2,466 matches
-
la „Kibbutz Hephziba, sediul legendarei sinagogi Bet Alpha“. Prin semne, le ordonă celorlalți să se lase la pământ. Unul după altul, cei patru bărbați alergară ghemuiți spre zona marcată pe harta lui Ziad ca fiind intrarea în clădire. Ușa era încuiată, după cum se așteptaseră. Îi făcu semn lui Marwan, care scoase o sârmă și deschise ușa. Se strecurară înăuntru, Ziad uitându-se în urmă pentru a se asigura că nu văzuse nimeni cum se mișcase ușa la lumina lămpilor din parcare
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
ambii părinți, doar pentru a-și păstra acoperirea. Își dăduse voie să intre în panică. —Bine, te cred. Acum descuie ușile. El le deblocă și așteptă ca ea să iasă. Când văzu că nu făcea nici o mișcare, spuse: Le-am încuiat doar pentru că am nevoie de tine, Maggie. Nu pot face asta singur. Tăcu o clipă. —Nu vreau să pleci. Îl privi în continuare, până când surprinse în ochii lui ceea ce văzuse seara trecută. Aceeași căldură. Aceeași sclipire. Voia să plonjeze în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
abruptă, bătucită de milioane de pași în sute, dacă nu chiar mii de ani. Părea să se afle la o distanță uriașă de piața pe care o văzuse cu o zi în urmă. Era încă devreme; aproape toate prăvăliile erau încuiate în spatele unor obloane metalice și în locul mulțimilor masive de turiști și cumpărători, zări doar un băiat care împingea un cărucior, sărind din când în când pe micul cauciuc pe care îl ținea legat cu un lanț la spate și care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2274_a_3599]
-
poată examina erupția. — Despre așa ceva nu poate fi vorba, continuă el. Ar aduce la suprafață toate frământările mele latente și mi-e teamă că rezultatul va fi într-adevăr urât. Nu vreau să-ți petreci restul zilelor îngrijind un nebun încuiat pe undeva prin pod. Nu vom ipoteca această casă. Trebuie să ai tu vreo rezervă de bani pe undeva. Am o sută cincizeci de dolari la Banca Hibernia. — Doamne Sfinte, asta-i tot! Nu mi-a trecut niciodată prin gând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
Ignatius nu-i ce se cheam-un tip sportiv, spuse repede doamna Reilly. — Tu vii în orice caz, nu? — Bine, spuse în cele din urmă doamna Reilly. Cred că mișcarea-mi face bine la cot. Îi spun lui Ignatius să se încuie-n camera lui. — Sigur, spuse Santa. Nu-i face nime’ nimic. — Oricum n-avem nimic ce merită să fie furat. Nu știu de unde îi vin lui Ignatius ideile astea a’ lui. — Vin cu Angelo pe la șapte. Uite ce, scumpo, încearcă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
strigătul emoționat al mamei sale, domnișoara Annie reproșându-i poștașului că fluieratul său o speriase - toate acestea întrerupându-l pe Ignatius care se îmbrăca pentru reuniunea de start. Semnă adeverința de primire și se duse grăbit la el în cameră, încuind ușa. — Ce s-a-ntâmplat, băiete? întrebă din hol doamna Reilly. Ignatius privi plicul din hârtie de Manilla cu ștampila „EXPRES“ și cuvintele scrise cu mâna „Urgent“ și „Rapid“. — Maică Doamne! spuse el fericit. Fufa de Minkoff pare să-și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
de stradă și ele nu ar fi făcut greșeala fatală de a-l ataca. Un membru al poliției! Dar fetele erau atât de impulsive și agresive! Fără ele, Dorian simțea că atât el, cât și casa lui rămâneau complet nepăzite. Încuie cu deosebită atenție poarta de fier forjat. Apoi se reîntoarse în apartament ca să curețe mizeria rămasă în urma reuniunii de start. Fusese cea mai fabuloasă petrecere din cariera lui: în punctul culminant, Timmy căzuse de pe o lustră și își scrântise glezna
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2311_a_3636]
-
spuse Vasco. — Știu. Dacă într-adevăr are azot lichid cu el, n-ar trebui să se afle acolo. Cu câțiva ani în urmă, Vasco urmărise un fugar, într-un depozit de produse de laborator. Tipul aproape murise sufocat, după ce se încuiase într-un dulap. Liftul cobora. Imediat ce se opri, Vasco trase de mâner ca să deschidă ușa, dar probabil că Tolman apăsase vreun comutator de urgență, pentru că ușa nu se clinti. Vasco văzu săculețul cu vin pe podea. Catifeaua fusese împinsă în
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
