1,882 matches
-
piciorul și să și-l pună pe creștete, cerându-i binecuvântarea. Aceste zile în întorseseră stomacul pe dos, acum că toată treaba nu mai era făcută cu inima ușoară, ci devenise meschină și complicată. Privi către cer. Aerul argintiu al înserării părea că se distilează în învelișul dur de pește care se fierbea încet în fața lui, în blana prăfuită a primatelor care stăteau lângă el în copac, încă neștiind, se pare, ce comploturi și ce planuri se țeseau împotriva lor. Stăteau
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
de lemn și pe când tufișurile, care adunaseră umbrele încă de la sfârșitul după-amiezii, se uneau în aerul din ce în ce mai întunecat. Simțise briza pe obraji, auzise cum începeau să cânte greierii, prima întrebare ciudată a unei broaște în noapte, orăcăitul, din ce în ce mai puternic odată cu înserarea care se scurgea din pământ și din umbrele întunecate din jurul său. Ieșise din burțile negre ale tuberculilor de sub pământ, din ghiocurile ascunse de semințe și flori, din cărăbușii ca cerneala și din bambusul gol pe dinăuntru. Văzuse petalele albe ale
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2297_a_3622]
-
încerca să depășească măsura. De aceea, după ce doi războinici și trei soldați muriseră într-o încăierare, „Fiii Vântului“ preferaseră să ocolească postul militar în drumurile lor, dar acum acel călăreț solitar înainta hotărât, urcase ultima creastă, se profila pe cerul înserării cu straiele în vânt, și se pierdu în cele din urmă printre palmieri, oprindu-se la puțul de la miazănoapte, la o sută de metri de primele barăci. Se lăsă să alunece fără grabă pe povârnișul dunei, străbătu tabăra și ajunse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
prea mult de lucru Excelența sa renunța la ceea ce constituia unica sa mișcare și distracție. Noaptea sosea cu iuțeala cu care cade întotdeauna la tropice, de parcă n-ar fi vrut ca omul să se bucure prea mult de frumusețea și calmul înserărilor, dar nu le păsa de întunericul ce punea stăpânire pe grădini și pe pădurea de palmieri, căci cunoșteau cu ochii închiși fiecare potecă și fiecare fântână, iar luminile palatului, în depărtare, le ajungeau ca să se orienteze. Dar de astă dată
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
asigure că există și altceva, „mai rău“ decât acel ocean împietrit. Lăsau să treacă ceasurile zilei adăpostiți de vânt la umbra unui cort mare, de culoare gălbuie, unde se aciuiau și cămilele, ca să reînceapă marșul de cum începea să se lase înserarea, și continuau toată noaptea, la lumina lunii și a stelelor, uimiți mereu de niște răsărituri superbe, când umbrele păreau că aleargă pe crestele împietrite ale dunelor în formă de săbii, pe ale căror tăișuri se putea crede că firele de
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2272_a_3597]
-
a pus la fiert, în timp ce eu am tras furtunul aragazului pe verandă și pregăteam toate cele necesare ca să mâncăm acolo. După ce am terminat cu pregătirile, Reiko și-a scos chitara din cutie, ne-am așezat pe veranda învăluită în lumina înserării și ea a început să-și încerce parcă instrumentul, cu o fugă de Bach. Unele porțiuni le-a cântat mai rar, altele mai repede, sau detașat, sau sentimental și părea evident încântată de sunetele pe care le scotea chitara. Când
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2344_a_3669]
-
zona semicentrală a orașului P..., păreau a fi, totuși, mai mult sau mai puțin aglomerate. Era un astfel de moment decisiv, deschis, dezolant și premonitoriu, aproape pios, când ziua opalină, pe trecute, se amesteca suprarealist cu hiacintul amurgului și al înserării, de nu mai știai efectiv pe ce fel de lume ostilă și crepusculară te aflai. Mai cu seamă, dacă ai și consumat ceva înainte, cu grijă și cu răspundere, of course, de simți cum îți vine să-ți iei toți
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
tainic al Domnului nostru, departe, cât mai departe, spre Nord, pe meleagul necunoscut al Terrei Ultrasilvana, pentru a ocroti fruntariile creștinătății, dinspre stepele sarmatice și dinspre Hiperborei. Adu-ți aminte! Anno Domini 1248, toamna... Nimic nu egalează cerul fabulos al înserării de la Saint Jean d'Acre, pe pământul glorios al Țării Domnului. Pe valul nordic de apărare al Orașului a doua Capitală a Regatului creștin al Ierusalimului, sub domnia von weit her, a lui Conrad al IV-lea, Duce de Hohenstaufen
Apocalipsa după Sile by Dinu D. Nica [Corola-publishinghouse/Imaginative/889_a_2397]
-
