1,478 matches
-
liovenii cumpărau marfă tătărască sau marfă de peste mare: mătase, camhă (un soi de mătase turcească), tebenci, tămâie, vin grecesc, scorțișoară sau piper pentru care plăteau vama obișnuită în alte târguri și vama mare de la Suceava. Tot de aici, liovenii aveau îngăduința să apuce cu mărfurile lor drumurile care mergeau spre „părțile tătărești”, plătind vamă la Suceava, la Iași, la Lăpușna și Cetatea Albă. Un alt drum răzbea spre Tighina, loc de vamă pentru neguțătorii care treceau Nistrul în aceste locuri. De
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
pe turci. Este greu de precizat în ce a constat ajutorul dat de Matei. Formula „Ștefan al Moldovei, cu voia craiului a așezat în Țara Muntenească pe un oarecare fiu de voievod”, nu înseamnă că Ștefan a acționat numai cu îngăduința regelui. Dintr-o povestire despre Vlad Țepeș aflăm că Ștefan l-a pus pe Vlad: „Iar acest Vlad a fost din tinerețe călugăr, după aceea și preot și egumen în mănăstire. După aceea s-a răspopit și s-a ridicat
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
târgul a fost ars. În Letopisețul Țării se scrie: „au venit turcii cu Hruet până la Suceava și au ars târgul, în septembrie 19, luni, iar marți s-au întors, prădând și arzând toată țara”. Domnul i-a cerut lui Cazimir îngăduința să plece și un ajutor în oameni. În Cronica moldo-germană se spune că regele nu a vrut să-l creadă pe domn, dar a înțeles până la urmă că atacul turcesc era real și i-a dat, conform tratatelor încheiate, ca
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
tratat s-a menționat faptul că Moldova trebuia să acorde dreptul oștilor otomane de a trece spre Polonia. În 1492, se va cere permisiunea ca tătarii să treacă prin Moldova, ca supuși ai sultanului, iar în 1498, se va cere îngăduința ca trupele otomane să traverseze Moldova. Ștefan cel Mare a refuzat să le acorde trupelor turcești permisiunea de a trece prin Moldova. Este posibil, însă, ca aceste cereri să se fi făcut fără ca în tratatul din 1486 să se fi
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
spunea regele polon „Moldova nu depinde decât de noi”. După ocuparea Cetății Albe și a Chiliei, zvonindu-se însă că Baiazid al II-lea murise, Selim trece în Rumelia, dar este înfrânt de Ograsköi. La începutul anului 1512, Bogdan cere îngăduința lui Baiazid ca să-l atace pe Selim, care se afla la Cetatea Albă. Dar situația se schimbă brusc: în Polonia ajungeau vești, la 12 martie, potrivit cărora Bogdan se înțelesese cu Selim și cu hanul tătar. Această apropiere dintre domnul
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
crede că a existat un tratat încheiat în 1496. Sunt de așteptat noi descoperiri documentare care să lămurească pe deplin, când și cum s-au încheiat tratativele dintre cele două părți. Pe durata desfășurării lor, Ștefan cel Mare a cerut îngăduință ducelui ca solii săi să meargă la Moscova „la marele cneaz Ivan Vasilievici, ca să se încredințeze de sănătatea fiicei sale, a mari cneaghine și a nepotului său”. Se cunoaște răspunsul emoționant pe care domnița Elena l-a trimis tatălui său
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
Roma. Solia trimisă la Buda era importantă, după cum o arată și numărul de cai folosiți - 70. Aceasta sosea în capitala regatului vecin în ianuarie 1501. Solia trimisă la Veneția ajungea în cetatea de pe lagună în februarie 1501. Solii cereau venețienilor îngăduința de a angaja un medic și de a cumpăra stofă scumpă, țesută cu fir de aur (panni d’oro). În aceeași vreme, o solie ungară sosea la Moscova, în ianuarie 1501, iar o alta, polo-lituaniană, în februarie 1501. Nu se
