13,781 matches
-
atare a unor reguli care conduc spre folosirea "dreaptă" a gândirii, adică spre adevăr, chiar dacă acesta nu este asigurat, așa cum se întâmpla în raționamentul științific, de respectarea unor reguli strict formale; fiindcă acum premisele nu mai sunt adevăruri certe, ci propoziții probabile. Teoria despre topoi este subordonată teoriei "formale" despre raționament (silogism), într-un sens pragmatic. În sensul constituirii formale a condițiilor adevărului, însă, ea este subordonată logicii judecății, cu tot ce cuprinde aceasta în ipostaza sa de judicativ constitutiv sau
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adresează noțiunilor constituie un semn clar al intenției lui de a lămuri problemele noțiunii, atât pe cele care o privesc direct, așa cum este și definiția 94, cât și pe cele care o privesc indirect, așa cum sunt cele despre conversiunea judecăților (propozițiilor de predicație)95, socotită în funcție de noțiune, deși ea se adresează, în mod direct, judecății, sau problema "genurilor absolute"96 (numite, mai târziu, transcendentalia), care se adresează direct pozițiilor logice ale celor doi termeni din care este structurată judecata (de predicație
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
dominației formalului pot fi privite și "sfaturile" din Cartea a VIII a Topicii, date dialecticianului, pentru ca acesta să aibă succes în acțiunea sa de a pune în discuție, de a examina opiniile probabile, pentru a lămuri, în ultimă instanță, principiile, propozițiile prime în rațiomanentele științifice. Dacă acceptăm această ultimă idee, formulată de Aristotel la începutul tratatului, atunci spațiul dialecticii se limitează foarte mult: sarcina sa este aceea de a problematiza opiniile probabile cu privire la anumite teme, în așa fel încât, pe baza
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
făcut cu putință tocmai de extensia fenomenologică (ontologică) a sensurilor lui "este" și de reorizontalizarea propriu-zis ontologică a temei care îl vizează pe acesta. Heidegger crede că cea mai dificilă problemă legată de "este" se referă la statutul său în propozițiile ontologice, adică în acele propoziții care îl presupun deja pe "este", ființa. Tocmai în sensul unei posibile soluții, el indică și preeminența tematică a Dasein-ului pentru orice încercare filosofică, în genere. Este aproape natural să începi elucidarea problemelor ontologice cu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
extensia fenomenologică (ontologică) a sensurilor lui "este" și de reorizontalizarea propriu-zis ontologică a temei care îl vizează pe acesta. Heidegger crede că cea mai dificilă problemă legată de "este" se referă la statutul său în propozițiile ontologice, adică în acele propoziții care îl presupun deja pe "este", ființa. Tocmai în sensul unei posibile soluții, el indică și preeminența tematică a Dasein-ului pentru orice încercare filosofică, în genere. Este aproape natural să începi elucidarea problemelor ontologice cu cel care pune întrebarea, fiindcă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
determinările" sale). Pornind de la structura formală care constituie, firesc, aspectul formal al judecății, s-ar putea crede că numai în logica clasică stau astfel lucrurile, că în logica mai nouă avem o altă situare logică a "elementelor". De fapt, chiar dacă propozițiile cu care lucrează această logică din urmă nu sunt de tipul celor din logica clasică, principiul lor formal este identic cu cel clasic, ceea ce înseamnă că vom regăsi ca atare și aspectul formal (poate predat într-o altă constituție) și
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
o altă constituție) și aspectul alethic, cu cele două elemente ale acestuia: verbul și timpul, cu acesta din urmă "segmentat" după "operațiile" celui dintâi. Finalul enunțului 4.063 din Tractatus-ul lui Wittgenstein ne-ar putea ilustra acest fapt: "Verbul unei propoziții nu este ‚este adevărat' sau ‚este fals' cum credea Frege ci mai degrabă ceea ce ‚este adevărat' conține deja verbul."198 Invocarea lui Frege nu ține de faptul că acesta are un punct de vedere radical diferit față de cel al lui
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
Frege ci mai degrabă ceea ce ‚este adevărat' conține deja verbul."198 Invocarea lui Frege nu ține de faptul că acesta are un punct de vedere radical diferit față de cel al lui Wittgenstein în privința verbului și a timpului, ca elemente ale propoziției, ci de faptul că cei doi au opinii diferite în legătură cu "poziția" verbului în propoziție (importantă, pentru că ea este răspunzătoare pentru ceea ce Frege numește "semnificație", pentru propoziție semnificația fiind însăși valoarea de adevăr). Chestiunea va fi tematizată pe larg atunci când reducția
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
