5,677 matches
-
spun. A venit Búdog Vendel, un bărbat îndesat, sănătos. Gâfâia. M-a aplecat ca pe-o cățea. Mi-a deschis vulva cu degetele lui bondoace și și-a potrivit mădularul. „Vă rog să vă țineți bine, pentru că o să v-o înfig.“ Am auzit cum m-a spintecat. El se încheia la șliț, din mine curgea sângele. Peste Grădina de trandafiri. Păcat de ea. Mai bine ar fi ars odată cu tot Bizanțul - îmi spuneam eu. Dac-aș fi știut că încă nu
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2123_a_3448]
-
pe foc din care ieșea mult fum. Mama stătea pe un scaun, plângând cu capul pe masă. La început nu mi-am dat seama dacă plânge sau ce face, fiindcă scăpa din vreme în vreme mici țipete, după care își înfigea unghiile în mușama. Am ridicat bucata de hârtie galbenă de pe masă. Era o telegramă. Nu mai primisem niciodată vreuna. Știam de ele doar din filme. Nimeni din vale nu primea telegrame. Îi era adresată mamei. Era de la guvern. Spunea că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2063_a_3388]
-
să iau gândul în serios. Și totuși nimic altceva nu părea să explice și să dea sens celor ce le vedeam. M-am întors cu fața spre celălalt perete. Căutam avizierul lui Lee, o bucată de plută moale, unde își înfipsese o grămadă de vederi, invitații și facturi, aranjate simetric în jurul unei fotografii cu un cerc de gheață. Era singura pată de culoare pe fundalul plăcilor de gresie și a suprafețelor albe din bucătărie. îmi aduceam în mod special aminte de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
picioarele, ce umeri lați au. M-am gândit la blonda din bar și la cât de drăguță fusese. Dar cum să renunț la asta? Așa cum se aplecase, ceafa lui părea albă ca laptele sub o șuviță brunetă. Voiam să-mi înfig degetele în el și să-l trag peste mine chiar atunci, în acel moment. I-am spus corpului meu că întotdeauna e mai bine dacă aștepți, dar carnea era slabă și nu voia să asculte. Niciodată nu am crezut că
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
bărbie, îndreptându-mi capul spre el. — Chiar vorbești serios? Pentru numele lui Dumnezeu - mi-am smucit capul din mâna lui. S-a aplecat și m-a sărutat apăsat, luându-mi toată gura într-a lui, bând din ea, cu dinții înfipți în buza mea. Apoi s-a retras, părând satisfăcut, și s-a aplecat iar să mă sărute pe gât. M-am arcuit înspre el. Una din urechile lui era aproape de gura mea; mi-am plimbat limba pe ea, suflând aer
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
ghete și tot, adâncindu-și gura în mine, apăsat și blând, buze și dinți și limbă. M-am auzit țipând, de parcă aș fi fost străină de mine. Mă ținea strâns de pulpe, ca și cum aș fi încercat să scap. Mi-am înfipt mâinile în părul lui și l-am ținut acolo unde-l voiam până am simțit că mor. Masa a făcut față. Aproape. Am fost impresionată; nu credeam că face față unui asemenea tratament. Iar peștele și cartofii au fost extraordinari
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
cuțitului. Fața lui era sălbatică, cu pielea întinsă la maxim peste oasele ascuțite. Limba i s-a retras după dinți, lăsându-i să strălucească de parcă era un lup. Ce dinți mari ai, domnule lup. Arăta de parcă urma să mi-i înfigă în gât și să mă sfâșie fără să se mai gândească de două ori. Ochii îi sclipeau febrili. A urcat încet pe scară. Ajunsese aproape sus când s-a oprit, cu mâinile pe balustradă. Eu mă țineam în mâini și
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1980_a_3305]
-
rână, strigând după ajutor. Judit a venit imediat, urmată de domnul Takakusa. Noah abia se putea ține pe picioare. Auzea voce lui Judit povestind japonezului: - A făcut parf și pulbere toate economiile noastre! Șobolanii au mâncat pergamentul și și-au înfipt dinții în sticlele cu cerneală! Noah nu putea să răspundă. Trebuia să suporte totul cu umilință și curaj. Tot ce se întâmplase îl ajuta să-și înțeleagă mai bine insuccesele. Își amintise deodată cum, pe vremea Vechiului Testament, cei care
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1993_a_3318]
-
