papa Pius al XII-lea a declarat lăcașul drep loc sfânt. Papa Ioan al XXIII-lea a oficiliazat această declarație. Papa Paul al VI-lea în 1967, Ioan Paul al II-lea în 1979 și Benedict al XVI-lea în 2006 au vizitat casa și au considerat-o loc sfânt. Procesul de
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
în privința autenticității locației încă dar în 1896 Papa Leon al XIII-lea a vizitat lăcașul și mai târziu, în 1951, Papa Pius al XII-lea a declarat lăcașul drep loc sfânt. Papa Ioan al XXIII-lea a oficiliazat această declarație. Papa Paul al VI-lea în 1967, Ioan Paul al II-lea în 1979 și Benedict al XVI-lea în 2006 au vizitat casa și au considerat-o loc sfânt. Procesul de beatificare al Anei Ecaterina a fost deschis în 1892
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
fără să mai ia în seamă cărțile lui Brentano. În Iulie 2003 Congregația pentru Cauza Sfinților a promulgat un decret al unui miracol atribuit ei iar asta a deschis drumul către beatificare. Pe 3 octombrie 2004 a fost beatificată de către Papa Ioan Paul al II-lea. Totuși cărțile lui Brentano au fost lăsate deoparte, beatificarea bazându-se pe sfințenia și virtuțile personale. Părintele Peter Gumpel, care a fost implicat în analiza acestei problemă la Vatican a declarat: “Deoarece este imposibil să
Ana Ecaterina Emmerich () [Corola-website/Science/328153_a_329482]
-
promontoriu, Rignano și Capitanate. În 1098, el a donat pământul din afara zidurilor din jurul Monte Sant'Angelo către unchiul său, Ioan, abate de Curte, fiul lui Guaimar al IV-lea de Salerno, în vederea construirii unui ospiciu. Acest act a avut aprobarea papei Pascal al II-lea în ianuarie 1100. Henric a murit nu la multă vreme după aceea, fiind succedat de fratele său Guillaume. În octombrie 1104, Roger Borsa l-a asediat pe Guillaume și l-a alungat, desființând comitatul de Monte
Henric de Monte Sant'Angelo () [Corola-website/Science/328173_a_329502]
-
și episcopului regalist Henric de Sant'Agata. Printre bunurile capturate se număra și bula antipapei Anacletus al II-lea care îi conferea lui Roger titlul regal. Pe termen lung însă, bătălia a fost de mică importanță, totuși, dat fiind că papa Inocențiu al II-lea și împăratul Lothar al III-lea nu au continuat marșul la sud de Roma, rebelii, lipsiți de sprijin suplimentar, au pierdut mult din ceea ce au câștigat în urma bătăliei de la Nocera, fiind nevoiți să se predea până în
Bătălia de la Nocera () [Corola-website/Science/328192_a_329521]
-
său era, alături de regele Roger, fostul său aliat Sergiu de Neapole. În 1134, Roger îl numise pe cel mai mare fiu legitim al său, Roger, ca duce de Apulia. Numirea lui Rainulf ca duce în 1137 de către împărat și de papa Inocențiu al II-lea intra în directă contradicție atât cu regele Roger, cât și cu tânărul duce Roger al III-lea. Rainulf ridicase o armată de 800 de cavaleri pe cont propriu, pentru a completa forțele trimise din Germania, precum și
Bătălia de la Rignano () [Corola-website/Science/328193_a_329522]
-
fiind că Sergiu a murit fără a avea urmași, iar nobilimea napolitană nu a reușit să ajungă la un acord asupra succesorului ducal. Roger a absorbit în cele din urmă Ducatul de Neapole în noul său regat în 1139, când papa Inocențiu al II-lea și nobilimea napolitană l-au acceptat ca duce pe tânărul Alfons de Hauteville.
