6,663 matches
-
și victimele lor, învingători și învinși, călăi și inocenți, diavoli și sfinți, toți sînt amestecați, tocați, frămîntați și transformați în pasta dracului. Nu mă îndoiesc deloc că malaxorul românesc nu a început să omogenizeze rău mirositoarea pastă doar de la '89 încoace. Istoria demonstrează că acolo a fost introdus N. Iorga, Al. I. Cuza, Nicolae Bălcescu, Titu Maiorescu, Mihai Eminescu, Ion Creangă și cam tot ce, de rău, de bine, mai respectăm astăzi dintre înaintași. După război era suficient să strige cineva
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1511_a_2809]
-
apropie-te, nu mănânc oameni. Să-ți vadă tanti cucoșelul, stai în pizda mă-ti că nu te omor. Ia-te-te ce avem noi aici, să-l pupe tanti, ești pulos ca ta-tu. Hai, lasă smiorcăiala, dă mâna încoace, bagă-mi-o la pizdă, las-o acolo că nu te mușcă, așa, așa, așa... Dacă mai plângi, ți-o pun pe bot. Auzi, ți-o pun pe bot, cum i-am pus-o și lu ta-tu. Hai, bagă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1569_a_2867]
-
Sau poate e chiar textul care clasicizează acest tip de carte de teorie a succesului în conducerea unui stat. Perenitatea ideilor e unul dintre importantele criterii ale clasicității, o exigență căreia Principe!e îi rezistă. Francezii recunosc că de la Rabelais încoace nu există om de cultură care să n-o fi citit. Cei care s-au ocupat de cariera practică a ideilor lui Machiavelli constată că aceste idei au fost investite în arta conducerii de mari figuri ale istoriei, începînd cu
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
și conducîndu-ne tot timpul după rațiune și dreptate. Prima întrebare este dacă un principe trebuie să dezarmeze popoarele cucerite sau nu. Totdeauna trebuie să ne gîndim la cît de mult s-a schimbat maniera de a face război, de la Machiavelli încoace. Sînt și azi armate disciplinate, mai mult sau mai puțin puternice, care-și apără țara; o trupă de țărani înarmați ar fi disprețuită. Dacă uneori, în timpul asediilor, orășenii pun mîna pe arme, asediatorii îi amenință cu bombardamente și cu ghiulele
by NICCOLÒ MACHIAVELLI [Corola-publishinghouse/Imaginative/1111_a_2619]
-
În schimb, rămăsese undeva În mine, nu mi dădeam seama unde, vara aceea În nesfîrșită scăpătare, străpunsă uneori de tăișul razei de la marginea mării, ultimul fulger care-mi trecuse pe di nainte, tîrÎnd cu el Întreaga lume. Căci, de atunci Încoace, totul a fost să fie Închipuire. În vara lui ’65, la Eforie Sud, m-am Întîlnit nu numai cu cea din urmă pentru mine răsfrîngere de lumină a spațiului, cel ce ne-nconjoară cu plinurile și cu golurile sale pînă
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
de treisprezece ani al lui Weisz, cel mai Înzestrat dintre toți copiii lui, precoce, după spusele tuturor dascălilor săi, singur se abonase la ziarele din oraș, singur Își procura, prin corespondență, cărțile care-l interesau: — Tată, a zis el, venind Încoace, am văzut În apropiere o fereastră prin care aș putea sări Într-o pivniță să mă ascund. Lasă-mă să fug! Weisz a dus cu el În Israel și foarte probabil În mormînt remușcarea că nu l-a lăsat pe
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
vîrsta prizonierului. Alte tîrguieli, alte presupuneri. — Nu ni s-a dat nici un act, spuse unul dintre soldați, din care să se Înțeleagă că e În mîna noastră. Ni s-a spus să mergem la comandamentul Wehrmachtului la Carei, dar, venind Încoace, putea oricînd să ne cadă o bombă-n cap. Ne-au Îndemnat chiar să-l Împușcăm pe drum că nu va ști nimenea de el. Dar acum dumneata știi și mai știi că are și foarte mulți bani... Noi nu
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
ca-n fotografiile din copilărie, acum e ca de aramă. Iar buzele, știi bine, le am date cu ruj. Mă visezi cumva ca pe o fetiță rujată? Se alinta. Nu o visam de prea multă vreme, ci doar din noiembrie Încoace. După Întîlnirea noastră neașteptată de la Baia Mare, trecuse prin niște peripeții nu atît de inti midante precum le anticipase. O ședință avusese Într-adevăr loc la spitalul unde lucra, pentru a se lua În discuție, Între altele, cererea ei de plecare
O vara ce nu mai apune by Radu Segiu Ruba () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1375_a_2743]
-
