3,105 matches
-
era slab și deșirat - blugii stăteau să cadă de pe el - și avea păr negru cu țepi, teniși roșii deasupra gleznei și un tricou pe care scria „Nu te teme. Nu te teme deloc“. Purta mai multe brățări împletite, încolăcite la încheietură, și avea cel puțin trei inele masive de argint și un tatuaj pe antebraț, unul pe care l-am recunoscut pentru că era ultimul răcnet în materie: un simbol sanscrit care însemna ceva de genul „Cuvântul este iubire“ sau „Iubirea e
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
măsură să știu, dat fiind că eu sunt cea care le are. Primul lucru pe care l-am observat a fost mâna ei: a început să se strângă în pumn, până când era încleștată atât de strâns că i se albiseră încheieturile. Apoi am văzut că avea fața contorsionată și tot corpul i se încordase și se îndoia. Am fugit la ea, îngrozită. —Crampe ca asta? Nu. A clătinat din cap, cu fața de un roșu aprins. Nici pe departe la fel de dureroase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1946_a_3271]
-
Mi se mai spune și Granadinul 1, Fasiotul 2, Zayyati 3, numai că eu nu vin din nici o țară, din nici o cetate, din nici un trib. Sunt fiul drumurilor, patria mea e caravana, iar viața mea, cea mai neașteptată dintre pribegii. Încheieturile mâinilor mele au cunoscut pe rând mângâierea mătăsii și asprimea lânii, aurul prinților și lanțurile robilor. Degetele mele au înlăturat mii de văluri, buzele mele au făcut să roșească mii de fecioare, ochii mei au văzut orașe stingându-se și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
spre mine; s-a desprins cu o strâmbătură de durere. — Ai fi de acord să mă eliberezi? Pentru mine ești o iubită, nu o roabă. Însă n-aș vrea să nu mai fii a mea. Mi-am închis mâinile peste încheieturile mâinilor ei, cu putere, ca niște gheare, ducându-i palmele, una după alta, la buzele mele. — Ai uitat de noaptea noastră la Tombuctu, ai uitat de toate nopțile noastre și de făgăduielile că nu ne vom despărți niciodată? Un vânt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
în ținutul acela pe care-l prădase. Scoase din pungă câteva monede de aur și le întinse ostentativ, așteptându-se ca bătrâna să-și deschidă palmele căuș spre a le primi. Cât ai clipi, cerșetoarea îl apucă pe Zeruali de încheietura mâinii și-l trase cu putere. Acesta căzu de pe cal, doar piciorul drept rămânând agățat în scara șeii; trupul i se răsturnă, măturând pământul cu turbanul, în veme ce vârful unui jungher se ațintea spre gâtul lui. — Spune-le oamenilor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
și n-aș vrea ca locuința mea din Cairo să rămână atât de mult timp abandonată. Aș fi onorat dacă ai putea locui acolo în absența mea. Cum schițam o dublă mișcare, de mulțumire și de refuz, mă prinse de încheietura mâinii: — Nu-ți fac o favoare, nobile călător, căci, dacă locuința mea ar rămâne fără stăpân, ar cădea pradă jefuitorilor, mai cu seamă în aceste vremuri tulburi. Dacă ai primi, ți-aș rămâne îndatorat, iar tu ai rezolva o problemă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2041_a_3366]
-
rănite, sângerânde. Paralizat, Valerius asculta zăngănitul armelor, trosnetul oaselor rupte, fâșâitul cărnii membrelor tăiate, care zburau prin aer și, lăsând în urmă o dâră de sânge, cădeau apoi în zăpadă. Barbarii loveau cu furie, țintind sub armură, spre pântece, spre încheieturi, spre picioare. Fiecare lovitură avea o țintă precisă, fiecare rană provocată era o tăietură pe care nici un medic n-ar fi putut-o vindeca. Soldații căzură unul după altul; fură omorâți cu câte o lovitură de secure în gât. Doar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
o barbă neîngrijită. Valerius se aplecă deasupra tânărului și îl pipăi din cap până-n picioare. Observă repede rănile. Văzu cicatricele de pe piept, de pe șolduri și de pe coapse. Se aplecă din nou deasupra lui și îi ascultă bătăile inimii. Îi apucă încheieturile puternice, căutând pulsația venelor. Urmări ritmul respirației. — Nu moare. Privi în jur. Luă o mână de cenușă dintr-un vas aflat lângă cămin, își frecă mâinile cu ea, apoi le clăti într-un vas cu apă. — E un bărbat puternic
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
