1,922 matches
-
grupului, coborînd pe aleile dintre brazi. Te Întinzi la un moment dat pe asfaltul care mai păstrează căldura zilei. E un alt moment Punctul Zero, Îți spui, numărînd stelele printre ramurile Încreme nite ale brazilor, dar mai mult simțindu-te Încolțit de Întrebări: oare de ce ai simțit nevoia să-l țepuiești pe bietul om? - ideea a fost a ta; cum ar fi fost să ajungeți să faceți cunoștință cu miliția locală? Și toată povestea ia o Întorsătură romantică, pentru că de undeva
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
care se întindea de cealaltă parte era părăsit, cu excepția câtorva case răzlețe, construite după război. În cea mai mare parte, terenul era impracticabil și fusese botezat „Țara Pustie“. Pe lângă gardurile ruginite care mărgineau drumul, creșteau cele mai urâte bălării; iarba încolțită printre pietrele mobile era fleșcăită și tristă, iar petele strălucitoare care împestrițau dalele pătrate de granit păreau a fi mai curând simptomul unei boli postindustriale. Când George a ajuns la canal, se pornise din nou ploaia. Câțiva curioși stăteau pe
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
ea sau puțină siguranță. Oh, Doamne, și ce frică mă cuprinde, de cât ajutor aș avea nevoia acum că vine el. De ce trebuie ca eu să fiu întotdeauna cel care să sufere? E un adevărat iad.“ Resentimente negre, familiare, îi încolțiră în inimă și în gâtlej. „Sunt otrăvit“, se gândi George. — Uite-o pe Alex, spuse Stella, strunindu-și plânsul. George se ridică repede și se îndreptă spre ușă. Mama lui se dădu la o parte, făcându-i loc să treacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
și mestecenii și bradul al cărui falnic trunchi roșcat se avânta în sus, abia vizibil, ici-colo, printre masele de ace negre. Îi plăcea mai cu seamă copacul chinezesc ginkgo, atât de ciudat și de bătrân. Atinse delicat poalele copacului, unde încolțiseră de curând mici vălătuci verzi, lipsiți de tulpină. Se trânti sub copac și-l lăsă pe Zet să i se urce pe piept și să-și rezeme lăbuțele din față pe umerii lui. Oricât de neașteptat și-ar fi înălțat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
izvorau cu atâta ușurință, umpluseră ochii lui Gabriel. Fericirea ei era mereu bântuită de spaime, de imagini ale unor cumplite pierderi, imagini înfricoșătoare, nebunești. Dacă Rufus ar fi trăit, ar fi fost acum de vârsta lui Adam. În mintea ei încolțise o fantezie că George o să-l ucidă pe Zet. Și pe urmă o să-l ucidă pe Adam. Brian nu știa ce se petrece în mintea ei (pentru că, de sigur, nu-i divulga asemenea gânduri smintite), dar știa cam ce ar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
de relație tainică între ei, o legătură invizibilă ca o coardă la capătul căreia îl simțea din când în când pe George smucind sardonic, răutăcios sau, uneori, cu blândețe. Exista în inima lui Gabriel un grăunte mic, infinitezimal, din care încolțea speranța, atât de comună printre femeile din Ennistone, că ea, și numai ea singură, l-ar putea salva pe George de el însuși. Alex vârî cheia în broasca de la ușa casei de vară, numită Papucul. Erau orele unsprezece, în seara
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
conștiința, gândurile ei persistau. Doamne, cât era de vie! În timp ce zăcea întins, pândind glasurile care încetaseră, își dădu seama că stătea cu gura deschisă. Și-o închise precipitat. În ultima vreme, se trezise de câteva ori cu gura deschisă și încolțise în el o stranie convingere. În primul rând, se simțea de parcă peste noapte fusese mort. Morții rămnân cu gura deschisă. Apoi, în imediată legătură cu această senzație, devenise conștient (sau își imaginase, ori își amintise) că în timpul nopții ceva se
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
spuneau că Stella trăiește în iad, nu greșeau: dar, ca toți cei care nu cunosc iadul, nu puteau înțelege că acesta e un spațiu vast, în care poți găsi și refugii și colțișoare familiare. În ultima vreme, în mintea Stellei încolțise o plantă veninoasă: gelozia. Desigur, știa de ani de zile că George o „frecventează“ pe Diane Sedleigh, ba chiar unii „binevoitori“ se grăbiseră s-o informeze pe Stella că George o „instalase“ pe mica prostituată într-un apartament pentru uzul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pe Alex, pe Ruby, îi iubea pe Brian, pe George fără să se gândească, și în chipuri diverse, de care era conștient, dar pe care nu le analiza. Nu voia „să-și bată capul“ cu asemenea chestiuni, și dacă vreodată încolțeau în el nedumeriri, se scutura de ele ca de un roi de albine care ar fi încercat să-și facă sălaș în creierul lui. Și se împrăștiau cu ușurință. Avea oroare de certuri, fugea de ele și descoperise (din fericire