de mare, că din uliță se auzi căscatul prelung al birjarului, urmat de o scuturare de clopoței a unui cal care-și destindea osteneala. Zidurile rămase în picioare din castelul cel nou se profilau mai negre pe cerul albastru-vînăt al înserării. Grigore privea cu băgare de seamă, ca un cercetător străin, întorcînd capul când încoace, când încolo, fără a zăbovi însă lângă ruine. Deodată din ograda argaților apăru logofătul Leonte Bumbu, speriat, parcă nu și-ar fi crezut ochilor, iar din
Răscoala by Liviu Rebreanu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295613_a_296942]
-
explorare. Lângă blocul nostru din Floreasca se afla un fel de depozit, un foișor melancolic. Pe fațada lui atârnau ca niște zdrențe resturile ruginite ale unei scări de incendiu. Scoabe mari lăsau umbre ascuțite pe cărămizile și mai roșii în înserare. Ea intra prima, printr-o fantă dintr-o ușă laterală, unde lipsea o scândură. Ne strecuram ușor prin acea crăpătură, pe unde numai pisicile puteau sa intre. Marcela mai ales, cu membrele ei subțiri ca nuiele, intra dintr-o mișcare
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
se termine forfota din casă ca să intru sub plapumă și să adorm. În vise însă aveam un sentiment sfâșietor de singurătate. De câteva ori am visat, astfel, că umblam pe aleile nesfârșite și mereu încrucișîndu-se ale unui parc. Era o înserare roz-violetă, ca o ceață ușor luminiscentă. În acest ținut crepuscular lucrurile nu aveau greutate, ci doar o mare densitate emoțională. Tot aerul acela sidefiu, pâcla aceea mare se concentra dureros în mine. Știam că spațiul este infinit, că nu există
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
absurd. E adevărat totuși că fără ea nu sânt nimic. Am visat-o azi-noapte. Eram acasă la ea, în holul mare spre care dau toate camerele. Nu cred că mai era cineva, și în cameră plutea un aer roșu-închis, o înserare de o tristețe dizolvantă. Pe perete, o ușă uriașă, de cel puțin cinci metri înălțime, stacojie și umflată de bătrânețe. Eu stăteam pe pervazul unei ferestre și mă uitam în susul străzii după Gina, care întîrzia. Afară era la fel de trist: același
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
și în criză de timp, așa că părăsesc garsoniera, ies pe ușa blocului și mă târăsc, hidos, translucid, cu labele mele păroase ocupând tot trotuarul, pe ulițele gloduroase, întunecate, ninse din preajma blocului ei. Câțiva trecători se plimbă încoace și-ncolo prin înserare, dar el nu e. Merg mai departe, dau de șosea și cobor de-a lungul ei, pândind fiecare autobuz care, roșu și greoi ca un cărăbuș, înaintează printre nămeți, murdar până la geamuri de stropi de zăpadă cafenie, îl simt, în
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
dar minunat pe care neamul său îl dobândise o dată cu înțepătura muștei cu aripi albastre, acolo, pe țărmurile Africii; îmi promisese să-mi vorbească odată despre asta. Dar totul, în camera prismatică a lui Egor din turnul foișorului, părea acum, în înserare, atât de solemn, de trist și de distant, încît nu mi-a mai venit să tulbur liniștea. Și totuși câteva cuvinte mi-au scăpat de pe buze, nu cele pe care le-aș fi vrut. "Egor, o iubesc pe Ester!" - i-
Nostalgia by Mircea Cărtărescu [Corola-publishinghouse/Imaginative/295571_a_296900]
-
un mic ocol pentru aprovizionare alimentară prin singurul oraș din țară În care, umblă vorba, mai există produse - bineînțeles, dacă știi unde să te uiți, dacă știi persoana potrivită și alte „dacă“ la care el are răspuns prin natura profesiei. Înserarea din centrul Craiovei miroase sfîșietor a fum de toamnă. Sau poate că mirosul de fum v-a rămas În nas de la cîrnații din punga cu care ghidul a stat În brațe, În ultima parte a călătoriei cu microbuzul.] Intrăm În
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
și cosîndu-ne fără Încetare uniformele. Treaba asta cu cusutul e mai degrabă o ocupație care ni se impune pentru a preveni plictisul și nemulțumirile - pentru că nu prea mai avem ce coase și probabil că În curînd, din cauza luminii slabe a Înserării și a frigului, o să ne coasem Între ele degetele țepene ca niște vreascuri, pline de mici infecții cauzate de igiena precară. Cineva Începe iubită care așteaptă pe un peron și despre o mamă care plînge neconsolată, iar altcineva bate ritmul
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
Transmisiunea nu se mai reia, iar cei din studio par să-și fi dat demisa, pentru că pînă seara din difuzor răsună cîntece de pahar, șlagăre folclorice sau alte muzici Îngrozitor de enervante. Pe la 6 după-amiază ieșim să fumăm În capătul culoarului. Înserarea păstrează urmele unui crepuscul liniștit și rece - se vede prin fereastra mare, care ne arată În același timp și reflexia chipurilor noastre sobre, prelungi, palide și pline de echimoze și cusături (a mea). Pe culoarul animat, cadrele medicale discută Între