pe cap îi întinse lui Antonius o pernă pe care se afla o dagă de bronz. Un altul îi oferi un scut format din două cercuri suprapuse, cu două mânere în partea centrală. Alții îi puseră la glezne și la încheieturile mâinilor inele de fier, fixate cu două lanțuri. Cineva îi smulse mantia. Flăcările torțelor luminară trupul său gol, uns cu ulei. Antonius simțea frigul arzându-i pielea, simțea piatra înghețată sub picioarele goale. Într-o mână ținea daga, iar în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
risipi încet în fața ochilor lui Valerius. Atunci privi spre trupul muritor al Velundei, inert în brațele sale. Chipul ei fermecător părea de marmură. Ochii erau închiși. Respirația i se oprise. Valerius încercă să-i asculte bătăile inimii și îi strânse încheieturile fragile, ca să simtă sângele curgând. Velunda murise. Valerius rămase lipit de ea. Așa îl găsiră Vitellius, Listarius și soldații din escorta împăratului. — Uitați-l! Îl vedeți? striga Vitellius, între două accese de tuse. S-a întors după ce a ucis-o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
indignat. Dar nu știi că Velunda vorbea cu animalele? Era preoteasa Zeiței. Lupul nu vrea s-o mănânce. O veghează, chiar nu-ți dai seama? Vitellius porunci ca ucigașul să fie pus în lanțuri. Cineva lărgi inelele de fier de la încheieturile și gleznele lui Valerius. I-ar fi fost foarte ușor să se elibereze, însă nu încercă să fugă. Prin fața ușii celulei, rămasă deschisă, treceau soldați și ofițeri. Toți se opreau o clipă să-l privească pe Valerius Galul, a cărui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
neputinței. Nu putea face nimic pentru a-l salva pe Salix. Privi spre arenă. Contururile ei tremurau din cauza lacrimilor care-i împăienjeneau ochii. Skorpius se apropie de Salix și-i puse pumnalul la baza gâtului, în partea stângă. Salix apucă încheietura învingătorului, ca să stabilească adâncimea loviturii. Pentru ultima dată, privi spre spectatori. — Salix, nu! Poate că Salix auzi strigătul lui Valerius. Fără să ezite, continuă să strângă cu ambele mâini încheietura lui Skorpius. Își înfipse pumnalul în inimă. Sângele țâșni și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
puse pumnalul la baza gâtului, în partea stângă. Salix apucă încheietura învingătorului, ca să stabilească adâncimea loviturii. Pentru ultima dată, privi spre spectatori. — Salix, nu! Poate că Salix auzi strigătul lui Valerius. Fără să ezite, continuă să strângă cu ambele mâini încheietura lui Skorpius. Își înfipse pumnalul în inimă. Sângele țâșni și începu să i se prelingă pe piept. Viața i se scurgea din trup. Skorpius se dădu deoparte, împleticindu-se. Salix rămase drept preț de o clipă, în care păru că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Numai el are servitori, numai el se bucură de un asemenea lux. Vitellius are grijă de campionul lui, și bine face. Este invincibil. Acum servitorul îi întindea lui Skorpius niște brățări de piele, pe care uriașul și le puse la încheietura mâinii stângi. — Brățările alea îi reprezintă pe adversarii uciși. Nu-s deloc puține, ce zici? Skorpius îi aruncă o scurtă privire lui Valerius și continuă să-și pună brățările. Cine va fi adversarul meu? murmură Valerius. Cred că te vor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
unul în partea de sus și celălalt în partea de jos, simetrici și verticali, cu gurile îndreptate una spre alta, înfășurate în ramuri verzi de laur. Flamma își punea pe brațul stâng manșonul din bucăți de piele, care pornea de la încheietură și ajungea sub braț. Ca să nu cadă, îl prinse cu o curelușă sub brațul drept. Valerius își trase pe brațul drept manșonul cu solzi metalici, căci brațul stâng urma să fie protejat de scut. Înainte să agațe de el apărătoarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
cu decizia împăratului. — Ucide-l! strigă Vitellius. Nimeni nu îndrăzni să protesteze. Toți se temeau de omul ce fusese ales împărat de niște soldați a căror violență era bine cunoscută. — Ucide-l! Valerius coborî sica. Flamma întinse mâna și apucă încheietura lui Valerius, lipindu-și vârful armei de gât. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
de niște soldați a căror violență era bine cunoscută. — Ucide-l! Valerius coborî sica. Flamma întinse mâna și apucă încheietura lui Valerius, lipindu-și vârful armei de gât. — Ucide-l! strigă din nou Vitellius. Cu o smucitură, Valerius își eliberă încheietura din strânsoarea lui Flamma și aruncă arma în nisip. De pe treptele de sus ale arenei se ridică un murmur consternat. Valerius își scoase coiful. Simți pe față o adiere răcoroasă. În pulvinar, Vitellius continua să strige. — Ți-am spus să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
