7,767 matches
-
preistoriei apar primele povestiri despre aventurile popoarelor și primele nume de principi. Apar, de asemenea, primele contabilități, primele echivalențe și, în curând, primele imperii. Epoca imperiilor Regatele de acum 6 000 de ani regrupează sate și triburi de pe teritorii din ce în ce mai întinse. Sacrul se estompează în fața forței, iar autoritatea preotului scade în fața militarului. Oamenii sunt puși să muncească sub amenințarea recurgerii la violență; priceperea esențială este cea care permite obținerea unui surplus agricol. Obiectele nu mai au nici nume, nici personalitate; sunt
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
nu mai poate urca spre nord și rămâne la Sevilia sau ia drumul Mediteranei. Anvers rămâne la discreția celei mai mici crize financiare, iar strălucirea sa apune în 1550, în urma unei crize bursiere declanșate la Sevilia. Franței, țara cea mai întinsă și mai populată din Europa, i se oferă o a doua șansă de a deveni „inima” capitalismului. Nivelul său de trai crește, iar situația marinei se ameliorează. în 1524, un genovez naturalizat francez, Jean de Verrazzano, plecat de la Honfleur la
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
în altă parte noua „inimă” a lumii. Ar fi posibile și alte locuri. Istoria ne-a arătat că nu e obligatoriu ca o „inimă” să fie situată pe teritoriul națiunii celei mai populate ori să dispună de teritoriul cel mai întins pentru a pretinde acest statut; nici Bruges, nici Veneția și nici orașele care le-au urmat nu erau așa ceva. Pentru a putea ajunge la acest rang, ele au trebuit să găsească în ele însele energia, forța creatoare, dorința de a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2225_a_3550]
-
ridică brusc ca împins de un arc, voia să-l apere de fraza batjocoritoare pe colegul său de la apărare, să denunțe poate lipsa empatiei politice evidentă în acel consiliu, dar șeful guvernului dădu o lovitură seacă în masă cu palma întinsă cerând liniște și le-o reteză, Domnii miniștri ai culturii și ai apărării vor putea continua afară dezbaterea academică în care par să fie antrenați, dar eu cer permisiunea să le amintesc că dacă ne aflăm reuniți aici, în această
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
picioarele, o șalupă de salvare culese naufragiatul pe punctul de a se îneca. Liftul îl urcă milos până la etajul al paisprezecelea, ușa se deschise fără rezistență, canapeaua îl primi ca pe un prieten drag, în câteva minute comisarul, cu picioarele întinse, dormea dus, sau dormea somnul celor nevinovați, cum se mai obișnuia să se spună pe vremea când se credea că ei ar exista. Cuibărit în poala maternală a providențial, s.a., asigurări&reasigurări, al cărui calm făcea onoare numelui și atributelor
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1963_a_3288]
-
În ele își duseseră viața calmă și prosperă negustorii bogați, care-și trimiteau mărfurile până în Indiile îndepărtate, iar în declinul lor decent își păstrau încă parfumul trecutului lor splendid. Te puteai plimba de-a lungul canalului până ajungeai la lanurile întinse și verzi unde se zărea ici-colo de câte o moară de vânt și pe care pășteau alene vaci negre și albe. M-am gândit că în decorul acela, cu amintirile copilăriei lui, Dirk Stroeve și-ar putea uita nefericirea. Dar
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2047_a_3372]
-
prund, parțial ascunsă de vegetație. - Era adevărat... iat-o, bâigui bargello. Și lui Dante Îi venea greu să Își creadă ochilor. Ușor Înclinată Într-o rână, o galeră de război zăcea rezemată de malul râului, cu Întregul rând de vâsle Întinse, pregătită parcă să o pornească În larg. - Pesemne că diavolul a călăuzit-o până aici, murmură bargello Înfiorându-se. Dante nu izbuti să Își stăpânească un zâmbet. Cunoștea bine legendele care circulau pe seama acelui loc. Dar dacă la mijloc era
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
ignorând mașinăria distrusă. Dante Își ridică privirea asupra cadavrelor. Două purtau Însemnele ofițerilor din marină: comandamentul probabil, și comito, secundul său, care comanda vâslașii. Al treilea era Înveșmântat În niște straie somptuoase, care parcă fluturau În jurul său asemenea unor aripi Întinse. Straie de o croială neobișnuită, ca și marele turban Înfășurat În jurul capului. Barba era și ea lungă și moale, după uzul oriental. Pe chipuri, semnele unei bătrâneți avansate. - Cu toții... cu toții morți, continua să spună bargello, năucit. - Taci, șuieră Dante enervat