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
cel al lui Husin și Marușca, fiica lui Ion Munteanu fiind lămuritoare în acest sens. Nu există nici o schimbare în regimul domeniului boieresc pe care să nu o confirme domnul, el întărește stăpânirea unei moșii, schimbul unei moșii și, cu îngăduința lui, se întemeiază un sat. Nu există nici o excepție în fața judecății domnești, și chiar atunci când este vorba de mari boieri, cazurile litigioase le rezolvă domnul. Semnificativ în acest sens mi se pare documentul din 14 octombrie 1473. În fața domnului și
Ştefan cel Mare şi Sfânt – domn al Ţării Moldovei : (1457-1504) by Manole NEAGOE () [Corola-publishinghouse/Memoirs/101012_a_102304]
-
infantilă din 1955, când, proaspăt absolvent al Liceului "Andrei Șaguna", m-am dus, împreună cu un bun prieten, la miliția Capitalei să cerem un pașaport pentru Argentina. Am fost tratați de un ofițer, poate din generația lui Eliade, Cioran, Ionescu, cu îngăduință și sfaturi realiste că "fie pâinea cât de rea, tot mai bine în țara ta". Acum eram în apropierea Argentinei, în Peru, hoinăream prin imensa Limă și mă întrebam oare ce s-ar fi ales de mine dacă chiar reușeam
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1535_a_2833]
-
nu-mi găseam cuvinte în nici o limbă. Nu sunt în stare să spun nici da, nici nu, dar cred că poeții au dreptate. Mă alătur lor, din principiu și din interes, căci cine știe, mă vor privi cu mai multă îngăduință dacă le sunt solidar...! Cum ai ajuns la poezie? Poezia e expresia suferinței, pentru un exilat, așa cum o vedea Ovidius, în "Tristele" sale sau e o bucurie firească de a vorbi pe limba universală a îngerilor? Adevărul este că nu
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
folosesc un clișeu publicistic. Și mai mult, a vrut să spună printre cuvinte că meseria de critic este una a seriozității maxime, a asumării unor responsabilități determinante pentru o cultură, pe când poezia, creația în genere, e o copilărie privită cu îngăduință. O analizăm ca pe o floare, în procesul înfloririi, dar o evaluăm doar când avem certitudinea unor fructe cu greutate. Din această perspectivă privind, spunem că fiecare matur a fost odată copil, că fiecare serios critic "de azi" a tremurat
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
fi excesiv pentru spațiul prezentului dialog să reflectăm la literatura română din trecut, ca și, mai prezumțioși fiind, la cea "eternă". Să ne oprim la cea de față. Ce "păcate" i-am mai putea dibui dincolo de ceea ce ne-am luat îngăduința a "bârfi" până aici? Aș vrea să mai scot în relief un singur aspect și anume o dezaxare temporală, o dereglare a relațiilor noastre cu durata și cu implicațiile fatalmente inevitabile ale acesteia. Reiau constatarea că avem un cult al
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
și ar rămâne doar câteva animale oarecare, revenirea la rațiune ar fi aproape imposibilă. Dar dacă rămân doar doi oameni, bărbat și femeie, analfabeți chiar, dar procreativi, lumea se poate reface până la performanțele de azi. De asta îi privesc cu îngăduință și pe idioți, și în ei Dumnezeu poate sădi ceva din ființa sa. Omul este singurul teren pregătit oricând pentru iubire, rațiune și poezie. Adrian Dinu Rachieru vorbea de McLumea de azi...! Modifică această perspectivă literatura de azi? Da, McLumea
[Corola-publishinghouse/Journalistic/1450_a_2748]
-