Elefterie Măceș realiză că are unul dintre șireturi dezlegat. - O clipă, să mă închei la șiret, spuse Elefterie, aplecându-se. Și ferind în același timp crunta lovitură în mod involuntar, căci cuțitul menit să-i curme viața zbură peste el, înfigându-se din greșeală și spre marea uimire a tuturor în brațul stâng al celui care-l trimisese. - AAAAAUUUU!! zbieră Cârpenișteanu. M-am lovit îngrozitor! Sunt rănit, AU!! FACEȚI CEVA!! - Ce s-a întâmplat? se miră Elefetrie, care scăpase totalmente parcursul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Cârpenișteanu, sunteți rănit! Chemați o ambulanță! strigă el spre colegii lui. - Dar a încercat să te omoare, Eleftuț, îi spuse fata care până nu demult stătuse agățată de gâtul lui. A încercat să te omoare, de-aia i s-a înfipt în brațul stâng cuțitul pe care îl ținea în mâna dreaptă! - Pe bune? întrebă Elefterie neîncrezător, verificând în același timp întreaga situație, pentru a vedea dacă nu cumva era mințit cu nerușinare. - Mie mi se pare că omul e rănit
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
director, ce bufni, supărat și îmbufnat la culme. Pică de șase ori în cretinul său fotoliu, revenind de fiecare dată, atât de sus urcase, nehotărându-se cum să moară, deși mort deja. Deodată rămase acolo. Sexul i se deșurubă, stupid, înfigându-se în parchetul tembel. Nici o slovă arabă scrisă. Sfârșitul. Ceva mai încolo, statuia lui Bobby Teleferic rânjea la cer, mijindu-și ochii. Liniște deplină, adevărată, în care nimicul se și instală, degrabă, stăpân. Liniște. Definitiv. La aproape o oră după
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
fine, John Gaudeamus, regele swing-ului, scoase mai dihai decât toți instrumentul la care cânta, un conglomerat haotic de tuburi, țevi, recipiente și fante ce intrau necontenit în vibrație unele cu altele, transmițând energia rezultată spre o pânză de corabie înfiptă în mijlocul mașinăriei, care, de bucurie, începea să cânte cu voce joasă. - Aha. Bă, incredibil. Absolut incredibil. Aici prietenul meu Vasile, cel în cinstea căruia scrisesem această povestire, se opri din citit și mă privi adânc. Eram buni prieteni, iar succesele
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
am uitat într-acolo. Cutremurătoarea durere a revenit subit, inundându-mă. Unul dintre participanții la cenaclu, un tânăr de numai douăzeci și ceva de ani, cu niște dinți de cel puțin treizeci de centimetri lungime (fără nici o exagerare), tocmai își înfipsese dantura în brațul meu, rupând din el o bucată îngrijorător de mare și încă se mai zbătea, mârâind nervos, în încercarea de a-mi sfărâma și osul. Vă rog să credeți că nu am înțeles flacăra ce m-a aprins
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
Dumnezeu, nici vă puteți închipui cât de mult i-am mulțumit în acele clipe. Mitraliera a răpăit scurt, cântând muzica eliberării mele și a sărmanului Maro, care în mai puțin de câteva clipe îmbătrânise cu zece ani. Gloanțele s-au înfipt fără milă în fața și corpul celui care mă mușcase într-un mod atât de sălbatic și de laș. Panica se și instală, stăpână, peste onorabila adunare a preoților nebuni și a preoteselor literate, astfel că pentru scurtă vreme în blocul
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2045_a_3370]
-
în zilele de Paști - strigând și înjurându-i foarte tare pe nemți, împreună cu această mulțime. Îi înjuram pe nemți nu pentru că i-aș fi urât, ci doar pentru că înjurăturile și strigătele erau ca un cui pe care cu cât îl înfigeam mai adânc, cu atât simțeam mai profund solidaritatea cu mulțimea care mă înconjura. Dacă în momentele acelea cineva mi-ar fi pus mâna pe o manetă și mi-ar fi arătat cum s-o mișc, spunându-mi că la mișcarea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
deschis și care, căzând pe o farfurie din chiuvetă, răpăia strident. Zgomotele pe care le percepeam mă iritau atât de mult, încât, pentru a mă descărca de bucuria care mă inunda, m-am ridicat și, mișcând acul care mi se înfipsese în inimă și scuturând din creștet durerea surdă și blestemată, începui să urlu la dădacă. Robinetul se opri pe dată. N-am auzit papucii ei pe coridor, așa că, atunci când, brusc și fără zgomot, dădaca a apărut în cameră, mi-am
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
crănțăne ca zahărul, iar de deasupra, parcă de pe acoperiș, ca niște fluturi de culoarea bananei, în văzduhul liniștit într-o clipă, începură să cadă frunzele toamnei, învârtindu-se lent deasupra mesei și lăsându-se în păhărelele roșii ca niște pene înfipte în călimară. Deodată mi-am dat seama că regret plecarea lui Iag. Mă simțeam privat de uimirea ce se cuvine arătată iubirii mele de către un ochi străin. Parcă fericirea mea ar fi fost un costum nou, care-și pierde din