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
din jur. - Profetul! strigară alți câțiva. Se Întoarse să observe mai bine bustul acela nud, de această dată cu un sentiment de agasare. Așadar, nu era o statuie, ci o porțiune de trup mumificată, se gândi el scârbit. Totuși, pielea Întinsă a feței, rotunjimea obrajilor și a globilor oculari care se ghicea pe sub pleoapele Închise Îi conferea un aspect vital, cât se poate de departe de ororile acelea câlțoase care erau expuse din ce În ce mai des prin biserici. Își deschise culoar prin mulțime
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Vine din Nord să vândă stofe din Scoția. Tot În tăcere, Dante arătă spre alții doi, care ședeau de partea cealaltă a mesei, pe colț, aplecați asupra unei partide de zaruri. Unul, cu o burtă mare, Înfășurată Într-o vestă Întinsă ca pielea unei tobe, scutura paharul alene, ca și când nu prea ar fi avut chef să Își Încerce norocul. Celălalt, un bărbat cu trăsături Întunecate asemenea veșmintelor pe care le purta, Înspăimântător de slab, observa distrat mișcările tovarășului său. - Rigo di
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
o nouă, glorioasă cruciadă? Monerre ascultase fără să trădase vreo emoție, Însă cicatricea de pe fața lui părea și mai vie pe pielea care Îi pălise deodată. Totuși, când răspunse, era perfect calm. - Nu, chiar nu cred. Toulouse e un oraș Întins, plin de negustori și de pelerini care trec pe acolo Înainte să traverseze Pirineii, către Santiago de Compostela. Nu e cu putință să Îi cunoști pe toți, nici măcar atunci când duci o viață mai puțin retrasă decât a mea. Dar o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
care el Încă o mai ținea, iar privirea i se lumină. I-o smulse din mână și o așeză pe capul pionului cu un zâmbet triumfător. - Fiul... va fi Încoronat? Femeia făcu din cap semn că da. Apoi, cu mâna Întinsă, trasă un cerc de jur Împrejur. - Aici? Va fi Încoronat aici, la Florența? În acel moment, un zgomot de pași tupilați Îi atrase atenți priorului. Se răsuci, zărindu-l pe Cecco În prag. Recunoscându-l, Amara se ridicase În grabă
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
glasul lui strident, schițând un surâs care Îi puse În mișcare bărbia dublă. Îi Întinse mâna Înmănușată, pe care se remarca un inel mare. Dante făcu un singur pas În față, oprindu-se În fața tronului. În loc să se Încline spre mâna Întinsă, Își Încrucișă brațele. - Am aflat că voiai să mă vezi. De ce pe mine, singur, În loc să ceri audiență Întregului Consiliu? Cardinalul Își retrase mâna, aparent fără să dea vreo importanță purtării priorului. Doar o rapidă strângere a buzelor cărnoase și o
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
accentuau Înfățișarea felină. Purta o tunică ușoară care Îi Înfășura trupul uscățiv, cu șolduri Înguste și umeri largi, ca ale unui adolescent. Continua să se țină lângă perete, cu trupul arcuit, cu sânul ridicat, deasupra căruia țesătura hainei stătea ușor Întinsă. - Nu mă atinge, repetă ea cu mâna Întinsă, ca pentru a stabili un hotar Între ei doi, după care făcu ochii roată, oprindu-i asupra hârtiilor Împrăștiate. Iarăși vorbe. Asta știi tu să faci. Să Înșiri vorbe. - Asta Îl mângâie
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Îi Înfășura trupul uscățiv, cu șolduri Înguste și umeri largi, ca ale unui adolescent. Continua să se țină lângă perete, cu trupul arcuit, cu sânul ridicat, deasupra căruia țesătura hainei stătea ușor Întinsă. - Nu mă atinge, repetă ea cu mâna Întinsă, ca pentru a stabili un hotar Între ei doi, după care făcu ochii roată, oprindu-i asupra hârtiilor Împrăștiate. Iarăși vorbe. Asta știi tu să faci. Să Înșiri vorbe. - Asta Îl mângâie pe omul singur. Vorbele sale. - Tu vrei să
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
Înăuntru. Își ridică fața. Pietra, Încetând să-l mai mângâie, Își plecă buzele spre ale sale. Atunci Îi prinse gura Într-o sărutare nesfârșită, În timp ce mâinile Îi urcau de-a lungul gambelor ei, ridicându-i tunica până la pântec. Sărută pielea Întinsă, presărată ușor cu pistrui, iar apoi o trase spre el pe pat, smulgându-i veșmintele, și se afundă În trupul ei ca Într-o mare Întunecată. Rămase nemișcat, nici el n-ar fi știut să spună pentru cât timp. Fata
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1915_a_3240]
-