fi În stare să redau această poveste atât de frumoasă, tristă și adevărată. Dar Milostivul Dumnezeu, pentru rugăciunile Maicii Domnului și ale tuturor Sfinților Îngeri, nădăjduiesc să mă ajute să pot reda așa cum a Început totul. Îmi cer iertare și Îngăduință de la toți care mă ascultă sau citesc aceste rânduri, cu multele greșeli de exprimare sau de stil. Studiile mele sunt patru clase primare și de aceea sunt cu multele-mi greșeli. M-am născut În anul 1942, luna ianuarie, ziua
Pelerinaj la Sfintele Locuri Și un buchet de poezii Duhovnicești by Maria Moşneagu () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1640_a_2956]
-
agent de la Narcotice după ce a văzut unul dintre tablourile lui Nick. Nick era mereu pe jumătate bolnav: ochii lui mari, căprui și plîngăreți lăcrimau ușor și nasul lui subțire Îi tot curgea. Dormea pe canapele În apartamentele prietenilor, trăind din Îngăduința incertă a unor indivizi nevrotici, instabili, stupid de bănuitori, care Îl dădeau afară brusc, fără motiv sau preaviz. Totodată, pentru oamenii ăștia făcea rost de marfă, sperînd să primească-n schimb măcar vîrful unei capsule ca să-și ostoiască foamea constantă
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2031_a_3356]
-
și înainte de „O scrisoare pierdută”, dar există mai vârtos după. Atunci când nu ai ce face, apucă-te de lucru. * Dacă vrei să devii politician, nu-ți asuma rolul de cățel. * Opulența publică este cea mai gravă insultă adusă nevoiașilor. * Cu îngăduința slujitorilor ei, diavolul a pătruns în biserică. * La noi, dezmățul politic se conjugă mai mult ca perfectul cu cel economic. * Guvernanții nu ne vor răul; doar ni-l provoacă. * Ei chiar ne mint, iar noi chiar îi credem; altfel, de unde
Comprimate pentru sănătatea minţii recuperate, recondiţionate, refolosite by Vasile Filip () [Corola-publishinghouse/Memoirs/714_a_1242]
-
rămas amețit cu două, trei cuvinte de scuze pe limbă, rostite Dumnezeu știe cum, fără șir și fără înțăles, căci n-am mai fost în stare să-mi aduc aminte ce am bâiguit. Noroc că stăpâna rochiei avea pe lângă multă îngăduință și multe bolduri 167, încât reparația s-a făcut repede și iertarea mi s-a acordat prin un surâs. Dar, vai!... O nenorocire nu vine niciodată singură. Când s-a servit ceaiul, vroind să ofer un pahar uneia dintre domnișoare
[Corola-publishinghouse/Memoirs/1536_a_2834]
-
de rodnică ar fi ea... Și Încă ceva. Un fel de concluzie, chiar Înainte de a intra efectiv În text: ea este, oarecum criptată, cuprinsă În vinieta coperții... Textul este spontan: o dovedește frecvența difuzării radio. Și-mi cer, În consecință, Îngăduință pentru micile erori, nu și pentru concepte. Toate acestea fiind zise, sper ca cititorul să sesizeze o evoluție. De nu, mea culpa! Autorul CARTEA ÎNTÂIA 1. Argument Poate intervenția mea va părea mai aridă; În schimb, ea e bazată pe
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
cu toată pledoaria mea de deunăzi, desigur tot l’am adus În casă - e greu a renunța la o plăcere atâta timp cât și un lux odată dobândit devine o necesitate imperioasă - poate ar trebui să medităm puțin. Nu de altele, dar Îngăduința aceluia ar fi de prisos... Că eu propun un anume subiect, că acela poate fi doar pretextul pentru a medita la altceva, e o altă poveste; esențialul e ca meditația să existe, fiind proprie esenței umane. Subiectul pe care-l
Pro natura by Cristinel V. Zănoagă () [Corola-publishinghouse/Journalistic/91595_a_93258]
-