nu ține de faptul că acesta are un punct de vedere radical diferit față de cel al lui Wittgenstein în privința verbului și a timpului, ca elemente ale propoziției, ci de faptul că cei doi au opinii diferite în legătură cu "poziția" verbului în propoziție (importantă, pentru că ea este răspunzătoare pentru ceea ce Frege numește "semnificație", pentru propoziție semnificația fiind însăși valoarea de adevăr). Chestiunea va fi tematizată pe larg atunci când reducția judicativă o va pregăti pentru o asemenea operație. A identifica semnificația propoziției cu valoarea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
diferit față de cel al lui Wittgenstein în privința verbului și a timpului, ca elemente ale propoziției, ci de faptul că cei doi au opinii diferite în legătură cu "poziția" verbului în propoziție (importantă, pentru că ea este răspunzătoare pentru ceea ce Frege numește "semnificație", pentru propoziție semnificația fiind însăși valoarea de adevăr). Chestiunea va fi tematizată pe larg atunci când reducția judicativă o va pregăti pentru o asemenea operație. A identifica semnificația propoziției cu valoarea de adevăr, așa cum procedează Frege, înseamnă a eluda rolul timpului și a
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
verbului în propoziție (importantă, pentru că ea este răspunzătoare pentru ceea ce Frege numește "semnificație", pentru propoziție semnificația fiind însăși valoarea de adevăr). Chestiunea va fi tematizată pe larg atunci când reducția judicativă o va pregăti pentru o asemenea operație. A identifica semnificația propoziției cu valoarea de adevăr, așa cum procedează Frege, înseamnă a eluda rolul timpului și a provoca, astfel, o problemă însuși aspectului alethic al enunțării. Este ceea ce observă Wittgenstein; totuși, acesta ia în seamă doar pierderea autonomiei lui "este" (a verbului), fapt
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
are, prin el însuși, aceste sensuri? Nu exprimă "este" tocmai faptul de a fi? Dacă facem abstracție de timp, el nu mai exprimă un sens "existențial". Au dovedit-o din plin schematizările medievale ale judecăților de predicație (devenite, mai târziu, propoziții categorice). Verbul ("este") din astfel de scheme este simplu copulativ; el devine existențial numai dacă, chiar și pentru forma "este", intervine asupra sa timpul; cum bine a arătat-o, de altfel, Aristotel în Peri Hermeneias.205 Desigur, aspectul alethic nu
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
intervine asupra sa timpul; cum bine a arătat-o, de altfel, Aristotel în Peri Hermeneias.205 Desigur, aspectul alethic nu este anulat în schematizările judecăților; numai că el are un înțeles strict formal. De exemplu, un anumit tip de judecată (propoziție) este adevărată numai dacă un alt tip este, de asemenea adevărat sau, dimpotrivă, dacă acesta este fals. E vorba de un joc între abstracții, tipuri de judecăți, dar, desigur, un joc reglat prin câteva "legi", dintre care cea mai importantă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logico-philosophicus a convențiilor logicii simbolice. Dar înaintea sa, Frege, Husserl, Russell au tematizat judecata și structura acesteia, provocând, totodată, cunoscutul fenomen al "turnurii lingvistice". Am putea spune că tocmai prin linguistic turn, judecata a fost recondiționată categoric și radical ca propoziție, enunțare, deși acest sens al ei, preeminent lingvistic, nu i-a fost nciodată străin, de la inventarea științei logicii de către Aristotel. Accentul mutat pe expresie -vizibil, cum arătam, încă de la formalizarea logos-ului în logica aristotelică, judecata fiind "enunțare" (logos apophantikos
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logice", atunci când nu sunt chiar scheme ale acestora, operează autorizări judicative, își întărește aspectul operațional după care "formalul" ceea ce ea, de fapt, constituie obiectual reprezintă instanța decisivă în privința oricărui sens într-un discurs (și în elementele de bază ale acestuia, propozițiile și componentele sale); și aceasta chiar dacă se multiplică aparițiile sensului înțeles, judicativ, ca plinătate obiectuală a unei durate prin veritabile ipostaze ale sale: "semnificație", "referință", "idee", "gând", "adevăr", toate "obiecte" propriu zise acum, spre deosebire de statutul lor de "proprietăți" după convențiile
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
cu câteva rosturi ontologice evidente în cazul primei formalizări a logos-ului, este, acum, aproape desființată. De asemenea, în multe cazuri de analiză logică, "este" nu mai contează decât ca o relicvă a vechii logici și a structurii predicative a "propoziției categorice" (judecății de predicație); angajamentele ontologice ale "expresiilor" și "gândurilor" rămânând, totuși, surse inepuizabile de întrebări, probleme, aporii, "puzzles" etc. De fapt, "este" are "locul" său potrivit în orizontul acestui fenomen de reformalizare a logos-ului, însă el nu mai
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
adevăr, exprimată, potrivit convențiilor primei formalizări a logos-ului, prin aspectul alethic în sinteza sa, și legată în mod necesar de "ceva ce este": "fapt", "lucru", "obiect", "stare de lucruri", "lume". Nefiind dată ca ceva inerent structurii formale a judecății (propoziției), așa cum se va întâmpla în cazul reformalizării logos-ului, valorea de adevăr și actul prin care ea este stabilită rămâneau condiționate de "ceva ce este" și de felul în care acesta era constituit prin judecată. Valoarea de adevăr capătă o