deosebit de fecundă la nivel dogmatic, liturgic și, firește, duhovnicesc, dar se ascunde cu lașitate dinaintea provocărilor Istoriei. Aș spune că, în cazul de față, avem de-a face cu un fel de „scolastică orientală”, care subminează ortodoxia de la căderea Bizanțului încoace, îndepărtând-o, poate fără știrea ei, de duhul însuși al Părinților din care ea rămâne totuși plămădită. Pe când așadar un Vatican II al ortodoxiei? Addendatc "Addenda" „Iuda Iscariotul, până ieri diavol, acum, frate de cruce al lui Isus!”tc "„Iuda
[Corola-publishinghouse/Administrative/1996_a_3321]
-
părul și bărbile șiroind de apă, cu alge în păr, desculți, înfrigurați, dar în viață : așa cum promiseseră, veniseră de Crăciun. Să împodobească bradul. Într-un târziu , lângă foc, povestiseră cum s-a întâmplat cu furtuna, cum fuseseră zvârliți de valuri încoace și încolo, fără să vadă nimic decât furia mării, și cum, măturați de zidurile de apă care năvăleau de peste tot pe corabia care se răsucea în loc, apăruse un bătrân de nu se știe unde, cu barba înspicată și pletele albe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
dacă tot vroia să ajute, atunci să mă ajute! Și repede, dacă se poate! "Ehei, pentru asta îți trebuie răbdare!" Dar am răbdare, de săptămâna trecută, când unul din sat mi-a spus asta, tot am răbdare și mă uit încoace și încolo, doar am s-o văd! A surâs și mi-a spus: "Ai răbdare..." " Dacă aș pleca la capătul lumii, aș găsi-o! i-am răspuns înciudat. Și n-aș avea nevoie de nimeni! Dar cum să plec cu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
găsesc piatra care face aur. Izbucni într-un râs care se rostogoli până hăt, departe... Te-a bătut în cap furtuna de ieri ori ce-i cu tine ?! Ce vrei să faci tu cu aurul ?! Ia lasă prostiile și vino-ncoace ! Să mâncăm și pe urmă mai vedem noi. Azi e încă hulă pe mare și ți-a ajuns spaima de ieri nu ieșim cu barca. Ia, ia așează-te aici și mănâncă. Am mâncat în tăcere. La noi nu se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
doctorie bună ?! (apoi, spre copilul de pe scaun:) Mâine dimineață mă întorc ; dacă îi e tot așa, îl ducem la spital. (și iese, târșâind pașii "bătrânește") Copilul de pe scaun : (se ridică, pare înspăimântat; ceea ce urmează spune frângându-și mâinile și mergând încoace și încolo, câțiva pași prin "cameră") Nu se poate ! Asta nu se poate ! Cum o să-l ducă pe frate-miu la spital ? Ce să fac ? Ce să fac ? (aleargă la pat, pune mâna pe fruntea copilului) Uite, arde la fel
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1546_a_2844]
-
Încercat Nicu să aducă trecutul la... timpul prezent. ― Să nu ne gândim la asta. Da’ uite că mi-ai adus aminte să-ți transmit urările de Însănătoșire grabnică și Îmbrățișări frățești de la Petrică. M-am Întâlnit cu el când veneam Încoace - și-a amintit Lia. ― Îi mulțumesc. Un om deosebit acest Petrică. Când vom avea timp, cândva, avem să ne Întâlnim și să depănăm amintiri... ― Domnule profesor, n-am știut că ați fost În satul meu. Știți că de acolo am
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
acolo nu e cărare bătută. E doar o urmă mai veche. Cu alte cuvinte, se trece rar prin zonă”. „Asta Înseamnă că nu se patrulează În mod regulat, respectând un anumit orar... Fugi la Toader și spune-i să vină Încoace, ca să putem lua o hotărâre” În scurtă vreme, a sosit Toader. După ce i-am explicat totul, a hotărât... „Petrachi, noi tr ie vom trece linia de patrulare și ne vom apropia cât mai mult de șosea. Undiță și cu ceilalți
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
ocol, pentru a i pica În spate. Trebuia să-l prindem fără să-l lovim În cap... Aveam nevoie de informații imediate. Rusul, grijuliu auzindu-mi tusea, m-a Întrebat: „A șto? TÎ balnoi?”... ― Om grijuliu, ce mai Încolo și-ncoace - a apreciat momentul Elena. ― Nici nu mi-am dat seama când Păpădie i-a pus pumnalul la beregată și automatul În coaste. „Vaniaaa...” a mai reușit să rostească rusul, ca și cum ar fi fost ștrangulat. „Unde-s cei trei ostași?” - l-
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
cimotii a lor. Ei? Ce zici? Mă ajuți să ies din Încurcătură? ― Da’ ce? Te Îndoiești, tati? ― Nu mă Îndoiesc, dar mă temeam să nu mă refuzi - a răspuns profesorul râzând. ― Să nu crezi că nu am avut emoții venind Încoace. Am avut, fiindcă În mintea mea unu-i tati și altu-i profesorul, În fața căruia trebuie să răspund pe linie profesională. ― Cum văd eu, te-ai maturizat mult, Despi... ― Și tu Încă mă mai crezi un copil. Așa-i? ― Nu sunt