Universitatea Peshawar și colaborarea ulterioară cu acesta la publicarea tezei s-au dovedit fructuoase și pentru această carte. Îi sunt de asemenea recunoscător Edwinei Welham, redactorul meu de la editura Routledge, pentru sprijinul acordat pe parcursul scrierii cărții și în special pentru îngăduința de care a dat dovadă având în vedere predarea întârziată a manuscrisului. În cele din urmă, trei femei și un bărbat din viața mea soția mea, Josephine, și copiii mei căci nu pot găsi un cuvânt care să descrie odraslele
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
șampanie și vinuri scumpe, design arhitectural, haine și mașini, toate erau oferite necondiționat, orice reciprocitate urmând doar regulile practicii universale nescrise, poate, ale relaționării. În timp ce vina lui Poulson era evidentă, ne putem abține cu greu să nu manifestăm o oarecare îngăduință în fața comentariului său de la proces: ,, Cineva va trebui să se ocupe odată de distincția dintre ce este distracție și ce este corupție, astfel încât toată lumea să știe pe ce poziție se află". În acest sens, corupția lui Poulson, ca și a
Corupţia politică : înăuntrul şi în afara statului-naţiune by Robert Harris [Corola-publishinghouse/Science/932_a_2440]
-
neputințe. Și ce neputință! Cum să iei cuvântul în fața unui așa „colos universitar” și ce să mai poți spune, să poți schimba cu ceva direcția faptelor noastre ? A fost destul de greu să pot găsi calea prin cuvinte către sufletul și îngăduința profesorului nostru. Mi-am dat însă seama că totul se grefa pe naturalețea unui expozeu sincer, de suflet și pentru suflet, așa cum obișnuia s-o facă întotdeauna domnul profesor. Și ziua cea mare a sosit. Eram în formație completă la
Amintirile unui geograf Rădăcini. Aşteptări. Certitudini by MARIANA T. COTEŢ BOTEZATU () [Corola-publishinghouse/Memoirs/809_a_1653]
-
decembrie 1920 sub titlul Florile inimii. Câteva din aceste poezii ar fi de reamin tit, Între altele, fiindcă ne descoperă, iarăși, pomenitul tempera ment robust și sanguin al poetului, care, sub aripa exclusivă a poeziei, și-a putut lua aci Îngăduințele sale firești, altfel stin gherite de funestele lui ortodoxii. Farmecul nedeslușit al lui Emanoil Bucuța, atât al omului, cât și al scrisului său, te Întâmpina, dulce-acrișor sau aspru-amar, În orișice Împrejurare care te apropia cumva de el, ca pentru o
Caleidoscopul unei jumătăţi de veac în Bucureşti (1900-1950) şi alte pagini memorialistice by Constantin Beldie () [Corola-publishinghouse/Memoirs/1330_a_2733]
-
PB6 și Femeia gonflabilă de la Durostor, pe care le-am trimis la tipografie pentru exemplarul de semnal. Am pornit apoi la Oficiul de Pensii, unde am avut surpriza să constat că nu se operaseră datele după declarația rectificativă. Am obținut Îngăduința să verific unde s-a produs nesincronizarea și am ajuns iarăși la Loredana Dănilă, care va face și ultimele operații aferente transferului de date. Din paginile cărților la care am renunțat, spre a fi donate, adaug un nou autograf: Domnului
Ultima sută by Cornel Galben () [Corola-publishinghouse/Memoirs/91673_a_93187]
-
pe Dunăre, bea apă și se întoarce ostenit acasă. Aici să adaug că Nero, sub aparența lui înfricoșătoare, e cea mai blândă făptură pe care am văzut-o: nu numai că nu mușcă pe nimeni, dar se lasă călărit cu îngăduință și chiar cu un fel de generozitate câinească evidentă de două mâțe din vecini (botezate de mine Pisicoi unu și doi), care-și fac culcuș pe spinarea lui, și se lasă tăvălit, hărtănit de un puști haios, tot de prin
[Corola-publishinghouse/Memoirs/2289_a_3614]