mine, în stânga mea, puțin mai în spate. Ne aflam într-o cameră plină de tapițerii în culori luminoase și de buchete de flori. Erau și câteva mobile, un dulap din lemn masiv și un pat. Iar pe acest pat era întinsă Lysia Verhareine. Cu ochii închiși. Cu ochii închiși pentru totdeauna. Mâinile îi erau împreunate pe piept. Purta rochia de dimineață, de culoarea piersicii coapte, și pantofi maro ca pământul crăpat de soare care se transformă în praf fin. Un fluture
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
să-l regăsesc așa cum era cu adevărat, chiar dacă uneori, ca o recompensă, îmi este dat să-l zăresc în sclipirile vinului pe care îl beau. Toată noaptea, soldatul care se afla în stânga patului lui Clămence, ascuns vederii mele de cearșaful întins, a bâiguit o poveste fără cap și coadă. Câteodată o spunea încet, fredonând-o, alteori se ambala. Vocea îi rămânea însă mereu egală. Nu am prea înțeles cui i se adresa, unui prieten, unei rude, unei iubiri trecătoare sau lui
[Corola-publishinghouse/Imaginative/2242_a_3567]
-
cu Romanița-Dăscălița, o întrebam: ce vrei să fac pentru tine, fă?... vrei să fac toți copacii ăștia galbeni?, fă-i!, și toți copacii deveneau galbeni. Să te urc în pomul ăsta galben?, și Romanița se trezea în vârful pomului copt, întinsă goală pe frunze, avea țâțele mari, goale, umflate ca niște bostani, pielea îi devenise strălucitoare, căpătase nuanța luminii din jur. Tot ce vroia ea, Romanița, eu puteam să fac în marginea aia de pădure, de atunci știu că văd pururi
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
destin la prințul Danemarcei. Vreau să discutăm personajul, să-l discut cu tine după scena asta, îîî... sau mâine, vedem. Fata se întoarce însă lângă masă, ia cămașa roșie, o desface cu dragoste și o ține pe palmele ridicate și întinse. Încremenește în picioare acolo, în partea dreaptă a sălii palatului, lângă masa purpurie, ține pleoapele în jos, privirea i-a dispărut, un giulgiu s-a așezat peste ochii Ofeliei. Carnetul cu numele femeilor revine în mintea ei, alungă paginile alea
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1975_a_3300]
-
Îndemnul de a gândi, ci numai dorința de a fi luat de val, dus pe creastă și apoi aruncat din nou. - Toamna muribundă, disperată și iubirea noastră - ce bine se armonizează! a spus tristă Eleanor Într-o zi, când stăteau Întinși, uzi, la marginea râului. - Vara indiană din sufletele noastre... S-a Întrerupt brusc. - Spune-mi, l-a Întrebat Eleanor În cele din urmă, a fost o blondă sau o brună? - O blondă. - Mai frumoasă decât mine? - Nu știu, i-a
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
sunt familiare. Jesse Ferrenby, băiatul care purtase la colegiu coroana la care aspirase el. Toate se Întâmplaseră atât de demult... Ce băiețași cu caș la gură fuseseră, cum mai munciseră pentru panglici albastre... Mașina a Încetinit la intrarea unei proprietăți Întinse, Împrejmuită de un gard viu uriaș și un gard Înalt din fier forjat. - Nu vrei să intri și să luăm masa Împreună? Amory a refuzat cu un semn din cap. - Vă mulțumesc, domnule Ferrenby, dar trebuie să-mi continuu călătoria
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1937_a_3262]
-
înapoi, o să uite, fiindcă pentru ea n‑au nici o valoare reală. Rainer o să se gândească obsesiv la acești bani, ca de altfel și la alți bani, dar n‑o să îndrăznească niciodată să‑i ceară înapoi. Covorul persan este o suprafață întinsă și pufoasă, Sophie este ceva în care trebuie să pătrunzi, însă nu știi cum fiindcă nu există nici un mâner de care să te ții. Oare s‑o regulezi sus în gură și să‑i faci terci limba ca să nu mai
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
și unde omul n‑a câștigat încă lupta cu natura - „pădurea maiestuoasă, de un verde închis și granitul dur, cenușiu și‑au pus acolo amprenta pe peisaj și o frumusețe simplă, nemiloasă se așterne peste prăpăstiile adânci și peste podișurile întinse. În plus, pădurile acestea liniștite și întunecate i‑au inspirat pe mulți dintre aceia care au reușit să le pătrundă frumusețea suverană și îndărătnică.“ Cu totul altfel stau lucrurile cu locuința părintească față de care bazinul Jörger constituie de asemenea un
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1971_a_3296]
-
masă și să plece. Am rămas tăcut ceva timp, după care l-am Întrebat dacă nu-mi dă și mie o aspirină. Yazaki Își ridică fața, luă recipientul din plastic și lăsă să-i cadă trei pastile În palma mea Întinsă. Le-am sfărâmat și eu Între dinți, apoi le-am Înghițit. Rămase tăcut Încă ceva vreme, cu privirile Îndreptate În jos. Părea copleșit de ceva. Privindu-l, mi-am amintit ce-mi spusese Gan. Dă-i cuiva cocaină, ecstasy, somnifere
[Corola-publishinghouse/Imaginative/1950_a_3275]