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
cu treningul meu de un metru nouăzeci pe tine... Taci și hai să fumăm o țigară! CÎnd se Întunecă, am Întins-o. Cineva ar fi putut să vadă preț de o clipă cum o pată de culoare nemaiîntîlnită a mînjit Înserarea rece și umedă, undeva deasupra gardului spitalului, Într-un colț, stricînd armonia acestui tablou pașnic de iarnă. Doar pentru o clipă, un fulger ciclam foarte hotărît, foarte Îmbătat de propria sa performanță atît psihică (libeeertate!), cît și fizică (cred că
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
ale cartierului conspiră cu evadarea mea. O clipă scurtă pe gard e, de fapt, un mileniu pe culmea unui munte numit Aventură, scrutînd viitorul În timp ce vîntul Îmi flutură pletele. Se vede de pe această culme cum mă furișez spre gară prin Înserarea umedă și rece, Într-un trening roz-neon și bocanci miltari de parașutist, cu șireturi, toate asortate cu o căciulă cu moț, pe care am reușit să o șutesc de la colegul nostru de salon. Se vede cum, ajuns În gară, dau
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
bază de ceapă prăjită), la masa de ciment de sub platani, de unde au fost goniți minorii, ca să ni se facă loc. Se adună gașca, fiecare cu ce poate, apar și niște sticle de bere, petrecerea devine din ce În ce mai zgomotoasă, pe măsură ce se lasă Înserarea. Au loc dezbateri, temele pot fi politice, se pare că Ion Iliescu are mulți suporteri. — Mai taci În pula mea! țipă Andrei la Doldel. Tu și pensionarii ăia care se-adună pe la prefectură ca să plîngă după Ceaușescu o să votați cu
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mîna-maicii-domnului care Îmbracă gardurile de ciment sau de plasă de sîrmă. De asemenea, sînt lilieci, atît plante, cît și mamifere zburătoare. Și ce mai avem aici? Bănci și mese de ciment. Și aceste lumini care, atunci cînd se aprind, Împing Înserarea albăstruie dincolo de gardul viu, unde o lasă fumegînd fosforescent. Nu-s puține, luminile, pe la etaje, din ce În ce mai multe, și nici stîlpii de la intersecția aleilor, care Încep toți odată să radieze o strălucire alb-albăstruie. Așa că la un moment dat verdele crud al
1989, roman by Adrian Buz () [Corola-publishinghouse/Imaginative/805_a_1571]
-
mobile, care se mișcau încoace și încolo, și la fiecare zvâcnire deveneau de o luminozitate intensă, orbitoare. Și această stea se apropia de el, era chiar foarte aproape. Plutea spre el ca o vâlvătaie pârjolitoare, o conflagrație catastrofică pe cerul înserării, trimițând jeturi prelungi de flăcări. Și pe măsură ce ardea cu raze ascuțite ca niște suliți de foc năucitoare, în miezul uriașei stele incandescente începu să crească un cerc negru, făcând ca astrul să semene cu o orbitoare floarea-soarelui. George își spuse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
se îndoiască de intuiția lui și îl cuprinse teama că George, oriunde s-o fi aflând, nu mai era în viață. Când, în cele din urmă, în marea verde a ierbii peste care începuseră să se adune umbrele lungi ale înserării, zări culoarea familiară a hainei gri în carouri a lui George și părul lui întunecat, căzu în genunchi, lângă el, cu un strigăt de mulțumire și recunoștință. George zăcea cu fața în iarbă și, la început, când preotul îi cuprinse
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1938_a_3263]
-
geamul întunecat al unui vagon, îmi aminteam, nu știu de ce, de acea poveste în care locotenentul Charlie Mason, căpătând permisie de Crăciun, se întoarce acasă pentru a se căsători cu logodnica sa Mona. În timp ce se afla în tren se lasă înserarea și la un moment dat Charlie, care se uita pe fereastră, nu mai deslușește priveliștea de afară, ci își vede chipul oglindit în sticlă. Chiar în ajun locotenentul primise o scrisoare de la Mona, în care logodnica îl anunța că s-
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]
-
Așa că, în mintea mea, starea de melancolie resimțită de cineva care chiar înainte de a pleca într-o călătorie primește o veste rea se asocia cu oglindirea propriului chip în geamul întunecat al vagonului. În metrou nu există un moment al înserării, ci înserarea este neîntreruptă. Dar asocierea funcționa chiar și așa... Metropola Deși călătoria cu metroul a amuzat-o, de fapt niciodată când venea să stea la mine câteva zile Bucureștiul nu era locul unde mama să se simtă la largul
by PAUL TUMANIAN [Corola-publishinghouse/Imaginative/993_a_2501]