Sergiu al VII-lea de Neapole () [Corola-website/Science/328204_a_329533]
-
În Sfântul Imperiu Roman, arhiepiscopii de Salzburg erau deja figuri politice puternice și au extins castelul pentru a-și proteja interesele. Conflictul lui Gebhard cu împăratul Henric al IV-lea în timpul Controversei investiturilor a determinat extinderea castelului, arhiepiscopul luând partea Papei Grigore al VII-lea și al uzurpatorului german Rudolf de Rheinfelden. Castelul a fost extins treptat pe parcursul secolelor următoare. Zidurile și turnurile de apărare au fost construite în 1462 în timpul principelui-arhiepiscop Burkhard al II-lea von Weißpriach. În timpul conducerii sale
Castelul Hohensalzburg () [Corola-website/Science/328198_a_329527]
-
adus lui Guiscard un număr de 200 de cavaleri. Ea a fost mama a doi copii: o fiică, Emma, mamă a lui Tancred de Taranto (viitorul principe de Galileea), și un fiu, Boemund (viitorul principe de Antiohia). În 1058, după ce papa Nicolae al II-lea a înăsprit condițiile dreptului canonic cu privire la chestiunea consanguinității, Guiscard a repudiat-o pe Alberada în favoarea unei căsătorii mai avantajose la acel moment, cea cu Sichelgaita, sora principelui Gisulf al II-lea de Salerno. Cu toate acestea
Alberada de Buonalbergo () [Corola-website/Science/328206_a_329535]
-
distribuit teritoriile cucerite în Calabria și i-a conferit lui Robert Guiscard un castel la Scribla, pentru a-i supraveghea intrările. În 1050, el a trebuit să îl sprijine pe Guaimar în reprimarea răscoalei unui anume Guillaume Barbote. În 1051, papa Leon al IX-lea l-a silit pe Drogo să promită că va opri jafurile operate de normanzi, însă Drogo a fost asasinat în același an (probabil ca urmare a unei conspirații regizate de către bizantini, sub conducerea lui Argyrus), la
Drogo de Hauteville () [Corola-website/Science/328211_a_329540]
-
său. Mulți cavaleri normanzi se aflau în stare de rebeliune și provocau pagube teritoriilor stăpânite de papalitate. Principele longobard Guaimar al IV-lea de Salerno l-a sprijinit pe Umfredo în a-și menține succesiunea, însă a fost asasinat curând. Papa Leon al IX-lea a organizat o coaliție împotriva normanzilor și a pornit în marș către sud. Forțele papale și cele ale normanzilor s-au confruntat în bătălia de la Civitate (lângă Civitate sul Fortore) în 18 iunie 1053. Umfredo s-
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
combinate ale Papalității și ale Imperiului romano-german. Normanzii au distrus practic armata papală, capturându-l pe suveranul pontif, pe care l-au închis în Benevento, oraș pe care îl capturaseră cu autorizația împăratului încă din 1047. În cele din urmă, papa Leon a fost eliberat la 12 martie 1054, însă a murit la scurtă vreme după aceea. Ca urmare a bătăliei de la Civitate, normanzii de sub conducerea lui Umfredo au profitat de drastica slăbire a papalității pentru a-și continua cuceririle. Ei
Umfredo de Hauteville () [Corola-website/Science/328212_a_329541]
-
ar fi lăudat anterior că ar fi dezonorat-o pe fiica celui care avea să îl asasineze. Amenințați la rândul lor cu moartea, frații Drengot au fugit cu rudele lor la Roma, unde unul dintre frați a obținut audiență pe lângă papă, înainte de a se muta în sud și a se ralia cauzei lui Melus din Bari. Amato datează episodul după anul 1027 și nu îl menționează pe suveranul pontif. Potrivit lui, frații lui Gilbert erau Osmund, Rainulf, Asclettin și Ludolf (Rudolf, potrivit lui
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
trei cronici arată că normanzii, fie că este vorba de un grup de 40 de oameni, fie de o forță mai largă de circa 250, sub conducerea lui "Rodulfus", fugind din fața mâniei lui Richard al II-lea, au ajuns în fața papei Benedict al VIII-lea, la Roma. Suveranul pontif i-a trimis la Salerno sau Capua, pentru a căuta să se angajeze ca mercenari în lupta împotriva bizantinilor, față de care nutrea sentimente dușmănoase ca urmare a invadării de către aceștia a teritoriului
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
al lui Vasile Mesardonites în luna mai a acelui an. La moartea lui Vasile, Melus se revoltase din nou, însă de această dată el recursese la serviciile unei cete de normanzi abia sosiți în regoune, care fie fuseseră trimiși de către papa Benedict al VIII-lea, fie se întâlniseră direct cu Melus, cu sau fără intermedierea principelui Guaimar al III-lea de Salerno, la Monte Gargano. Tornikios a trimis o armată comandată de Leon Passianos împotriva longobarzilor și normanzilor. Passianos și Melus
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
pasurile Apeninilor, care să supravegheze intrarea în câmpia Apuliei. În 1019, Troia, așa cum se numea, a fost întărită cu propriul contingent normand al catepanului, faptul indicând dorința normanzilor de a lupta în orice tabără. Înspăimântat de evoluția evenimentelor din sud, papa Benedict, care, după cum s-a menționat anterior, ar fi stat la baza implicării normande în conflict, a plecat spre Germania în 1020, la Bamberg, pentru se sfătui cu împăratul german de atunci, Henric al II-lea. Împăratul nu a luat
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