Așa făcea și cu copiii lui. Apoi, își spuse: Și el e copilul meu. Nu gândea clar, știa asta. Acționa din instinct. Era conștient că privea cu intensitate cum Dave era dus înapoi în cușca lui, modul în care era încuiat cu o încuietoare cu cod numeric, felul ... — Lasă-mă să-i strâng din nou mâna, spuse Henry. Deschide. — Îți faci rău degeaba, zise Rovak. Și n-o să-i fie bine nici lui. — Vreau doar să-i strâng mâna. Rovak oftă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
ridice capul. În clipa aceea, Billy lovi din picioare, reuși să se ridice și o luă la fugă pe aleea celei mai apropiate case. Se urcă într-o mașină parcată pe alee. Dave îl urmări. Billy închise portiera și o încuie chiar în clipa în care Dave ateriză pe parbriz. Alunecă pe suprafața capotei, uitându-se în interior. Billy ridică din nou arma, dar era prea zguduit și îngrozit ca să tragă. Dave coborî pe partea din dreapta a mașinii, încercă ușa, trăgând
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2077_a_3402]
-
eveniment destul de rar În casa lor. Când trăia, taică-su nu lăsa pe nimeni să Închidă ușa camerei. Intimitatea Însemna o activitate dubioasă; totul trebuia să se petreacă În văzul tuturor, În spațiu deschis. Singurul loc unde aveai voie să Încui ușa era baia și chiar și acolo te trezeai că bătea cineva la ușă dacă zăboveai prea mult. Abia după moartea tatălui ei Zeliha a putut să Închidă ușa și să se retragă În sine. Nici mama, nici surorile ei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
Înainte să reușească să se miște din nou și să iasă În fugă din cameră. Imediat ce a pus piciorul În hol a auzit ușa de la intrare deschizându-se, familia se Întorsese acasă. S-a Îndreptat În grabă spre baie, a Încuiat ușa, a dat drumul la duș, Însă, În loc să intre În cabină, s-a prăbușit În genunchi și a vomitat. — Bună!!! Unde sunteți? s-a auzit vocea lui Banu din camera de la stradă. E cineva acasă? Zeliha s-a ridicat În
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
cea frumosă. Însă ea nu voia. Își spăla hainele de mătase și mergea și le clătea În apa râului. Le clătea și plângea. Era frig. Mâinile și picioarele Îi Înghețau. A venit acasă și a bătut la ușă, Însă era Încuiată. A bătut la fereastra mamei ei, iar maică-sa i-a răspuns astfel: „Îți dau drumul dacă de azi Înainte Îmi spui mamă soacră.“ A bătut la fereastra tatălui ei, dar el i-a răspuns astfel: „Îți dau drumul dacă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1878_a_3203]
-
De ce tot eu? Tata a stăruit: Îmi vor găsi un pat mai modern, fără acele două oribile căpătîie. Cum așa, voi fi lipsit de meterezul Împotriva doamnei Marie-Isaure? Voi fi silit să mă Închid În baie, unde ușa nu se Încuiase niciodată bine cu cheia? „E lemn foarte bun, iar mie Îmi place lemnul“, m-am auzit eu Îngăimînd cu o voce de muribund. Cuprins de teama că voi vedea sosind acel pat nou, mi-am sporit activitatea Îndărătul căpătîiului din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1977_a_3302]
-
prezența i-a fost anunțată pe loc de clinchetul nervos al clopoțelui din ușă. Din întunericul prăvăliei veneau mirosuri grele de naftalină și de copruri nespălate. Înșirate, raft după raft, se aflau acolo mulțime de obiecte, deopotrivă valoroase, precum bijuteriile încuiate în spatele vitrinelor, sau de nimic, asemeni oalelor ciobite și sparte. După ce reuși să evite instrumentele muzicale și armele care atârnau din tavan, Porfiri se pierdu printre vrafuri și vrafuri de haine de mâna a doua, de la blănuri de lux la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
locul gol format de securea lipsă. Își dădu seama că tocmai își făcuse semnul crucii. Apoi, mâna i se odihni pe o cutie mică de mesteacăn, așezată pe raftul de sub securi, pe care o ridică cutia și descoperi că era încuiată. § Într-o cameră de la etaj, așezată singură la o masă de joc, Marfa Denisovna se uita își privea mâinile pline de negi. Aranja cărțile pentru o pasiență și accepta, fără plăcere, dar și fără vaiete, hazardul cărților așa cum își acceptase
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
sale sănătoase, găsi că mirosul nu îi motiva gândirea. Dar nu intenționa să îl schimbe pe unul de țigări. Brusc deveni atent la stigătete stridente venind dinspre stație. Cu vinovăție grăbită, puse biletul înapoi în cutie, o închise și o încuie. Strigătele continuau, se amplificau și se apropiau vertiginos de biroul său. Porfiri privi neputincios cum Katia, menajera Annei Alexandrovna, intră pe ușă, ducându-l de ureche pe un băiat de nouă sau zece ani, negru la față și îmbrăcat într-