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
Hattie putea fi adusă. Dar asta s-a întâmplat ceva mai târziu. Între timp, însă, în viața lui Hattie a survenit ceva neobișnuit, chiar ciudat. În mintea strălucită, dar (în ce privește treburile lumești), naivă și chiar confuză a lui John Robert, încolțise o idee. Poate că se simțea vinovat de lipsa lui de atenție față de copil și dorea să se apere de acuzația de neglijare deliberată. Sau poate că voia, pur și simplu, să se descotorosească de obligația plictisitoare de a organiza
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
promiscuității, un simț al delicatului mister al relațiilor umane. Să prețuim și să înfăptuim acele lucruri care ne fac viața mai simplă, mai ordonată, mai deschisă, mai adevărată. Să ne facem o practică din izgonirea gândurilor dăunătoare. Când ne simțim încolțiți de asemenea gânduri, invidioase, hrăpărețe, cinice, pur și simplu să le alungăm, precum oamenilor din vechime care gândeau că înfrâng diavolul. Și în acele momente, să ne căutăm sprijin în lucrurile pure, întorcându-ne mintea spre oameni buni, spre ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
dimineață, scrisoarea prin care Rozanov îl chema să-l viziteze la Camere. Era timpul să primească o veste, pentru că Rozanov nu-i mai dăduse nici un semn de viață din dimineața plimbării lor conversaționale, pe izlaz. Și în sufletul părintelui Bernard încolțise un dor, o nevoie, o dorință obsesivă de a fi din nou cu filozoful, de se afla în prezența lui; și, paralel cu acestea, teama că Rozanov, după discuția lor, ajunsese la concluzia că preotul nu întrunește calitățile necesare pentru
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
pleca acum fără să-l fi văzut. Se retrase spre ușa pe care intrase și rămase acolo, împietrită de o chinuitoare nehotărâre. Privi și privi spre camera care-l înghițise pe George, până când începură s-o doară ochii și-i încolți gândul că poate plecase fără ca ea să-l observe. Deodată, George ieși brusc din cameră, stătu locului un moment, apoi începu să alerge în direcția ei. Această alergare înfricoșătoare o făcu pe Diane să scoată un mic țipăt de groază
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
că o mulțime de oameni complet străini intraseră pe poarta din spate. Ar fi vrut să-i explice lui Hattie ce se întâmplă dar nu vedea cum ar putea face acest lucru și nici să plece nu-i venea. Îi încolțise un nou gând care-l mâhnea cumplit: fără îndoială că Dominic Wiggins își închipuise - și avea, să-i spună și Nestei - că el și Anthea se duceau pe „Aleea îndrăgostiților“ ca să facă amor sub un boschet de păducel. Părintele Bernard
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
locatarului acelui trup. Această subită, dureroasă prezență trupească îi producea un fel de greață și o durere metafizică. Își spuse „Ține-te tare, o să treacă!“. Și atunci în acea îngrețoșătoare și grea materialitate corporală, în care el nu mai exista, încolți gândul: „Unde e Stella, unde poate să fie?“. Își răspunse: „Știu, dar am uitat. Nu a murit, asta-i cert. Dar sunt sigur că știu unde e? E aici, sub forma unui gol negru, ca atunci când nu-ți poți aminti
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se ascundea, poalele sultanei fluturându-i în vânt. Întreaga scenă avea o notă ridicolă și patetică totodată. Veniserăm cu toții, probabil, să-l „supraveghem“ pe George, deși preotul fusese mânat, fără îndoială, și de scopul de a o ocroti pe Diane. Încolțise și în mintea mea ideea că George s-ar putea arunca brusc în canal, doar ca un simplu act de violență. Nu-l socoteam în stare să se sinucidă și apoi un ennistonian nu ar încerca niciodată să se sinucidă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
am cutezat niciodată să-i sugerez Stellei că poate șocul special al întoarcerii ei, asociată cu vechea gelozie legată de prețuirea lui Rozanov, ar fi putut avea un efect decisiv asupra soțului ei. Nu cred ca Stellei să-i fi încolțit vreodată în minte această idee atât de deprimantă. Ar fi o tristă ironie dacă inoportuna menționare din partea ei a numelui filozofului, care pe ea o prețuise, ar fi precipitat violența care încheie această povestire, după cum a și inițiat-o. „Provocarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