castel la Scribla, pentru a-i proteja intrările. În 1051, Drogo a fost asasinat ca urmare a unei conspirații bizantine. El a fost succedat de către fratele său Umfredo după un scurt "interregnum". Caracterul rebel al cavalerilor normanzi a atras mânia papei Leon al IX-lea, drept pentru care principala provocare pentru Umfredo a constituit-o rezolvarea opoziției papale. În 18 iunie 1053, Umfredo a condus armatele normanzilor împotriva forțelor combinate ale papei și ale Imperiului occidental. În bătălia de la Civitate, normanzii
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
interregnum". Caracterul rebel al cavalerilor normanzi a atras mânia papei Leon al IX-lea, drept pentru care principala provocare pentru Umfredo a constituit-o rezolvarea opoziției papale. În 18 iunie 1053, Umfredo a condus armatele normanzilor împotriva forțelor combinate ale papei și ale Imperiului occidental. În bătălia de la Civitate, normanzii au distrus armata papală și l-au capturat pe Leon al IX-lea, pe care l-au închis în Benevento, oraș pe care tocmai îl cuceriseră. Restul domniei lui Umfredo a
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Richard și Iordan a preluat titlul princiar în 1058, dar se pare că i-au permis lui Landulf să continue să guverneze, probabil ca supus al lor, și să dețină cheile orașului pentru încă cel puțin patru ani. În 1059, papa Nicolae al II-lea a întrunit un sinod la Melfi, în cadrul căruia a confirmat pe Richard drept conte de Aversa și principe de Capua. În continuare, Richard a jurat supunere față de Papalitate pentru posesiunile sale. După aceea, dinastia Drengot a
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
cu sprijinul cetățenilor, până când a fost nevoit să se retragă în fața forțelor combinate ale familiei Hauteville în cadrul asediului Capuei din 1098. Momentul a marcat definitva îndepărtare a puterii longobarde în Italia. În 1077, a murit ultimul principe longobard de Benevento. Papa l-a numit pe Robert Guiscard ca succesor în 1078. Totuși, în 1081, Guiscard a părăsit Benevento. În acel moment, principatul beneventin cuprindea doar orașul Benevento însuși și împrejurimile; mărimea sa fusese redusă de către normanzi prin cuceriri în deceniile anterioare
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
în 1081, Guiscard a părăsit Benevento. În acel moment, principatul beneventin cuprindea doar orașul Benevento însuși și împrejurimile; mărimea sa fusese redusă de către normanzi prin cuceriri în deceniile anterioare, în special în urma bătăliei de la Civitate. În iunie 1080, la Ceprano, papa i-a acordat încă o dată lui Robert controlul asupra Benevento, într-o tentativă de a bloca infracțiunile normande în teritoriul papal, și de asemenea asupra teritoriul din Abruzzi care era tehnic legat de Benevento, pe care rudele lui Robert la
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
Curând, nou creatul comitat de Loritello a ajuns în nord până la Pescara și Statul Papal. În 1078, Robert s-a aliat cu Iordan I de Capua și a provocat ravagii în stăpânirile papale din Abruzzo. Printr-un tratat încheiat cu papa Grigore al VII-lea în 1080, ei au fost constrânși să respecte teritoriul papal. În 1100, Robert de Loritello și-a extins stăpânirea de-a lungul râuluiFortore, și a cucerit Bovino și Dragonara. Cucerirea regiunii Molise este ascunsă în obscuritate
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
a intrat într-o perioadă de neliniște, în timpul căreia mici stătulețe își disputau necontenit supremația. În acest context, normanzii, sub conducerea lui Robert Guiscard și fratele său mai mic, Roger Bosso, au apărut cu intenția de a cuceri insula. După ce papa îl învestise pe Robert cu titlul ducal, i s-a conferit și titlul (pe atunci, golit de conținut) de "duce de Sicilia", astfel suveranul pontif îndemnându-l să ia inițiativa unei campanii care să smulgă Sicilia din mâinile sarazinilor. Robert
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
V-lea de Neapole s-a aliat cu cel din urmă și și-a transformat propriul oraș în centru de aprovizionare pentru trupele lui Guiscard. Firește, această atitudine i-a atras ostilitatea lui Richard, care se bucura și de sprijinul papei Grigore al VII-lea. În iunie, Richard a asediat Napoli, însă doar pentru scurtă vreme. Richard, Robert și Sergiu au început curând negocieri cu Grigore al VII-lea prin medierea lui Desideriu de Montecassino. În 1077, Napoli s-a aflat
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]
-
acestei perioade, feudalii normanzi au apărut pentru prima dată în regiunea Neapolelui, cu toate că pisanii, inamici față de Roger al II-lea, au susținut independența Neapolelui, probabil până către 1139. În acel an, Roger a reușit să absoarbă ducatul în cadrul regatului său. Papa Inocențiu al II-lea și nobilimea napolitană l-au recunoscut pe fiul mai mic al lui Roger, Alfons de Hauteville, ca duce. Cucerirea sudului Italiei de către normanzi a fost martora unei infuzii a stilului romanic și a formelor arhitecturale normande
Cuceririle normande în Italia de sud () [Corola-website/Science/328183_a_329512]