Hanul cercetaşului by Vasile Ilucă () [Corola-publishinghouse/Imaginative/1198_a_2268]
-
îl pofti înăuntru. În spatele casei o aflară pe fata țăranului, Leana, care trebăluia de zor, făcând mămăligă într-un ceaun mare, așezat pe un foc de pirostrii, dar fratele ei, Culae, nu se vedea. Ia adu sticla aia de țuică încoace, ca să-l servim pe domnul Stelică, și niște pahare curate! îi porunci Mitică al lui Caloianu fetei, care lăsă făcălețul din mâini și se grăbi să facă ce-i spusese tatăl ei. Nu e nevoie, Mitică, protestă Stelian, asezându-se pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
fără să mulțumească, după care se grăbi să se ducă cu nota de plată la o masă din partea cealaltă a crâșmei, unde doi inși chercheliți mai cereau de băut, bătând cu halbele în tăblia mesei. Afară, pe Splai, lumea forfotea încoace și încolo sub lumina soarelui primăvăratic și cei doi frați o apucară înspre Piața Unirii. Ei, ce părere ai, nene, vru Ticu să știe, acum, că Stalin nu mai e, o să se schimbe ceva și pe-aici, pe la noi sau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
doar pentru sine, din delicatețe. În acel moment, în liniștea care se așternuse, se auzi, cumpănit și înțelept, glasul lui Zalman Aron: Să nu vă pierdeți nădejdea și să vă țineți cum se cuvine firea, dragii mei... De la robia egipteană încoace, noi, evreii, am fost supuși de soartă la cele mai grele și mai cumplite încercări, dar întotdeauna apele mării s-au dat într-o parte din calea noastră și am găsit în cele din urmă drumul spre limanul izbăvirii și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
apoi i se adresă părintește și consolator: Lasă, Niculae, nu-ți face sânge rău degeaba, că dacă toți ar învăța carte, unde-am ajunge?... Am rămâne fără cămașă și n-ar mai avea cine să ne dreagă pingelele!... Așa că ascultă încoace la mine... Meseria, mă, e brățară de aur!... Vorbele cu două tăișuri ale secretarului general restabiliră liniștea și Ceaușescu, așezându-se înapoi pe scaun, scoase un carnețel din buzunar și începu să mâzgălească nervos ceva în el. La rându-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
are nici un rost. Oamenii vă cunosc și vă stimează... Iar noi avem nevoie de dumneavoastră aici, la sfat... Lăsați-o baltă cu plecatul la oraș, zău așa!... Acum, că ați donat statului pământul, sunteți unul de-ai noștri, ce mai încoace și-ncolo!... Sfârșindu-și pledoaria, vicepreședintele întinse o mână peste birou și îl bătu amical și familiar pe umăr. Stelian își drese vocea oarecum stingherit și-i spuse: Da, m-am gândit la postul de contabil de care mi-ați
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
pe care zăceau teancuri de dosare așezate alandala, fiindcă sfatul popular nu avea prevăzut în statul de funcțiuni un post de arhivar, și se limită să observe că nu se mai măturase cam de mult pe acolo. Ia cheamă-l încoace pe Fane, cu o mătură! strigă vicepreședintele la cineva din curtea sfatului și peste trei minute în încăpere se înființă prompt numitul Fane, un țigan tânăr și îndesat, cu un zâmbet de artist pe figură, care, în doi timpi și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
țină cu strășnicie clanța. Nu era deloc bine să se afle ce pățiseră sovieticii, fiindcă cine știe ce idei le-ar fi putut veni unii și altora în cap... Să fie clar, n-ai văzut și n-ai auzit nimic, gestionare, ascultă încoace la noi, că altfel o să dai de dracu!... S-a-nțeles?... îl prevenise milițianul cel gras și fălcos, cu un glas șui și răgușit, numai că reprezentantul "organelor" nu știa că lumea aflase totul de la bătrânul pădurar chiar în cursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]
-
numele său. Ei, ce mai contează! dădu Ilici Vasile distrat din mână și înșfăcă repede de pe masă o sticlă cu apă minerală, din care începu să gâlgâie grăbit, ca să-și răcorească organul vorbirii, uscat din cauza discursului prea pasionat. Fane, vino-ncoace!... Unde ești, cioară?... zbieră Tarbacea furios după omul de serviciu, întorcându-și capul spre ușă. Fane, lua-te-ar dracii!... urlă din nou politrucul comunal, de astă dată atât de sonor, că se zgâlțâiră geamurile. Adu-ncoace mai repede un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1538_a_2836]