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
avea vreun sens în afara verbului și a timpului și a relațiilor dintre acestea. Potrivit teoriilor recente ale adevărului, dar și celor ale semnificației, strâns legate de cele dintâi, o asemenea relație între verb și timp (care dă valoarea de adevăr propoziției și componentelor propoziționale) trebuie avută în primul rând în vedere atunci când sunt cercetate enunțările cuprinse în fel de fel de unități lingvistice (limbajul natural, limbajul unei științe, limbajul filosofic, un metalimbaj oarecare etc.) Fără îndoială, relațiile noi pe care le
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
vedere atunci când sunt cercetate enunțările cuprinse în fel de fel de unități lingvistice (limbajul natural, limbajul unei științe, limbajul filosofic, un metalimbaj oarecare etc.) Fără îndoială, relațiile noi pe care le angajează veri- condiționalitatea (condiționarea valorii de adevăr a unei propoziții compuse de valoarea de adevăr a componentelor sale) pot ocoli condiționarea directă, la nivelul unei judecăți, a "sintezei" timp-verb, așa cum ea apărea în vechea logică. De aici posibilitatea de a trata strict formal anumite chestiuni legate de entitățile logice presupuse
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
veri-condiționalitate. Însă nu se poate rămâne aici; o intervenție a întrebărilor privind semnificația noilor entități logice poate scoate din blocajul formal însuși "tratamentul" sintactic al "expresiei" și "gândului". Valoarea de adevăr era încă, la Frege, "obiectul" la care se referă propoziția (un obiect oarecum neclar în el însuși), dar devine, la Wittgenstein, rezultat al acordului dintre o propoziție și o stare de fapt corespunzătoare, în condițiile în care starea de fapt are ea însăși o "formă logică", iar acceptarea propozițiilor compuse
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
scoate din blocajul formal însuși "tratamentul" sintactic al "expresiei" și "gândului". Valoarea de adevăr era încă, la Frege, "obiectul" la care se referă propoziția (un obiect oarecum neclar în el însuși), dar devine, la Wittgenstein, rezultat al acordului dintre o propoziție și o stare de fapt corespunzătoare, în condițiile în care starea de fapt are ea însăși o "formă logică", iar acceptarea propozițiilor compuse și a stărilor de fapt complexe va conduce către statutul de funcții de adevăr pentru cele dintâi
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
referă propoziția (un obiect oarecum neclar în el însuși), dar devine, la Wittgenstein, rezultat al acordului dintre o propoziție și o stare de fapt corespunzătoare, în condițiile în care starea de fapt are ea însăși o "formă logică", iar acceptarea propozițiilor compuse și a stărilor de fapt complexe va conduce către statutul de funcții de adevăr pentru cele dintâi. Relația dintre cele două propoziție și stare de fapt -, aparținând unor ordini de lucruri diferite, prin urmare, problematică, este susținută de identitatea
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
fapt corespunzătoare, în condițiile în care starea de fapt are ea însăși o "formă logică", iar acceptarea propozițiilor compuse și a stărilor de fapt complexe va conduce către statutul de funcții de adevăr pentru cele dintâi. Relația dintre cele două propoziție și stare de fapt -, aparținând unor ordini de lucruri diferite, prin urmare, problematică, este susținută de identitatea (parțială) dintre forma de exprimare, forma logică și "forma" stării de fapt (identică formei logice). Nu trebuie să înțelegem cuvintele lui Wittgenstein în
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
sens constitutiv, fiindcă presupuneau acte "logice" de constituire, instituind și modificând obiectul intențional corelativ. Dispar toate acestea prin reformalizarea logos-ului? La o primă vedere, faptul de a fi posibil și statutul de variabilă sunt generalizate: variabilă va fi tocmai propoziția, iar simbolul ei are natura posibilului trecut în act prin interpretarea sa. Ceea ce înseamnă, potrivit unor teorii logice modale, că simbolul, care este de natura posibilului, "există", este "ceva"; și nu ar putea fi mai cu seamă că el exprimă
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]
-
logice modale, că simbolul, care este de natura posibilului, "există", este "ceva"; și nu ar putea fi mai cu seamă că el exprimă posibilul, dar, e drept, un posibil actualizat decât printr-un act de timporizare, în-ființare. Într-un fel, propozițiile se predică despre "stările de lucruri", iar acestea, cel puțin în sens wittgensteinian, constituie un fel de substrat, care suportă "propozițiile-predicat". Este adevărat, stărilor de lucruri le corespunde o "formă logică", iar aceasta nu poate fi gândită altfel decât ca
by VIOREL CERNICA [Corola-publishinghouse/Science/975_a_2483]