sări în picioare și veni în întâmpinarea maestrului. — Proculus... Moare, zise, arătând spre Antonius. Uită-te la el... Moare... — De ce crezi că am venit tocmai de la Pietas Iulia? Proculus se aplecă deasupra lui Antonius. — Da... Da... Îi pipăi mâinile și încheieturile, îi descheie haina și-i puse o mână pe piept. — Da..., zise din nou. Cu multă îndemânare, desfăcu bandajul, în timp ce servitorul deschidea sacul. Proculus examină multă vreme rana, apoi se întoarse spre Errius și Titus. — Ieșiți! porunci. — Dar soldaților... îngăimă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
Tu mă pui în umbră. Tu l-ai ucis pe Salix. Continuau să se uite unul la altul cu ură. Mulțimea își ținea suflarea. Deodată, Skorpius ridică mâna și-i arătă lui Valerius brățările care-i acopereau brațul stâng de la încheietură până la cot și care îi reprezentau pe gladiatorii uciși de el. — Le vezi? rânji. Astăzi îmi voi mai pune una, pe care o s-o fac din pielea ta. — Roagă-te zeului tău, Skorpius. Marcus îl văzu pe Valerius respingându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2064_a_3389]
-
ei avea culoarea bobocilor de trandafir, gura îi era ca un trandafir de pe glazura unui tort... Da, își zise, era exact ca un tort de aniversare, un tort de aniversare roz cu alb... Perlele din urechi, de la gât și de la încheieturi erau ca micile bile decorative argintii. Deschise gura și o privi fix. Peste tot prin cameră, surorile și mătușile lui, bunica și mama, se înghionteau. Fata asta picase la toate examenele pe care le dăduse vreodată, era adevărat, dar avea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2296_a_3621]
-
mă mai mișc. Și cam ce faci? — Păi, merg la înot uneori. Joc tenis. — Serios? Ceru nota de plată. Eu m-am pregătit să scot banii mototoliți pe care îi aveam în buzunarul de la spate. Fielding mă prinse zdravăn de încheietură cu mâna stângă. Mă ridicasem deja în picioare când l-am văzut scoțând o hârtie de cincizeci, una din multele pe care le avea în portmoneul lucios. * Mașina lui Fielding îl aștepta afară - un Autocrat cu șase uși, lung cât
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
câte ceva. M-a abordat o prostituată foarte tânără. Ne-am urcat într-un taxi și am pornit-o spre centru, vest, drumul spre Chelsea. Doar o singură dată m-am uitat la ea în mașina care se scutura din toate încheieturile. Era brunetă, cu buze de culoarea sângelui și păr de spaniolă, prea încâlcit să mai strălucească. M-am consolat la gândul că, ajutat de o sticlă de Je Rêve, un cartuș de Executive Lights și una pusă bine între șale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
printr-o lucrare de ortodonție care costase o avere, crescut cu fripturi și lapte, a cărui aciditate fusese redusă cu fier sau zinc, în vârstă de douăzeci și cinci de ani, mlădiindu-se pentru a-și expedia loviturile, trimițând topspin-uri din încheietură. Cât despre mine, eu mă dădeam de ceasul morții, țopăind de cealaltă parte a fileu-lui, zguduindu-mi sacul plin cu chintalul de mitocănie ereditară, băutură, tutun, minuturi, cei zece ani în plus, carbonizați și înecați în „combustibilul“ cel mai tare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
Eu însumi mă simt bine primenit și dichisit. Curând se va auzi soneria și Selina va fi aici cu ochii ei de pisică persană, cu lucrurile ei înghesuite într-o geantă, cu gura ei fierbinte, cu desuuri de profesionistă, cu încheieturile mâinilor zgâriate, cu parfumuri de budoar și, probabil, cu aroma altor bărbați. Ținând, însă, cont că totul se desfășoară sub auspiciile pornografiei, totul e în ordine, totul e OK. Merge. Până să-ți povestesc secretele mele de alcov cu Selina
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]
-
chiuit în gând în timp ce ne înălțăm prin aer ușori ca fulgul. Am privit în jos, spre modelul drăguț pe care străzile nici nu știu că îl desenează. Eu călătoream la clasa a doua, dar avionul, care se zguduia din toate încheieturile, înghițea lacom câte șapte galoane de benzină pe milă. Până și Fiasco-ul meu e mai economic. Zburam la clasa a doua din economie, dar și eu aveam nevoie de combustibil. Stăteam cu țigara și bricheta pregătite, așteptând să dispară
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1876_a_3201]