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Dacă îl las, o să fugă. Numa' priviți. L-am adus până aici așa. ă Pentru Dumnezeu. Vreau să îl lași în pace. Declarațiile obținute cu fortă nu sunt admise în noile curți legale. Porfiri merse la ușă și o încuie. Uite așa, spuse, punând cheia în buzunarul de la șold al hainei sale. Îi făcu semn cu insistență Katiei, dar aceasta se încruntă și nu părea hotărâtă să-i de-a drumul. ă Nu știți de ce-i în stare ăsta, spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
la celălalt. Fără a se întreba ce face, Tokachenko scoase inelul gros de chei din buzunar și căută cheia la camera lui Govorov. Clinchetul cheilor potoli discuția din interior. Dar Tolkachenko se mișcă repede, și băgând cheia în ușă, o încuie. Apoi o scoase de pe inelul cu chei și o puse înapoi în broască, întorcând cheia în ușă astfel încât aceasta să nu poată fi împinsă de dinăutru. Auzi pașii grăbindu-se înspre el. Ușa se zgudui în toc. ă Ce-i
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
se zgudui în toc. ă Ce-i asta? veni strigătul injurios al lui Govorov. ă Criminalule! strigă Tolkachenko înapoi. ă Ce spui acolo, bătrân prost? Habar nu ai despre ce vorbești. Nu eu sunt criminalul. și-apoi, nu mă poți încuia înăuntru. Tolkachenko îl auzi acum pe Govorov încercând să bage cheia în ușă. Însă gaura cheii era desigur blocată. ă Asta e strigător la cer! ă Îți spun eu ce-i strigător la cer. Crima. ă Uite-l vorbind din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
o clipă cu expresia feței vizibil mai relaxată. ă Nu-i nimeni aici. ă Ești sigur? ă Am căutat peste tot. Mai este o încăpere legată de asta, o bucătărie mică. ă Iar ferestrele? ă Le-am verificat pe toate. Încuiate pe dinăuntru. Ăsta-i Govorov? Salitov îndreptă pistolul înspre cadavru. Porfiri ridică și mirosi o sticlă goală de votcă căzută lângă cadavru. ă Avem nevoie de prietenii noștri de afară ca să ne confirme asta. Dacă este el, atunci trebuie să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
ă Vreau să spun că era el. Pentru o clipă părea că Salitov îl va lovi pe administrator, însă Porfiri interveni rapid. ă Vrei să spui că vocea bărbatului de pe scări era aceeași cu vocea bărbatului pe care l-ai încuiat înăuntrul apartamentului lui Govorov cu Govorov? ă Da! strigă Tolkachenko. ă Dar asta e imposibil! spuse Salitov frustrat. ă Da! repetă Tolkachenko, zâmbind amuzat. Porfiri își puse în cele din urmă țigara în gură. ă Deci, Ilia Petrovici, spuse el
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
putere din nou și așteptă înainte de a exhala și a continua. Cine este această persoană în apartament cu Govorov? Se opri din nou pentru a trage adânc din țigară. și, ceea ce este și mai surprinzător, cum putea fi el atât încuiat în apartament cât și coborând pe scări? Porfiri termină de fumat țigara până la chiștoc. Îl stinse între degetul mare și arătător și i-l înmână lui Tolkachenko cu un 'Poți să iei asta' absent. Tolkachenko se încruntă la chiștoc în timp ce
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
doi oameni intrând în clădire. ă Așa spune el. Se poate foarte bine înșela. Cât despre povestea sa despre cele două voci din apartament, așa ceva nu are nicio susținere. ă Sunt de acord. Ținând cont de faptul că ferestrele erau încuiate din interior și de prezența constantă a lui Tolkachenko în fața ușii încuiate, prezența celei de-a doua persoane în apartamentul lui Govorov este fără îndoială logic imposibilă. ă Ești de acord? Liputin părea mai surpins de acest fapt decât de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]
-
capului. ă Ar trebui să... Vadim Vasileivici fu cuprins brusc de o plăcere malignă. știu ce ar trebui să fac. Îi întoarse spatele lui Vadim Vasilievici și fugi în camera din fund, trântind ușa după sine. În mod sigur o încuiase sau o blocase fiindcă Osip Maximovici trăgea inutil de clanță. O clipă mai târziu, ușa se deschise și Vadim Vasilievici intră înapoi. Ținea încă hârtia deasupra capului, însă aceasta era acum în flăcări. Fulgi portocalii se scurgeau din mâna sa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2228_a_3553]