anul trecut le-am pus în scris sub titlul ”Pelerin la Santiago de Compostela”, unde descriu frânturi din drumul meu pe ”camino frances”, de la Pamplona până la Santiago. A trecut un an și sămânța aruncată atunci în solul sufletului meu a încolțit, a răsărit, a făcut să se maturizeze ceva din identitatea mea de pelerin în această lume, mereu cu nostalgia unui țel de atins, a unor locuri de cunoscut, a unor limite fizice și psihice de depășit, a unor noi și
Pelerin pe drumul Sf. Iacob de Compostela (Genova-Pamplona) by Emil Dumea () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91894_a_92328]
-
este, așa cum se crede de obicei, pur și simplu mocirlos. Nu este o pubelă pe care trebuie să o golim sau o parte demoniacă pe care trebuie să o eradicăm. Dimpotrivă, acesta poate fi un fund (fond) în care va încolți o comoară primitivă de solidaritate, de generozitate, de asemenea. Numai că trebuie să acceptăm o astfel de primitivitate și să nu luăm un aer dezgustat în fața a ceea ce nu se repetă, și deci nu poate fi tezaurizat pentru viitor. Deontologiile
Revrăjirea lumii by Michel Maffesoli [Corola-publishinghouse/Science/1042_a_2550]
-
o adică o scoți de tot, da? Poți să faci orice prostie prin oraș și, fără matricolă, nu mai ai nicio răspundere!" Nu-i descusută! s-a apărat Burlan. Doar într-o parte... m-am agățat de... "De?" l-a încolțit instructorul. Burlan își epuizase toate răspunsurile. "Altcineva!" a spus instructorul. Privirea i-a alergat peste capete. S-a hotărât imediat și a arătat cu degetul: "Tu!". Răducanu s-a simțit vizat și a făcut un efort să se ridice în
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
sursele aparentelor idiosincrazii. În felul acesta, de pildă, reminiscențe ale epocii primordiale a ființei (Copilăria mea dintre două biserici), când credea că lume-i e clar definită, exclusiv prin raportare la divin (Știam că Domnul îngroapă vrăbiile în ramuri / ca să încolțească la primăvară. Știam că liedul pe care-l cântă sturzul / este sufletul lui Iov, după ce și-a pierdut fiii), sunt punctul de plecare pentru textele-psalm (Laudatio Domine; Unde ești, Doamne?; Sufletul; Din pulberi strig către Tine), unde încearcă reiterarea dialogului
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
fi, pentru că, în poezia lui, chiar și umbrele încețoșate se metamorfozează: se împlinesc / Cum o lacră sub pleoape, iar procesul acesta de zămislire este continuu, de vreme ce, Din manuscrise, semințele de mirodenii / Umplu ceriul cu o uriașă explozie, fiecare dintre ele încolțind apoi și dând lumină, asemenea unei supernove, încât Stelele înflorite, ca zarzărul în aprilie, / Desăvârșirii se lasă desăvârșite... și, Pe puntea aceea dintre lumi neumblate, / Fluturele plutește pe labirintul cuvântului. // Ecou selenar peste cosmica vrajă. Ecou / În litere rumeguș de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
continuând în aproape toate sonetele, zăpada e o prezență constantă, cu multiple conotații - Zăpezi incendiate de gura ta-n săruturi / Sub pleoape mi se adună ca-n ziua cea dintâi...; Zăpada buzei, iată, închisă-n așteptare / Sub candela-mplinirii va încolți sfios...; Zăpada caldă gata să-și reia fiorul / Se aprinde-n pleoape la-nceput de veac...; Zăpezile stelare ne-mbracă-n așteptări; Incendiază rana zăpezile stelare...; De-un timp zăpada, iată, ia foc în calendare / Nisipul în clepsidră-i de
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
etc.), prin care fabulosul este pus într-un contur realist. Imaginea oximoronică a unui paradis apocaliptic - fiindcă, trăind pe buza catastrofei, permanent, pe un pământ mișcător, înghițit adeseori de ape, încât nici sămânța nu are unde să fie pusă ca să încolțească și nici pruncii morți nu pot fi îngropați cum se cuvine, dar visând la lutul promis, lipovenii sunt resemnați și, mai mult, își iubesc locurile în care s-au născut ei și înaintașii lor - este accentuată prin prezența a numeroase
Aventura lecturii : poezie română contemporană by Mioara Bahna () [Corola-publishinghouse/Imaginative/367_a_1330]
-
să învețe și el acel meșteșug, atunci când se va face băiat mare. Iar bunul Dumnezeu îi asculta ruga, făcând ca Biscornet să deprindă foarte repede și pe nesimțite tainele grelei și frumoasei meserii. Pe măsura curgerii timpului, în ființa copilului încolțea și sâmburele miraculos al artei. în acel depărtat timp istoric, feroneria era și în Franța în plină înflorire și se afirmase deja ca o artă a prelucrării metalelor. Visele apar mai ales noaptea La vârsta de douăzeci de ani, Biscornet
Tainele istoriei: mirajul legendelor by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Imaginative/91790_a_92335]