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
groaza. Groaza venea din faptul că începeam să mă văd pe mine însumi, să mă contemplu în postura în care fusesem sub influența cocainei. Așa se nășteau ceasurile de groază. Corpul mi se destrăma încet și greoi, unghiile mi se înfigeau în palme într-o disperare rea, urcând dintr-o tristețe inexprimabilă, apărută parcă din neant; ca în vomă, memoria scotea la lumina zilei tot ce era înăuntru, iar eu priveam, nu puteam să nu mă uit la aceste chipuri ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
sufletele noastre n-ar fi apărut nici un fel de sentimente joase, ci doar pentru că aceste sentimente au fost satisfăcute. Care dintre noi n-ar recunoaște cu câtă satisfacție a tușit, când, în actul al patrulea, unul dintre eroii buni a înfipt cuțitul în inima celui rău? Ați putea spune că în acest caz este vorba de simțul dreptății. Tocmai: intervine sentimentul justițiar, divin și înălțător. Dar spre ce ne-a dus trezirea acestui sentiment înalt? La ură animalică, la bucuria crimei
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2163_a_3488]
-
aici. Câți kilometri sunt de la Iași până la Baia de Sus? Vreo șapte sute după socoteala mea. Aproape. Șase sute șaptezeci de kilometri. Când ai plecat de acasă? Astăzi de dimineață, pe la șase. Și ai ajuns atât de repede? se arătă mirat Pop, înfigând furculița în carnea din farfurie și tăindu-și o bucata generoasă. De ce spuneți repede? Am făcut totuși nouă ore. Nu te-ai mai oprit pe drum de loc? Nu, nu-mi place să fac pauze. Înseamnă că nu prea ai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
După cum lansase atacul, Cristian înțelese pe loc că bărbatul nu glumea, era decis să-l omoare. Încercă să evite lovitura, dar era prea târziu. Cu podul palmei drepte lovi brațul agresorului îndepărtând cuțitul din dreptul gâtului, însă lama tăioasă se înfipse în umăr, sub claviculă. Imediat, cămașa i se năclăi de sânge, în timp ce o senzație de moleșeală îl cuprindea cu încetul. Nu-l durea aproape de loc, dar simțea că-l lasă puterile și alunecă încet la pământ. Ca prin ceață, auzi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
beznă. Se trezise la spital, în salonul de terapie intensivă. Durerea surdă în piept nu-i dădea voie să se miște. Probabil că gemuse fără să-și dea seama, pentru că o asistentă apăru repede lângă el ca să îi verifice cateterul înfipt în vena de la mâna dreaptă. Îi pusese dosul palmei pe frunte, spunându-i să stea liniștit. Se strădui să-i răspundă dar buzele refuzară să scoată vreun cuvânt. Era confuz și alunecă din nou într-un somn adânc. Nu știa
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
îl liniști medicul, nu mai sunt probleme. Văd că evoluați bine. Ia spuneți, cum vă simțiți? După părerea mea, sunt bine, răspunse Cristi, mă doare însă aici, în piept. îi arătă el locul dureros. E ca și cum aș avea un pumnal înfipt acolo care intră și iese fără încetare în mine. E firesc să doară, aveți o tăietură de toată frumusețea acolo. Am să-i spun asistentei să vă mai facă un calmant pentru a atenua durerea. Ce s-a întâmplat domnule
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
în vârstă, cu o mustață pe oală sub un nas subțire și coroiat, așezat în capul mesei. Avea fața adânc brăzdată de riduri și niște ochi negri, alunecoși. Pe cap purta o pălărie verde țuguiată, cu o pană de păun înfiptă în funda de la panglică. Peste cămașa albă cu mâneci largi, avea un pieptar cenușiu brodat pe margini. Liniște! țipă Maricel, cu o voce tunătoare pe care n-ai fi bănuit că o are. Tăceți din gură, că deranjați ceilalți clienți
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]
-
se codesc, mai adăugă câteva cuvinte într-o limbă aspră și guturală. Polițistul nu înțelesese ce le spusese starostele pe țigănește, dar îndemnul se dovedi foarte mobilizator pentru că aceștia se apucară din nou de lucru. Se aplecară din nou și înfipseră cu dexteritate talerele pe care le țineau în mâini în nisipul de pe fund. Apoi, cu mișcări repezi începură să le rotească și să le lovească cu palmele, ca și cum ar fi cernut făina cu o sită. Din când în când, mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1500_a_2798]